ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 959/2018

Deliberând asupra contestației formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinței nr. 101/P.I./2018 din data de 19 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 101/P.I./2018 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a respins ca nefondată cererea formulată de autoritățile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare x din data de 15.08.2018 emis de către Tribunalul Frankenthal (Pfalz) în baza sentinței cu referința x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017 pronunțate de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) față de persoana solicitată A., întrucât persoana solicitată este cetățean român, are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și a precizat în mod explicit că refuză să execute măsura de siguranță în Germania.

A luat act de renunțarea de către persoana solicitată A. la cererea de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței cu referința x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017 pronunțate de Tribunalul Frankenthal (Pfalz), ca urmare a refuzului autorităților germane de comunicare a copiei certificate a hotărârii prin care s-a dispus aplicarea măsurii de siguranță a internării medicale într-un spital psihiatric față de persoana solicitată A., a copiei certificate a hotărârii prin care aceasta a rămas definitivă, a certificatului prevăzut de Anexa 1 a Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene și a copiei certificate a raportului de expertiză psihiatrică întocmit cu privire la persoana solicitată A..

În baza art. 242 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 215 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 12 și 17 din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre interpretate în acord cu hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 16 iulie 2015 pronunțată în cauza C 237/15 PPU (Minister for Justice and Equality împotriva Francis Lanigan), a înlocuit măsura arestului la domiciliu luată față de persoana solicitată A. prin încheierea penală nr. x/26.10.2018 a Curții de Apel Oradea cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19 noiembrie 2018, dar nu mai mult de data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât s-a aflat sub control judiciar, A. a fost obligat să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa - Poliția municipiului Oradea (jud. Bihor), conform programului de supraveghere întocmit de organul de supraveghere sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar s-a impus persoanei solicitate A. să respecte următoarea obligație: să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului sau a instanței.

În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenția persoanei solicitate A. că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În baza art. 215 alin. (5) C. proc. pen., copia hotărârii s-a comunicat de îndată inculpatului, Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Poliției municipiului Oradea (jud. Bihor), Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Bihor, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Bihor și Poliției de Frontieră Române.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută pe o durată de 24 de ore prin ordonanța din data de 04 septembrie 2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x, începând cu 04 septembrie 2018, ora 15:06, a fost arestată provizoriu, începând cu data de 05 septembrie 2018 până la data de 27 octombrie 2018 inclusiv, în baza încheierii nr. x/05.09.2018 pronunțate în dosarul x/2018 al Curții de Apel Oradea și plasată în arest la domiciliu începând cu data de 27 octombrie 2018 până la zi, în baza încheierii nr. x/26.10.2018 pronunțate în dosarul x/2018 al Curții de Apel Oradea.

În baza art. 98 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus informarea autorității judiciare emitente a mandatului european de arestare cu privire la soluția dispusă în cauză, precum și asupra posibilității de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocității.

Suma de 420 RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, avocat B. (delegația nr. 3524 din data de 05.09.2018 emisă de Baroul Bihor) s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Contravaloarea prestației traducătorului autorizat de limba germană C. pentru traducerea adresei din data de 10 septembrie 2018 (1 pagină 1/2) și a adresei din data de 5 octombrie 2018 (1 pagină 1/2) s-a achitat din fondurile Ministerului Justiției prin Departamentul Economico-Financiar Administrativ al Curții de Apel Oradea.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunța asupra cererii de executare a mandatului european de arestare de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin sesizarea înregistrată la instanță la data de 04.09.2018, în temeiul art. 101 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat instanței ordonanța de reținere emisă în cadrul procedurii de urgență prev. de art. 101 din Legea nr. 302/2004, procesul-verbal de identificare și ascultare, procesul-verbal de aducere la cunoștință a drepturilor persoanei reținute, cazierul judiciar, fișa de evidență pentru CNP x, copie Titlul de călătorie nr. x emis de către Ambasada României din Paris, semnalarea în Sistemul Informatic Schengen a Biroului SIRENE Germania și mandatul european de arestare în limba germană privind pe numitul A., față de care a fost emis mandat european de arestare.

