ÎCCJ, decizie (scj.ro #155137)

Încuviințarea executării silite a unei hotărâri judecătorești străine. Recurs. Cerere de suspendare a executării. Lipsa caracterului executoriu al hotărârii recurate

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul

Index alfabetic : executare silită

hotărâre judecătorească străină

titlu executoriu

suspendare

C.proc.civ., art. 484, art. 1103 - art. 1110

În conformitate cu prevederile art. 484 alin. (2) Cod procedură civilă, suspendarea executării în calea de atac a recursului poate fi cerută și dispusă doar în legătură cu hotărârea recurată și sub condiția ca aceasta să aibă caracter executoriu, conținând dispoziții care pot fi puse în executare și, deci, se pot aduce la îndeplinire prin executare silită.

Cum hotărârea a cărei executare s-a solicitat a fi suspendată pe temeiul art. 484 alin. (2) din Codul de

procedură civilă a fost pronunțată în procedura de executare a hotărârilor străine și cum potrivit art. 1107 din același cod, „pe baza hotărârii definitive de încuviințare a executării a hotărârii străine se emite titlul executoriu, în condițiile legii române, menționându-se în titlu și hotărârea de încuviințare”, rezultă că hotărârea de încuviințare nu are aptitudinea de a reprezenta ea însăși titlul executoriu în baza căruia s-ar putea porni executarea silită.

Hotărârea susceptibilă de a fi pusă în executare este chiar hotărârea străină, ce constituie titlu executoriu, după rămânerea definitivă a hotărârii de încuviințare a executării sale.

Drept urmare, nu sunt îndeplinite condițiile desprinse din conținutul art. 484 alin. (2) Cod procedură civilă, întrucât nici hotărârea recurată și nici hotărârea primei instanțe nu conțin dispoziții care pot fi aduse la îndeplinire prin executare silită, iar titlul executoriu în baza căruia a început executarea silită este reprezentat de hotărârea străină și nu de hotărârea de încuviințare a executării acesteia.

Secția I civilă, încheierea nr.1318 din 25 iunie 2019

La data de 6 iunie 2019, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, a fost înregistrată cererea formulată de petentul A. privind suspendarea executării deciziei nr. 558 din 9.05.2019 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția I civilă, până la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei menționate.

În motivarea cererii, petentul susține că reclamanta B. a învestit Tribunalul Sibiu cu o cerere de încuviințare a executării silite a sentinței de divorț pronunțate de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr.1 din La Almunia de Dona Godina din Spania, la 26.01.2012, arătând că deși s-a opus acestei cereri, invocând excepția prescripției prestațiilor succesive atât potrivit legislației române, art. 706 C.proc.civ. și art. 2526 C.civ., cât și potrivit art. 21 (2) din Regulamentul CE 4/2009, Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 830/2018, a respins excepția, reținând că executarea este imprescriptibilă potrivit legislației spaniole și a admis cererea de încuviintare a executării silite. Mai susține că apelul declarat împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca inadmisibil de către Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 558/2019, cu motivarea că împotriva sentinței de încuviintare a executării silite nu există cale de atac, făcând analogie cu art. 666 alin. (6) C.proc.civ., respectiv cu încheierile de admitere a cererilor de încuviințare a executării silite pronunțate de judecătorii.

Petentul susține că prin soluția pronunțată instanța de apel a încălcat principiul potrivit căruia normele procedurale nu se aplică prin analogie. Mai mult, susține că instanța de apel a extins norma specială reglementată de art. 666 alin.(6) C.proc.civ., ce derogă de la norma generală, privind încuviințarea executării silite de către judecătorii, asupra unei instituții distincte, cum este cea a încuviințării executării silite a hotărârilor străine, dată în competența unei instanței superioare, respectiv cea a tribunalului. Susține că procedând în acest mod, Curtea de Apel Alba Iulia i-a suprimat dreptul la apel și la recurs împotriva sentinței pronunțate în primă instanță de Tribunalul Sibiu, drept conferit de lege, prin art. 96 pct. 2 și art. 97 pct. 1 C.proc.civ.

Petentul susține că prin respingerea apelului ca inadmisibil, prin decizia civilă nr. 558/2019 a Curții de Apel Alba Iulia, sentința civilă nr. 830/2019, de încuviințare a executării silite pronunțată de Tribunalul Sibiu, a devenit definitivă.

Executorul judecătoresc a pornit executarea silită imobiliară, chiar dacă nu a avut sentința de încuviințare definitivă, în dosarul execuțional nr. x/2018, iar după respingerea apelului ca inadmisibil, i-a comunicat publicația de vânzare la licitație publică a terenului, termenul pentru licitație fiind fixat pentru data de 17.06.2019.

Analizând cererea de suspendare a executării, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 484 alin. (2) C.proc.civ., instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate cu recurs.

