Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017
Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017 25 ianuarie 2017 27 septembrie 2021 R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Decizia nr. 1/2017 Dosar nr. 3709/1/2016 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 152 din 28/02/2017 Mirela Sorina Popescu – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului Maricela Cobzariu – judecător la Secţia penală Daniel Grădinaru – judecător la Secţia penală Simona Cristina Neniţă – judecător la Secţia penală Luciana Mera – judecător la Secţia penală Marius Dan Foitoş – judecător la Secţia penală Lucia Tatiana Rog – judecător la Secţia penală Rodica Cosma – judecător la Secţia penală Ana Maria Dascălu – judecător la Secţia penală S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală prin Încheierea de şedinţă din data de 10 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 602/221/2013 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. „în analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE şi la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol este suficientă pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive, în condiţiile în care Legea nr. 194/2011 nu face nicio trimitere la decizia şi rapoartele menţionate.”;
2. „în analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive este obligatorie urmarea procedurii prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 194/2011, aplicabilă în situaţia autorizării operaţiunilor cu acest tip de produse.” Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 3.709/1/2016/HP/P este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27 4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. La şedinţa de judecată a participat doamna Manuela Maria Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27 6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Maricela Cobzariu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Marinela Mincă, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 3.709/1/2016 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării de către judecătorii de la instanţele judecătoreşti din circumscripţia curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. De asemenea, magistratul-asistent a învederat că asupra problemei de drept supuse dezlegării au comunicat puncte de vedere Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Craiova şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
La data de 21 decembrie 2016 a fost depus Raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care nu au transmis puncte de vedere privind chestiunile de drept supuse judecăţii. La data de 20 decembrie 2016 Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 2.209/2.678/III-3/2016 prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problemele de drept supuse dezlegării în prezenta cauză.
Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problemele de drept supuse dezbaterii. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a precizat că sesizarea Curţii de Apel Alba Iulia este inadmisibilă, întrucât textele de lege care au fost supuse examinării nu au legătură cu obiectul cauzei în care au fost invocate. O eventuală dezlegare a acestor dispoziţii legale nu ar avea niciun fel de înrâurire asupra hotărârii care ar urma să fie pronunţată în cauza din procesul penal principal.
Cu privire la prima chestiune de drept, respectiv dacă în analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE şi la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol este suficientă pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive, în condiţiile în care Legea nr. 194/2011 nu face nicio trimitere la decizia şi rapoartele menţionate, în opinia reprezentantul Ministerului Public, nu suntem în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
S-a apreciat că instanţa de trimitere particularizează, raportat la datele concrete ale cauzei, întrebarea dacă Legea nr. 194/2011 respectă condiţiile de previzibilitate cerute unui act normativ; or, un astfel de examen a fost realizat de Curtea Constituţională prin cele trei decizii pronunţate asupra previzibilităţii acestei legi, respectiv Decizia nr. 134/2013, Decizia nr. 78/2014 şi Decizia nr. 588/2015. Dispoziţia legală invocată nu are legătură cu obiectul cauzei, referirea la Decizia 2005/387/JAI este făcută în conţinutul unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Laboratorul Central şi de Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca ale cărui concluzii urmează a fi interpretate de instanţa de trimitere.
Modalitatea legală în care se apreciază caracterul unei substanţe de a produce efecte psihoactive se regăseşte în dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 194/2011, iar art. 16 din actul normativ menţionat sancţionează efectuarea fără drept de operaţiuni cu astfel de produse. A precizat că legea specială în dispoziţiile menţionate stabileşte un mecanism legal de interpretare a caracterului unui produs de a fi susceptibil de a avea efecte psihoactive; pe de o parte, stabileşte nivelul de exigenţă al interpretării şi aprecierii asupra rezonabilităţii şi standardului probei care trebuie să aibă acelaşi caracter şi, pe de altă parte, criterii exhaustive care să fundamenteze interpretarea şi aprecierea susceptibilităţii unui produs de a avea efecte psihoactive.
Acest mecanism aparţine instanţei de trimitere şi nu poate fi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea unei hotărâri prealabile. Totodată, a învederat că rapoartele întocmite în temeiul art. 5 şi următoarele din Decizia 2005/387/JAI au în vedere noi substanţe psihoactive, iar constatarea acestora justifică incriminarea la nivelul legislaţiei naţionale a unor operaţiuni efectuate cu astfel de substanţe.