În conformitate cu prevederile art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a solicitat arestarea pe o durată de 15 zile a susnumitului, urmând ca în acest termen să se prezinte mandatul european de arestare însoțit de traducerea lui în limba română.

Conform dispozițiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 05 septembrie 2018, dată la care, prin încheierea penală nr. x/2018, s-a dispus amânarea cauzei în vederea depunerii la dosar a mandatului european de arestare tradus în limba română și, totodată, arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 zile începând cu data de 5 septembrie 2018 până la data de 19 septembrie 2018, inclusiv.

La data de 06 septembrie 2018, respectiv 07 septembrie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat înscrisurile conținând verificările efectuate în privința mențiunilor din cazierul judiciar al persoanei solicitate, acte din care rezultă că prin rechizitoriul din data de 04.03.2016 emis în dosarul nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub dosar nr. x, cu termen la data de 26.09.2018.

La data de 11 septembrie 2018 a fost înaintat mandatul european de arestare tradus în limba română.

În ședința publică din data de 17 septembrie 2018, persoanei solicitate i s-a înmânat un exemplar din mandatul european de arestare tradus în limba română și, în baza art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, posibilitatea de a consimți la predare către statul membru emitent, caracterul irevocabil al consimțământului, regula specialității, efectele acesteia precum și drepturile procesuale conferite de art. 104 din Legea nr. 302/2004. Persoana solicitată a arătat instanței că nu este de acord să fie predat către autoritățile judiciare germane.

Cauza s-a amânat, în mod consecutiv, față de lipsa răspunsului autorităților judiciare din Germania.

Constatând inerția autorităților judiciare din Germania prin lipsa răspunsului la adresele instanței, în ședința din data de 26 octombrie 2018, instanța de fond a apreciat necesar a se apela la măsuri alternative în vederea realizării cooperării judiciare internaționale în materie penală cu Germania, respectiv a se sesiza Reprezentantul României în cadrul EUROJUST cu privire la lipsa răspunsului autorităților judiciare din Germania la adresele anterioare ale Curții de Apel Oradea și a se solicita judecătorului delegat ca punct național de contact în cadrul Rețelei Judiciare Europene să faciliteze cooperarea judiciară în materie penală în această cauză.

În baza art. 110 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, Curtea a informat Eurojust cu privire la faptul că a fost termenul de 60 de zile de la data arestării persoanei solicitate a fost depășit între data ultimului termen de judecată și prezentul termen de judecată, precum și cu privire la motivele care au determinat depășirea acestui termen.

La termenul din data de 19 noiembrie 2018 persoana solicitată A. și-a reiterat poziția de opoziție explicită la predare.

Examinând cererea formulată, instanța de fond a reținut că mandatul de executare a fost emis în scopul executării unei măsuri de siguranță privative de libertate, că persoana solicitată este cetățean român, are rezidență continuă pe teritoriul României de la naștere până în prezent, deci mai mult de 5 ani, iar aceasta nu și-a dat acordul pentru a fi predată autorităților judiciare germane în vederea executării măsurii de siguranță.

De asemenea, Curtea de apel a constatat că, așa cum rezultă și din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, persoana solicitată păstrează legăturile cu familia sa, mama sa fiind prezentă la majoritatea termenelor de judecată, a avut domiciliul la aceeași adresă mai mult de 5 ani de zile și că, în ceea ce privește măsura de siguranță a internării medicale, în clinica din Germania, persoana solicitată nu urmează niciun tratament psiho-farmacologic, deoarece nu a mai prezentat simptomele afecțiunilor psihotice de circa 21 de luni, în condițiile în care verificarea diagnosticului psiho-patologic se face prin controale regulate cu terapeuta referentă, medicul stației și personalul îngrijitor . Deopotrivă, din înscrisurile medicale depuse la dosar de persoana solicitată, rezultă că aceasta nu a avut antecedente medicale psihotice .

