ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2060/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 17 februarie 2012, reclamanții B.A. și B.D., în contradictoriu cu pârâtul Orasul Voluntari, prin primar, au solicitat anularea parțială a hotărârii din 09 ianuarie 2012, prin care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor în urma exproprierii, majorarea cuantumului despăgubirilor la 500 euro/mp și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În fapt, reclamanții au arătat că au devenit proprietarii unui teren în suprafața de 4.080,06 mp, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. L.D., la data de 13 mai 2004. Prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Voluntari din 16 decembrie 2009, au fost declarate ca utilitate publică unele terenuri pentru realizarea obiectivului de investiții lărgire 4 benzi, printre care și o suprafață de 240 mp din terenul proprietatea reclamanților.

Prin adresa din 02 martie 2010 emisă de către Primăria Voluntari, reclamanții erau rugați să accepte exproprierea către Consiliul Local Voluntari a 240 mp din terenul cu număr cadastral, la valoarea de 250 euro/mp. Drept răspuns, prin adresa înregistrată de reclamanții au adus la cunoștința Primăriei Voluntari, faptul că terenul supus exproprierii este ipotecat în favoarea Credit Europe Bank și evaluat la 500 euro/mp, iar o reevaluare a terenului la jumătate de preț ar duce la o diminuare semnificativa a garanției băncii, pe cale de consecință, reclamanții fiind nevoiți sa suplimenteze garanțiile băncii, lucru imposibil de realizat. La data de 02 decembrie 2011, au primit Notificare privind acordarea sumelor propuse pentru plata despăgubirilor aferente terenurilor expropriate în baza dispoziției din 20 mai 2011. Prin aceasta notificare, au fost înștiințați de acordarea unor despăgubiri în valoare de 17.280 euro, respectiv 72 euro/mp.

La data de 20 decembrie 2011, reclamanții au depus la Primăria Voluntari un punct de vedere, ca răspuns la notificarea din 02 decembrie 2011, prin care și-au exprimat dezacordul față de cuantumul sumei stabilită drept despăgubire, cuantum pe care îl considera mult sub valoarea reală a imobilului teren supus exproprierii. Arată că despăgubirea pentru expropriere trebuie să fie justă și că la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărâre judecătorească instanța este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 22 și art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru utilitate publica, art. 26, art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publica, art. 274 C. proc.

civ., art. 44 Constituția României. La termenul de judecată din data de 27 martie 2012, SC A.M. SRL a formulat cerere de intervenție în nume propriu, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de chemare în judecată, admiterea cererii de intervenție și, pe cale de consecință, anularea hotărârii atacate, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor; majorarea despăgubirilor de la suma de 72 euro/mp la suma de 500 euro/mp. În motivarea în fapt a cererii de intervenție, s-a arătat că, la data de 01 octombrie 2006, intre SC A.M. SRL, în calitate de uzufructuar și reclamanții B.A. și B.D., în calitate de proprietari, a intervenit contractul de constituire a dreptului asupra imobilului compus din teren în suprafață de 4.080,06 mp, situat în tarla 49, și construcția tip S+P+4 E situată pe acesta, anume în comuna Voluntari, jud. Ilfov, având număr cadastral, înscris în C.F.

a localității Voluntari, cu încheierea din 24 mai 2004 a B.C.F. Buftea. Cererea de intervenție a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 49-56 C. proc. civ., art. 22 și art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru utilitate publica, art. 26, art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publica, art. 44 Constituția României. La termenul de judecată din data de 24 aprilie 2012, tribunalul a respins cererea de intervenție voluntară principală formulată de SC A.M. SRL, ca inadmisibilă. Tribunalul a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba cu expertiză evaluatorie. La data de 23 octombrie 2012, s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, raportul de expertiză efectuat de experții P.E.

