ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 18/2018

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 73 din 30/01/2019

Mirela Sorina Popescu - președintele cu delegație al Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Iancu Ana-Hermina - judecător la Secția penală

Rus Alexandra Iuliana - judecător la Secția penală

Burnel Oana - judecător la Secția penală

Matei Ionuț Mihai - judecător la Secția penală

Neniță Simona Cristina - judecător la Secția penală

Alexandrescu Anca Mădălina - judecător la Secția penală

Rog Lucia Tatiana - judecător la Secția penală

Popa Rodica Aida - judecător la Secția penală

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală, prin încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 135/97/2018, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracțiuni sau constituie infracțiunea unică prevăzută de art. 4 din aceeași lege".

Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 2.621/1/2018 este legal constituit conform dispozițiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 27

4

alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Ședința de judecată a fost prezidată de către președintele cu delegație al Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La ședința de judecată a participat doamna Manuela Maria Pușcă, magistrat-asistent în cadrul Secției penale, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Iancu Ana Hermina, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna Justina Condoiu, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.621/1/2018 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării de către judecătorii de la instanțele din circumscripția Curților de Apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Pitești, Suceava.

De asemenea, magistratul-asistent a învederat că asupra problemei de drept supuse dezlegării a comunicat un punct de vedere Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

La data de 14 noiembrie 2018 a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care nu au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecății.

La data de 7 noiembrie 2018 au fost depuse concluzii scrise de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, menționându-se că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanța.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a solicitat doamnei procuror Justina Condoiu să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept supusă dezbaterii.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia, ca inadmisibilă, având în vedere că printr-o decizie anterioară, pronunțată într-o procedură similară, au fost oferite criteriile prin care această problemă de drept poate fi soluționată, cele pe care instanța de trimitere le are la dispoziție pentru încadrarea juridică a faptei cu judecarea căreia a fost învestită.

Astfel, prin Decizia nr. 15 din 25.04.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat în sensul că acțiunea unică de transport a drogurilor pe teritoriul unui stat străin și pe teritoriul României întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în concurs formal.

De asemenea a susținut că, în jurisprudența aceluiași complet, s-a statuat în sensul că nu doar dispozitivul dat într-o astfel de hotărâre, ci și considerentele acesteia sunt obligatorii.

În acest sens a amintit Decizia nr. 12 din data de 25.04.2017, Decizia nr. 22 din data de 14.09.2017 și Decizia nr. 13 din data de 12.09.2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

A menționat că într-o asemenea ipoteză, în care dezlegarea problemei de drept rezultă implicit din considerentele unei hotărâri, soluția dată cu privire la chestiunea de drept cu judecarea căreia Înalta Curte a fost învestită se impune a fi de respingere, ca inadmisibilă.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 135/97/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracțiuni sau constituie infracțiunea unică prevăzută de art. 4 din aceeași lege".

II. Expunerea succintă a cauzei

La data de 11 septembrie 2018, învestită cu soluționarea apelului declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara împotriva Sentinței penale nr. 56/29.03.2018, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în Dosarul penal nr. 135/97/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a pus în discuție, conform art. 475-476 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea rezolvării de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracțiuni sau constituie infracțiunea unică prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri."

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial din data de 11.01.2018, în Dosarul nr. 106D/P/2017, a fost trimisă în judecată inculpata S.A.A. pentru acuzațiile de introducere în țară de droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În fapt s-a reținut că inculpata, la data de 18.12.2017, a introdus în România prin punctul de trecere a frontierei Nădlac cantitatea de 2,90 grame cocaină disimulată în cavitatea vaginală, descoperită în urma examinării fizice a acesteia, și că la aceeași dată a deținut droguri de mare risc (cocaină) pentru consum propriu, fără drept.

Prin Sentința penală nr. 56/29.03.2018, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul penal nr. 135/97/2018, s-a dispus, în baza art. 377 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 386 din Codul de procedură penală, admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpata S.A.A. și, în consecință:

A fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu din infracțiunile de introducere în țară de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, în infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

A fost aplicată inculpatei S.A.A. pedeapsa de 6 luni de închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În baza art. 396 alin. (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal s-a dispus amânarea aplicării pedepsei față de inculpată pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 85 alin. (1) lit. a) -e) din Codul penal au fost stabilite în sarcina inculpatei următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Hunedoara, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

I s-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 88 din Codul penal privind împrejurările care determină revocarea amânării aplicării pedepsei.

