ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3337/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3337/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin sentința civilă nr. 538 din 22 septembrie 2017, Judecătoria Jibou a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect pretenții. A respins, ca nefondată, cererea reconvențională având ca obiect pretenții, precum și excepția autorității de lucru judecat.

Tribunalul Sălaj, secția civilă, prin decizia nr. 551 din 10 mai 2018, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu. A admis, în parte, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în despăgubiri. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Sălaj la data de 23 iulie 2018.

Tribunalul Sălaj, prin adresa dosar nr. x/2016 din 3 august 2018, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 august 2018.

Prin rezoluția din 8 august 2018, s-a fixat termen la 3 octombrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, pe care o va admite, în considerarea minatoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect pretenții cu valoare mai mică de 200.000 RON, respectiv 1.686,7 RON.

Potrivit primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...), precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În ceea ce privește efectele acestei decizii a Curții Constituționale, distinct de chestiunea aplicării în timp a acesteia, trebuie stabilit dacă din considerentele sale se desprinde concluzia că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv [litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. I lit. k) C. proc. civ.].

Obiectul controlului de constituționalitate a fost reprezentat doar de dispoziția legală constatată ca fiind contrară Constituției, motiv pentru care conformitatea cu legea fundamentală a fost evaluată în contextul absenței accesului la recurs în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la

1.000.000 RON inclusiv, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Curtea Constituțională a constatat ca, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei menționate nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, include imperativ accesul la un recurs soluționat de către Înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care Înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii și nu prin accesul la o anumită instanță.

În absența unor considerente în sens contrar, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie publicată ulterior deciziei nr. 369/2017, respectiv decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3 august 2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea jurisprudenței (paragrafele 30 și 31 din decizie), Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a absenței accesului la calea de atac a recursului și nu a accesului la Înalta Curte, ca instanță de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se poate deduce concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mal 2017, publicate în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017.

Competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.

În acest context, se va constata că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.).

Astfel, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea în. cauza a dispozițiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. I C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:

"Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu pot conduce la o altă interpretare, a unei competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței supreme.

Astfel, potrivit textului menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină și circumscrie conform normei de competență stabilite de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Ca atare, potrivit dispoziției procedurale arătate, pentru a fi competentă instanța supremă în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în privința altor hotărâri.

În speță însă, nu se regăsește niciuna dintre aceste ipoteze, fiind vorba despre o decizie pronunțată de tribunal în apel, în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea instanței supreme.

În sensul celor de mai sus, s-a statuat și prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii în dosarul nr. x/2018, stabilindu-se că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Cluj, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj împotriva deciziei nr. 551 din 10 mai 2018 a Tribunalului Sălaj, secția civilă în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2999/2018
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 7598/07.11.2016, pronunțată de Judecătoria Galați, secția civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta CN
ÎCCJ 2018-05-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1958/2018
Ședința publică din data de 16 mai 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 12444/13.12.2016 Judecătoria Brașov a admis acțiunea formulată, astfel cum a fost p
ÎCCJ 2021-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4284/2021
la data de 10 iulie 2018. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 127 din 21 septembrie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a respins excepția necompetenței mat
ÎCCJ 2020-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2088/2020
. 2. Hotărârea instanței de fond Prin încheierea de amânare a pronunțării din 06.03.2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale, excepția nulității acțiunii petitului 1 ș
ÎCCJ 2020-07-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1461/2020
civ. care au la bază ideea de culpă procesuală. În raport de acest temei, coroborat cu dispozițiile art. 455 C. proc. civ. și de împrejurarea că apelul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor a vizat numai calitatea sa procesuală pas
Sursă