Decizia nr. 44/2019 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1418/1/2019

Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 7 mai 2019 pronunţată în Dosarul nr. 3.837/332/2017, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată. II. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, lege aplicabilă în cauză, denumită în continuare Legea nr. 255/2010 – în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2018: „Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local, sunt scutite de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcţii prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, şi de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma actuală, ulterior modificării aduse prin Legea nr. 233/2018: „Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Ministerului Mediului, Ministerului Apelor şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local, şi care necesită exproprierea pentru cauză de utilitate publică în înţelesul prezentei legi, sunt scutite de cotele către Inspectoratul de Stat în Construcţii prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările ulterioare, şi de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, datorate pentru lucrările de construcţii executate pe coridorul de expropriere.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

Prin acţiunea introductivă, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, obligarea pârâtei la plata sumei de 82.494 lei, reprezentând plata cotelor de 0,7% şi penalităţi de întârziere aferente, datorate pentru lucrările de modernizare drumuri comunale şi uliţe din comuna B, judeţul M, conform Autorizaţiei de construire nr. 1 din 28 martie 2011.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că investitoarea B a executat lucrări de modernizare drumuri comunale şi uliţe în comuna B, din cadrul obiectivului „Proiect integrat modernizare drumuri comunale şi uliţe, extinderea alimentare cu apă, canalizare cu staţie de epurare în sistem centralizat, comuna B”, situate în comuna B, judeţul M, realizate în baza Autorizaţiei de construire nr. 1 din 28 martie 2011, emisă de Primăria comunei B, recepţionate conform Procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 29 din 19 septembrie 2012.

Începerea lucrărilor la obiectivul sus-menţionat a fost anunţată prin comunicarea privind începerea lucrărilor nr. 120 din 29 martie 2011, iar conform Procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 29 din 19 septembrie 2012, valoarea intervenţiei recepţionate a fost diferită de cea declarată în autorizaţia de construcţie (valoarea autorizată fiind de 7.572.200 lei), respectiv o valoare de 5.892.429,02 lei. Până la data recepţiei la terminarea lucrărilor, investitorul a achitat către A suma de 7.572,20 lei reprezentând contravaloarea cotei de 0,1% din valoarea autorizată a lucrărilor declarată în autorizaţia de construcţie, dar după recepţia la terminarea lucrărilor investitorul nu a mai achitat către A nicio altă sumă.

Judecătoria Vânju Mare, prin Sentinţa civilă nr. 762 din 6 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.837/332/2017, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 82.494 lei reprezentând cota de 0,7% şi penalităţi aferente, datorate pentru lucrările de modernizare drumuri comunale şi uliţe comuna B, judeţul M, conform Autorizaţiei de construire nr. 1 din 28 martie 2011.

S-a reţinut, în esenţă, că, deşi în baza Autorizaţiei de construire nr. 1 din 28 martie 2011 eliberate de Primăria Comunei B, pârâta B a executat lucrări de modernizare drumuri comunale şi săteşti, a căror valoare s-a ridicat la suma de 5.892.429,02 lei, conform Procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 29 din 19 septembrie 2012, nu a achitat obligaţiile legale de plată a sumei de 41.247 lei reprezentând cota de 0,7%, datorată A, potrivit art. 40 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/1995, precum şi a sumei de 41.247 lei, reprezentând penalităţi aferente acestui debit.

Totodată, au fost înlăturate susţinerile pârâtei în sensul că este scutită de la plata taxei, reţinându-se că lucrările de construcţii nu au fost executate în temeiul şi cu aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 255/2010, nefiind executată nicio expropriere în vederea realizării acestora.

În acest sens, prima instanţă a argumentat că Legea nr. 255/2010 constituie cadrul juridic necesar pentru pregătirea realizării unor obiective, astfel cum au fost strict şi limitativ enumerate de legiuitor la art. 2, iar prevederile art. 25 alin. (2) din lege instituie scutiri de la plata „taxelor” (în măsura în care termenul face referire la cotele prevăzute de Legea nr. 50/1991 şi Legea nr. 10/1995) datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii numai pentru lucrările aferente investiţiilor care intră sub incidenţa acestui act normativ, respectiv proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local.