S-a constatat că inculpata s-a aflat sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar începând cu data de 19.12.2017 până la data de 29.03.2018.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar.

În temeiul art. 16 și art. 17 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri raportat la art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal și cu aplicarea art. 574 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală s-a dispus confiscarea și distrugerea cu păstrarea de contraprobe a cantității de 2,5 grame cocaină rămase în urma analizelor de laborator (RCTS-3221304/20.12.2017).

În baza art. 272 și art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara.

În motivarea apelului, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia a invocat nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de instanța de fond, în raport cu greșita schimbare a încadrării juridice dată faptelor inculpatei S.A.A., având în vedere că Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri pedepsește atât introducerea, cât și deținerea de droguri în două articole distincte, comiterea acestora prin același act determinând reținerea concursului de infracțiuni prevăzut de art. 38 alin. (2) din Codul penal.

Acțiunea continuă de deținere a drogurilor, din cauza împrejurărilor în care a avut loc - pe parcursul deținerii, drogurile au fost introduse pe teritoriul României, fără drept - întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în modalitatea normativă a deținerii de droguri, cât și ale infracțiunii prevăzute de art. 3 din același act normativ, în modalitatea introducerii în țară de droguri.

Nu s-au reținut în sarcina inculpatei activități distincte de oferire, comercializare, punere în vânzare, livrare sau transport de droguri de mare risc; în caz contrar ar fi fost reținută în sarcina acesteia și infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.

În articolul care reglementează această infracțiune [art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri] se regăsesc tezele enumerate anterior ca modalități alternative de săvârșire a faptei.

Inculpata a introdus în țară droguri de mare risc, activitate infracțională care se circumscrie art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, nefiind un aspect formal, așa cum s-a reținut de instanță, ci o acțiune distinctă (sub aspectul intenției) și care nu este absorbită de latura materială a infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu fără drept.

Introducerea de droguri în țară - ca activitate infracțională se epuizează în momentul tranzitării punctului de trecere a frontierei, iar deținerea - ca activitate infracțională se continuă și după acest moment. Un alt element care diferențiază cele două infracțiuni este acela că cele mai multe din variantele infracțiunii prevăzute la art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea) nu se regăsesc în elementul material al infracțiunii reglementate în art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Totodată, în cazul art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, obiectul juridic vizează relațiile sociale privind sănătatea publică, iar în cazul art. 3 din aceeași lege, obiectul juridic privește, pe lângă sănătatea publică, ca valoare socială ocrotită, și ocrotirea regimului juridic vamal; așadar, legiuitorul acordă relevanță juridică distinctă situației în care este adusă atingere și dreptului suveran al autorității statale de a controla regimul de circulație și taxare a oricăror bunuri care intră/ies pe/de pe teritoriul național.

Infracțiunea de deținere de droguri în vederea consumului propriu fără drept nu este întotdeauna concomitentă introducerii în țară de către un consumator, acesta putând, ulterior intrării pe teritoriul României, fie să procure droguri în vederea consumului propriu, fie să asigure transmiterea în afara țării a unei cantități de droguri în vederea consumului propriu.

Având în vedere că în ceea ce privește introducerea în țară de droguri pentru consum propriu sau în alte scopuri legea nu face diferențe raportat la scopul introducerii de droguri în țară, însuși actul material al introducerii în țară fiind incriminat, a apreciat că, în mod corect, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea celor două infracțiuni.

Prin încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 135/97/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a considerat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 și art. 476 din Codul de procedură penală și că este oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 în concurs formal de infracțiuni sau constituie infracțiunea unică prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri".

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Instanța de trimitere a constatat că Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, reglementează în conținutul:

art. 3 -

(1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

art. 4 -

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

În argumentarea sesizării a invocat soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unor probleme de drept referitoare la legea incidentă speței:

În interpretarea dispozițiilor art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin și pe teritoriul României, fără drept, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cât și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 3 din același act normativ, în concurs formal (ideal). În continuarea expunerii sale, Curtea de apel a constatat că elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri se prezintă sub forma unor modalități alternative, și anume: introducerea sau scoaterea din țară, importul/exportul de droguri fără drept.