și B.M. (filele 184-191) și opinia separată a expertului M.E. (filele 192-193). La termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2012, tribunalul a respins obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de pârât. Prin sentința civilă nr. 1235 din 20 noiembrie 2012, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanți, a majorat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 09 ianuarie 2012 emisă de pârât de la suma de 17.280 euro la suma de 48.000 euro, conform raportului de expertiză întocmit de experții P.E., B.M. și M.E. și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 09 ianuarie 2012 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, asupra imobilelor supuse exproprierii, în vederea realizării lucrării de utilitate publică „Reabilitare și modernizare Bd. P.”, s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 17.280 euro pentru exproprierea imobilului teren în suprafață de 240 mp. situat în orașul Voluntari, înscris în C.F., conform dispozițiilor art. 5 și art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010. Tribunalul a reținut incidenta in cauză a prevederii înscrise în art. 22 din Legea nr. 255/2010, apreciind că pentru stabilirea despăgubirilor instanța are obligația de a constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii (art. 25 din Legea nr. 33/1994).

Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia (art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere art. 22 din Legea nr. 255/2010). În cauză, tribunalul a reținut că, potrivit raportului de expertiză evaluatorie administrat la dosarul cauzei întocmit de experții P.E., B.M.

și M.E., valoarea despăgubirilor pentru imobilul teren în litigiu este de 48.000 euro. De asemenea, expertul desemnat de reclamanți, M.E., a depus la dosar o opinie separată numai în privința valorii imobilului în litigiu, apreciind că aceasta este în cuantum de 144.000 lei, reprezentând aproximativ 31.600 euro. Prin urmare, procedând la compararea ofertei pârâtului cu pretențiile formulate de reclamanți, tribunalul a reținut că valoarea imobilului în litigiu la care urmează a se raporta este cea de 48.000 euro, rezultată din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. Sub acest aspect, tribunalul a reținut că prin lucrarea efectuată în cauză, experții au selecționat în mod corect proprietățile imobiliare comparabile, s-au raportat la elemente tehnice de comparație corecte și au aplicat factori de corecție pertinenți astfel încât valorile luate în considerare sunt apreciate de instanță ca fiind apropiate cu cele ale imobilului în litigiu.

Deși expertul desemnat de reclamanți a formulat o opinie separată sub aspectul valorii de piață a imobilului, valoare situată sub nivelul rezultat din raportul de expertiză, tribunalul nu s-a raportat la aceasta întrucât nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat la dosar. Pe cale de consecință, reținând că expertul desemnat de instanță și expertul desemnat de pârât au stabilit ca valoare a imobilului în litigiu suma de 48.000 euro, valoare justificată din punct de vedere tehnic, prin comparație cu expertiza care a stat la baza emiterii hotărârii contestate, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis în parte cererea formulată de reclamanți și a dispus majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 09 ianuarie 2012 emisă de pârât de la suma de 17.280 euro la suma de 48.000 euro.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect anularea parțială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, tribunalul a reținut că, în cauză, nu au fost invocate și nici dovedite motive de nevalabilitate a acestei hotărâri care să atragă sancțiunea anulării, singura critică adusă de reclamanți vizând valoarea despăgubirii stabilite, astfel încât apreciază că, în fapt, acest capăt de cerere se circumscrie celui de-al doilea care are ca obiect majorarea cuantumului despăgubirilor. Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert, conform chitanței aflată la fila 155 din dosar.

Cu privire la onorariul de avocat solicitat de reclamanți, tribunalul a reținut că la dosarul cauzei nu s-au administrat dovezi sub aspectul achitării acestuia, motiv pentru care instanța s-a raportat exclusiv la cheltuiala a cărei dovadă privind efectuarea se află la dosar, respectiv onorariul de expert. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Orașul Voluntari, prin primar. Prin Decizia nr. 31/A din 30 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de pârât, precum și cererea de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente: În ce privește prima critică, vizând faptul că în mod eronat prima instanță a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților fără a tine cont de împrejurarea că la adoptarea Hotărârii din 2012, apelantul s-a raportat la adresa din data de 16 martie 2011 emisă de către U.N.N.P. din România în care este menționată valoarea orientativă a proprietăților imobiliare pentru anul 2011 din Orașul Voluntari, județul Ilfov, (zona în care se afla și terenul reclamanților expropriați pentru utilitate publică) și anume 72 euro/mp teren liber și la un raport de evaluare întocmit de către un evaluator de proprietății imobiliare atestat A.N.E.V.A.R.

cu respectarea prevederilor art. 11, alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 255/2010 care evidențiază valoarea de piață ținând cont de toate modificările survenite pe piața imobiliară, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, pentru următoarele argumente: L itigiul prezent a fost generat de nemulțumirea reclamanților de cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea lor, conform Legii nr. 255/2010 prin Hotărârea din 2012 emisă de Orașul Voluntari - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010. Curtea a reținut, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, că legea specială, care reglementează exproprierile operate în scopul realizării unor obiective de interes național, județean și local, trimite expres la dreptul comun, reprezentat de Legea nr. 33/1994, care reprezintă legea cadru în materia exproprierii.