Aşadar, obiectul de reglementare al Legii nr. 255/2010 îl constituie exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, legea neputându-şi produce efecte asupra unor situaţii care excedează obiectului său de reglementare, astfel că dispoziţiile art. 25 alin. (2) din legea sus-invocată scutesc de „taxele” către I.S.C., prevăzute de Legea nr. 10/1995 şi de Legea nr. 50/1991, numai proiectele care întrunesc în mod cumulativ următoarele condiţii: a) sunt cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local; b) realizarea proiectelor necesită exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

În concluzie, constatând că, deşi susţine încadrarea lucrărilor de construcţii efectuate şi autorizate, prin Autorizaţia de construcţie nr. 1 din 28 martie 2011, în dispoziţiile Legii nr. 255/2010, investitorul B nu a făcut dovada existenţei unei hotărâri de expropriere în vederea executării lucrărilor de construcţii în cauză, care să justifice această încadrare; prima instanţă a admis acţiunea, obligând-o pe pârâtă la plata taxelor solicitate de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel pârâta B, iar prin Decizia civilă nr. 1094/A din 11 decembrie 2018, Tribunalul Mehedinţi a admis apelul, a schimbat sentinţa şi a respins acţiunea.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că, deşi la data începerii execuţiei lucrărilor, Legea nr. 198/2004 era abrogată de Legea nr. 255/2010, acest din urmă act normativ a preluat dispoziţia anterioară, dispunând la art. 1 că „Prezenta lege stabileşte cadrul juridic pentru luarea măsurilor necesare executării lucrărilor de construcţie, reabilitare şi modernizare a drumurilor de interes naţional, judeţean şi local (…)” şi la art. 25 alin. (2) că „Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local, sunt scutite de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcţii prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, şi de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Raportat la prevederile legale menţionate, s-a apreciat că proiectul derulat de pârâtă pentru reabilitarea si modernizarea trotuarelor si carosabilului se înscrie în programul autorităţilor administraţiei publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local, astfel că această investiţie a fost scutită de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcţii menţionate în Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, şi în Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, au fost înlăturate susţinerile intimatei- reclamante în sensul că, pentru a beneficia de scutiri, este necesară, pe lângă includerea în programul Ministerului Transporturilor sau cel al autorităţilor administraţiei publice locale, şi exproprierea pentru cauză de utilitate publică, motivându-se că textul de lege nu condiţionează scutirea de la plata taxelor de acest lucru.

De asemenea s-a arătat că nu poate fi primită nici susţinerea intimatei, în sensul că, deşi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu făcea referire expresă la faptul că s-ar aplica doar lucrărilor pentru care a fost necesară efectuarea de exproprieri, Legea nr. 233/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 a modificat art. 25 alin. (2), referindu-se în mod expres la lucrările care necesită exproprierea pentru utilitate publică.

Sub acest aspect, s-a reţinut că stabilitatea raporturilor juridice a impus legiferarea, cu caracter de principiu, a neretroactivităţii legii civile, potrivit art. 6 din Codul civil, iar în speţă legea aplicabilă raporturilor juridice deduse judecăţii este Legea nr. 255/2010, dispoziţiile Legii nr. 233/2018 neaplicându-se retroactiv.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A, arătând că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 prevede scutiri de la plata cotelor ce îi erau datorate.

În acest sens, raportat la titlul Legii nr. 255/2010, obiectul reglementării vizează existenţa unei exproprieri şi, deşi art. 25 alin. (2) din lege nu făcea referire expresă la faptul că s-ar fi aplicat doar lucrărilor pentru care a fost necesară efectuarea de exproprieri, dintr-o interpretare teleologică a actului normativ reiese faptul că acesta, în integralitate, priveşte etapele procedurii de expropriere, aprobările, avizele şi documentaţiile necesare lucrărilor de construire, reabilitare, modernizare – art. 1 şi 2 din actul normativ anterior menţionat.