Introducerea în țară de droguri reprezintă acțiunea de procurare, de luare a drogurilor dintr-un alt stat și aducerea lor pe teritoriul național al României. De regulă, această introducere se realizează prin transport rutier, naval, aerian, feroviar și presupune deplasarea drogurilor dintr-un stat străin peste frontiera de stat, în spațiul teritorial al României.

De asemenea, infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri are mai multe variante alternative de săvârșire, respectiv: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

Prin urmare, s-a considerat că în situația în care introducerea în țară se face prin transport în forma deținerii de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, elementul material al celor două infracțiuni nu este distinct, ci are caracter unic și continuu.

Argumentul potrivit căruia transportul implică în mod automat "deținere" și astfel ar exista elemente materiale diferite (existând argumente de acest fel în cadrul soluțiilor din practica judiciară) nu poate fi acceptat deoarece nu se poate concepe transportul unor bunuri fără a le poseda/deține, însăși deplasarea acestora implicând posesia și nefiind posibilă în lipsa posesiei bunurilor, aspect relevat de jurisprudență.

Față de unicitatea elementului material s-ar putea pune problema concursului ideal de infracțiuni numai dacă, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Codul penal, acțiunea sau inacțiunea săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni. O acțiune unică de transport reprezintă una și aceeași împrejurare faptică, neexistând niciun temei pentru ruperea transportului, în mod artificial, în două părți componente, în ipoteza în care elementul material se realizează prin deținere. În ceea ce privește urmările produse, atât infracțiunea prevăzută de art. 3, cât și cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sunt infracțiuni de pericol, ambele având ca rezultat socialmente periculos o stare de pericol pentru sănătatea populației, pentru integritatea fizică și mentală a consumatorilor.

Nu în ultimul rând, în situația concursului ideal de infracțiuni, acțiunea ce constituie elementul material trebuie să conducă la o pluralitate materială și juridică de rezultat, ceea ce în situația prezentată nu se realizează.

În raport cu cele arătate, Curtea de apel a apreciat că unității elementului material al celor două infracțiuni (verbum regens) îi corespunde, în plan juridic, o unitate naturală de infracțiune, cu atât mai mult cu cât există și unitate de rezoluție infracțională, dar și unitate de rezultat socialmente periculos.

Elementul material al celor două infracțiuni, transportul drogurilor peste frontiera de stat prin modalitatea deținerii acestora, fără drept, este o acțiune unică sub aspectul laturii materiale, dar cu privire la care legiuitorul folosește o exprimare distinctă în cadrul celor două articole la care s-a făcut referire.

Față de aceste argumente, opinia Curții de Apel Alba Iulia este în sensul că acțiunea unică de transport al drogurilor de risc și mare risc pe teritoriul altui stat și ulterior pe teritoriul României, desfășurată de același subiect activ, constituie elementul material al infracțiunii unice prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, și nu al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, aflate în concurs ideal.

IV. Punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemelor de drept în discuție Curțile de Apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Pitești, Suceava, în răspunsurile primite fiind indicată și opinia și practica instanțelor din raza lor de competență.

Ca observație generală trebuie menționat că la nivelul instanțelor nu există o jurisprudență bogată astfel încât să fie relevantă în raport cu problema de drept analizată.

a) În urma consultării instanțelor de judecată s-a evidențiat opinia majoritară, potrivit căreia acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc, pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în concurs formal de infracțiuni.

Curtea de Apel Brașov a comunicat că, în urma consultării judecătorilor din cadrul Secției penale, au fost exprimate trei opinii:

Într-o opinie majoritară s-a apreciat în sensul existenței concursului ideal de infracțiuni, prevăzut de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, având în vedere că aceeași acțiune a făptuitorului lezează două valori sociale distincte - cele care privesc regimul vamal și cele care interesează sănătatea publică. De asemenea s-a apreciat că și în acest caz sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017.

O altă opinie a fost în sensul că, în situația de fapt ce face obiectul sesizării, trebuie să se rețină numai infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, apreciindu-se că introducerea de droguri în țară nu se poate realiza fără deținere.

Cea de-a treia opinie exprimată de judecătorii Curții de Apel Brașov a fost în sensul că fapta descrisă în actul de sesizare constituie numai infracțiunea prevăzută de art. 4 din lege, cu motivarea că în situația reținerii și a infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri s-ar ajunge la sancționarea faptei de deținere de droguri pe teritoriul altui stat, ceea ce nu poate fi admis.