Din preambulul Legii nr. 194/2011 rezultă că sub incidenţa sa intră efectuarea de operaţiuni fără drept cu substanţe cu efect psihoactiv, iar efectuarea de astfel de operaţiuni cu produse care au efect psihoactiv intră sub incidenţa altor trei acte normative, respectiv Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri. De asemenea a menţionat că aceste rapoarte întocmite în temeiul Deciziei 2005/387/JAI au în vedere noi substanţe psihoactive care să justifice o completare a listelor naţionale, iar în acest interval de timp, substanţele respective pot rămâne în sfera produselor susceptibile de un efect psihoactiv.
Stabilirea caracterului unui produs de a avea efect psihoactiv este reglementat în art. 3 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 194/2011. Cu privire la cea de-a doua chestiune de drept, respectiv dacă în analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive este obligatorie urmarea procedurii prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 194/2011, aplicabilă în situaţia autorizării operaţiunilor cu acest tip de produse, a arătat că nici aceste texte de lege nu au legătură cu obiectul cauzei, actul normativ menţionat reglementează procedura de obţinere a unor autorizaţii de efectuare în condiţii legale, a unor operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, dacă scopul nu este consumul acestora.
Mai mult, a precizat că mijloacele de probă prin care se poate dovedi existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni sunt reglementate în titlul IV din Codul de procedură penală şi sunt supuse unor reguli diferite de cele ce reglementează probele în alte ramuri de drept. Stabilirea caracterului unui produs de a avea efecte psihoactive se determină prin efectuarea unor analize de laborator şi se obiectivează prin mijloace de probă specifice dreptului penal, dar acest demers este apanajul exclusiv al instanţei de trimitere şi de evaluare a judecătorului de la această instanţă. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.
ÎNALTA CURTE, asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea din 10 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală – în Dosarul nr. 602/221/2013, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor probleme de drept: 1. „în analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE şi la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol este suficientă pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive, în condiţiile în care Legea nr. 194/2011 nu face nicio trimitere la decizia şi rapoartele menţionate.”; 2. „în analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive este obligatorie urmarea procedurii prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 194/2011, aplicabilă în situaţia autorizării operaţiunilor cu acest tip de produse.” II.
Expunerea succintă a cauzei Prin sentinţa penală nr. 1.231 din data de 9 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Deva, Secţia penală, în Dosarul nr. 602/221/2013, s-a dispus condamnarea inculpaţilor C.A., J.D.S, N.I.N., L.A.S., G.G.A., T.B.A., C.C.I., Ş.M., T.T.R., V.M., Gh. V.M., H.I.E., D.P.L., B.D.A., A.A.C., I.M.M., M.R.A., M.C.D., G.O.G. h., M.D.I., Z.I.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional nestructurat în vederea comiterii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără autorizaţie eliberată conform legii, precum şi deţinerea lor în vederea comercializării prevăzută şi pedepsită de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal anterior.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut următoarele: Inculpaţii I.M.M., Gh. V.M., D.P.L., B.D.A., H.I.E., G.G.A., N.I.N., T.T.R., M.R.A., M.C.D., G.O.Gh., M.D.I., la sfârşitul anului 2011, au constituit un grup infracţional nestructurat, care a avut continuitate în timp, dar nu o structură şi o ierarhie bine stabilite între membrii săi, la care au aderat, pe parcursul anului 2012 şi inculpaţii C.A., J.D.S., L.A.S., T.B.A., C.C.I., Ş.M., V.M., A.A.C. şi Z.I.A., în vederea comiterii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
S-a mai reţinut că sus-numiţii inculpaţi, în perioada decembrie 2011-noiembrie 2012, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au efectuat operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie în condiţiile legii, respectiv, au deţinut în vederea comercializării sau au comercializat substanţe etnobotanice între ei, investigatorilor sub acoperire sau altor persoane, obţinând profituri substanţiale. În concret: Inculpatul I.M.M. a distribuit în perioada decembrie 2011- noiembrie 2012, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, substanţe etnobotanice către mai mulţi dealeri. În perioada decembrie 2011-noiembrie 2012, inculpatul Gh. V.M., în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpaţii I.M.M., N.I.N., T.T.R., G.O.G.
h., H.I.E. au efectuat numeroase operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv au distribuit şi pus în vânzare produse, cunoscând efectele acestora şi fără a deţine autorizaţie conform Legii nr. 194/2011. De asemenea, inculpatul Gh. V.M., considerat un dealer important în anturajul inculpatului I.M.M., în cursul lunii octombrie 2012, a primit pe numele său de la firma O.W. SL din Spania un colet în greutate de 6 kg ce conţinea substanţe etnobotanice. Inculpatul D.P.L. împreună cu inculpaţii I.M.M., Gh. V.M., G.G.A., H.I.E., T.T.R. au distribuit şi vândut produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Inculpatul H.I.E., subdealer din anturajul inculpatului D.P.L., se ocupa de distribuţia stradală de substanţe etnobotanice în municipiul Alba Iulia.