Or, legea cadru în materia exproprierilor stabilește un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experți numită de instanța în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Lege, în sensul ca evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preturile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii. În aceste condiții, Curtea a constatat că instanța de fond corect a reținut că în cauză se impunea întocmirea unei expertize, în condițiile stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, criteriu imperativ impus de art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Susținerea că instanța anterioară trebuia să aibă în vedere exclusiv raportul de evaluare folosit de notarii publici, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2004, nu răspunde cerințelor legale pentru stabilirea valorii reale de piață și nu ține seama de norma de trimitere la care s-a făcut anterior referire, normă cu caracter special în raport de cea înscrisă în art. 5 din Legea nr. 255/2010.

Câtă vreme Legea nr. 255/2010, prin trimiterea expresă pe care o face la art. 21-27 din Legea nr. 33/2004, stabilește că pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, atât comisia de experți cât și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, în mod judicios prima instanță nu s-a raportat la grila notarilor publici, care conține doar valori orientative ale proprietăților imobiliare bazate pe analiza tranzacțiilor efectuate în anii anteriori si pe anticiparea evoluției viitoare. Or, evaluarea unei proprietăți imobiliare, în conformitate cu S.I.E., presupune identificarea proprietății imobiliare și efectuarea inspecției tehnice a acesteia, ceea ce implică necesitatea solicitării părerii unor specialiști cu atât mai mult cu cât ghidurile respective, stabilind doar valori minime, nu acoperă toate situațiile din practică.

Luarea în considerare a altei valori decât cea de prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială ar contraveni art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care, spre deosebire de art. 5 din Legea nr. 255/2010, instituie un standard de evaluare, iar nu un simplu element de analiză a informațiilor cu privire la piața imobiliară. Cu referire la celelalte critici, care vizează raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, Curtea a reținut că într-adevăr, expertiza realizată de către experții P.E. și B.M., valorificată de tribunal, s-a raportat, așa cum rezultă din chiar cuprinsul expertizei - filele 184-191, dosar fond, exclusiv la ofertele de vânzare identificate de experți și care aveau ca obiect terenuri libere, similare celui expropriat iar nu la preturi de tranzacționare efectiv practicate pe piața imobiliară, pentru imobile de același fel.

Tot astfel, opinia separată întocmită de expertul M.E., are în vedere exclusiv oferte de vânzare publicate în mass media. Or, sintagma utilizată de către legiuitor în art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/2004, presupune determinarea prețului de piață, respectiv cel care se formează pe piața imobiliară locală în urma fluctuației cererii și a ofertei și la nivelul căruia este plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referință, la data arătată de către legiuitor. Aceasta înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, în măsura în care nu au fost perfectate tranzacții în perioada de referință se poate recurge la alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte și ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din zonele locale.

În cauză, așa cum rezultă din chiar cuprinsul expertizei realizate în prima fază procesuală (filele184-187) experții nu au verificat dacă au fost încheiate contracte de vânzare - cumpărare în perioada de referință, raportându-se exclusiv la oferte de vânzare. În apel, s-a dispus suplimentarea probatoriului, iar în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar contracte de vânzare cumpărare cu privire la terenuri în raport de care părțile au susținut că pot fi apreciate ca fiind similare celui expropriat. În raport de acest probatoriu și pentru a da eficiență criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, Curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a terenului expropriat, care să se bazeze pe prețurile consemnate în contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar.