Ca jurisprudență au fost atașate: Decizia penală nr. 79/Ap/3.07.2012 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 15.253/62/2011, și Decizia penală nr. 62/A/21.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 9.454/62/2010, hotărâri prin care s-a reținut concursul de infracțiuni între infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din aceeași lege cu privire la aceeași cantitate de droguri, cu precizarea că introducerea drogurilor în țară nu avusese loc în varianta transportului, ci prin modalitatea importului, prin comandarea acestora de pe diverse site-uri de internet. Cu ocazia judecării apelurilor în cele două cauze,

Curtea de Apel Brașov a confirmat raționamentul instanței de fond prin reținerea concursului de infracțiuni.

La nivelul Secției penale a Curții de Apel București au fost exprimate două opinii, și anume:

Într-o opinie s-a apreciat că introducerea drogurilor în țară de pe teritoriul altui stat, chiar și pentru consum propriu, constituie două infracțiuni aflate în concurs ideal, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În argumentarea acestei opinii, judecătorii Curții de Apel București au invocat considerentele Deciziei nr. 4.150/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre prin care instanța supremă a reținut că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, obiectul juridic este unul complex, deoarece pe lângă relațiile sociale privind sănătatea publică este ocrotit și "regimul vamal". În respectiva decizie, fiind examinat concursul dintre art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, s-a arătat că elementul material prevăzut la art. 2 este reprezentat de acțiunea de "deținere" și "transport", aceste modalități de comitere nefiind prevăzute și de art. 3 din lege.

Prin urmare, pentru identitate de rațiune, introducerea în țară și deținerea drogurilor în vederea consumului propriu constituie infracțiuni distincte.

În susținerea acestei opinii s-a invocat și Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017.

Au fost atașate: Decizia penală nr. 1.362/A/15.10.2015 a Curții de Apel București - Secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 12.034/3/2015, și Decizia penală nr. 958/A/25.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a ll-a penală în Dosarul nr. 44.905/3/2014.

Într-o altă opinie, introducerea de droguri în țară pentru consumul propriu nu poate constitui decât obiectul material al infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, nicidecum infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) și alin. (2) și art. 3 alin. (1) și alin. (2) din aceeași lege, aflate în concurs.

În susținerea acestei opinii s-a arătat că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri prevede mai multe variante alternative ale comiterii infracțiunii de consum ilicit de droguri, una dintre acestea fiind "deținerea de droguri" pentru consum propriu.

Art. 3 alin. (1) și alin. (2) din aceeași lege incriminează traficul internațional de droguri care se săvârșește, între alte modalități alternative, și prin introducerea drogurilor în țară, modalitate care este inclusă în deținere, nefiind posibilă trecerea drogurilor peste graniță în lipsa deținerii acestora.

De asemenea s-a subliniat că a accepta că introducerea drogurilor în țară constituie infracțiunea de trafic de droguri, chiar și atunci când se face în scopul exclusiv al consumului propriu, înseamnă o extindere nejustificată, contra spiritului legii, a laturii obiective a infracțiunii de trafic de droguri.

Chiar și etimologic, a trafica înseamnă a face un negoț ilicit cu produse ilicite (provenit din verbul "trafiquer" din limba franceză). Or, deținerea de droguri pentru consum propriu nu este același lucru cu traficarea acestora.

Elementul material al celor două infracțiuni se suprapune, fiind vorba de "introducere în țară" și "deținere", astfel încât ele s-ar putea afla în concurs ideal numai atunci când ar produce urmări diferite, potrivit art. 38 alin. (2) din Codul penal. Or, singura urmare a tuturor infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri este aceea a punerii în pericol a sănătății publice.

Prin urmare, cele două fapte cu conținut material identic nu constituie două infracțiuni în concurs ideal, nefiind întrunite condițiile legii sub acest aspect.

Argumentele indicate în sprijinul primei opinii, preluate dintr-o decizie mai veche a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri lezează și relațiile publice referitoare la regimul vamal, sunt absolut nefundamentate, nefiind cunoscut vreun caz de taxare/impozitare la vamă a drogurilor. Toate infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sunt de natură a produce o singură urmare, aceea a lezării sănătății publice, neavând legătură cu regimul vamal.