Inculpatul G.G.A. din municipiul Deva, cunoscut ca dealer local, se aproviziona cu substanţe etnobotanice de la inculpatul D.P.L. şi, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a comercializat astfel de produse în perioada februarie- noiembrie 2012. În perioada februarie-octombrie 2012, inculpatul N.I.N. împreună cu inculpaţii I.M.M., C.A., L.A.S., C.C.I. şi T.B.A. au efectuat operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv au distribuit şi pus în vânzare substanţe etnobotanice. Inculpatul N.I.N., cunoscut în municipiul Deva ca dealer local, îşi procura, în principal, substanţele etnobotanice în cantităţi mari de la inculpatul I.M.M., dar şi de la inculpatul Gh.
V.M. Inculpatul T.T.R., cunoscut ca dealer local pe raza municipiului Orăştie, în perioada februarie-noiembrie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a aprovizionat cu substanţe etnobotanice atât de la inculpatul I.M.M., cât şi din Spania de la firma O.W.SL, produse pe care le-a comercializat, deşi nu deţinea autorizaţie, în condiţiile legii. Inculpatul I.M.M. a distribuit produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi către inculpaţii M.R.A. şi M.C.D. care locuiau în Bucureşti. Aceştia din urmă administrau S.C. „G.N.” – S.R.L., iar din declaraţiile consumatorilor depistaţi de către organele de urmărire penală a reieşit că au cumpărat pliculeţe cu substanţe etnobotanice, produse care le provocau stări de euforie.
În perioada decembrie 2011-noiembrie 2012, inculpatul B.D.A. din municipiul Timişoara, cunoscut ca dealer local, îşi procura substanţele etnobotanice fie de la inculpatul I.M.M., fie direct din străinătate, de la firma SC O.W. SL Spania. Inculpatul G.O.Gh. din municipiul Cluj-Napoca, cunoscut ca dealer local, în perioada august-noiembrie 2012, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, s-a aprovizionat de la inculpaţii I.M.M. şi Gh. V.M. cu cantităţi însemnate de substanţe etnobotanice sub formă de vrac, pe care, ulterior, le porţiona şi le oferea spre vânzare consumatorilor din municipiul Cluj-Napoca. Astfel, la data de 25 septembrie 2012, inculpatul a cumpărat de la inculpaţii I.M.M. şi Gh.
V.M. substanţe etnobotanice, tranzacţie care a avut loc pe raza municipiului Cluj-Napoca. În urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului G.O.Gh. a fost găsită şi ridicată o pungă transparentă tip ziplock ce conţinea o substanţă vegetală de culoare verde-oliv, cu greutatea de aproximativ 100 grame. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2.345.728 din 6 decembrie 2012 întocmit de Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca a concluzionat că proba era constituită din cantitatea de 90,4 grame fragmente vegetale care nu conţin substanţe stupefiante sau psihotrope aflate sub incidenţa Legii nr. 143/2000.
Totuşi, din proba înaintată spre analiză s-a separat un compus cu spectru de masă asemănător compusului JWH-122 ce face parte din clasa canabinoizilor sintetici. Substanţa JWH-122 a fost calificată în raportul anual EMCDDA Europol 2011 privind implementarea Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului U.E., anexa 2, la poziţia 17, ca făcând parte din cele 41 de noi substanţe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011. În urma examinării probelor, procurorul a concluzionat că prin comercializarea celor 90,4 grame substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive inculpatul G.O.Gh. a obţinut un profit în sumă de aproximativ 800 lei. În perioada februarie-noiembrie 2012, inculpatul M.D.I. a comercializat substanţe etnobotanice achiziţionate de la inculpatul I.M.M.
pe care l-a cunoscut prin intermediul unui barman din localul unde lucra în calitate de bodyguard. Inculpatul V.M., subdealer ce acţiona pe raza municipiului Hunedoara, a cumpărat de la inculpatul T.T.R. substanţe etnobotanice în perioada august-noiembrie 2012. Inculpatul L.A.S., dealer local din municipiul Deva, în perioada iulie-octombrie 2012, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a efectuat distribuirea şi punerea în vânzare de produse etnobotanice în oraşul Brad, mai întâi prin intermediul inculpatului C.A., iar apoi prin intermediul inculpaţilor C.C.I. şi T.B.A. Inculpatul C.A. din oraşul Brad, subdealer cunoscut, în perioada iulie-octombrie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a desfăşurat o intensă activitate de distribuţie şi punere în vânzare de substanţe etnobotanice pe raza localităţii de domiciliu, lucrând pentru inculpatul L.A.S., care îşi procura substanţele etnobotanice de la inculpatul N.I.N.
