Decizia nr. 18 din 05 decembrie 2018

Decizia nr. 18 din 05 decembrie 2018

5 decembrie 2018

27 septembrie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 18/2018 Dosar nr. 2621/1/2016

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2018

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 73 din 30/01/2019

Mirela Sorina Popescu – preşedintele cu delegaţie al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Iancu Ana-Hermina – judecător la Secţia penală

Rus Alexandra Iuliana – judecător la Secţia penală

Burnel Oana – judecător la Secţia penală

Matei Ionuţ Mihai – judecător la Secţia penală

Neniţă Simona Cristina – judecător la Secţia penală

Alexandrescu Anca Mădălina – judecător la Secţia penală

Rog Lucia Tatiana – judecător la Secţia penală

Popa Rodica Aida – judecător la Secţia penală

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală, prin încheierea de şedinţă din data de 26 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 135/97/2018, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracţiuni sau constituie infracţiunea unică prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege”.

Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 2.621/1/2018 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27

4

alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele cu delegaţie al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Manuela Maria Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Iancu Ana Hermina, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Justina Condoiu, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.621/1/2018 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării de către judecătorii de la instanţele din circumscripţia Curţilor de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti, Suceava.

De asemenea, magistratul-asistent a învederat că asupra problemei de drept supuse dezlegării a comunicat un punct de vedere Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

La data de 14 noiembrie 2018 a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care nu au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii.

La data de 7 noiembrie 2018 au fost depuse concluzii scrise de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menţionându-se că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat doamnei procuror Justina Condoiu să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezbaterii.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia, ca inadmisibilă, având în vedere că printr-o decizie anterioară, pronunţată într-o procedură similară, au fost oferite criteriile prin care această problemă de drept poate fi soluţionată, cele pe care instanţa de trimitere le are la dispoziţie pentru încadrarea juridică a faptei cu judecarea căreia a fost învestită.

Astfel, prin Decizia nr. 15 din 25.04.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat în sensul că acţiunea unică de transport a drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs formal.

De asemenea a susţinut că, în jurisprudenţa aceluiaşi complet, s-a statuat în sensul că nu doar dispozitivul dat într-o astfel de hotărâre, ci şi considerentele acesteia sunt obligatorii.

În acest sens a amintit Decizia nr. 12 din data de 25.04.2017, Decizia nr. 22 din data de 14.09.2017 şi Decizia nr. 13 din data de 12.09.2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

A menţionat că într-o asemenea ipoteză, în care dezlegarea problemei de drept rezultă implicit din considerentele unei hotărâri, soluţia dată cu privire la chestiunea de drept cu judecarea căreia Înalta Curte a fost învestită se impune a fi de respingere, ca inadmisibilă.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 135/97/2018, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracţiuni sau constituie infracţiunea unică prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege”.

II. Expunerea succintă a cauzei

La data de 11 septembrie 2018, învestită cu soluţionarea apelului declarat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara împotriva Sentinţei penale nr. 56/29.03.2018, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în Dosarul penal nr. 135/97/2018, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală a pus în discuţie, conform art. 475-476 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea rezolvării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracţiuni sau constituie infracţiunea unică prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.”

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial din data de 11.01.2018, în Dosarul nr. 106D/P/2017, a fost trimisă în judecată inculpata S.A.A. pentru acuzaţiile de introducere în ţară de droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În fapt s-a reţinut că inculpata, la data de 18.12.2017, a introdus în România prin punctul de trecere a frontierei Nădlac cantitatea de 2,90 grame cocaină disimulată în cavitatea vaginală, descoperită în urma examinării fizice a acesteia, şi că la aceeaşi dată a deţinut droguri de mare risc (cocaină) pentru consum propriu, fără drept.

Prin Sentinţa penală nr. 56/29.03.2018, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul penal nr. 135/97/2018, s-a dispus, în baza art. 377 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 386 din Codul de procedură penală, admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpata S.A.A. şi, în consecinţă:

A fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu din infracţiunile de introducere în ţară de droguri de mare risc, prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, în infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

A fost aplicată inculpatei S.A.A. pedeapsa de 6 luni de închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În baza art. 396 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal s-a dispus amânarea aplicării pedepsei faţă de inculpată pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 85 alin. (1) lit. a) -e) din Codul penal au fost stabilite în sarcina inculpatei următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

I s-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 88 din Codul penal privind împrejurările care determină revocarea amânării aplicării pedepsei.