Faptul că sintagma "introducere în țară" este enumerată ca variantă normativă în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri nu înseamnă că aceasta trebuie disociată de scopul acestei introduceri, acela de a pune în circulație drogurile introduse, deoarece legea trebuie interpretată nu doar în litera, ci și în spiritul ei. Introducerea doar pentru consum propriu nu constituie trafic de droguri, pentru motivul că acestea nu au fost puse în circulație, nu au fost traficate.

În acest sens au identificat Decizia penală nr. 457/A din 3.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 3.110/93/2017, și Sentința penală nr. 295/11.09.2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 3.685/93/2017 (aflată în curs de redactare). În schimb, magistrații secțiilor penale ale Tribunalului București, Tribunalului Giurgiu, Tribunalului Ialomița și Tribunalului Ilfov, susținând opinia majoritară, s-au exprimat în sensul că sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017, având în vedere că datele speței sunt similare, ceea ce diferă fiind încadrarea juridică a faptelor, prin prisma scopului deținerii de droguri de risc sau de mare risc pentru consum propriu, fără drept. Astfel, acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracțiuni.

Judecătorii din cadrul Secției penale a Tribunalului Călărași au opinat în sensul că acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, poate să constituie infracțiunea unică prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri doar în situația în care nu se stabilește cu certitudine că inculpatul intenționa să ofere sau să comercializeze cantitatea de droguri.

În cazul în care există probe că acel inculpat a efectuat actele de transport, deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, cu intenția să ofere sau să comercializeze cantitatea de droguri, acțiunile acestuia pot constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracțiuni.

Răspunsul Curții de Apel Cluj cuprinde doar mențiunea neidentificării în jurisprudența sa ori, după caz, a instanțelor din circumscripție (Tribunalul Bistrița-Năsăud, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureș) a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

Tribunalul Sălaj nu a expus o părere relativ la problema de drept în discuție, precizând că, la nivelul Secției penale din cadrul acestei instanțe, există jurisprudență cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, sens în care a anexat în copie Sentința penală nr. 120/17.08.2016 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. 843/84/2016.

Hotărârea atașată este însă irelevantă în contextul în care circumstanțele de săvârșire a faptelor în raport cu care a fost reținută existența concursului de infracțiuni între infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și infracțiunea prevăzută de art. 4 din aceeași lege sunt diferite, neavând legătură cu modalitatea de comitere a faptelor care stau la baza sesizării de față.

Curtea de Apel Craiova a comunicat că infracțiunea de deținere de droguri este o infracțiune continuă, însă procurarea drogului din străinătate și aducerea substanței pe teritoriul statului unde urmează a fi consumată își păstrează autonomia și impun reținerea ambelor infracțiuni, aflate în concurs.

De asemenea a arătat că au fost identificate două soluții jurisprudențiale, respectiv Sentința penală nr. 723 din 14 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5.511/63/2017, soluție nedefinitivă, cauza aflându-se în curs de judecată în apel, și Sentința penală nr. 66 din 27 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 75/104/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 911 din 17 mai 2017 a Curții de Apel Craiova.

La nivelul Secției penale a Curții de Apel Oradea s-a formulat punctul de vedere potrivit căruia pentru ca acțiunile descrise să constituie infracțiunea unică prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri ar trebui ca acestea să absoarbă în chip natural acțiunile ce se circumscriu laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 3 din aceeași lege; cu alte cuvinte, infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri să nu poată fi comisă, sub nicio formă, într-o modalitate care să nu o includă și pe cea prevăzută de art. 3 din aceeași lege. Or, din cuprinsul celor două norme de incriminare rezultă neechivoc că acțiunile enumerate la art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri nu presupun, în chip natural, introducerea sau scoaterea din țară, importul sau exportul drogurilor destinate consumului propriu, nici chiar în ipoteza cumpărării acestor droguri.

Totodată, acțiunile regăsite la art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sunt distincte față de cele regăsite la art. 3 din aceeași lege, neputându-se vorbi de o absorbție naturală a acțiunilor regăsite la art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în cele prevăzute de art. 4 din aceeași lege. Pe de altă parte, art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri nu prevede condiția constitutivă ca introducerea sau scoaterea din țară să se realizeze în vederea comercializării respectivelor droguri.

Prin urmare, ori de câte ori achiziția unor astfel de droguri în vederea consumului propriu a fost urmată de introducerea acestora în țară și deținerea lor în același scop, reținerea în concurs a celor două infracțiuni este justificată.