Inculpatul T.B.A., cunoscut ca subdealer în oraşul Brad, în perioada iulie-octombrie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpatul C.C.I. au comercializat substanţele etnobotanice primite de la inculpatul L.A.S. din municipiul Deva. Inculpatul C.C.I., subdealer, împreună cu inculpatul T.B.A., în perioada iulie-octombrie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a comercializat substanţele etnobotanice aduse în oraşul Brad de către inculpatul L.A.S., acesta fiind aprovizionat cu „marfă” de către inculpatul N.I.N. În perioada februarie-noiembrie 2012, inculpatul J.D.S. împreună cu inculpaţii I.M.M, T.T.R., V.M., Ş.M. şi cu numitul S.R.C. au efectuat operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, respectiv au distribuit şi pus în vânzare produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Inculpatul Ş.M., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada februarie-noiembrie 2012, a acţionat pe raza municipiului Orăştie, fiind cunoscut ca principal subdealer al inculpatului J.D.S. Inculpatul A.A.C., cunoscut ca subdealer, era folosit de către inculpatul B.D.A. alături de numitul Ş.M. pentru a efectua distribuţia stradală de substanţe etnobotanice pe raza municipiului Timişoara. Inculpatul Z.I.A., angajat în calitate de vânzător la S.C. „G.N.”-S.R.L. Bucureşti, societate administrată de inculpaţii M.R.A. şi M.C.D., în perioada iulie-noiembrie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut din dispoziţia fraţilor M.R.A. şi M.C.D., prin intermediul unui magazin situat în municipiul Bucureşti, către diverşi consumatori pliculeţe ce conţineau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, deşi ştia că nu sunt destinate consumului uman.
Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Hunedoara şi inculpaţii I.M.M., Gh. V.M., D.P.L., B.D.A., H.I.E., G.G.A., N.I.N., T.T.R., M.R.A., M.C.D., G.O.Gh., M.D.I., L.A.S., T.B.A., V.M., Z.I.A. În cursul cercetării judecătoreşti, apărătorul ales al inculpatului G.O.Gh. a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea de principiu a următoarelor probleme de drept:
Dacă pentru reţinerea tuturor infracţiunilor susceptibile de substanţe psihoactive prevăzute de Legea nr. 194/2011 este suficientă stabilirea faptului că o substanţă neidentificată, cu aspect asemănător unei substanţe, este plasată în plafonul EMCDDA Europol sau este necesară identificarea cu exactitate a acelei substanţe?
Dacă simpla deţinere a substanţelor psihoactive este incriminată?
Dacă Decizia 2005/387/JAI a Consiliului UE reprezintă o normă de completare în raport cu art. 16 din Legea nr. 194/2011, cu toate că această din urmă lege nu face nicio trimitere expresă la Decizia CJUE?
Dacă varianta laturii obiective „efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni” încalcă principiul legalităţii incriminării din perspectiva în care incriminează faza internă a infracţiunii, respectiv se incriminează persoana care intenţionează, în propria minte, să săvârşească infracţiunea?
Dacă este suficientă stabilirea caracterului unei substanţe de a avea efecte psihoactive, prin raportare la literatura de specialitate, cum se obişnuieşte, sau este necesar ca în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 194/2011 caracterul produsului să fie stabilit prin trei comisii mixte de farmacologie, toxicologie şi toxidependenţă şi specialişti MAI? În temeiul art. 475 şi art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Alba Iulia a admis, în parte, cererea formulată şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea de principiu a următoarelor probleme de drept: 1. În analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE şi la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol este suficientă pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive, în condiţiile în care Legea nr. 194/2011 nu face nicio trimitere la decizia şi rapoartele menţionate? 2. În analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive este obligatorie urmarea procedurii prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 194/2011, aplicabilă în situaţia autorizării operaţiunilor cu acest tip de produse? III. Punctul de vedere al procurorului şi al părţii asupra chestiunii de drept sesizate: Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că, potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, de sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu depinde soluţionarea pe fond a cauzei cu referire la inculpatul care a formulat întrebările. A mai arătat că, prin raportare la faptele reţinute în rechizitoriu cu referire la inculpatul G.O.Gh., acesta a efectuat operaţiuni, fără autorizare, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. Inculpatul G.O.Gh., prin apărător, a susţinut, cu privire la întrebarea „dacă pentru reţinerea tuturor infracţiunilor susceptibile de substanţe psihoactive prevăzute de Legea nr. 194/2011 este suficientă stabilirea faptului că o substanţă neidentificată, cu aspect asemănător unei substanţe şi aşa incert plasate în plafonul EMCDDA Europol sau este necesară identificarea cu exactitate a acelei substanţe”, că inculpatul G.O.Gh. este condamnat pentru că a deţinut substanţe cu spectru asemănător unei substanţe indicate în raportul EMCDDA, însă substanţa respectivă nu a fost identificată. A precizat că este o analogie in malam partem, respectiv o analogie în defavoarea inculpatului, ce intră în contradicţie cu principiul legalităţii pedepsei. Referitor la întrebarea „dacă simpla deţinere a substanţelor psihoactive este incriminată” a susţinut că, urmare a analizei art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, a constatat că nu apare sintagma „deţinere”, în schimb apar alte operaţiuni incriminate, respectiv sunt enumerate „fabricare, producere. . . sau orice activitate legală de import, export ori intermediere de produse”. A apreciat că legiuitorul a dorit să ofere criterii în funcţie de care să se observe dacă este incriminată sau nu o anumită operaţiune. Prin raportare la prezenta speţă a arătat că inculpatul este condamnat pentru deţinerea unei cantităţi de 90 de grame, cu toate că în Legea nr. 194/2011 nu se regăseşte această variantă a laturii obiective ca fiind incriminată. Totodată, a învederat ca prin sintagma „orice alte operaţiuni” se prevede orice operaţiune de import-export ori în cauză s-a procedat la o analogie în defavoarea inculpatului. Cu privire la întrebarea „dacă Decizia 2005/387/JAI a Consiliului UE reprezintă o normă de completare în raport cu art. 16 din Legea nr. 194/2011, cu toate că această din urmă lege nu face nicio trimitere expresă la Decizia CJUE”, apărătorul ales al inculpatului G.O.G. h. a apreciat că, în situaţia în care se urmărea incriminarea unei operaţiuni, acelaşi art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011, care defineşte ce înseamnă susceptibilitate de efecte psihoactive, trebuia să precizeze expres că aceasta se realizează conform raportului EMCDDA actualizat anual, fiind o normă de trimitere. A precizat că în raport cu art. 8 şi 9 din Decizia 2005/387/JAI, aceasta nu impune obligaţii în sarcina particularilor, ci în sarcina statelor membre, care trebuie să actualizeze legislaţia internă, pentru a proteja societatea de aceste substanţe, ceea ce legiuitorul a şi făcut prin Legea nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi pentru completarea anexei la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, prin care s-a inclus un număr de 59 de substanţe în tabelul anexă al acestei legi. În expunerea de motive a acelei legi s-a arătat că este necesară includerea substanţelor în tabel, deoarece nu există niciun temei legal de control al fenomenului. Practic, legiuitorul în expunerea de motive creează premisele acestei interpretări, în concret, arată că Legea nr. 194/2011 nu constituia un filtru, respectiv un temei legal de control. În ceea ce priveşte întrebarea „dacă varianta laturii obiective efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni încalcă principiul legalităţii incriminării din perspectiva în care incriminează faza internă a infracţiunii, respectiv se incriminează persoana care intenţionează, în propria minte, să săvârşească infracţiunea”, a susţinut că nu se poate afirma despre o persoană care vinde la colţul străzii că aceasta coordonează propria operaţiune de vânzare. Referitor la întrebarea „dacă este suficientă stabilirea caracterului unei substanţe de a avea efecte psihoactive, prin raportare la literatura de specialitate, cum se obişnuieşte, sau este necesar ca în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 194/2011 caracterul produsului să fie stabilit prin trei comisii mixte de farmacologie, toxicologie şi toxicodependenţă şi specialişti de la MAI”, apărătorul ales al inculpatului G.O.Gh. a precizat că atât timp cât legiuitorul a prevăzut această metodă inedită de stabilire a caracterului de substanţă cu efect psihoactiv, în cadrul art. 7 invocându-se aceste trei condiţii, ar trebui ca pentru a dispune condamnarea unei persoane instanţa să nu se raporteze doar la literatura de specialitate sau la un raport de constatare. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că problema de drept care comportă discuţii în legătură cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 pretins lipsit de previzibilitate şi claritate este de a se stabili dacă susceptibilitatea unei substanţe de a avea efecte psihoactive se impune a se raporta cu necesitate sau poate fi raportată la Decizia 2005/387/JAI a Consiliului UE şi la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol. În opinia instanţei, decizia amintită nu pretinde a incrimina în sine operaţiuni cu respectivele substanţe, ci reprezintă un mijloc de avertizare a statelor membre cu privire la necesitatea instituirii unui control naţional al operaţiunilor cu acele substanţe. A mai susţinut că EMCDDA nu este un for legislativ sau decizional la nivelul Uniunii Europene, iar anexele rapoartelor întocmite de EMCDDA nu pot reprezenta o normă de completare a art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011. Decizia şi rapoartele anuale invocate nu creează drepturi şi obligaţii pentru particulari şi nu ar fi aplicabile direct în legislaţia internă. Referitor la cea de-a doua chestiune de drept supusă dezlegării, Curtea de Apel Alba Iulia a precizat că aceasta porneşte de la modul în care s-a format acuzaţia adusă inculpatului B.D.A., în situaţia căruia, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, la analiza substanţelor supuse examinării a fost identificat un compus pe baza datelor din literatura de specialitate, dar care nu a fost confirmat din lipsa materialelor certificate. A apreciat că se impune a se preciza dacă pentru stabilirea caracterului unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive este suficientă raportarea la literatura de specialitate sau este obligatorie urmarea procedurii prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 194/2011, aplicabilă în situaţia autorizării operaţiunilor cu acest tip de produse, întrucât în procedura prealabilă autorizării operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive Legea nr. 194/2011 prevede o etapă de analiză a compoziţiei calitative şi cantitative a produsului şi apoi o evaluare a comisiei, în vederea certificării dacă un produs are sau nu efecte psihoactive. V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemelor de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, în răspunsurile primite fiind indicată şi opinia şi practica instanţelor din raza lor de competenţă. La nivelul instanţelor judecătoreşti se constată existenţa unei practici neunitare în ceea ce priveşte problemele de drept supuse dezlegării, inclusiv în raza teritorială a mai multor curţi de apel sau chiar în cadrul aceleiaşi instanţe. Cu privire la prima chestiune de drept supusă dezlegării, respectiv dacă în analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE şi la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol este suficientă pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive, în condiţiile în care Legea nr. 194/2011 nu face nicio trimitere la decizia şi rapoartele menţionate, s-au exprimat două opinii: Într-o primă opinie s-a considerat că, raportat la analiza elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, pentru a se stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive este suficientă raportarea la Decizia 2005/387/JAI a Consiliului UE şi la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol. În acest sens au opinat Tribunalul Bacău, Tribunalul Neamţ (Sentinţa penală nr. 4/P din 26 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.165/103/2015, Sentinţa penală nr. 73/P din 20 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.584/103/2016, Sentinţa penală nr. 54/P din 12 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.580/103/2016), Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi (Sentinţa penală nr. 115 din 13 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.281/113/2015); Tribunalul Brăila (Sentinţa penală nr. 104 din 10 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 58/113/2016; Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova (Sentinţa penală nr. 479 din 27 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.864/105/2016). Într-o a doua opinie s-a apreciat că pentru stabilirea caracterului unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive nu este suficientă raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE, la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol. În acest sens au opinat Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj (Sentinţa penală nr. 116 din data de 31 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 860/117/2016); Curtea de Apel Iaşi (Decizia penală nr. 90 din 3 februarie 3016, pronunţată în Dosarul nr. 4.971/99/2012), Tribunalul Vaslui (Sentinţa penală nr. 201 din 26 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.971/99/2012), Curtea de Apel Piteşti. În susţinerea acestei opinii unele instanţe au argumentat că pentru stabilirea caracterului unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive nu este suficientă raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE, la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol, întrucât decizia amintită nu pretinde a incrimina în sine operaţiuni cu respectivele substanţe, ci reprezintă un mijloc de avertizare a statelor membre cu privire la necesitatea instituirii unui control naţional al operaţiunilor cu acele