S-a constatat că inculpata s-a aflat sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar începând cu data de 19.12.2017 până la data de 29.03.2018.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar.

În temeiul art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri raportat la art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal şi cu aplicarea art. 574 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală s-a dispus confiscarea şi distrugerea cu păstrarea de contraprobe a cantităţii de 2,5 grame cocaină rămase în urma analizelor de laborator (RCTS-3221304/20.12.2017).

În baza art. 272 şi art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara.

În motivarea apelului, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia a invocat nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de fond, în raport cu greşita schimbare a încadrării juridice dată faptelor inculpatei S.A.A., având în vedere că Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri pedepseşte atât introducerea, cât şi deţinerea de droguri în două articole distincte, comiterea acestora prin acelaşi act determinând reţinerea concursului de infracţiuni prevăzut de art. 38 alin. (2) din Codul penal.

Acţiunea continuă de deţinere a drogurilor, din cauza împrejurărilor în care a avut loc – pe parcursul deţinerii, drogurile au fost introduse pe teritoriul României, fără drept – întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în modalitatea normativă a deţinerii de droguri, cât şi ale infracţiunii prevăzute de art. 3 din acelaşi act normativ, în modalitatea introducerii în ţară de droguri.

Nu s-au reţinut în sarcina inculpatei activităţi distincte de oferire, comercializare, punere în vânzare, livrare sau transport de droguri de mare risc; în caz contrar ar fi fost reţinută în sarcina acesteia şi infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.

În articolul care reglementează această infracţiune [art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri] se regăsesc tezele enumerate anterior ca modalităţi alternative de săvârşire a faptei.

Inculpata a introdus în ţară droguri de mare risc, activitate infracţională care se circumscrie art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, nefiind un aspect formal, aşa cum s-a reţinut de instanţă, ci o acţiune distinctă (sub aspectul intenţiei) şi care nu este absorbită de latura materială a infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu fără drept.

Introducerea de droguri în ţară – ca activitate infracţională se epuizează în momentul tranzitării punctului de trecere a frontierei, iar deţinerea – ca activitate infracţională se continuă şi după acest moment. Un alt element care diferenţiază cele două infracţiuni este acela că cele mai multe din variantele infracţiunii prevăzute la art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea) nu se regăsesc în elementul material al infracţiunii reglementate în art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Totodată, în cazul art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, obiectul juridic vizează relaţiile sociale privind sănătatea publică, iar în cazul art. 3 din aceeaşi lege, obiectul juridic priveşte, pe lângă sănătatea publică, ca valoare socială ocrotită, şi ocrotirea regimului juridic vamal; aşadar, legiuitorul acordă relevanţă juridică distinctă situaţiei în care este adusă atingere şi dreptului suveran al autorităţii statale de a controla regimul de circulaţie şi taxare a oricăror bunuri care intră/ies pe/de pe teritoriul naţional.

Infracţiunea de deţinere de droguri în vederea consumului propriu fără drept nu este întotdeauna concomitentă introducerii în ţară de către un consumator, acesta putând, ulterior intrării pe teritoriul României, fie să procure droguri în vederea consumului propriu, fie să asigure transmiterea în afara ţării a unei cantităţi de droguri în vederea consumului propriu.

Având în vedere că în ceea ce priveşte introducerea în ţară de droguri pentru consum propriu sau în alte scopuri legea nu face diferenţe raportat la scopul introducerii de droguri în ţară, însuşi actul material al introducerii în ţară fiind incriminat, a apreciat că, în mod corect, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârşirea celor două infracţiuni.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 135/97/2018, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală a considerat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 şi art. 476 din Codul de procedură penală şi că este oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 în concurs formal de infracţiuni sau constituie infracţiunea unică prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”.

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Instanţa de trimitere a constatat că Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, reglementează în conţinutul:

art. 3 –

(1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

art. 4 –

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

În argumentarea sesizării a invocat soluţiile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unor probleme de drept referitoare la legea incidentă speţei:

În interpretarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ, în concurs formal (ideal). În continuarea expunerii sale, Curtea de apel a constatat că elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri se prezintă sub forma unor modalităţi alternative, şi anume: introducerea sau scoaterea din ţară, importul/exportul de droguri fără drept.