Tot astfel, Curtea de apel a mai observat că autoritățile judiciare din Germania au comunicat că pe baza derulării pozitive de până acum a tratamentului, persoana solicitată va intra într-o fază a tratamentului în care componenta centrală este resocializarea și restabilirea condițiilor de viață normale iar funcția de structurare a detenției pe motive psihiatrice va intra în plan secundar, dar nu se va renunța la ea complet. Și în această fază vor avea loc controale regulate pentru a se constata abstinența la alcool și droguri. Autoritățile judiciare din Germania au mai arătat că planurile concrete din această fază se referă la construirea și dezvoltarea contractelor de încredere și susținere cu familia și cu alte persoane ajutătoare, asistența la elaborarea unei structuri a zilei în afara instituției prin reîncadrarea în viața profesională și de lucru și structurarea comportamentului din timpul liber, ajutor la căutarea unei locuințe adecvate și consilierea pentru asigurarea financiară .

Prin urmare, Curtea de apel a apreciat că sunt întrunite condițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 pentru refuzarea predării persoanei solicitate A. către autoritățile germane. Acest articol permite o derogare de la obligația generală de a executa mandatul european de arestare [consacrată la articolul 1 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre]. Astfel temeiul de neexecutare este explicit transpus în legislația națională, fiind respectate exigențele impuse prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene [în special hotărârile pronunțate în cauza C-123/08, Wolzenburg, punctul 57 și în cauzele conexate C-404/15 și C-659/15 PPU, Aranyosi și Căldăraru, punctul 80].

Curtea de apel a motivat soluția conform următoarelor elemente de fapt:

a. durata, natura și condițiile prezenței persoanei solicitate A. și a familiei și legăturilor economice cu statul român. Astfel, Curtea reține că persoana solicitată A. este cetățean român, are rezidență permanentă în România de peste 5 ani, păstrează legătura cu membrii familiei sale care se află în România, nu are legături de familie sau alte contracte de încredere și susținere în Germania. Deopotrivă, persoana solicitată învederează că a prestat activități lucrative în România și dorește să muncească în continuare pentru a se întreține și a-și întreține familia;

b. persoana solicitată a refuzat explicit să fie predată autorităților germane, considerând că se impune continuarea executării măsurii de siguranță a internării medicale într-un spital penitenciar din România. O astfel de măsură nu a putut fi însă dispusă de instanța de judecată față de refuzul autorităților germane de a transmite copia certificată a hotărârii prin care s-a dispus aplicarea măsurii de siguranță a internării medicale într-un spital psihiatric față de persoana solicitată A., copia certificată a hotărârii prin care aceasta a rămas definitivă precum și certificatul prevăzut de Anexa 1 a Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene. În aceste condiții nu se poate proceda la recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii instanței germane. În plus, față de poziția autorităților germane persoana solicitată a renunțat la susținerea cererii de recunoștere pe cale incidentală a hotărârii care a stat la baza mandatului european de arestare;

c. din actele medicale rezultă că persoana solicitată A. nu a mai urmat niciun tratament psiho-farmacologic deoarece în ultimele 21 de luni nu a mai prezentat simptomele unor afecțiuni psihotice, urmând să intre într-o fază a tratamentului în care componenta centrală este resocializarea și restabilirea condițiilor de viață normale . Or, potrivit legislației române pentru a se dispune menținerea internării medicale trebuie să existe probe din care să rezulte că persoana internată prezintă în continuare pericol pentru societate din cauza unei boli și că prin menținerea măsurii internării medicale starea de pericol poate fi înlăturată. Deopotrivă, trebuie observată și analiza efectuată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Plesó c. Ungariei, (hotărârea din 2 octombrie 2012 parag. 64) și în cauza Ivinović c. Croației (hotărârea din 18 septembrie 2014, parag. 40) cu privire la necesitatea evaluării riguroase cu privire la un aspect esențial al internării, respectiv periculozitatea reclamantului prin raportare la starea de boală;