Această concluzie se desprinde şi din faptul că Legea nr. 233/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 a modificat art. 25 alin. (2), care, în forma actuală, prevede expres că scutirea operează pentru cotele „datorate pentru lucrările de construcţii executate pe coridorul de expropriere”, în opinia sa noua lege venind să lămurească şi să arate expres intenţia pe care legiuitorul a avut-o la elaborarea textului art. 25 din Legea nr. 255/2010, respectiv condiţiile în care operează scutirea de plata cotelor legale datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii, nefiind vorba despre o retroactivitate a legii, ci despre o lămurire a dispoziţiilor actului normativ.

În cadrul soluţionării recursului, instanţa a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea acestui text de lege în acest gen de litigii, respectiv dacă vizează exclusiv lucrări de expropriere sau are în vedere o serie mai largă de lucrări. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii

Verificând admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă a reţinut următoarele: a) de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 233/2018, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, aflată în etapa procesuală a recursului, respectiv dacă, în ceea ce priveşte lucrările de modernizare a drumurilor comunale executate de pârâtă, operează sau nu scutirea prevăzută de acest text de lege pentru plata taxelor datorate reclamantului Inspectoratul de Stat în Construcţii conform Legii nr. 10/1995 şi Legii nr. 50/1991; b) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. V. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de sesizare, constatând existenţa unei practici neunitare privind interpretarea şi aplicarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 233/2018, a reţinut că, deşi este cert că acest articol nu prevedea expres că scutirea de la plata taxelor prevăzute de Legea nr. 10/1995 şi Legea nr. 50/1991 se acordă numai pentru lucrările de construcţii necesare realizării unei exproprieri pentru cauză de utilitate publică, executate în cadrul proiectelor autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local, în opinia completului, o interpretare teleologică si sistematică a normelor cuprinse în Legea nr. 255/2010 impune o astfel de concluzie.

În acest sens trebuie avut în vedere că scopul adoptării Legii nr. 255/2010 şi obiectul acesteia de reglementare reies chiar din titlul acesteia, şi anume legea privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

În expunerea de motive a Legii nr. 255/2010 s-a arătat că: „Prin prezentul act normativ, iniţiatorul propune un cadru juridic pentru luarea măsurilor de pregătire a realizării obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local şi a obiectivelor de importanţă strategică şi securitate naţională, care, în forma simplificată, să stabilească relaţia dintre expropriat şi expropriator, cu respectarea drepturilor ce revin (…).

Procedurile de expropriere instituite de prezentul proiect de act normativ permit, în primul rând, ducerea la îndeplinire, în timp util, a procesului accelerat de realizare a obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local şi a obiectivelor de importanţă strategică şi securitate naţională, conform strategiilor şi programelor aprobate de Guvernul României, precum şi onorarea în termen de către statul român a obligaţiilor asumate prin convenţiile şi acordurile internaţionale.”

În considerarea scopului avut în vedere de iniţiatorul actului normativ se constată că Legea nr. 255/2010, ulterior stabilirii domeniului său de aplicare la art. 1, determinării sferei lucrărilor de utilitate publică, a calităţilor de expropriator şi expropriat, reglementează în continuare întreaga procedură a exproprierii, stabilind în capitolele următoare etapele, competenţele autorităţilor implicate în procedura exproprierii, drepturile expropriatului şi obligaţiile expropriatorului şi ale altor autorităţi competente.

Scutirea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 se regăseşte în capitolul VI din lege intitulat „Avize, acorduri, certificate şi autorizaţii”, care se referă la eliberarea certificatului de urbanism, autorizaţiei de construcţie, a altor avize şi acorduri pentru executarea lucrărilor, la art. 24 alin. (1) din lege prevăzându-se toată această documentaţie „pentru eliberarea certificatelor de urbanism necesare realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 se depun de către expropriator”. Din această prevedere se desprinde din nou concluzia că lucrările prevăzute la art. 1 din lege sunt executate în legătură cu exproprierea, numai în urma declanşării unei astfel de proceduri existând persoane juridice care dobândesc calitatea de expropriator şi cărora le revin obligaţiile de obţinere a documentaţiei necesare prevăzute la acest capitol.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că scutirea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 operează numai în cazul lucrărilor executate în cadrul proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local şi care sunt în legătură cu exproprierea unor terenuri pentru cauză de utilitate publică.

Prin adoptarea Legii nr. 233/2018, care a completat textul art. 25 alin. (1), prevăzându-se expres că scutirea priveşte taxele „datorate pentru lucrările de construcţii executate pe coridorul de expropriere”, legiuitorul a confirmat faptul că sfera lucrărilor în privinţa cărora operează scutirea menţionată trebuia delimitată, încă de la început, ca fiind în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Sub acest aspect, completul a apreciat că Legea nr. 233/2018 a adus doar clarificări unui text de lege susceptibil de mai multe interpretări şi a cărui semnificaţie putea fi dedusă doar din interpretarea corelată a acestuia cu celelalte norme cuprinse în Legea nr. 255/2010.

Prin acest act normativ, legiuitorul nu a restrâns însă sfera de aplicare a scutirii doar la lucrările executate pentru expropriere, de la început aceasta fiind delimitată în raport cu lucrările enumerate la art. 1, a căror efectuare este vizată tocmai de realizarea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, ci şi-a exprimat într-o manieră mult mai clară intenţia de legiferare iniţială.

De asemenea, din punctul de vedere al completului, faptul că, ulterior abrogării Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 184/2008, prevederile art. 3 alin. (10) din actul normativ abrogat au fost preluate în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu trebuie să conducă automat la concluzia menţinerii scutirii de la plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii menţionate în Legea nr. 10/1995 şi în Legea nr. 50/1991 pentru toate lucrările de construcţii executate în cadrul proiectelor „cuprinse în programul Ministerului Transporturilor sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local”, în condiţiile în care domeniul de aplicare al celor două legi nu este identic.

Abrogarea unui act normativ printr-un nou act normativ care legiferează parţial în acelaşi domeniu nu impune legiuitorului reluarea integrală şi în aceeaşi formă a reglementărilor din legea anterioară, iar, în cazul în care aceasta se produce, sfera de aplicare nu poate fi prezumată ca fiind aceeaşi, norma preluată neputând fi desprinsă din contextul noului act normativ în care este cuprinsă, interpretată şi aplicată independent de obiectul de reglementare a acestuia, în aceeaşi manieră ca cea impusă de actul normativ abrogat. VI. Punctul de vedere al părţilor

Cu privire la interpretarea art. 25 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, reclamantul A a reiterat susţinerile din recursul declarat, arătând că, raportat la dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcţie de categoria sa juridică şi de autoritatea emitentă, precum şi obiectul reglementării exprimat sintetic, obiectul reglementării legii de mai sus vizează existenţa unei exproprieri.

A mai arătat că, deşi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu face referire expresă la faptul că s-ar aplica doar lucrărilor pentru care a fost necesară efectuarea de exproprieri, dintr-o interpretare teleologică a acestuia reiese faptul că acesta, în integralitate, priveşte etapele procedurii de expropriere, aprobările, avizele şi documentaţiile necesare lucrărilor de construire, reabilitare, modernizare – art. 1 şi 2 din lege, ca un argument suplimentar în acest sens invocând şi faptul că acest text de lege face parte din capitolul VI denumit „Avize, acorduri, certificate şi autorizaţii” ce se referă la alte obligaţii ale expropriatorului (art. 24), dar şi la alte scutiri de la plata taxelor, tarifelor, aferente procedurii de intabulare a terenurilor necesare realizării obiectivelor de interes naţional, judeţean sau local (art. 27).

Totodată, s-a apreciat că alin. (2) al art. 25 trebuie privit în contextul actului normativ, al obiectului de reglementare al acestuia, neputându-i fi dat un alt înţeles, în lipsa unei dispoziţii contrare exprese, şi că acesta o poate scuti pe intimată de la plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii, prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, şi de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai în cazul în care proiectele întrunesc în mod cumulativ următoarele condiţii: a) sunt cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale; b) terenul pe care au fost efectuate lucrările a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, această măsură fiind necesară în vederea realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Concluzionând, reclamantul a arătat că, deşi textul alin. (2) al art. 25 din Legea nr. 255/2010 nu face referire în mod expres la faptul că se aplică doar lucrărilor de investiţii de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local pentru care sunt necesare operaţiuni de expropriere, o astfel de condiţie rezultă din însuşi titlul actului normativ, din faptul că obiectul de reglementare al legii îl constituie exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum şi din analiza succesivă a tuturor articolelor, toate ducând la concluzia că actul normativ vizează şi se referă la etapele procedurii de expropriere şi, de asemenea, că nu se aplică la toate investiţiile/obiectivele de interes naţional, judeţean sau local, ci doar acelora care sunt cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale.

Ca ultim argument în susţinerea punctului de vedere că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 (forma în vigoare în anii emiterii celor două autorizaţii de construire) se aplică numai în caz de expropriere, a invocat faptul că modificarea adusă acestui articol prin Legea nr. 233/2018 (în vigoare din august 2018) nu a însemnat o modificare de substanţă, ci s-a urmărit înlăturarea erorilor de interpretare a acestui text dincolo de însuşi obiectul de reglementare al Legii nr. 255/2010.

În ceea ce priveşte sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, recurentul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, cu privire la obiectul sesizării, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă, de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a art. 25 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică depinde soluţionarea litigiului dedus judecăţii, iar chestiunea este nouă, din jurisprudenţă constatându-se că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat în această privinţă şi problema de drept nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, anexând jurisprudenţa unor instanţe naţionale în materie.

Pârâta B a arătat că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 prevede scutirea de la plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii, prevăzute de Legea nr. 10/1995 şi de Legea nr. 50/1991, pentru proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Mediului şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local, iar aplicarea acestui text de lege nu este condiţionată de realizarea unei exproprieri.

În acest sens a susţinut că Legea nr. 255/2010 preia dispoziţiile Legii nr. 198/2004, care prevedea aceleaşi scutiri de taxe, reglementând şi exproprierea necesară realizării lucrărilor de interes public, Legea nr. 198/2004 fiind aplicată constant cu privire la scutirea de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcţii a lucrărilor de modernizare a drumurilor, fără să condiţioneze scutirea de existenţa unei exproprieri.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 233/2018, care prevede îndeplinirea condiţiei existenţei exproprierii pentru cauză de utilitate publică, este încă un argument că Legea nr. 255/2010, în art. 25, prevedea scutiri de la plata taxelor fără să impună şi condiţia exproprierii pentru cauză de utilitate publică. A pretinde altfel ar însemna să se accepte faptul că legea civilă retroactivează, încălcându-se principiul neretroactivităţii legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

Interpretarea în sensul că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 se aplică numai în situaţia realizării exproprierii echivalează cu acceptarea că persoanele sunt obligate la respectarea unei norme legale al cărei conţinut nu este precis şi previzibil, în considerarea art. 1 alin. (5) din Constituţia României, şi că nu se poate pretinde respectarea unei norme juridice nepredictibile pentru că s-ar aduce atingere principiului securităţii juridice, cu atât mai mult în situaţia dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, care nu prevedea condiţia exproprierii, legiuitorul introducând ulterior această condiţie prin modificarea articolului anterior menţionat.

Faţă de motivele expuse s-a apreciat că este admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La nivelul curţilor de apel Alba Iulia, Constanţa, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava şi Târgu Mureş nu a fost identificată practică judiciară referitoare la problema de drept supusă discuţiei.

Conform jurisprudenţei înaintate de celelalte curţi de apel – Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi şi Curtea de Apel Timişoara, ce urmează a fi valorificată în cadrul prezentului raport, rezultă că, în practică, există o abordare cvasiunitară a acestor chestiuni. Astfel, într-o opinie majoritară, s-a apreciat că scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor autorităţilor administraţiei publice judeţene sau locale privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local. În cea de-a doua opinie s-a apreciat că scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii vizează orice alt fel de lucrări de construcţii executate în cadrul acestor proiecte.

Ministerul Public, prin Adresa nr. 1.168/C/1787/III-5/2019 din 6 iunie 2019, a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării Curţii de Apel Craiova – Secţia I civilă referitoare la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. IX. Punctul de vedere exprimat de către judecătorii- raportori asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Prin raportul întocmit s-a apreciat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2018, scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii vizează exclusiv lucrările realizate în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică în cadrul proiectelor autorităţilor administraţiei publice judeţene sau locale privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.I. Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Aşadar, legiuitorul, în cuprinsul articolului anterior menţionat, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: a) existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza în ultimă instanţă; c) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; d) o chestiune de drept cu caracter de noutate şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Condiţia existenţei unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă, este îndeplinită, întrucât, din cuprinsul Încheierii de sesizare din 7 mai 2019 pronunţate în Dosarul nr. 3.837/332/2017 al Curţii de Apel Craiova – Secţia I civilă, rezultă că litigiul în legătură cu care a fost formulată sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării, învestit cu soluţionarea cauzei în faza procesuală a recursului, urmând a soluţiona cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, raportat la art. 96 pct. 3 şi art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

De asemenea, cauza ce face obiectul judecăţii în recurs se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel, învestit să soluţioneze litigiul având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 82.494 lei, reprezentând plata cotelor de 7% şi penalităţi de întârziere aferente, datorate pentru lucrările de modernizare drumuri comunale şi uliţe din comuna Bălăciţa, judeţul Mehedinţi, conform Autorizaţiei de construire nr. 1 din 28 martie 2011, litigiu care a parcurs două faze procesuale, fiind judecat în primă instanţă de către Judecătoria Vânju Mare şi în apel de către Tribunalul Mehedinţi, ceea ce conferă curţii de apel atributul de a judeca în ultimă instanţă, potrivit art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă.

Este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate referitoare la relaţia dintre dezlegarea dată chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, între problema de drept ce face obiectul sesizării şi soluţionarea pe fond a cauzei există un raport de dependenţă în sensul că hotărârea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o pronunţă în procedura mecanismului judiciar de unificare a jurisprudenţei produce un efect concret asupra soluţiei pronunţate în procesul pendinte. În cauză, sesizarea de faţă pune în discuţie o chestiune de drept de a cărei lămurire poate depinde soluţionarea fondului cauzei deduse judecăţii, întrucât soluţionarea recursului şi, implicit, a acţiunii introductive, sunt indisolubil legate de lămurirea chestiunii de drept referitoare la aplicarea scutirii menţionate în art. 25 alin. (2) al Legii nr. 255/2010, în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 233/2018, numai în legătură cu lucrările care au loc în cadrul procedurii exproprierii sau pentru toate categoriile de lucrări menţionate în cadrul acestui articol, de vreme ce obiectul pretenţiilor deduse judecăţii reprezintă contribuţii la care se face referire în cadrul acestui temei juridic.

Se constată şi îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept şi la nepronunţarea asupra acesteia de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, problema de drept semnalată de titularul sesizării este nouă, întrucât legislaţia care a suscitat interpretări diferite este relativ recentă, iar examenul jurisprudenţial şi opiniile teoretice exprimate de instanţele din ţară au relevat că nu s-a cristalizat o practică unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariţiei unei jurisprudenţe neunitare.

Chestiunea de drept semnalată de titularul sesizării îşi are izvorul într-un act normativ de dată relativ recentă, care a fost modificat în anul 2018 pentru clarificarea aspectului adus în discuţie, moment până la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat pe calea unui recurs în interesul legii şi nici printr-o hotărâre prealabilă, în prezent neexistând un recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Luând în considerare dificultatea de interpretare generată de corelarea dispoziţiilor legale, care prefigurează apariţia unei practici neunitare cu privire la problema de drept care face obiectul sesizării, deja identificată în jurisprudenţa naţională la şapte din cele cincisprezece curţi de apel, se apreciază chestiunea de drept supusă dezbaterii ca fiind una veritabilă, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X.II. Asupra fondului sesizării

Constatând existenţa unei practici neunitare privind interpretarea şi aplicarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 233/2018, se consideră că dezlegarea problemei de drept în discuţie se poate realiza printr-o interpretare teleologică şi sistematică a normelor cuprinse în Legea nr. 255/2010.

Astfel, în expunerea de motive a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local s-a arătat că „Prin prezentul act normativ, iniţiatorul propune un cadru juridic pentru luarea măsurilor de pregătire a realizării obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local şi a obiectivelor de importanţă strategică şi securitate naţională care, în forma simplificată, să stabilească relaţia dintre expropriat şi expropriator, (…)”. 63. „Procedurile de expropriere instituite de prezentul proiect de act normativ permit, în primul rând, ducerea la îndeplinire, în timp util, a procesului accelerat de realizare a obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local şi a obiectivelor de importanţă strategică şi securitate naţională, conform strategiilor şi programelor aprobate de Guvernul României, precum şi onorarea în termen de către statul român a obligaţiilor asumate prin convenţiile şi acordurile internaţionale”.

În considerarea scopului avut în vedere de iniţiatorul actului normativ, acela al realizării unor proceduri de expropriere, Legea nr. 255/2010 a reglementat în mod sistematic, ulterior stabilirii domeniului său de aplicare, în art. 1, sfera lucrărilor de utilitate publică, a calităţii de expropriator şi expropriat, menţionând în continuare întreaga procedură a exproprierii: etapele, competenţele autorităţilor implicate în procedura exproprierii, drepturile expropriatului şi obligaţiile expropriatorului şi ale altor unităţi competente pentru ca, în final, în capitolul VIII, intitulat „Dispoziţii finale”, în art. 32 şi 34, să menţioneze că prevederile prezentei legi se aplică şi în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, Legea nr. 255/2010 urmând a se completa în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică reprezintă legea generală în materie de expropriere, astfel că trimiterea pe care Legea nr. 255/2010 o face la această lege semnifică tocmai caracterul pe care legiuitorul a înţeles să îl dea Legii nr. 255/2010, acela de lege specială în materia exproprierii, aplicabilă în domeniul specializat al obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local.

Ca atare, atât din expunerea de motive a Legii nr. 255/2010, din titulatura acesteia, cât şi din modul în care este reglementată, din trimiterile pe care le face la incidenţa altor legi care reglementează procedura exproprierii, rezultă fără putinţă de tăgadă că prevederile sale se circumscriu exclusiv scopului realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local derulate în cadrul unor proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, motiv pentru care niciunul dintre articolele Legii nr. 255/2010 nu poate fi aplicat decât pentru lucrările desfăşurate în cadrul unor proceduri de expropriere.

În acest context trebuie analizată şi scutirea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 233/2018.

Deşi este cert că acest articol nu prevedea expres că scutirea de la plata taxelor prevăzute de Legea nr. 10/1995 şi Legea nr. 50/1991 se acordă numai pentru lucrările de construcţii necesare realizării unei exproprieri pentru cauză de utilitate publică, executate în cadrul proiectelor autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local, textul trebuie interpretat sistematic, luând în considerare locul său în cadrul reglementării.

Art. 25 se regăseşte în capitolul VI al Legii nr. 255/2010, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 233/2018, intitulat „Avize, acorduri, certificate şi autorizaţii”, care debutează cu art. 24 în cuprinsul căruia este menţionată cerinţa ca depunerea documentaţiilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism necesare realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 al Legii nr. 255/2010 să se realizeze de către expropriator.