Introducerea în ţară de droguri reprezintă acţiunea de procurare, de luare a drogurilor dintr-un alt stat şi aducerea lor pe teritoriul naţional al României. De regulă, această introducere se realizează prin transport rutier, naval, aerian, feroviar şi presupune deplasarea drogurilor dintr-un stat străin peste frontiera de stat, în spaţiul teritorial al României.

De asemenea, infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri are mai multe variante alternative de săvârşire, respectiv: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

Prin urmare, s-a considerat că în situaţia în care introducerea în ţară se face prin transport în forma deţinerii de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, elementul material al celor două infracţiuni nu este distinct, ci are caracter unic şi continuu.

Argumentul potrivit căruia transportul implică în mod automat „deţinere” şi astfel ar exista elemente materiale diferite (existând argumente de acest fel în cadrul soluţiilor din practica judiciară) nu poate fi acceptat deoarece nu se poate concepe transportul unor bunuri fără a le poseda/deţine, însăşi deplasarea acestora implicând posesia şi nefiind posibilă în lipsa posesiei bunurilor, aspect relevat de jurisprudenţă.

Faţă de unicitatea elementului material s-ar putea pune problema concursului ideal de infracţiuni numai dacă, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Codul penal, acţiunea sau inacţiunea săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. O acţiune unică de transport reprezintă una şi aceeaşi împrejurare faptică, neexistând niciun temei pentru ruperea transportului, în mod artificial, în două părţi componente, în ipoteza în care elementul material se realizează prin deţinere. În ceea ce priveşte urmările produse, atât infracţiunea prevăzută de art. 3, cât şi cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri sunt infracţiuni de pericol, ambele având ca rezultat socialmente periculos o stare de pericol pentru sănătatea populaţiei, pentru integritatea fizică şi mentală a consumatorilor.

Nu în ultimul rând, în situaţia concursului ideal de infracţiuni, acţiunea ce constituie elementul material trebuie să conducă la o pluralitate materială şi juridică de rezultat, ceea ce în situaţia prezentată nu se realizează.

În raport cu cele arătate, Curtea de apel a apreciat că unităţii elementului material al celor două infracţiuni (verbum regens) îi corespunde, în plan juridic, o unitate naturală de infracţiune, cu atât mai mult cu cât există şi unitate de rezoluţie infracţională, dar şi unitate de rezultat socialmente periculos.

Elementul material al celor două infracţiuni, transportul drogurilor peste frontiera de stat prin modalitatea deţinerii acestora, fără drept, este o acţiune unică sub aspectul laturii materiale, dar cu privire la care legiuitorul foloseşte o exprimare distinctă în cadrul celor două articole la care s-a făcut referire.

Faţă de aceste argumente, opinia Curţii de Apel Alba Iulia este în sensul că acţiunea unică de transport al drogurilor de risc şi mare risc pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, desfăşurată de acelaşi subiect activ, constituie elementul material al infracţiunii unice prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, şi nu al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, aflate în concurs ideal.

IV. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemelor de drept în discuţie Curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti, Suceava, în răspunsurile primite fiind indicată şi opinia şi practica instanţelor din raza lor de competenţă.

Ca observaţie generală trebuie menţionat că la nivelul instanţelor nu există o jurisprudenţă bogată astfel încât să fie relevantă în raport cu problema de drept analizată.

a) În urma consultării instanţelor de judecată s-a evidenţiat opinia majoritară, potrivit căreia acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc, pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs formal de infracţiuni.

Curtea de Apel Braşov a comunicat că, în urma consultării judecătorilor din cadrul Secţiei penale, au fost exprimate trei opinii:

Într-o opinie majoritară s-a apreciat în sensul existenţei concursului ideal de infracţiuni, prevăzut de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, având în vedere că aceeaşi acţiune a făptuitorului lezează două valori sociale distincte – cele care privesc regimul vamal şi cele care interesează sănătatea publică. De asemenea s-a apreciat că şi în acest caz sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017.

O altă opinie a fost în sensul că, în situaţia de fapt ce face obiectul sesizării, trebuie să se reţină numai infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, apreciindu-se că introducerea de droguri în ţară nu se poate realiza fără deţinere.

Cea de-a treia opinie exprimată de judecătorii Curţii de Apel Braşov a fost în sensul că fapta descrisă în actul de sesizare constituie numai infracţiunea prevăzută de art. 4 din lege, cu motivarea că în situaţia reţinerii şi a infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri s-ar ajunge la sancţionarea faptei de deţinere de droguri pe teritoriul altui stat, ceea ce nu poate fi admis.