d. din actele medicale administrate în cadrul prezentei proceduri nu rezultă existența unor afecțiuni de natură psihiatrică de care să sufere persoana solicitată A.. Astfel, Curtea notează că din adeverința medicală nr. 3770/2018 eliberată de cabinetul medical D., în calitate de medic de familie, rezultă că persoana solicitată nu figurează în evidența cabinetului cu boli psihice. Deopotrivă, Curtea reține că autoritățile germane nu au comunicat copia certificată a raportului de expertiză psihiatric întocmit cu privire la persoana solicitată A. pentru a putea fi evaluate de instanța română, din perspectiva motivelor opționale de refuz al predării.

În ceea ce privește măsura preventivă Curtea de apel a reținut că potrivit art. 12 teza finală din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre "Punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare, cu condiția ca autoritatea competentă a acestui stat membru să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei căutate." Potrivit art. 17 alin. (5) din Decizia-cadru 2002/584/JAI "Cât timp nicio decizie definitivă privind executarea mandatului european de arestare nu este luată de autoritatea judiciară de executare, aceasta se va asigura că sunt îndeplinite condițiile materiale necesare unei predări efective a persoanei."

În interpretarea acestor articole Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) prin hotărârea din 16 iulie 2015 pronunțată în cauza C-237/15 PPU (Minister for Justice and Equality împotriva Francis Lanigan) a arătat că "articolul 12 din decizia-cadru menționată coroborat cu articolul 17 din aceasta și în lumina articolului 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune, într-o astfel de situație, menținerii în detenție a persoanei căutate, în conformitate cu dreptul statului membru de executare, chiar dacă durata totală a detenției acestei persoane depășește respectivele termene, cu condiția ca această durată să nu aibă un caracter excesiv în raport cu caracteristicile procedurii urmate în cauza principală, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere. Dacă autoritatea judiciară de executare decide să pună capăt detenției persoanei menționate, această autoritate este obligată să ia, împreună cu punerea provizorie în libertate a acesteia, orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga acesteia și să se asigure că condițiile materiale necesare în vederea predării sale efective rămân întrunite câtă vreme nu s-a adoptat nicio decizie definitivă privind executarea mandatului european de arestare."

În consecință, pentru derularea eficientă a prezentei hotărâri, având în vedere că hotărârea pronunțată de Curtea de apel nu este definitivă, pentru a se evita riscul sustragerii persoanei solicitate de la proceduri și pentru a se asigura condițiile predării, în măsura în care va exista o sesizare a instanței de control judiciar, care în urma evaluării cauzei, ar aprecia că se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile germane, Curtea de apel a apreciat că la acest moment procesual măsura arestului la domiciliu nu mai este proporțională cu scopurile învederate mai sus, care pot fi asigurate în mod eficient prin intermediul măsurii controlului judiciar.

Prin urmare, în baza art. 242 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 215 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 12 și 17 din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre interpretate în acord cu hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 16 iulie 2015 pronunțată în cauza C-237/15 PPU (Minister for Justice and Equality împotriva Francis Lanigan), a înlocuit măsura arestului la domiciliu luată față de persoana solicitată A. prin încheierea penală nr. 50/IP/26.10.2018 a Curții de Apel Oradea cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19 noiembrie 2018, dar nu mai mult de data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar persoana solicitată A. a trebuit să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa - Poliția municipiului Oradea (jud. Bihor), conform programului de supraveghere întocmit de organul de supraveghere sau ori de câte ori este chemat.

Împotriva sentinței nr. 101/P.I./2018 din data de 19 noiembrie 2018 a declarat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a reținut motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței penale atacate, prin care a fost respinsă punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe seama persoanei solicitate, nefiind incident niciun motiv, obligatoriu sau opțional, de refuz al executării mandatului european de arestare. Ca urmare, a considerat că instanța a făcut o greșită aplicare a legii.