Tribunalul Bihor nu a expus o părere relativ la problema de drept în discuție, însă din jurisprudența atașată rezultă că acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. În acest sens s-au invocat Sentința penală nr. 33/P/2018, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 3.510/111/2017; Sentința penală nr. 51/P/2018, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4.892/111/2017; Sentința penală nr. 38/P/2018, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 210/111/2017.

De asemenea, la nivelul Tribunalului Satu Mare, practica judiciară este în sensul că, într-o asemenea situație, în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în condițiile concursului real de infracțiuni. În acest sens, cu titlu exemplificativ, a fost anexată Sentința penală nr. 93/29.04.2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 268/83/2014.

Curtea de Apel Pitești a comunicat că nu au fost identificate hotărâri relevante pronunțate în această materie, dar opinia judecătorilor Secției penale asupra chestiunii de drept puse în discuție este în sensul că acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, în concurs formal de infracțiuni, fiind valabil raționamentul juridic care a fundamentat Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017.

La nivelul Curții de Apel Galați s-au conturat două opinii cu privire la chestiunea de drept pusă în discuție, astfel:

O primă opinie este în sensul că acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracțiuni.

Argumentația principală este aceea că dispozițiile art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri nu disting și nu cuprind nicio precizare cu privire la tranzacționarea ulterioară a drogurilor sau consumul propriu al acestora.

În același sens s-a exprimat și instanța Tribunalului Vrancea.

O a doua opinie este în sensul că acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracțiunii unice prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Unitatea elementului material al celor două infracțiuni are drept corespondent o unitate naturală de infracțiune, cu atât mai mult cu cât există și unitate de rezoluție infracțională, dar și unitate de rezultat socialmente periculos. În cazul concursului formal de infracțiuni, acțiunea ce constituie elementul material trebuie să conducă la o pluralitate materială și juridică de rezultat, ceea ce în situația dată nu se realizează.

b) Într-o opinie contrară s-a apreciat că acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, constituie elementul material al infracțiunii unice prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În acest sens au opinat judecătorii Secției penale a Tribunalului Teleorman, arătând că în situația în care introducerea în țară se face prin transport în forma deținerii de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, elementul material al celor două infracțiuni nu este distinct, ci are un caracter unic și continuu.

De asemenea, aceeași opinie este susținută și de judecătorii din cadrul Secției penale a Tribunalului Dolj.

Prin răspunsul transmis la data de 4 decembrie 2018, magistrații Curții de Apel Bacău au opinat în sensul că elementul material al celor două infracțiuni, transportul drogurilor peste frontiera de stat prin modalitatea deținerii acestora, fără drept, este o acțiune unică sub aspectul laturii materiale, astfel că acțiunea unică de transport al drogurilor de risc și mare risc pe teritoriul altui stat constituie elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, și nu al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, aflate în concurs ideal.

Tribunalul Galați și Tribunalul Brăila nu au expus o părere relativ la problema de drept în discuție, însă au identificat jurisprudență relevantă. În acest sens s-au anexat în copie Sentința penală nr. 191/12.04.2018, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 4.217/121/2017; Sentința penală nr. 338/16.05.2014, pronunțată în Dosarul nr. 110/113/2014, Sentința penală nr. 155/9.10.2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.311/113/2015, și Sentința penală nr. 16/29.01.2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.309/113/2015, toate pronunțate de Tribunalul Brăila.

Din cuprinsul hotărârilor anterior menționate rezultă că numai două dintre acestea sunt relevante, și anume Sentința penală nr. 338/16.05.2014 și Sentința penală nr. 155/9.10.2015, reținându-se existența concursului de infracțiuni între infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Răspunsurile Curții de Apel Constanța, Tribunalului Constanța și Tribunalului Tulcea se limitează la comunicarea faptului că nu au fost identificate în jurisprudența proprie sau a instanțelor din circumscripție hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării în cauză.

V. Punctul de vedere al Direcției legislație, studii și documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție

Trecerea peste frontiera de stat a României a drogurilor transportate pe teritoriul unui stat străin, urmată de deținerea drogurilor pentru consum propriu, fără drept, pe durata transportului pe teritoriul României, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cât și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 4 din aceeași lege, în concurs formal.

În ipoteza în care drogurile trecute peste frontiera de stat a României pentru consum propriu, fără drept, sunt depistate asupra subiectului activ în cadrul control