Ca jurisprudenţă au fost ataşate: Decizia penală nr. 79/Ap/3.07.2012 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 15.253/62/2011, şi Decizia penală nr. 62/A/21.04.2011, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 9.454/62/2010, hotărâri prin care s-a reţinut concursul de infracţiuni între infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege cu privire la aceeaşi cantitate de droguri, cu precizarea că introducerea drogurilor în ţară nu avusese loc în varianta transportului, ci prin modalitatea importului, prin comandarea acestora de pe diverse site-uri de internet. Cu ocazia judecării apelurilor în cele două cauze,

Curtea de Apel Braşov a confirmat raţionamentul instanţei de fond prin reţinerea concursului de infracţiuni.

La nivelul Secţiei penale a Curţii de Apel Bucureşti au fost exprimate două opinii, şi anume:

Într-o opinie s-a apreciat că introducerea drogurilor în ţară de pe teritoriul altui stat, chiar şi pentru consum propriu, constituie două infracţiuni aflate în concurs ideal, respectiv infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În argumentarea acestei opinii, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au invocat considerentele Deciziei nr. 4.150/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre prin care instanţa supremă a reţinut că, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, obiectul juridic este unul complex, deoarece pe lângă relaţiile sociale privind sănătatea publică este ocrotit şi „regimul vamal”. În respectiva decizie, fiind examinat concursul dintre art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, s-a arătat că elementul material prevăzut la art. 2 este reprezentat de acţiunea de „deţinere” şi „transport”, aceste modalităţi de comitere nefiind prevăzute şi de art. 3 din lege.

Prin urmare, pentru identitate de raţiune, introducerea în ţară şi deţinerea drogurilor în vederea consumului propriu constituie infracţiuni distincte.

În susţinerea acestei opinii s-a invocat şi Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017.

Au fost ataşate: Decizia penală nr. 1.362/A/15.10.2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 12.034/3/2015, şi Decizia penală nr. 958/A/25.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a ll-a penală în Dosarul nr. 44.905/3/2014.

Într-o altă opinie, introducerea de droguri în ţară pentru consumul propriu nu poate constitui decât obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, nicidecum infracţiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din aceeaşi lege, aflate în concurs.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri prevede mai multe variante alternative ale comiterii infracţiunii de consum ilicit de droguri, una dintre acestea fiind „deţinerea de droguri” pentru consum propriu.

Art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din aceeaşi lege incriminează traficul internaţional de droguri care se săvârşeşte, între alte modalităţi alternative, şi prin introducerea drogurilor în ţară, modalitate care este inclusă în deţinere, nefiind posibilă trecerea drogurilor peste graniţă în lipsa deţinerii acestora.

De asemenea s-a subliniat că a accepta că introducerea drogurilor în ţară constituie infracţiunea de trafic de droguri, chiar şi atunci când se face în scopul exclusiv al consumului propriu, înseamnă o extindere nejustificată, contra spiritului legii, a laturii obiective a infracţiunii de trafic de droguri.

Chiar şi etimologic, a trafica înseamnă a face un negoţ ilicit cu produse ilicite (provenit din verbul „trafiquer” din limba franceză). Or, deţinerea de droguri pentru consum propriu nu este acelaşi lucru cu traficarea acestora.

Elementul material al celor două infracţiuni se suprapune, fiind vorba de „introducere în ţară” şi „deţinere”, astfel încât ele s-ar putea afla în concurs ideal numai atunci când ar produce urmări diferite, potrivit art. 38 alin. (2) din Codul penal. Or, singura urmare a tuturor infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri este aceea a punerii în pericol a sănătăţii publice.

Prin urmare, cele două fapte cu conţinut material identic nu constituie două infracţiuni în concurs ideal, nefiind întrunite condiţiile legii sub acest aspect.

Argumentele indicate în sprijinul primei opinii, preluate dintr-o decizie mai veche a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri lezează şi relaţiile publice referitoare la regimul vamal, sunt absolut nefundamentate, nefiind cunoscut vreun caz de taxare/impozitare la vamă a drogurilor. Toate infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri sunt de natură a produce o singură urmare, aceea a lezării sănătăţii publice, neavând legătură cu regimul vamal.

