ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1470/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1470/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Iași, prin Sentința civilă nr.

2655/2011 din 5 decembrie 2011 s-a admis acțiunea formulată de reclamanții V.F.

și V.A.M. în contradictoriu cu pârâții T.T. și T.M. și s-a dispus rezoluțiunea

antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 23 februarie 2009 la

B.N.P. A.O. din Iași.

Au fost obligați

pârâții să restituie reclamanților suma de 9.500 RON, precum și la plata

dobânzii legale, calculate la această sumă, începând cu data de 10 decembrie

2010 și până la data plății efective.

S-a dispus darea în

debit la Administrația Financiară a reclamanților V.F. și V.A.M. cu suma de

3.768,5 RON, reprezentând diferență taxă de timbru, în condițiile stabilite

prin Încheierea nr. 173 din data de 27 mai 2011, dată în Dosarul nr.

6021/99/2011 al Tribunalului Iași.

Au fost obligați

pârâții să plătească reclamanților suma de 6.761,50 RON.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că V.F. și V.A.M. au încheiat cu pârâții, la data

de 23 februarie 2009, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la 23

februarie 2009 de B.N.P. A.O. din Iași, prin care T.T. și T.M., în calitate de

promitenți vânzători, s-au obligat să vândă reclamanților un imobil reprezentat

de apartamentul nr. a, situat blocul a, construit de pârâți în satul Vișani,

com. Bârnova, jud. Iași, identificat cu numărul cadastral x, cu suprafața utilă

de 80,86 mp, 10,63 mp, balcon 1 5,70 mp, balcon 2 și căruia îi corespunde o

suprafață indiviză de 9,12 mp din părțile comune și o suprafață indiviză de

75,26 mp din terenul pe care se află amplasat blocul. În preț era inclusă și

contravaloarea unei boxe și a unei parcări amenajate de 14,5 mp pentru care

urma să se transfere proprietatea terenului aferent.

Conform convenției

încheiate, reclamanții au achitat avansul convenit de 9.000 euro din prețul

total al vânzării de 189.000 euro, urmând ca restul de preț să îl achite pe

parcursul a 360 rate lunare, de câte 500 euro, până la data de 28 februarie

2009, iar transferul de proprietate să opereze la data achitării integrale a

prețului, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Corelativ raportului

obligațional principal, pârâții și-au asumat obligația finalizării construcției

blocului, în sensul dotării apartamentului promis spre vânzare cu facilitățile

enumerate în antecontract privind realizarea finisajelor interioare și

asigurarea unor dotări specifice apartamentului, respectiv gresie, faianță,

parchet, obiecte sanitare.

La data de 19 iulie

2009, reclamanții au restituit pârâților apartamentul, conform

procesului-verbal încheiat și semnat de reclamanți și de pârâtul T.T., ocazie

cu care pârâtul nu a ridicat nicio obiecție.

După doar opt zile

(la 27 iulie 2009), pârâții au vândut imobilul prin act autentic, fără a fi

reziliat antecontractul anterior încheiat cu reclamanții, declarând în mod fals

că acesta nu este grevat de sarcini, nu este donat sau ipotecat, sau nu a făcut

obiectul vreunei promisiuni de vânzare sau al vreunui antecontract de vânzare

către alte persoane.

Reclamanții au

pretins că apartamentul a fost predat fără racordarea la utilitățile edilitare

de strictă necesitate, respectiv curent, gaz, apă, canalizare, lucrări ce

trebuiau finalizate până la sfârșitul lunii mai 2009, dată de la care acesta

trebuia predat în folosință acceptanților cu asigurarea condițiilor unei folosințe

utile și comode. Pârâții au recunoscut parțial aceste deficiențe referitoare la

lipsa racordării la rețeaua de gaz.

Au susținut

reclamanții că au convenit verbal cu pârâții rezilierea antecontractului, au

sistat plata ratelor și au predat imobilul, urmând ca promitenții vânzători să

le restituie integral sumele achitate, cu titlu de parte din preț.

Pârâții nu au

contestat acest aspect, ci, mai mult, în concluziile scrise depuse la dosar au

arătat că, "imediat după perfectarea antecontractului, reclamanții au

primit în folosință imobilul pe care l-au ocupat până la data de 19 iulie 2010,

când au decis să-l restituie pârâtului, consecința fiind, evident, rezoluțiunea

antecontractului."

Pârâții au mai

afirmat că reclamanții nu au mai achitat ratele convenite inițial, dar, pe de

altă parte, au acceptat restituirea imobilului fără nicio condiție și s-au

grăbit să-l vândă.