În ce privește starea de fapt, în motivele de contestație s-a reținut că pe numele persoanei solicitate A. s-a emis un mandatul european de arestare x din data de 15.08.2018 de către Tribunalul Frankenthal (Pfalz, Germania), în baza unei sentinței cu referința x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017, prin care s-a dispus internarea persoanei solicitate într-o clinică de psihiatrie, ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni de violență.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a identificat persoana solicitată A. în baza fișei de evidență pentru CNP x și a documentului de călătorie nr. x emis de către Ambasada României din Paris, în prezența apărătorului din oficiu, avocat E., din cadrul Baroului Bihor, încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare și ascultare din data de 04.09.2018.

În conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință, de îndată, motivele reținerii.

În mandatul european de arestare x din data de 15.08.2018 emis de către Tribunalul Frankenthal (Pfalz) în baza unei sentințe cu referința x din data de 07.11.2016 definitivă la data de 22.06.2017 s-a reținut următoarea situație de fapt (conform traducerii literale din limba germană, n.n.):

"Pe data de 04.03.2016 în jurul orelor 21:00, pe strada x din Romerber, acuzatul l-a tras pe martorul F. de pe bicicleta acestuia și l-a lovit cu pumnul pe partea laterală a capului, pentru a pune mâna pe bicicleta acestuia în valoare de aproximativ 250 de euro pe care dorea să o folosească în continuare în scopuri proprii. Așa cum acuzatul a plănuit încă de la început, martorul s-a împiedicat căzând de pe bicicletă. După aceea, acuzatul l-a lovit pe martorul F. căzut la pământ, cu pumnul peste nas și peste buză, cu scopul de a-i cauza acestuia alte dureri, fapt care i-a reușit. După ce martorul G. a intervenit, învinuitul a luat bicicleta martorului F. plecând de acolo. Datorită loviturilor martorului F. i-au fost cauzate contuzii ale capului și ale feței.

În momentul în care învinuitul a fost oprit în zona H. din Mechtersheim, de către ofițerii de poliție I. și J., acuzatul a încercat să se împotrivească arestării, lovindu-l pe ofițerul de poliție J. cu pumnul peste gură. După ce ofițerul de poliție I. l-a tras pe învinuit în jos în direcția pământului, acesta l-a lovit pe ofițerul de poliție I. cu pumnul peste față și a încercat să se elibereze din strânsoare, zgâriindu-l pe față pe comisarul-șef de poliție I. cu mâna dreaptă. În momentul în care martorul G. l-a apucat pe învinuit de picioare, pentru a-i sprijini pe ofițerii de poliție, învinuitul i-a dat acestuia un picior în partea superioară a corpului, astfel încât martorul G. a căzut pe spate, așa cum a plănuit învinuitul. Rănile care le-au fost cauzate ofițerilor de poliție au fost ușoare.

În momentul în care ofițerii de politie K. și L. au intrat pe data de 05.03.2016 în jurul orelor 02:40 în celula de detenție a acuzatului din cadrul secției de poliție H., deoarece acesta sunase anterior, învinuitul, deși a fost somat să se așeze în interiorul celulei, a rămas în picioare în zona ușii, împingându-i pe comisarul-șef de poliție L. și îmbrâncindu-l pe acesta în cele din urmă cu o lovitură dată cu corpul, din ușă în coridorul din fața celulei, acestuia fiindu-i indiferent că i-ar putea cauza dureri comisarului-șef de poliție L.. În momentul în care comisarul-șef de poliție L. a încercat să îl pună la pământ pe acuzat, acesta l-a zgâriat pe martorul comisar-șef de poliție L. cu mâna sa dreaptă în față, astfel încât acestuia i-a fost cauzată o rană sângerândă în vârful nasului, acuzatul pus pe burtă a încercat să scape de imobilizarea ulterioară, prin faptul că și-a băgat mâinile sub corp.

În momentul săvârșirii faptelor acuzatul suferea de o psihoză din categoria schizofreniei, ceea ce a dus cel puțin la diminuarea considerabilă a capacității sale de control conform art. 21 din C. pen. german. Nu s-a putut exclude o inexistență a discernământului conform art. 20 din C. pen. german".

Faptele au fost încadrate ca fiind infracțiuni de tâlhărie, opunere de rezistență în fața forțelor de ordine, de fiecare dată în asociere cu vătămare corporală, săvârșite în stare de lipsă de discernământ, prevăzute de paragrafele 113, 223, 249, 20, 52 și 53 din C. pen. german.

În conformitate cu prevederile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară emitentă a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, iar conform art. 84 alin. (2) Legea nr. 302/2004, rezultă că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu articolul 1 din Decizia cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002, dar și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, precizate atât în norma internă cât și în cea europeană, a fost evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei - cadru, mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Acest text de lege, însă, se coroborează cu art. 98 alin. (3), care prevede că "în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107. autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare. precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107."

Ca urmare, în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, iar persoana căutată se află în statul membru de executare sau este cetățean ori rezident al acestuia, autoritatea judiciară de executare a avut în vedere, în locul predării persoanei în statul membru emitent, executarea pedepsei sau măsurii de siguranță în statul membru al persoanei solicitate.

Curtea de Apel Oradea a considerat că sunt întrunite condițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 pentru refuzarea predării persoanei solicitate către autoritățile germane, reținând, în mod greșit - conform opiniei noastre - că acest articol permite o derogare absolută de la obligația generală de a executa mandatul european de arestare, consacrată de art. 1 alin. (2) din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, în modalitatea executării hotărârii penale în statul de executare.

În conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situația în care este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate, recunoașterea hotărârii penale străine făcându-se pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.

Parchetul a constatat că, în ședința publică din data de 10.10.2018, față de poziția procesuală a persoanei solicitate constând în opoziția explicită la predare și de solicitare a recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii pronunțate de instanțele germane prin care s-a dispus cu titlu de măsură de siguranță privativă de libertate internarea medicală, curtea a dispus emiterea unei adrese către autoritățile germane [Staatsanwaltschaft Frankenthal (Pfalz)] cu solicitarea de a fi comunicate următoarele înscrisuri:

1.copia certificată a hotărârii prin care s-a dispus aplicarea măsurii de siguranță a internării medicale într-un spital psihiatric față de persoana solicitată și traducerea acesteia în limba română,

2.copia certificată a hotărârii prin care aceasta a rămas definitivă și traducerea acesteia în limba română,

3.certificatul prevăzut de Anexa 1 a Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene și traducerea acestuia în limba română,

5.să se precizeze dacă s-au efectuat demersuri în vederea identificării unui spital de psihiatrie de pe teritoriul României în care persoana solicitată să execute măsura de siguranță a internării medicale într-un spital psihiatric,

6.să se menționeze dacă mandatul european de arestare vizează executarea măsurii de siguranță a internării medicale într-un spital psihiatric sau are legătură cu părăsirea de către persoana solicitată a unității medicale în care a fost internată.

Autoritățile judiciare germane nu au comunicat suficient de operativ un răspuns instanței române, conform aprecierii instanței, astfel că s-a efectuat un demers prin reprezentantul României la EUROJUST. Acesta a comunicat instanței un set de înscrisuri, afirmativ primite din partea autorităților germane, din care instanța a conchis că ar fi rezultat următoarele:

a. autoritățile judiciare din Germania nu au formulat un răspuns direct la adresa instanței, decât prin intermediul EUROJUST;

b. persoana solicitată A. nu a mai beneficiat de niciun tratament psiho-farmacologic deoarece nu a mai prezentat simptomele afecțiunilor psihotice de circa 21 de luni;

c. persoana solicitată A. va intra într-o altă fază a tratamentului, în care componenta centrală este resocializarea și restabilirea condițiilor de viață normale;

d. autoritățile judiciare din Germania au solicitat returnarea condamnatului în Germania și consideră că instanța română nu are nevoie de documentele solicitate, motiv pentru care înțeleg să nu le comunice.