Faptul că sintagma „introducere în ţară” este enumerată ca variantă normativă în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri nu înseamnă că aceasta trebuie disociată de scopul acestei introduceri, acela de a pune în circulaţie drogurile introduse, deoarece legea trebuie interpretată nu doar în litera, ci şi în spiritul ei. Introducerea doar pentru consum propriu nu constituie trafic de droguri, pentru motivul că acestea nu au fost puse în circulaţie, nu au fost traficate.

În acest sens au identificat Decizia penală nr. 457/A din 3.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 3.110/93/2017, şi Sentinţa penală nr. 295/11.09.2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 3.685/93/2017 (aflată în curs de redactare). În schimb, magistraţii secţiilor penale ale Tribunalului Bucureşti, Tribunalului Giurgiu, Tribunalului Ialomiţa şi Tribunalului Ilfov, susţinând opinia majoritară, s-au exprimat în sensul că sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017, având în vedere că datele speţei sunt similare, ceea ce diferă fiind încadrarea juridică a faptelor, prin prisma scopului deţinerii de droguri de risc sau de mare risc pentru consum propriu, fără drept. Astfel, acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracţiuni.

Judecătorii din cadrul Secţiei penale a Tribunalului Călăraşi au opinat în sensul că acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, poate să constituie infracţiunea unică prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri doar în situaţia în care nu se stabileşte cu certitudine că inculpatul intenţiona să ofere sau să comercializeze cantitatea de droguri.

În cazul în care există probe că acel inculpat a efectuat actele de transport, deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, cu intenţia să ofere sau să comercializeze cantitatea de droguri, acţiunile acestuia pot constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracţiuni.

Răspunsul Curţii de Apel Cluj cuprinde doar menţiunea neidentificării în jurisprudenţa sa ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie (Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureş) a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

Tribunalul Sălaj nu a expus o părere relativ la problema de drept în discuţie, precizând că, la nivelul Secţiei penale din cadrul acestei instanţe, există jurisprudenţă cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, sens în care a anexat în copie Sentinţa penală nr. 120/17.08.2016 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în Dosarul nr. 843/84/2016.

Hotărârea ataşată este însă irelevantă în contextul în care circumstanţele de săvârşire a faptelor în raport cu care a fost reţinută existenţa concursului de infracţiuni între infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege sunt diferite, neavând legătură cu modalitatea de comitere a faptelor care stau la baza sesizării de faţă.

Curtea de Apel Craiova a comunicat că infracţiunea de deţinere de droguri este o infracţiune continuă, însă procurarea drogului din străinătate şi aducerea substanţei pe teritoriul statului unde urmează a fi consumată îşi păstrează autonomia şi impun reţinerea ambelor infracţiuni, aflate în concurs.

De asemenea a arătat că au fost identificate două soluţii jurisprudenţiale, respectiv Sentinţa penală nr. 723 din 14 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.511/63/2017, soluţie nedefinitivă, cauza aflându-se în curs de judecată în apel, şi Sentinţa penală nr. 66 din 27 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 75/104/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 911 din 17 mai 2017 a Curţii de Apel Craiova.

La nivelul Secţiei penale a Curţii de Apel Oradea s-a formulat punctul de vedere potrivit căruia pentru ca acţiunile descrise să constituie infracţiunea unică prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri ar trebui ca acestea să absoarbă în chip natural acţiunile ce se circumscriu laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 3 din aceeaşi lege; cu alte cuvinte, infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri să nu poată fi comisă, sub nicio formă, într-o modalitate care să nu o includă şi pe cea prevăzută de art. 3 din aceeaşi lege. Or, din cuprinsul celor două norme de incriminare rezultă neechivoc că acţiunile enumerate la art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri nu presupun, în chip natural, introducerea sau scoaterea din ţară, importul sau exportul drogurilor destinate consumului propriu, nici chiar în ipoteza cumpărării acestor droguri.

Totodată, acţiunile regăsite la art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri sunt distincte faţă de cele regăsite la art. 3 din aceeaşi lege, neputându-se vorbi de o absorbţie naturală a acţiunilor regăsite la art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în cele prevăzute de art. 4 din aceeaşi lege. Pe de altă parte, art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri nu prevede condiţia constitutivă ca introducerea sau scoaterea din ţară să se realizeze în vederea comercializării respectivelor droguri.

Prin urmare, ori de câte ori achiziţia unor astfel de droguri în vederea consumului propriu a fost urmată de introducerea acestora în ţară şi deţinerea lor în acelaşi scop, reţinerea în concurs a celor două infracţiuni este justificată.

Tribunalul Bihor nu a expus o părere relativ la problema de drept în discuţie, însă din jurisprudenţa ataşată rezultă că acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. În acest sens s-au invocat Sentinţa penală nr. 33/P/2018, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 3.510/111/2017; Sentinţa penală nr. 51/P/2018, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4.892/111/2017; Sentinţa penală nr. 38/P/2018, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 210/111/2017.

De asemenea, la nivelul Tribunalului Satu Mare, practica judiciară este în sensul că, într-o asemenea situaţie, în sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în condiţiile concursului real de infracţiuni. În acest sens, cu titlu exemplificativ, a fost anexată Sentinţa penală nr. 93/29.04.2014, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 268/83/2014.

Curtea de Apel Piteşti a comunicat că nu au fost identificate hotărâri relevante pronunţate în această materie, dar opinia judecătorilor Secţiei penale asupra chestiunii de drept puse în discuţie este în sensul că acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs formal de infracţiuni, fiind valabil raţionamentul juridic care a fundamentat Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017.

La nivelul Curţii de Apel Galaţi s-au conturat două opinii cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie, astfel:

O primă opinie este în sensul că acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracţiuni.

Argumentaţia principală este aceea că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri nu disting şi nu cuprind nicio precizare cu privire la tranzacţionarea ulterioară a drogurilor sau consumul propriu al acestora.

În acelaşi sens s-a exprimat şi instanţa Tribunalului Vrancea.

O a doua opinie este în sensul că acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracţiunii unice prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Unitatea elementului material al celor două infracţiuni are drept corespondent o unitate naturală de infracţiune, cu atât mai mult cu cât există şi unitate de rezoluţie infracţională, dar şi unitate de rezultat socialmente periculos. În cazul concursului formal de infracţiuni, acţiunea ce constituie elementul material trebuie să conducă la o pluralitate materială şi juridică de rezultat, ceea ce în situaţia dată nu se realizează.

b) Într-o opinie contrară s-a apreciat că acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracţiunii unice prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În acest sens au opinat judecătorii Secţiei penale a Tribunalului Teleorman, arătând că în situaţia în care introducerea în ţară se face prin transport în forma deţinerii de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, elementul material al celor două infracţiuni nu este distinct, ci are un caracter unic şi continuu.

De asemenea, aceeaşi opinie este susţinută şi de judecătorii din cadrul Secţiei penale a Tribunalului Dolj.

Prin răspunsul transmis la data de 4 decembrie 2018, magistraţii Curţii de Apel Bacău au opinat în sensul că elementul material al celor două infracţiuni, transportul drogurilor peste frontiera de stat prin modalitatea deţinerii acestora, fără drept, este o acţiune unică sub aspectul laturii materiale, astfel că acţiunea unică de transport al drogurilor de risc şi mare risc pe teritoriul altui stat constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, şi nu al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, aflate în concurs ideal.

Tribunalul Galaţi şi Tribunalul Brăila nu au expus o părere relativ la problema de drept în discuţie, însă au identificat jurisprudenţă relevantă. În acest sens s-au anexat în copie Sentinţa penală nr. 191/12.04.2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 4.217/121/2017; Sentinţa penală nr. 338/16.05.2014, pronunţată în Dosarul nr. 110/113/2014, Sentinţa penală nr. 155/9.10.2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.311/113/2015, şi Sentinţa penală nr. 16/29.01.2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.309/113/2015, toate pronunţate de Tribunalul Brăila.

Din cuprinsul hotărârilor anterior menţionate rezultă că numai două dintre acestea sunt relevante, şi anume Sentinţa penală nr. 338/16.05.2014 şi Sentinţa penală nr. 155/9.10.2015, reţinându-se existenţa concursului de infracţiuni între infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Răspunsurile Curţii de Apel Constanţa, Tribunalului Constanţa şi Tribunalului Tulcea se limitează la comunicarea faptului că nu au fost identificate în jurisprudenţa proprie sau a instanţelor din circumscripţie hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării în cauză.

V. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii şi documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Trecerea peste frontiera de stat a României a drogurilor transportate pe teritoriul unui stat străin, urmată de deţinerea drogurilor pentru consum propriu, fără drept, pe durata transportului pe teritoriul României, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de drogu