ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4339/2013

Asupra conflictului de competență, constată

următoarele:

Prin

plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data

de 23 septembrie 2011, petenta Societatea Civilă Medicală „N.” a solicitat anularea

procesului-verbal din 13 septembrie 2011, întocmit de reprezentanții C.N.A.D.N.R.

SA-C.E.S.T.R.I.N., solicitând anularea acestuia.

În

motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul-verbal

de contravenție este nelegal și netemeinic, autovehiculul menționat în cuprinsul

acestuia fiind o ambulanță care, potrivit legii, este scutită de plata taxei de

drum (rovinieta).

Prin sentința civilă nr 550 din 16 ianuarie

2012, Judecătoria Timișoara

și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, reținând,

în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind

regimul juridic al contravențiilor, competentă să soluționeze plângerea contravențională

este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și, întrucât

din examinarea conținutului procesului-verbal rezultă că fapta contravențională

a fost săvârșită în comuna S., județul Vâlcea, competența teritorială aparține Judecătoriei

Brezoi.

Prin sentința civilă nr. 1000 din 6 martie

2013, Judecătoria Brezoi

și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara,

reținând în esență că, în temeiul art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, raportat la

art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, această ultimă instanță a devenit competentă

să soluționeze plângerea ce face obiectul dosarului, ca fiind instanța în circumscripția

căreia se află sediul contravenientului.

Judecătoria Brezoi a constatat ivit conflictul

negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție

pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Învestită astfel a pronunța regulatorul

de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Judecătoriei

Brezoi competența de soluționare a cauzei pentru considerentele ce succed:

Fapta pentru care a fost întocmit procesul-verbal

de contravenție contestat în prezenta cauză este reglementată și sancționată de

dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora „fapta de a circula fără

a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amenda”.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin.

(2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării

plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare

a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin

art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

:

„prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”

Această normă de competență teritorială

derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a

din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte

normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Aceste dispoziții derogatorii sunt aplicabile,

însă, plângerilor contravenționale introduse ulterior intrării în vigoare a acestei

modificări, respectiv începând cu data de 15 februarie 2013, regula în materia aplicării

în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în art. 24 C. proc. civ., coroborat

cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ., în această materie aplicându-se regula, iar

nu excepțiile arătate în art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. XXIII

alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul „Dispoziții tranzitorii și

finale”: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor

prezentei legi, a competenței

instanțelor legal învestite

se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit

alin. (4) „dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente

să le judece”.

De asemenea, alin. (2) și (3) din art.

XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1),

respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei

legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit

la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia

contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei

legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența

tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept urmare, din interpretarea dispozițiilor

legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv

la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie

contravențională.

Prin urmare, art. XXIII nu cuprinde dispoziții

exprese cu privire la materia contravențională, considerent pentru care, prevederile

Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor

constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile

Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act

normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții,

contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar

dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului

administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că

ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele expuse,

se reține că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor

în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013,

nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță, plângerea contravențională

a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la 23 septembrie 2011.

Locul săvârșirii contravenției reținute

în sarcina petentei a fost DN 7 km 188+900 m S., județul Vâlcea, zonă situată în

circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să

soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere

caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în

baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența judecării cauzei

în favoarea Judecătoriei Brezoi în a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

octombrie 2013.