S-a reținut că,

raportat la imposibilitatea obiectivă de executare în natură a

antecontractului, coroborată cu atitudinea culpabilă a pârâților, se impune

admiterea acțiunii și dispunerea rezoluțiunii antecontractului autentificat la

23 februarie 2009 la B.N.P. A.O. din Iași, urmând a obliga pârâții la

restituirea către reclamanți a sumei de 9.500 RON și la plata dobânzii legal,

calculate la această sumă, începând cu data de 10 decembrie 2010 și până la

data plății efective.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, având în vedere faptul că, prin încheierea dată în

dosar la data de 27 mai 2011, s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată

de reclamanți, s-a redus cu 50% taxa de timbru și s-a dispus eșalonarea plății

acestei taxe - în cuantum de 5.656,5 RON - pe parcursul a 12 luni, termen care

nu a expirat până la data pronunțării sentinței, instanța a dat în debit la

Administrația Financiară pe reclamanții V.F. și V.A.M. cu suma de 3.768,5 RON,

reprezentând diferență taxă de timbru.

În baza dispozițiilor

art. 274 din C. proc. civ., fiind căzuți în pretenții, au fost obligați pârâții

să plătească reclamanților suma de 6761,50 RON (din care 5.656,50 RON taxă de

timbru, 5 RON timbru judiciar și 1.100 RON onorariu de avocat).

Prin Încheierea nr.

172 din 23 februarie 2012, Tribunalul Iași a admis cererea de îndreptare a

erorii materiale formulată de reclamanții V.F. și V.A.M. și a dispus îndreptarea

Sentinței civile nr. 2655/2011 din 5 decembrie 2011 a Tribunalului Iași, în

sensul că, la moneda sumei de 9.500, de restituit, se va trece euro, în loc de

RON, iar alineatul al treilea din dispozitiv va avea următorul conținut:

T.T. și T.M. au declarat

recurs - care a fost recalificat de către instanță ca apel -, considerând că

sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.

Solicită apelanții

desființarea hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată,

deoarece reclamanții intimați se află în culpă, ca urmare a neîndeplinirii

obligațiilor contractuale privind plata ratelor aferente prețului, plata

prețului fiind obligația primordiala a cumpărătorului.

Intimații au formulat

întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În apel a fost

administrată proba cu înscrisuri.

Prin Decizia nr. 97

din 15 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a

respins apelul declarat de T.T. și T.M. împotriva Sentinței civile nr. 2655 din

5 decembrie 2011 a Tribunalului Iași, sentință pe care o păstrează și au fost

obligați apelanții să plătească intimaților suma de 1.500 RON cheltuieli de

judecată.

S-a constatat că

antecontractul de vânzare-cumpărare care formează obiectul prezentului litigiu

constituie o convenție sinalagmatică, ce se caracterizează prin reciprocitatea

și interdependența obligațiilor ce revin părților, fiecare dintre acestea

având, concomitent, față de cealaltă parte, atât calitatea de debitor, cât și

pe cea de creditor - conform antecontractului menționat.

Astfel, T.T. și T.M.,

în calitate de promitenți, sunt debitorii obligației de predare a

apartamentului nr. a din blocul a, din satul Vișan, com. Bârnova, jud. Iași, în

folosință și respectiv, de transmitere a dreptului de proprietate asupra

aceluiași apartament, la momentul achitării ratelor de către V.F. și V.A.M.,

dar nu mai târziu de 28 februarie 2039.

În același timp, T.T.

și T.M. au și calitatea de creditori în ceea ce privește plata prețului

apartamentului, de 189.000 euro, din care au primit 9.000 euro, cu titlu de

avans, iar diferența de 180.000 euro urma să fie achitată în 360 rate lunare,

egale, de 500 euro fiecare, începând cu data de 28 iunie 2009 și până la data

de 28 februarie 2009.

La rândul lor, V.F.

și V.A.M. sunt debitorii obligației de plată a prețului apartamentului, în

condițiile mai sus menționate și, în același timp, sunt și creditorii

obligației de predare a apartamentului nr. a în folosință - pe durata achitării

ratelor - și, respectiv, de transfer a dreptului de proprietate asupra

aceluiași apartament, la momentul achitării integrale a prețului, dar nu mai

târziu de 28 februarie 2009.

Instanța de apel a

reținut că părțile au stipulat în antecontract că, pentru sumele restante, pe o

perioadă mai mare de 15 zile, se vor calcula penalități de 0,1%/zi întârziere

din suma restantă. În cazul în care acceptanții-cumpărători cumulează datorii

restante (din plata ratelor și/sau a penalităților) în sumă mai mare de 2.500

euro, părțile au convenit că antecontractul de vânzare-cumpărare "se

anulează", acceptanții-cumpărători fiind obligați să returneze imobilul în

starea în care l-au primit, iar promitenții-vânzători fiind datori a înapoia

sumele primite până la data anulării antecontractului, mai puțin 60% din

acestea.

De asemenea, în alin.

(3) din antecontract, părțile au convenit ca, în cazul în care nu se va

perfecta vânzarea din vina promitenților-vânzători, aceștia se obligă să

returneze avansul primit, plus 60% din acesta.