Așa fiind, în ceea ce privește criticile referitoare la metodele de calcul folosite de către experții care au efectuat expertiza în primă instanță, Curtea a constatat că acestea au rămas fără obiect, în condițiile în care în apel a fost administrat un nou asemenea mijloc de probă. În ceea ce privește valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților, Curtea a constatat că prin raportul de expertiză întocmit în această fază procesuală, astfel cum acesta a fost completat la data de 21 ianuarie 2014, comisia de experți a stabilit valoarea terenului expropriat la suma de 208,75 euro/mp., reprezentând echivalentul sumei de 219.824 lei. Curtea a reținut că la efectuarea acestei expertize, comisia de experți s-a raportat la cele două din cele trei contracte de vânzare cumpărare, anexate la dosar, apreciind că doar aceste înscrisuri autentice vizează imobile libere, neocupate de construcții, fiind similare celui expropriat.

De asemenea, Curtea a constatat că experții au motivat cu trimitere concretă la starea de fapt a terenului expropriat, care este considerentul pentru care contractul din 05 noiembrie 2012, nu vizează un imobil similar celui expropriat astfel că nu poate constitui un criteriu în stabilirea valorii terenului expropriat, argumentele expuse având suport în probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că terenul expropriat este un teren liber de construcții. Referitor la metoda de evaluare folosită de către comisia care a efectuat expertiza completată din apel, Curtea a apreciat că aceasta este conformă prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”.

Or, prețul consemnat în cele două contracte autentice de vânzare - cumpărare, avute în vedere de către comisia de experți, la întocmirea suplimentului la raportul inițial, contracte care au fost încheiate la o dată apropiată de cea a momentului evaluării terenului și în raport de care experții au apreciat că au ca obiect terenuri similare ca și poziție și amplasament reprezintă, în raport de prevederea legala anterior citată, un mijloc de probă relevant în aprecierea prețului de piață a acestui imobil. Împrejurarea că terenul expropriat, în suprafață de 240 mp, are o lățime de doar cinci metri, pe care nu ar putea fi edificate construcții, terenul fiind pretabil doar pentru locuri de parcare, nu poate fi de natură a determina o altă concluzie, în ceea ce privește stabilirea valorii despăgubirilor în cauză, apelantul neputând invoca, în susținerea apelului, o situație creată prin exproprierea dispusă de însăși acesta, pentru a justifica scăderea prețului imobilului.

Astfel, câtă vreme legiuitorul român a consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, concluzie ce reiese din chiar cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994, simpla împrejurare că imobilul este expropriat parțial, cum este și cazul în speță, nu poate avea drept consecință, determinarea valorii lui exclusiv în raport de destinația, scopul pentru care urmează a fi utilizată parcela expropriată sau caracteristicile terenului expropriat, dobândite de imobil ulterior adoptării acestei măsuri de către autoritățile statului, ci, despăgubirea prevăzută de art. 26 din Legea nr. 33/1994 trebuie să reprezinte o compensație pentru pierderea efectiv suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului său de proprietate, raportată la prețul cu care respectiva proprietate ar fi putut fi înstrăinată, adică prețul de piață al acesteia la momentul realizării efective a exproprierii.

Curtea a apreciat însă, că nu poate stabili această valoare pentru despăgubirile cuvenite intimaților reclamanți ca urmare a exproprierii terenului în suprafața de 240 mp, situat în orașul Voluntari, jud. Ilfov, întrucât astfel ar fi încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac exprimat prin adagiul latin non reformatio în pejus, care face imposibilă înrăutățirea situației părții în propria cale de atac. Acest principiu este consacrat legislativ prin dispozițiile cuprinse în art. 296 C. proc. civ., teza a II-a, potrivit cărora apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Potrivit acestui principiu, hotărârea atacată poate fi reformată numai în favoarea apelantului și nicidecum în defavoarea acestuia, fiind o chestiune de interes general ca părțile să nu fie amenințate de nici un risc de agravare a situației lor dacă vor exercita o cale de atac pusă la dispoziție de lege împotriva unei hotărâri pe care ele o consideră ca fiind nelegală și netemeinică. Or, în speță, cuantumul despăgubirilor calculate prin raportul de expertiză completat efectuat în apel (208,75 euro/mp, rezultând o valoare a terenului expropriat de 219.824 lei) este mai mare decât cel rezultat prin expertiza efectuată în fața instanței de fond. În această situație, chiar dacă raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit în apel este singurul care respectă prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Curtea a apreciat că nu poate da eficiență acestei probe, fără a încălca principiul consacrat de art. 296 C. proc.