substanţe, motivat de faptul că EMCDDA nu este un for legislativ sau decizional la nivelul Uniunii Europene, iar anexele rapoartelor întocmite de EMCDDA nu pot reprezenta o normă de completare a art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011. Decizia 2005/387/JAI a Consiliului UE nu are efect direct în dreptul intern. În acest sens au opinat Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt (Sentinţa penală nr. 204 din 7 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.300/104/2016), Curtea de Apel Constanţa. În susţinerea aceleiaşi opinii Curtea de Apel Târgu Mureş a mai arătat că pentru stabilirea caracterului psihoactiv al unei substanţe nu este suficientă raportarea la Decizia 2005/387/JAI a Consiliului UE, întrucât într-o atare situaţie legea nu ar fi previzibilă. Curtea de Apel Timişoara a precizat că nu este necesară raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE, la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol, având în vedere că din conţinutul Legii nr. 194/2011 rezultă care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a se aprecia dacă un produs este susceptibil să aibă efecte psihoactive. În fine, tot în susţinerea acestei opinii, Curtea de Apel Braşov (Decizia penală nr. 229/Ap din 23 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.020/62/2015) a arătat că nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 faptul că această lege nu face trimitere la Decizia 2005/387/JAI a Consiliului UE, la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol, deoarece caracterul unui produs de a fi susceptibil de efecte psihoactive se poate stabili prin orice mijloc de probă administrat în cauză. Cu privire la cea de-a doua chestiune de drept supusă dezlegării, respectiv dacă în analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive este obligatorie urmarea procedurii prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 194/2011, aplicabilă în situaţia autorizării operaţiunilor cu acest tip de produse, s-au exprimat două opinii: Într-o primă opinie s-a apreciat că pentru stabilirea caracterului unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive nu este obligatorie urmarea procedurii prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 194/2011, aplicabilă în situaţia autorizării operaţiunilor cu acest tip de produse. În acest sens au opinat Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Braşov, Judecătoria Luduş, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti. Într-o a doua opinie s-a apreciat că pentru stabilirea caracterului unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive este obligatorie urmarea procedurii prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 194/2011, aplicabilă în situaţia autorizării operaţiunilor cu acest tip de produse. În acest sens au opinat Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Braşov, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Timişoara, Judecătoria Odorheiu Secuiesc. VI. Examenul jurisprudenţei 1. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale Prin Decizia nr. 134 din 7 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 17 aprilie 2013, Curtea Constituţională a constatat că legiuitorul a înţeles să reglementeze cu privire la orice operaţiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare- depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 194/2011 rezultă că aceasta întruneşte exigenţele de claritate şi previzibilitate, întrucât conţinutul său este clar, inteligibil şi lipsit de generalizări excesive. Totodată, şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune aceste exigenţe, motiv pentru care, potrivit art. 8 alin. (4), art. 25 şi art. 36 alin. (1) şi alin. (4) teza finală: „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. […] Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor”; „În cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite.”; „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie.”; „Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia.” Or, legea criticată este suficient de clară, stabilind în art. 3 alin. (3) şi (4) că la aprecierea rezonabilă a caracterului de produs susceptibil de a avea efecte psihoactive se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, lipsa ori insuficienţa elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului, caracteristicile produsului, în principal compoziţia sau lipsa indicării acestora, consumul, ca destinaţie previzibilă a produsului, şi prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucţiuni pentru utilizarea lui, precum şi orice altă indicaţie ori informaţie referitoare la acestea sau chiar lipsa lor. Prin urmare, autorii excepţiei, deşi au comercializat substanţe al căror regim juridic, conţinut, caracteristici, compoziţie chimică nu le erau cunoscute, pornesc, în absenţa oricăror elemente certe, de la premisa că acestea nu puteau fi substitut în sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 194/2011. Acest raţionament contrazice tocmai faptele comise, pentru că, dacă nu se cunosc caracteristicile unui produs, nu au cum să fie evidente beneficiile sau cel puţin raţiunile pentru care este pus în vânzare. Este adevărat că şi alcoolul, cafeaua, nicotina, ceaiul negru sau ciocolata pot fi apreciate ab initio ca fiind susceptibile de stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică, dar fiecare în parte are un regim juridic bine definit, care le-a scos din categoria substanţelor ce pot fi catalogate drept substitut în sensul Legii nr. 194/2011. Cu privire la accesibilitatea şi previzibilitatea unei legi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a permite individului să îşi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat”. Noţiunea de „lege” utilizată în materie penală de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale înglobează dreptul de origine legislativă, precum şi jurisprudenţială şi implică unele condiţii calitative, între altele cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, şi Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51). În cuprinsul Deciziei nr. 588 din 1 octombrie 2015 prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 8 decembrie 2015, Curtea Constituţională a reluat considerentele deciziei anterior menţionate. 