Potrivit alin. (2)

din antecontract, promitenții-vânzători s-au obligat să nu înstrăineze sub

nicio formă imobilul, să nu-l greveze cu nicio sarcină reală, să nu încheie

contracte de închiriere, arendă, comodat, ipotecă sau antecontracte de

vânzare-cumpărare, în favoarea altei persoane decât acceptanților promisiunii de

vânzare-cumpărare sau moștenitorilor acestora.

Raportat la

conținutul antecontractului și la situația de fapt stabilită în cauză, instanța

de apel a apreciat că, în mod corect, instanța de fond a reținut în sarcina

promitenților-vânzători neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale.

În acest sens,

instanța de apel a constatat că T.T. și T.M nu au probat că au predat, în

folosință intimaților, apartamentul nr. a, cu finisajele menționate în

contract, printr-un proces-verbal de predare-primire, conform clauzei

contractuale.

Lipsa acestui

proces-verbal de predare-primire a apartamentului în folosința soților V.F. și

V.A.M., cu menționarea existenței finisajelor, prevăzute de părți în

antecontract se coroborează cu procesul-verbal de recepție tehnică instalație

de utilizare a gazelor naturale, întocmit la data de 14 decembrie 2009, cu

somațiile de plată înaintate de reclamanții intimați la data de 3 iunie 2010 și

duce la concluzia că apelanții nu și-au îndeplinit obligația de a preda

folosința apartamentului, cu finisajele convenite de părți.

Această concluzie se

desprinde și din împrejurarea că apelanții au acceptat, fără obiecțiuni, ca

intimații să le restituie apartamentul nr. a, conform procesului-verbal de

predare-primire din 19 iulie 2010, iar ei le-au restituit, la rândul lor, suma

de 1.000 euro din avansul achitat de acceptanții beneficiari.

Pe de altă parte,

Curtea notează că apelanții nu au respectat nici obligația asumată la alin. (2)

din antecontract, în sensul că, după cinci zile de la restituirea

apartamentului de către intimați, aceștia l-au vândut numiților P.M. și C.R.I.,

conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. C.Ș.&A. la

27 iulie 2010.

Susținerea

apelanților referitoare la faptul că intimații nu și-ar fi respectat obligația

de plată a ratelor lunare, ceea ce ar face operantă clauza inserată la alin.

(2) din antecontract au fost înlăturate de instanța de apel, întrucât aceștia

nu au dovedit că le-ar fi predat apartamentul, cu finisajele prevăzute de comun

acord, de către părți.

Mai mult, prin

somațiile înaintate de apelanți intimaților, la data de 3 iunie 2010, T.T.

recunoaște faptul că, din motive obiective, racordarea imobilului la sistemul

de distribuție a gazelor naturale s-a realizat la data de 15 decembrie 2009,

astfel că a fost de acord cu neplata ratelor în acest an.

În aceste condiții,

în mod corect, instanța de fond a apreciat că sancțiunea instituită prin clauza

de la alin. (2) din antecontract nu este incidență în speță.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel, pârâții au declarat recurs prin care au criticat soluția

din apel pentru nelegalitate și netemeinicie și au depus 1 RON taxa judiciară

de timbru și un timbru judiciar de 0,5 RON.

Înalta Curte la

termenul de astăzi a rămas în pronunțare pe excepția timbrării insuficiente a

recursului, întrucât aceasta primează asupra oricăror, excepții sau cereri.

Prin art. 1 din Legea

nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat

principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele

judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act

normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele

juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul

stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act

normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea

se anulează ca netimbrată.

Art. 9 din același

act normativ prevede că, pentru "cererile pentru care se datorează timbru

judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate

corespunzător. În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va

proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de

timbru."

Cum recurenții nu s-a

conformat dispozițiilor legale imperative evocate, să depună în completare o

taxa judiciară de timbru în sumă de 7.460,58 RON și un timbru judiciar de 4,5

RON, deși a fost citată cu această mențiune așa cum rezultă din dovada de

îndeplinire a procedurii de citare, pentru termenul de judecată de la 4 aprilie

2012, aflată la dosar, când procedura a fost legal îndeplinită, iar în prezenta

cauză nu operează facilitățile prevăzute pentru scutirea de la obligația

timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele

metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și va anula

recursul pârâților, ca insuficient timbrat.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., recurenții vor fi obligați să plătească reclamanților suma de

2.000 RON cheltuieli de judecată în recurs, conform actului justificativ aflat

la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca

insuficient timbrat recursul declarat de pârâții T.T. și T.M. împotriva

Deciziei nr. 97 din 15 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

civilă.

Obligă recurenții să

plătească intimaților reclamanți V.F. și V.A.M. suma de 2.000 RON cheltuieli de

judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS