Decizia nr. 21/2016 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 20/2016

Articolul 514 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.” II. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Sesizarea s-a făcut de către Avocatul Poporului, memoriul fiind înregistrat cu nr. 486 din 27 iulie 2016, ataşându-se, în dovedirea practicii neunitare, jurisprudenţa curţilor de apel. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unui recurs în interesul legii

Art. 30 alin. (6) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare Legea nr. 330/2009, stabileşte că „Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora”.

Art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009 prevede că: „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: (…) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 10 alin. (8), art. 11 alin. (4), art. 12-14, art. 15 alin. (1), art. 17, art. 22-29, art. 30-31, art. 31 1 alin. (2), art. 32-34 şi art. 37-41.”

Art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, denumită, în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010: „Începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea-cadru nr. 330/2009 va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009”.

Art. 6 alin. (1) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010: „În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 şi cu prezenta ordonanţă de urgenţă sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea”.

Art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare Legea nr. 285/2010: „În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.”

Art. 8 din anexa nr. 5 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 63/2011: „Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3.”

Art. 5 alin. (1 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aşa cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: „Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii – medii, superioare, postuniversitare, doctorale – de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării”. IV. Orientările jurisprudenţiale divergente:

Sesizarea se referă la modul de interpretare a textelor de lege menţionate anterior, incidente în soluţionarea cererilor de chemare în judecată îndreptate împotriva angajatorilor, formulate de persoanele care au obţinut titlul ştiinţific de doctor ulterior datei de 1 ianuarie 2010, cereri prin care acestea au solicitat, în limitele termenului de prescripţie extinctivă a dreptului la acţiune, plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin discriminare în comparaţie cu cei care au obţinut titlul de doctor anterior datei de 1 ianuarie 2010 şi care primesc acest spor sub forma sumelor compensatorii echivalente cu contravaloarea sporului de doctorat de 15% din salariul de bază.

Orientările jurisprudenţiale diferite s-au conturat după cum urmează: 11.1. Într-o primă opinie, instanţele au respins cererile de chemare în judecată formulate, reţinând, în esenţă, faptul că prevederile art. 30 alin. 6 din Legea nr. 330/2009 nu reglementează acordarea în continuare a unui spor permanent, ci adoptă o măsură tranzitorie pentru conservarea drepturilor persoanelor ce au beneficiat de sporuri cu caracter permanent acordate până în luna decembrie 2009, sporuri care nu se mai regăsesc în anexele la Legea nr. 330/2009 şi nici nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare. Se susţine în această opinie că discriminarea din lege nu poate fi constatată de instanţe şi a fost remediată chiar de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 71/2015. (Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Bacău, Secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti) 11.2. Într-o a doua opinie, instanţele s-au pronunţat în sensul admiterii cererilor de chemare în judecată şi obligării angajatorului pârât la acordarea cu titlul de despăgubiri a sumelor echivalente sporului de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, ca urmare a obţinerii titlului ştiinţific de doctor, apreciindu-se că tratamentul juridic diferenţiat ce decurge din înseşi prevederile Legii nr. 330/2009, Legii-cadru nr. 284/2010 şi Legii nr. 63/2011 în ceea ce priveşte acordarea drepturilor salariale suplimentare ca urmare a obţinerii titlului ştiinţific de doctor este nejustificat. Potrivit acestei opinii, criteriul de diferenţiere este cel al momentului la care a fost obţinut titlul de doctor, iar prin aplicarea acestui criteriu se ajunge la încălcarea principiului plăţii egale pentru muncă de valoare egală, fără ca acest tratament juridic diferit să fie justificat obiectiv de un scop legitim. La stabilirea cuantumului acestor despăgubiri s-a avut în vedere cuantumul drepturilor salariale încasate de un salariat ce ocupă o funcţie similară având acelaşi grad şi aceeaşi vechime în muncă, dar care a beneficiat de sporul de doctorat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, în limita termenului de prescripţie şi până la încetarea discriminării. (Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Călăraşi, Judecătoria Sectorului 5, punctul de vedere exprimat al Tribunalul Vrancea) La nivelul curţilor de apel Piteşti, al Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, al Secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Bucureşti şi Tribunalului Galaţi Secţia I civilă, se evidenţiază o practică neunitară în această materie, în sensul că au existat atât soluţii de admitere a acţiunilor formulate, cât şi soluţii de respingere a acestora ca neîntemeiate. 11.3. A fost observat şi un alt tip de cazuistică judiciară, circumscris unor soluţii prin care, potrivit obiectului cererilor de chemare în judecată, instanţele au respins acţiunea prin care se solicita restituirea sumelor de bani reprezentând sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi. Astfel, instanţa a reţinut că, în cazul în care „pârâtei nu i-ar fi fost plătită suma de 3.264 lei, în considerarea faptului că aceasta nu a obţinut titlul de doctor înainte de 2010, cum este situaţia altor salariaţi, care au beneficiat de acest spor, se ajungea la crearea unei discriminări între deţinătorii titlurilor de doctor obţinute anterior datei de 31 decembrie 2009 şi cei care le-au obţinut după această dată. Or, în cazul sporului de doctorat, se poate observa că legea a menţionat acest spor, prin introducerea acestuia în salariul de bază, pentru un grup de cadre didactice, şi a înlăturat posibilitatea obţinerii acestuia, ca şi parte a aceleiaşi clase profesionale şi a faptului că desfăşoară aceeaşi activitate”. 11.4. Curtea de Apel Târgu Mureş a precizat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante având ca obiect problema de drept menţionată în adresă, iar Curtea de Apel Braşov a comunicat că pe rolul Curţii şi al tribunalelor din circumscripţia judiciară nu au fost înregistrate cauze cu un astfel de obiect. V. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 587 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 546 din 3 august 2012, şi Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 554 din 7 august 2012, Curtea Constituţională a României a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Legea- cadru nr. 330/2009, art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010.

Aceeaşi instanţă, prin Decizia nr. 885 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 27 din 12 ianuarie 2013, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 şi ale art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010.

Cu privire la dispoziţiile Legii nr. 285/2010 supuse controlului de constituţionalitate a priori, în Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că „prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, s-a arătat, în mod expres, că: «în lipsa unei interdicţii constituţionale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situaţii excepţionale şi în anumite condiţii stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenţei autorităţii judecătoreşti». În continuare, în opinia invocată se arată că o asemenea situaţie excepţională există atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice şi pentru motive întemeiate legiuitorul găseşte necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului (a se vedea paragrafele 20 şi 21 ale opiniei citate). Cu alte cuvinte, o situaţie de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice”. În aceste condiţii, s-a reţinut că dispoziţiile de lege criticate de autorii excepţiei se aplică tuturor categoriilor personalului plătit din fonduri publice, aflate în situaţia prevăzută în cuprinsul Legii nr. 285/2010, fără privilegii şi fără discriminări. Pentru aceleaşi argumente, Curtea Constituţională a constatat că textele de lege criticate nu contravin nici dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României şi nici celor ale art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii.

Totodată Curtea Constituţională a respins obiecţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 63/2011, aşa cum rezultă din Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 368 din 26 mai 2011, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011, conform Deciziei nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, şi Deciziei nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013.

Prin Decizia nr. 201 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 483 din 29 iunie 2016, Curtea Constituţională a României a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) – (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 sunt constituţionale. VI. Punctul de vedere al Ministerului Public

Punctul de vedere al Ministerul Public a fost exprimat în sensul că nu poate fi reţinut un tratament juridic diferit, aplicat unor persoane aflate în situaţii similare, pentru a constata existenţa unei stări de discriminare, deoarece, pe de o parte, sporul de 15% a fost prevăzut de lege în favoarea unor persoane care aveau dobândit titlul ştiinţific de doctor, sporul fiind reglementat de un anumit act normativ care a fost la un moment dat în vigoare, iar, pe de altă parte, există situaţia unei categorii de personal care a dobândit acest titlu ulterior, sub imperiul unei alte legislaţii de salarizare, care nu a mai prevăzut şi remunerarea aferentă lui. Ca atare, având în vedere că situaţiile nu sunt analoge, ci diferite sub aspectul salarizării, legiuitorul este în drept să instituie un tratament juridic diferit al acestora. VII. Punctul de vedere al Avocatului Poporului

Prin memoriul înaintat, Avocatul Poporului a apreciat că admiterea cererilor de chemare în judecată este în litera şi spiritul legii, în principal, pentru evitarea oricărei forme de discriminare între persoanele care deţin titlul ştiinţific de doctor. Se arată, în sesizare, că sistemul de salarizare are la bază, potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010, principiul echităţii şi coerenţei, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar. Din practica judiciară examinată reiese că, în unele cazuri, nu a fost respectat principiul egalităţii şi nediscriminării, principiu care, în această materie, presupune plata egală pentru muncă egală. Situaţia discriminatorie constă, în esenţă, în acordarea sporului respectiv ca parte a salariului de bază, doar pentru cadrele didactice care au obţinut titlul academic de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009. VIII. Opinia doctrinei

Domnul profesor universitar Alexandru Ţiclea susţine că a existat continuitate în reglementarea sporului de doctorat, chiar dacă nu a fost individualizat ca atare ori a fost denumit impropriu compensaţie tranzitorie, astfel că au dreptul la sporul ştiinţific de doctor şi persoanele care au obţinut acest titlu ulterior datei de 1 ianuarie 2010.

Doamna profesor universitar doctor Raluca Dimitriu şi-a exprimat opinia în sensul că dobândirea titlului de doctor, după momentul la care legea nu mai asociază un anume spor salarial acestei împrejurări, nu este de natură să genereze noi drepturi, cu motivarea că legiuitorul poate modifica în timp normele privind salarizarea.

Domnul profesor universitar Alexandru Athanasiu şi doamna asistent universitar Ana-Maria Vlăsceanu au susţinut admiterea cererilor de includere în salariul de bază a unor sume compensatorii pentru a acoperi sumele cuvenite cu titlu de spor de doctorat, chiar formularea legii învederând cu o anumită claritate că acele sume tranzitorii se acordau pe o durată determinată de timp, condiţionată de implementarea noilor niveluri de salarizare prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010. Or, atâta vreme cât această lege nu a fost pusă în operă, se poate accepta, pe calea interpretării judiciare, ca toţi deţinătorii titlului de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, să fie îndreptăţiţi să primească sumele tranzitorii. IX. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin rapoartele întocmite de judecătorii-raportori desemnaţi, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-au exprimat două opinii, după cum urmează: 22.1. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, nu pot fi acordate despăgubiri pentru persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 în considerarea caracterului discriminatoriu al legislaţiei ulterioare. 22.2. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, pot fi acordate despăgubiri cu titlu de sume compensatorii pentru persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere exprimate de Ministerul Public şi de specialişti, precum şi problema de drept ce se solicită a fi dezlegată, se reţin următoarele:

Recursul în interesul legii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, fiind exercitat de un subiect de drept căruia legea îi recunoaşte legitimare procesuală şi având ca obiect o problemă de drept pentru care s-a făcut dovada că a fost soluţionată în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive (ori definitive şi irevocabile) pronunţate de mai multe instanţe judecătoreşti de pe teritoriul ţării.

Obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, şi anume priveşte probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a statua asupra interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, în litigiile ce au ca obiect acordarea de către angajator a unor despăgubiri rezultate din discriminarea la care sunt supuse persoanele care au dobândit titlul de doctor după data de 1 ianuarie 2010, despăgubiri echivalente cu cuantumul sporului aferent acestui titlu.

Deşi sesizarea analizează jurisprudenţa instanţelor în materie raportat la mai multe categorii de bugetari, în considerentele ce susţin opinia Avocatului Poporului se face referire la categoria socioprofesională a cadrelor didactice, invocându-se temeiuri juridice din legislaţia specifică acesteia, pentru ca, în concluziile de admitere a recursului în interesul legii, să facă vorbire de toţi salariaţii bugetari care deţin titlul ştiinţific de doctor.

Faţă de modalitatea în care este sesizată problema de drept ce a generat practica neunitară, se apreciază că situaţia vizează tot personalul încadrat în Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010 şi plătit prin legile anuale de salarizare, inclusiv cadrele didactice care, prin Legea nr. 61/2011, au dobândit o normă specială de salarizare anuală.

Anterior modificării radicale a sistemului de salarizare a personalului plătit din fondurile publice prin Legea-cadru nr. 330/2009, sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor era acordat diferitelor categorii socioprofesionale prin legile speciale de salarizare ale acestora [de exemplu, pentru magistraţi, prin art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, pentru cadrele didactice, prin art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997].

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, drepturile salariale ale personalului plătit din fondurile publice sunt exclusiv cele prevăzute în prezenta lege [dispoziţia fiind reluată şi în art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010]. Prin această dispoziţie, legea-cadru de salarizare consacră caracterul exclusiv al drepturilor salariale prevăzute de acest act normativ şi de actele normative anuale de salarizare.

Conform art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009, dacă sporul cu caracter permanent nu se mai regăseşte în anexele la prezenta lege şi nu a fost inclus în salariul de bază/indemnizaţia lunară de încadrare (aceasta fiind şi situaţia sporului de doctorat), suma corespunzătoare acestui spor va fi avută în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestuia. Această normă este edictată în aplicarea intenţiei legiuitorului de a oferi o perioadă tranzitorie între cele două sisteme de salarizare prin implementarea treptată, etapizată a dispoziţiilor legii-cadru de salarizare, opţiune exprimată în conţinutul art. 7 din Legea nr. 330/2009, reluată şi în art. 7 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, conform căreia „Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare”.

În baza art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 (actul normativ de salarizare pentru anul 2010), începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009, iar, în cazul în care drepturile salariale astfel determinate sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 (legea anuală de salarizare pentru 2011), sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009 şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

Pentru cadrele didactice, aceeaşi dispoziţie de principiu este prevăzută în art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, lege specială de salarizare anuală pentru această categorie socioprofesională, în sensul că „Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază […]”.

Prin art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost completat art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, clarificându-se conceptul de „nivel de salarizare în plată pentru funcţii similare”, după cum urmează: „Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţii similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii – medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.”

Coroborând dispoziţiile legale menţionate anterior rezultă că sporul salarial de 15% acordat pentru deţinătorul titlului ştiinţific de doctor (sporul de doctorat), nu s-a mai regăsit, ca atare, în legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 şi nr. 284/2010. Prin urmare, acesta nu a mai fost acordat la încadrarea/reîncadrarea personalului, potrivit noilor legi de salarizare.

Pentru cei care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, aveau în plată sporul de doctorat, soluţia legislativă a fost aceea de a introduce cuantumul acestui spor, nu procentual, ci ca sumă compensatorie acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Această sumă compensatorie a fost prevăzută pentru a respecta dispoziţia legală potrivit căreia nivelul salariilor în plată nu poate scădea prin aplicarea noii legi.

Din succesiunea în timp descrisă anterior, rezultă că sporul de doctorat a supravieţuit prin introducerea lui în salariul de bază, conform art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare.

Aşadar, legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă şi efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională prin obţinerea titlului ştiinţific de doctor. Prin includerea acestei sume în salariul de bază, rezultă că un drept salarial secundar devine parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut şi apărat de lege. Altfel spus, dreptul a supravieţuit, chiar dacă a cunoscut o evoluţie în planul reglementării şi a dobândit o nouă denumire: „sumă compensatorie”, fiind inclus în salariul de bază.

Dispoziţiile art. 5 alin. (1 1 ) şi alin. (1 2 ) din Legea nr. 71/2015 şi ale art. 19 1 din Legea nr. 193/2016 au confirmat, ulterior, această interpretare.

Legea nr. 193/2016, în vigoare de la 5 noiembrie 2016, a statuat: „Art. I. – Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. După articolul 19 se introduce un nou articol, articolul 19 1 , cu următorul cuprins: « Art. 19 1 . – (1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază/indemnizaţia de încadrare, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul ştiinţific sau conducătorul instituţiei apreciază că pregătirea doctorală este utilă compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea persoana respectivă; b) nu a beneficiat de acordarea acestui spor sau nu i-a fost introdus în salariul de bază, potrivit reglementărilor legale anterioare, ca sumă compensatorie.»”

Rezultă, aşadar, din citarea textului mai sus menţionat că, prin legile anuale de salarizare, aceste sume compensatorii ar fi trebuit incluse în salariul de bază, indiferent de data dobândirii titlului ştiinţific de doctor.

De altfel, Legea nr. 193/2016 nici nu putea să statueze un alt mod, pentru că ar fi încălcat dispoziţiile cu valoare de principiu din legile-cadru de salarizare nr. 330/2009, nr. 284/2010 şi nr. 285/2010. Mai precis, art. 3 lit. d) referitoare la: „echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salariată ale personalului din sectorul bugetar.”

Existenţa mai multor acte normative, adoptate succesiv într-un interval scurt de timp, în baza cărora s-a intenţionat salarizarea unică a bugetarilor nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferenţiat şi pentru nesocotirea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi care presupune plată egală pentru muncă de valoare egală.

Criteriul temporal sau acela al unor reglementări diferite nu poate justifica diferenţe de salarizare între persoane care exercită aceeaşi funcţie şi care au aceeaşi pregătire profesională.

Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă în ceea ce priveşte personalul care, începând cu anul 2011, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a-i fi inclusă în salariu suma compensatorie de 15% din salariul de bază, comparativ cu personalul care, în anul anterior, era astfel salarizat.

Pentru toate categoriile de personal aflate în situaţii identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde sunt încadraţi. Atunci când este analizată identitatea de situaţii între doi angajaţi, nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfăşurată şi de pregătire profesională.

Reglementarea propusă de Legea nr. 330/2009, dar şi cea prevăzută de Legea-cadru nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010 a urmărit un sistem unitar de salarizare, apariţia acestor acte normative fiind o consecinţă a abrogării unor legi speciale de salarizare, existente în diferitele domenii ale sistemului bugetar. Desigur că legiuitorul poate interveni cu modificări în politica salarială, din raţiuni economice, financiare, dar nu poate face acest lucru decât dacă reglementează criterii uniforme şi o metodologie de calcul exactă pentru ipoteze de fapt identice.

Or, ceea ce se solicită prin sesizarea formulată se reduce la aplicarea unui principiu fundamental din dreptul muncii: la muncă şi pregătire identică, salarizare identică.

Având în vedere prevederile: – art. 2 din Legea nr. 285/2010, potrivit cărora: „. . . pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat” şi – art. I pct. 1 referitor la alin. (5 1 ) al art. 1 din Legea nr. 71/2015, conform căruia: „Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” Rezultă că nu există niciun argument legal care să justifice diferenţele salariale dintre persoane care desfăşoară aceeaşi activitate în cadrul aceleiaşi instituţii. Salariile se stabilesc pe categorii de funcţii şi pe niveluri de pregătire profesională, iar nu în considerarea unor persoane privite ut singuli şi care sunt, în mod întâmplător, contemporane edictării unui act normativ.

Potrivit jurisprudenţei constante a instanţei de contencios constituţional, precum şi a celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv.

Aşadar, celor care au obţinut titlul de doctor după 12 decembrie 2009 şi până la apariţia Legii nr. 71/2015 nu li se acordă un spor de 15%, ci li se stabileşte un salariu de bază care include „sume compensatorii” calculate conform metodei indicate la art. 8 din anexa nr. V a Legii nr. 63/2011, doar aşa putându-se asigura respectarea principiului înscris în art. 3 lit. c) şi d) din Legea nr. 330/2009. Situaţiile tranzitorii nu însemnă încălcarea legii şi nu pot justifica diferenţe salariale importante perpetuate de la 1 ianuarie 2010 până la 9 aprilie 2015. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,