civ., teza a II-a. Față de cele arătate, Curtea a apreciat că nu există motive care să atragă schimbarea sentinței, astfel că în baza art. 296 C. proc. civ., va dispune respingerea apelului ca nefondat. În ce privește cererea apelantului pârât de acordare a cheltuielilor de judecată, față de soluția pronunțată în apel, Curtea a dispus respingerea acesteia. Împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Orașul Voluntari, prin primar. În motivarea cererii de recurs, pârâtul a contestat cuantumul despăgubirilor, susținând că, în cadrul procedurii administrative, acesta a fost stabilit în urma unui raport întocmit de către un evaluator de proprietăți imobiliare atestat A.N.E.V.A.R., cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 255/2010, la dosarul de expertiză aflându-se adresa din 16 martie 2011 emisă de U.N.N.P.

din România, în care sunt menționate valori orientative ale proprietăților imobiliare din Orașul Voluntari în anul 2011. Mai susține recurentul că, astfel cum a menționat în obiecțiunile formulate la raportul de expertiză efectuat la fond, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții au avut în vedere doar oferte de vânzare cumpărare postate pe site-urile imobiliare și nu tranzacțiile efectuate în zonă. Instanța de apel și-a fundamentat soluția pe concluzia a doi dintre cei trei experți, stabilind un cuantum al despăgubirilor mare, raportat la terenul ce formează obiectul exproprierii, care este în suprafață de 240 mp, cu o lățime de doar cinci metri, pe care nu se pot edifica construcții, acesta fiind pretabil doar pentru locuri de parcare.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii. La termenul de la 26 iunie 2014, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului, în raport cu prevederile art. 306 alin. (1) - (3) C. proc. civ., pe care o va admite, pentru următoarele considerente: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică. Obligația părții de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor este prevăzută sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Prin exercitarea recursului se urmărește realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs, părțile sunt obligate a-și conforma conduita procesuală la dispozițiile imperative anterior invocate. În pricina de față, prin memoriul de recurs, recurentul pârât expune modul de realizare a raportului de evaluare în procedura administrativă de către experți membri A.N.E.V.A.R., precum și înscrisurile avute în vedere de aceștia la stabilirea cuantumului despăgubirii.

De asemenea, recurentul critică expertiza efectuată în faza procesuală a fondului, susținând că instanța și-a fundamentat, în mod greșit, soluția pe concluzia a doi dintre cei trei experți și a stabilit un cuantum al despăgubirilor mare, raportat la terenul ce formează obiectul exproprierii, care este în suprafață de 240 mp, cu o lățime de doar cinci metri, pe care nu se pot edifica construcții. Recurentul susține că la efectuarea acestei expertize, s-au avut în vedere doar oferte de vânzare cumpărare postate pe site-urile imobiliare și nu tranzacțiile efectuate în zonă, acest aspect fiind contestat prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.

În baza efectului devolutiv al căii de atac exercitată de pârât, instanța de prim control judiciar a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat și, având în vedere că această valoare a fost mai mare decât cea stabilită la fond, în baza principiului non reformatio in pejus, a dispus respingerea apelului. Or, recurentul formulează susțineri care nu reprezintă critici ale argumentelor legale reținute de instanța de apel în susținerea soluției sale, ci se referă la o greșită interpretare a probei cu expertiză administrată în fața instanței de fond, apreciind că doar prețul stabilit prin raportul de evaluare întocmit în faza administrativă, este cel corect.

În acest context, se constată că recurentul formulează critici care vizează soluția si argumentele instanței de fond, care nu au legătură cu decizia recurată. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței care a pronunțat hotărârea recurată și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri. Așa fiind, cum aspectele invocate prin cererea de recurs nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum pârâtul nu s-a conformat exigențelor impuse de legiuitor pentru exercițiul acestei căi de atac, în sensul că nu a indicat în cererea sa vreunul din motivele de casare și modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar în cauză nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Orașul Voluntari, prin primar împotriva Deciziei nr. 31A din 30 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2014.