Cum această prevedere impune expres cerinţa existenţei unei exproprieri, se desprinde din nou concluzia că lucrările prevăzute la art. 1 din lege sunt executate în legătură cu exproprierea, numai în urma declanşării unei astfel de proceduri existând persoane juridice care dobândesc calitatea de expropriator şi cărora le revin obligaţiile de obţinere a documentaţiei necesare prevăzute în acest capitol.

Art. 24 reaminteşte, în mod explicit, că toate aceste proceduri se aplică doar în ipoteza în care a avut loc o expropriere, astfel încât art. 25, care face parte din acelaşi capitol, trebuie şi el interpretat în aceleaşi coordonate, determinate de cerinţa ca lucrările de construcţii să fie executate pe coridorul de expropriere.

Din interpretarea coroborată a acestor texte legale rezultă că scutirea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 operează numai în cazul lucrărilor executate în cadrul proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, privind dezvoltarea de obiective de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local şi care sunt în legătură cu exproprierea unor terenuri pentru cauză de utilitate publică.

Faptul că, ulterior abrogării Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 184/2008, prevederile art. 3 alin. (10) din actul normativ abrogat au fost preluate în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu trebuie să conducă automat la concluzia menţinerii scutirii de la plată a taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii, menţionate în Legea nr. 10/1995 şi în Legea nr. 50/1991, pentru toate lucrările de construcţii executate în cadrul proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local, deoarece Legea nr. 198/2004 nu condiţiona acordarea scutirii de existenţa unei exproprieri, iar obiectul său de reglementare era mai restrâns decât cel al Legii nr. 255/2010 (referindu-se numai la lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, pe când obiectul Legii nr. 255/2010 privea toate lucrările necesare realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local).

A îmbrăţişa un punct de vedere contrar ar însemna ca o scutire, ca măsură legislativă de favoare care, din acest motiv, se impune a fi interpretată restrictiv, să se aplice extensiv, în cadrul unei legi ulterioare, al cărei obiect de reglementare este nu doar mai vast, ci este şi limitat expres, în chiar titlul său, la un anume scop, acela al realizării de lucrări în cadrul procedurii de expropriere, cerinţă care nu exista în vechea reglementare.

Abrogarea unui act normativ printr-un nou act normativ, care legiferează parţial în acelaşi domeniu, nu impune legiuitorului reluarea integrală şi în aceeaşi formă a reglementărilor din legea anterioară, iar, în cazul în care aceasta se produce, sfera de aplicare nu poate fi prezumată ca fiind aceeaşi, norma preluată neputând fi desprinsă din contextul noului act normativ în care a fost inserată sau interpretată şi aplicată independent de obiectul de reglementare a acestuia, numai în acord cu actul normativ abrogat.

Prin adoptarea Legii nr. 233/2018, care a completat textul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, prevăzând expres că scutirea priveşte taxele „datorate pentru lucrările de construcţii executate pe coridorul de expropriere”, legiuitorul a confirmat faptul că trebuia delimitată, încă de la început, sfera lucrărilor în privinţa cărora operează scutirea menţionată, ca fiind în legătură cu o expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Modificările pe care Legea nr. 233/2018 le-a adus Legii nr. 255/2010 nu reprezintă o retroactivitate a legii noi, ci un argument în plus, în sensul că legiuitorul a adus doar clarificări unui text de lege susceptibil de mai multe interpretări şi a cărui semnificaţie putea fi dedusă doar din interpretarea corelată a acestuia cu celelalte norme cuprinse în Legea nr. 255/2010.

Prin acest act normativ modificator, legiuitorul şi-a exprimat într-o manieră mult mai clară intenţia de legiferare iniţială şi nu a restrâns sfera de aplicare a scutirii doar la lucrările executate pentru expropriere întrucât, încă de la început, aceasta era delimitată în raport cu lucrările enumerate la art. 1 al Legii nr. 255/2010, a căror efectuare era vizată de realizarea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, astfel cum reieşea fără echivoc din cuprinsul art. 2 alin. (2) al Legii nr. 255/2010, care identifica expropriat