ÎCCJ, Decizia nr. 231/2017

Decizia civilă nr. 231/2017

Asupra

contestației în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia

nr. 182 din 12 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 2823

din 26 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

în Dosarul nr. x/3/2015/a1.

Împotriva deciziei

nr. 182 din 12 iunie 2017, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, care a

fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2017.

În

esență, revizuentul invocă atât faptul că nu a fost legal

citat la termenul de judecată la care a fost pronunțată decizia

atacată, cât și greșeli de judecată în privința interpretării

și aplicării dispozițiilor legale incidente, precum și

greșita apreciere a probatoriului administrat.

II.

Considerentele Înaltei Curți

1.

Recalificarea căii de atac exercitate în cauză

La termenul

de judecată de astăzi, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5)

coroborat cu art. 152 C. proc. civ., Înalta Curte a recalificat drept

contestație în anulare calea de atac cu care a fost învestită,

întrucât criticile expuse în susținerea căii de atac nu pot fi

încadrate în motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) C.

proc. civ., ci se circumscriu motivului de contestație în anulare

prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

la contestația în anulare

În

susținerea căii de atac exercitate, sunt formulate două

categorii de critici, respectiv: o primă categorie de critici referitoare

la faptul că partea nu a fost legal citată la termenul de

judecată la care a fost pronunțată decizia atacată; a doua

categorie de critici referitoare la greșeli de judecată atât sub

aspectul interpretării și aplicării dispozițiilor legale

incidente, cât și sub aspectul aprecierii probatoriului administrat.

În sensul

celor arătate la pct. II.2, prima categorie de critici se circumscriu

motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C.

proc. civ., conform căruia: „Art. 503 - (1) Hotărârile definitive pot

fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost

legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc

judecata.”

Aceste

critici sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că motivul de

contestație în anulare are în vedere ipoteza în care pricina se

soluționează cu citarea părților. În speță, este

adevărat că decizia atacată a fost pronunțată fără

citarea părților, însă această situație nu

reprezintă o neregularitate în sensul art. 503 alin. (1) C. proc. civ., ci

este conformă cu dispozițiile procedurale, deoarece cauza a fost

judecată în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., care dispune expres

în sensul că recursul se soluționează printr-o decizie

motivată, pronunțată fără citarea părților.

În ceea ce

privește a doua categorie de critici formulate în susținerea

căii de atac exercitate, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor

procedurale, contestația în anulare este o cale extraordinară de

atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru

motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a

presupune o analiză în privința temeiniciei soluției

pronunțate.

Cu alte

cuvinte, criticile referitoare la fondul cauzei depășesc limitele

cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestației în

anulare, restrânsă la motivele expres și limitativ reglementate de

art. 503 C. proc. civ.

În realitate,

prin a doua categorie de critici formulate, autorul căii de atac tinde

să obțină o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei,

care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res

judicata. În acest sens, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a

reținut, cu referire la cererea de revizuire, că „Unul dintre

aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul

securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele

au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu

poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai

sus, parag. 61). Securitatea juridică implică respectul pentru

principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor

judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu

poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii

doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire

a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile

judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei.

Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (...). O

îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine

necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter

substanțial și obligatoriu (cauza Mitrea împotriva României,

Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, parag. 23-24,

publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 855/21.12.2010)”.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei

civile nr. 182 din 12 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul

nr. x/1/2017.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2017.