ÎCCJ, Decizia nr. 231/2017

Decizia civilă nr. 231/2017 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 182 din 12 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 2823 din 26 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2015/a1. Împotriva deciziei nr. 182 din 12 iunie 2017, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2017.

În esență, revizuentul invocă atât faptul că nu a fost legal citat la termenul de judecată la care a fost pronunțată decizia atacată, cât și greșeli de judecată în privința interpretării și aplicării dispozițiilor legale incidente, precum și greșita apreciere a probatoriului administrat. II. Considerentele Înaltei Curți 1. Recalificarea căii de atac exercitate în cauză La termenul de judecată de astăzi, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) coroborat cu art. 152 C. proc. civ., Înalta Curte a recalificat drept contestație în anulare calea de atac cu care a fost învestită, întrucât criticile expuse în susținerea căii de atac nu pot fi încadrate în motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc.

civ., ci se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. 2. Cu privire la contestația în anulare În susținerea căii de atac exercitate, sunt formulate două categorii de critici, respectiv: o primă categorie de critici referitoare la faptul că partea nu a fost legal citată la termenul de judecată la care a fost pronunțată decizia atacată; a doua categorie de critici referitoare la greșeli de judecată atât sub aspectul interpretării și aplicării dispozițiilor legale incidente, cât și sub aspectul aprecierii probatoriului administrat. În sensul celor arătate la pct. II.2, prima categorie de critici se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc.

civ., conform căruia: „Art. 503 - (1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.” Aceste critici sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că motivul de contestație în anulare are în vedere ipoteza în care pricina se soluționează cu citarea părților. În speță, este adevărat că decizia atacată a fost pronunțată fără citarea părților, însă această situație nu reprezintă o neregularitate în sensul art. 503 alin. (1) C. proc. civ., ci este conformă cu dispozițiile procedurale, deoarece cauza a fost judecată în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., care dispune expres în sensul că recursul se soluționează printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților.

În ceea ce privește a doua categorie de critici formulate în susținerea căii de atac exercitate, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor procedurale, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției pronunțate. Cu alte cuvinte, criticile referitoare la fondul cauzei depășesc limitele cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, restrânsă la motivele expres și limitativ reglementate de art. 503 C. proc. civ. În realitate, prin a doua categorie de critici formulate, autorul căii de atac tinde să obțină o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că „Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, parag. 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei.

Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (...). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, parag. 23-24, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 855/21.12.2010)”. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 182 din 12 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/1/2017. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2017.