2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie La nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul prezentei sesizări, nu au fost identificate decizii relevante. VII. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Craiova a transmis următorul punct de vedere cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării: Referitor la prima chestiune de drept, respectiv dacă „în analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE şi la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol este suficientă pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive, în condiţiile în care Legea nr. 194/2011 nu face nicio trimitere la decizia şi rapoartele menţionate”, a arătat că, spre deosebire de directivele europene, care necesită adoptarea unui act naţional de transpunere, regulamentele şi deciziile UE sunt acte legislative europene direct aplicabile. Prin urmare, respectarea deciziei de către statele membre este obligatorie, nefiind necesar ca Legea nr. 194/2011 să facă trimitere în mod expres la aceasta. Cu privire la cea de-a doua chestiune de drept supusă dezlegării, şi anume dacă „în analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive este obligatorie urmarea procedurii prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 194/2011, aplicabilă în situaţia autorizării operaţiunilor cu acest tip de produse”, a precizat că, deşi legea penală nu face trimitere în mod expres la procedura ce trebuie a fi urmată în vederea stabilirii caracterului psihoactiv al unei substanţe, totuşi se impune parcurgerea aceluiaşi filtru folosit pentru autorizarea operaţiunilor. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti a transmis următorul punct de vedere cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării: Apreciind că, deşi în cauză sunt formulate două întrebări, problema de drept este una singură, şi anume dacă este sau nu obligatorie urmarea procedurii prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 194/2011, pentru a se putea reţine existenţa infracţiunii prevăzute de art. 16 din aceeaşi lege. A precizat că sintagma „produs susceptibil de a avea efecte psihoactive” este explicată în art. 3 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 194/2011. Aparent, condiţia ataşată elementului material este realizată atunci când se poate aprecia în mod rezonabil, conform criteriilor prevăzute de lege, că produsul în cauză ar produce efecte psihoactive. Într-o astfel de interpretare nu ar fi necesară parcurgerea procedurii prin care se atestă dacă produsul este sau nu substitut, adică dacă produsul în cauză are sau nu efecte psihoactive. A mai arătat că în conţinutul laturii obiective un rol esenţial îl are şi urmarea imediată a infracţiunii. Fie că urmarea imediată este reprezentată de o stare de pericol, fie că este reprezentată de un rezultat, de existenţa ei depinde existenţa infracţiunii. În cazul infracţiunii analizate în cauză, urmarea imediată este o stare de pericol pentru sănătatea persoanei. De asemenea a susţinut că, pentru ca urmarea imediată a faptei să se poată realiza, este necesar ca produsul ce a constituit obiectul operaţiunii efectuate să aibă aptitudinea de a pune în pericol sănătatea persoanei, prin efectele sale psihoactive. Dacă o asemenea aptitudine nu există, urmarea imediată a infracţiunii nu se poate produce şi, în consecinţă, nu există infracţiune. Din această perspectivă, simpla susceptibilitate a produsului de a avea efecte psihoactive devine insuficientă, iar procedura prin care se atestă dacă produsul este sau nu substitut apare ca inevitabilă. O astfel de interpretare trebuie pusă şi în legătură cu analiza obiectului juridic al infracţiunii deoarece legătura dintre urmarea imediată şi obiectul juridic al unei infracţiuni este indisolubilă. Raportat la problemele de drept supuse dezlegării a apreciat că în toate cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 se impune parcurgerea procedurii necesare stabilirii calităţii de substitut a produsului ce a constituit obiectul operaţiunilor imputate. În astfel de cauze, atunci când este posibil, raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului U.E. şi la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol reprezintă un argument puternic pentru declanşarea procedurilor prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 194/2011, dar insuficient, în stabilirea existenţei obiectului juridic al infracţiunii. VIII. Dispoziţii legale incidente – art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011: efecte psihoactive – unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcţiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenţă, fizică sau psihică; – art. 3 alin. (3) din Legea nr. 194/2011: se consideră că un produs este susceptibil de a avea efecte psihoactive dacă se poate aprecia în mod rezonabil că ar produce asemenea efecte, dacă nu este folosit sau nu putea fi folosit în scopul pentru care a fost produs; – art. 3 alin. (4) din Legea nr. 194/2011: la aprecierea caracterului rezonabil se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, următoarele criterii: a) lipsa ori insuficienţa elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului; b) caracteristici
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.