Ca urmare a acestor concluzii, fiind întrebată de președintele completului, persoana solicitată a revenit asupra cererii de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței pronunțată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) din Germania, declarând, explicit, că nu mai dorește ca hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare germane să mai fi recunoscută de instanța penală română, cererea fiind acceptată ca fondată de către Curtea de Apel Oradea, obligatorie și generatoare de efecte juridice.

Or, neexecutarea de către instanța română a mandatului european de arestare în condițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 (care este un motiv facultativ de refuz al executării MEA) a fost necesar a fi făcută în conformitate cu legea-cadru, care, prin dispozițiile art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, precizează explicit modul de soluționare, fiind singurul prevăzut de lege.

Astfel, în condițiile în care autoritățile judiciare germane nu au comunicat copia certificată a hotărârii prin care s-a dispus măsura de siguranță a internării medicale într-un spital psihiatric față de persoana solicitată, ca urmare a bolii psihice ce a atras iresponsabilitatea, și a traducerii acesteia în limba română, iar persoana solicitată a renunțat; la recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare - declarație căreia Curtea de Apel Oradea i-a conferit forță obligatorie - instanța a avut obligația de a pronunța o soluție de punere în executare a mandatului european de arestare și de predare a persoanei solicitate către autoritățile germane.

Parchetul a apreciat că declarația persoanei solicitate de renunțare la recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare germane, formulate atât personal cât și prin apărător, nu mai putea fi acceptată de instanță, prima solicitare formulată de persoana solicitată A., de recunoaștere a acestei hotărâri, admisă în ce privește procedura reglementată de art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, fiind irevocabilă. Din această perspectivă, instanța de judecată ar fi avut obligația de a continua demersurile de obținere privind comunicarea copiei certificată a hotărârii definitive prin care s-a dispus aplicarea măsurii de siguranță a internării medicale într-un spital psihiatric, a certificatului prevăzut de Anexa 1 a Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene și traducerea acestuia în limba română - care prezintă relevanță - celelalte informații solicitate nefiind relevante pentru cauză. Apreciem că nu există un refuz al comunicării actelor solicitate ci, mai degrabă, o întârziere fundamentată pe o lipsă de comunicare între autoritățile judiciare interesate în soluționarea unei probleme de interes comun.

Ineditul situației a fost dat și de împrejurarea că, în conformitate cu sentința - definitivă - pronunțată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) din Germania, persoana solicitată A. fiind diagnosticat ca suferind de psihoză din categoria schizofreniei și nu s-a putut exclude o inexistență a discernământului, afecțiune medicală sub influența căreia a comis infracțiuni de violență în această țară (tâlhărie și ultraj), pentru care i s-a aplicat măsura de siguranță a internării medicale.

Din executarea acestei măsuri de siguranță, persoana solicitată a evadat, a revenit în România, unde a fost identificată și unde s-a derulat, în fața Curții de Apel Oradea, procedura specială de punere în aplicare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane ca urmare a situației de fapt descrise mai sus. În fața Curții de Apel Oradea, persoana solicitată a depus un înscris - adeverința medicală nr. x/2018 eliberată de cabinetul medical D., medic de familie, din care rezultă că persoana solicitata nu ar figura în evidența cabinetului cu boli psihice, iar solicitarea procurorului de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice a fost respinsă.

În acest moment, nu au existat date temeinice, medico-legale, comunicate de autoritățile germane, în sensul că persoana solicitată A. - care, în România, s-ar mai fi aflat doar sub imperiul unei măsuri preventive a controlului judiciar -, s-ar fi însănătoșit sau ar fi intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care să înlăture starea de pericol pentru societate. Cu toate acestea, instanța a dispus atât respingerea cererii de punere în executare a MEA, cât și a cererii de recunoaștere a sentinței pronunțată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) din Germania, persoana solicitată fiind lăsată în libertate.

Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată Parchetul a solicitat admiterea contestației formulată, desființarea hotărârii atacată și, în rejudecare, în cazul în care s-ar aprecia ca fondată hotărârea instanței de revenire asupra cererii de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței pronunțată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) din Germania, să se dispună:

1.executarea mandatului european de arestare, arestarea și predarea persoanei solicitate autorităților germane, în vederea executării măsurii de siguranță dispuse prin sentința pronunțată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz), cu referința x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017, prin care s-a dispus internarea persoanei solicitate într-o clinică de psihiatrie;

2.în cazul în care s-ar aprecia ca nelegală hotărârea instanței de revenire asupra cererii de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței pronunțată de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) Jin Germania, să se dispusă trimiterea cauzei la Curtea de Apel Oradea în vederea continuării judecării cauzei, urmând a fi continuate demersurile de recunoaștere pe cale incidentală a acestei hotărâri judecătorești.

Analizând contestația formulată în speță, instanța o consideră întemeiată pentru considerente de legalitate, care țin de modalitatea în care instanța de fond a ajuns la soluția pronunțată.

Astfel, instanța de fond a fost investită cu executarea de către autoritățile române a mandatului european de arestare x din data de 15.08.2018 emis de către Tribunalul Frankenthal (Pfalz) în baza sentinței cu referința x din data de 07.11.2016, definitivă la data de 22.06.2017 pronunțate de Tribunalul Frankenthal (Pfalz) față de persoana solicitată A., iar respingerea cererii s-a întemeiat pe art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Conform dispozițiilor legale incidente, art. 98 din Legea nr. 302/2004 (Motive de refuz al executării), autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

În afara motivelor obligatorii de refuz, art. 98 alin. (2) reglementează motivele opționale de refuz, când autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:

a) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau; (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

(3) În situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107.

(4) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest și autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispozițiile art. 103 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situația în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilității de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocității.

Instanța de fond a întemeiat refuzul de a executa mandatul european de arestare pe textul de lege care vizează situația mandatului european de arestare emis în scopul executării unei măsuri de siguranță privative de libertate, atunci când persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent. În art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 se prevede că, pentru cazul de refuz al executării mandatului european de arestare pe care s-a fundamentat soluția instanței de fond, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107.

Cu toate acestea, așa cum reiese din considerentele sentinței atacate, astfel cum au fost expuse mai sus, instanța de fond a evaluat cererea autorităților germane și în raport de încetarea motivelor care au stat la baza luării măsurii de siguranță privative de libertate, instanța explicându-și soluția și pe considerente care decurg din competențe care nu îi aparțin, respectiv din competențele specifice unei instanțe care efectuează controlul judiciar al soluției care a determinat emiterea mandatului european de arestare.

Nu poate fi refuzată recunoașterea pe care incidentală a hotărârii care stă la baza mandatului european de arestare:

- pentru considerente ce țin de aprecierea instanței de executare cu privire la caracterul fondat al măsurii de siguranță privative de libertate cu caracter medical, dispusă de instanța statului solicitant, pentru a cărei executare s-a emis mandatul european;

- pentru considerente ce țin de aprecierea persoanei solicitate cu privire la faptul că circumstanțele care au stat la baza măsurii de siguranță privative de libertate cu caracter medical, dispusă de instanța statului solicitant, pentru a cărei executare s-a emis mandatul european, au încetat;

- pentru considerente ce țin de refuzul persoanei solicitate de a executa măsura de siguranță privative de libertate cu caracter medical, dispusă de instanța statului solicitant, pentru a cărei executare s-a emis mandatul european;

Conform dispozițiilor legale incidente în materie, art. 98 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european în situațiile în care nu primește din partea autorităților judiciare străine informațiile solicitate pentru a pune în executare hotărârea pe teritoriul României. În situația în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele în termen de 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilității de a solicita recunoaștere și executarea hotăr