ÎCCJ, Decizia nr. 37/2018

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 noiembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015, printre altele, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul intimat inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) și b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 și art. 552 pct. 2 C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că la data de 19 octombrie 2017, apelantul intimat inculpat A., prin apărători aleși, a depus la dosarul cauzei o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) și b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 și art. 552 pct. 2 C. proc. pen.

În motivarea scrisă a cererii, precum și oral la termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2017, a arătat că excepția a fost invocată, întrucât dispozițiile amintite aduc atingere principiului statului de drept, al legalității și generează încălcarea unor drepturi fundamentale, respectiv dreptul la apărare, dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, nefiind conforme exigențelor constituționale impuse de dispozițiile art. 1 referitor la respectarea Constituției și a legilor, art. 20 referitor la aplicarea cu prioritate a tratatelor și a reglementărilor internaționale la care România este parte, art. 21 referitor la un proces echitabil, respectiv exercitarea dreptului de acces la justiție, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare și art. 124 alin. (1), (2) și 3 din Constituția României referitor la înfăptuirea justiției și egalitatea în fața legii.

S-a mai arătat că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 6 paragraf 1 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Totodată, autorul excepției de neconstituționalitate a invocat îngrădirea dreptului său la un proces echitabil, în reglementarea actuală a C. proc. pen. refuzându-se participanților la procesul penal accesul la calea de atac a apelului pe chestiuni privind legalitatea camerei preliminare, cu consecința limitării accesului la justiție și la exercitarea unei căi de atac, precum și a dreptului la apărare, garanții ale dreptului la un proces echitabil, prin introducerea de către legiuitor a unor condiții care aduc atingere substanței dreptului.

Recurentul inculpat a precizat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale prevăzute de ar. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, excepția de neconstituționalitate a fost formulată la cererea unei părți ce are calitate în proces, a fost invocată în cursul apelului, prevederile legale contestate nu au fost până în prezent constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară, iar modul de soluționare a excepției de neconstituționalitate are o influență decisivă asupra soluției pronunțate de instanța de apel, vizând posibilitatea acesteia de a pronunța o soluție prin care să dispună, fie trimiterea cauzei spre rejudecare, fie chiar restituirea cauzei la parchet.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) și b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 și art. 552 pct. 2 C. proc. pen., formulate de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți, sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele la care participă, să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează și verificarea sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, are legătură cu cauza, verificare care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața instanței supreme (învestită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, de inculpatul A., de părțile civile B., C. și de partea responsabilă civilmente Birou Executor Judecătoresc A. împotriva sentinței penale nr. 26/PI din data de 20 februarie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori), de către o persoană care are calitatea de inculpat și vizează norme de procedură aplicabile în etapa camerei preliminare ori în faza de executare.

În ceea ce privește legătura excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de inculpatul A., prin apărător ales, în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) și b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 și art. 552 pct. 2 C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României, ci se urmărește modificarea prevederilor legale criticate, prin completarea lor cu dispoziții noi, ceea ce ar echivala cu o încălcare a separației puterilor în stat.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate vizând dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., aspect juridic esențial și concret invocat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală a constatat că s-a pronunțat deja Curtea Constituțională în sensul neconstituționalității soluției legislative prevăzute în același text de lege, în sensul că se pot invoca drept motive de nulitate absolută chestiuni de necompetență ale organului de urmărire penală, în orice stare a procesului potrivit art. 281 alin. (3) C. proc. pen., inclusiv în faza apelului (Deciziei nr. 302/2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017).

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) și b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 și art. 552 pct. 2 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 17 noiembrie 2017, a formulat recurs inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți, completul de 5 judecători, la data de 12 ianuarie 2018, sub nr. x/1/2018, primul termen fiind stabilit pentru data de 29 ianuarie 2018, termen la care cauza s-a amânat față de lipsa de apărare a inculpatului.

Concluziile apărătorului ales al recurentului inculpat A., ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al recurentului inculpat au fost susținute în ședința din data de 26 februarie 2018, fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) și b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 și art. 552 pct. 2 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 17 noiembrie 2017, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, " (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că excepția a fost invocată de inculpatul A., prin apărător, într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) și b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 și art. 552 pct. 2 C. proc. pen.

În ceea ce privește dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acestea au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 302/2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017, astfel încât cu privire la aceste dispoziții legale cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă.

Referitor la dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) și b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 și art. 552 pct. 2 din C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acestea nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens, și decizia nr. 3991 din 9.11.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care, ca incident procedural, excepția de neconstituționalitate poate fi folosită.

Contrar susținerilor recurentului inculpat A., examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță, în sensul modalității în care acea dispoziție ar putea influența însăși soluția ce ar urma să fie dispusă.

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că prin excepția de neconstituționalitate formulată, apelantul intimat inculpat a apreciat că dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) și b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 și art. 552 pct. 2 din C. proc. pen. sunt neconstituționale, prin aceea că aduc atingere principiului statului de drept, al legalității și generează încălcarea unor drepturi fundamentale, respectiv dreptul la apărare, dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât anumite situații nu sunt sancționate cu nulitate absolută.

În atare situație, se constată că nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, în realitate, dorindu-se modificarea acestora prin completarea lor cu dispoziții noi, ceea ce ar echivala cu o încălcare a separației puterilor în stat și ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Considerațiile expuse anterior sunt aplicabile și în ceea ce privește motivele de recurs ale inculpatului A. privind încadrarea în cazurile de nulitate absolută a oricăror încălcări privind competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești și a organelor de urmărire penală, indiferent dacă nerespectarea normelor a fost făcută de un organ judiciar inferior sau superior.

În concluzie, între excepția de neconstituționalitate invocată și modalitatea de soluționare a cauzei nu există o legătură efectivă care să determine necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte, completul de 5 judecători, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) și b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 și art. 552 pct. 2 C. proc. pen. cuprinsă în încheierea din 17 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b), art. 282 alin. (4) lit. a) și b), art. 347 alin. (4), art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, art. 551 pct. 4 și art. 552 pct. 2 C. proc. pen. cuprinsă în încheierea din 17 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2018.