Pe acest temei, suspendarea executării judecătorești în calea de atac a recursului poate fi cerută și dispusă doar în legătură cu hotărârea recurată și cu condiția ca aceasta să aibă caracter executoriu, conținând dispoziții care pot fi puse în executare și, deci, se pot aduce la îndeplinire prin executare silită.

Hotărârea împotriva căreia petentul A. a declarat recurs și a cărei executare se solicită a fi suspendată pe temeiul art. 484 alin. (2) C.proc.civ. a fost pronunțată în procedura de executare a hotărârilor străine, prevăzută de art. 1103 – 1110 C.proc.civ.

Astfel, prin sentința nr. 830/2019 pronunțată de Tribunalul Sibiu, a fost încuviințată executarea silită a unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță din Spania, iar prin decizia nr. 558 din 9.05.2019 - ce reprezintă obiectul recursului declarat de petentul B., - Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca inadmisibil apelul declarat de petent împotriva sentinței Tribunalul Sibiu.

Potrivit art. 1107 C.proc.civ., pe baza hotărârii definitive de încuviințare a executării a hotărârii străine se emite titlul executoriu, în condițiile legii române, menționându-se în titlu și hotărârea de încuviințare.

Așadar, hotărârea de încuviințare (menținută în apel) nu are aptitudinea de a reprezenta ea însăși titlul executoriu în baza căruia s-ar putea porni executarea silită, chiar dacă recursul promovat în cauză ar fi respins, despre existența sa făcându-se doar mențiune în titlul executoriu.

Hotărârea susceptibilă de a fi pusă în executare este chiar hotărârea străină, ce constituie titlu executoriu întocmai ca o hotărâre pronunțată de o instanță judecătorească din România, după rămânerea definitivă a hotărârii de încuviințare a executării sale.

De altfel, potrivit celor susținute chiar de către petent în cuprinsul cererii de față, executorul judecătoresc a inițiat executarea în temeiul hotărârii străine, și nu al hotărârii de încuviințare pronunțate în prezenta cauză. Inițierea în sine a executării nu semnifică faptul că aceasta din urmă ar fi hotărârea supusă executării silite, ci atestă aprecierea executorului asupra caracterului de titlu executoriu al hotărârii străine, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii de încuviințare.

Mai mult, ținând cont de faptul că petentul urmărește suspendarea executării silite, efectiv inițiate în baza hotărârii străine, se constată că atare finalitate nu poate fi atinsă prin cererea de față și pentru motivul că recursul nu a fost exercitat împotriva hotărârii în temeiul căreia a început executarea.

Instanța de recurs învestită cu soluționarea căii de atac declarate împotriva deciziei civile nr. 558 din 9.05.2019 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia urmează să aprecieze, în măsura în care va considera că recursul este admisibil și în limitele motivelor de recurs, dacă hotărârea de încuviințare era sau nu susceptibilă de apel. Eventuala respingere a recursului va consolida caracterul de titlu executoriu al hotărârii străine, și nu al hotărârii pronunțate în cauza de față, prin care a fost încuviințată executarea hotărârii străine.

Considerentele deja expuse nu sunt de natură a exclude atingerea finalității urmărite de petent într-un cadru procesual adecvat, precum acela al unei contestații la executare, în condițiile în care petentul pretinde că executarea a început în absența unui titlu executoriu, față de caracterul nedefinitiv al hotărârii de încuviințare.

Drept urmare, nu sunt îndeplinite condițiile desprinse din art. 484 alin. (2) C.proc.civ., întrucât nici hotărârea recurată și nici hotărârea primei instanțe, menținută prin decizia recurată, nu conțin dispoziții care pot fi aduse la îndeplinire prin executare silită, iar titlul executoriu în baza căruia a început executarea silită – a cărei suspendare o urmărește petentul - este reprezentat de hotărârea străină, și nu de hotărârea de încuviințare a executării acesteia.

Se impune o ultimă precizare: prin prezenta decizie s-a făcut referire la dispozițiile art. 1103 – 1110 C.proc.civ., cu toate că hotărârea a cărei executare a fost încuviințată în cauza de față a fost pronunțată de o instanță din Spania, iar potrivit art. 1094 C.proc.civ., termenul de hotărâri străine în sensul titlului III (în care se includ și dispozițiile menționate) se referă, printre altele, la hotărâri judecătorești dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.

În cauză a fost declanșată procedura exequatur-ului, iar această împrejurare este suficientă, în cadrul procesual presupus de cererea de suspendare de față, pentru a se face aplicarea dreptului comun în materie.

Examinarea aplicabilității acestei proceduri ori, eventual, a incidenței dispozițiilor art. 636 C.proc.civ. „Titlurile executorii europene” sau, după caz, a unor reglementări speciale, reprezintă chestiuni de legalitate ce excedează atribuțiile instanței învestite cu soluționarea cererii de suspendare, cu atât mai mult cu cât decizia recurată nu era, încă, motivată la data prezentei hotărâri, cererea de suspendare fiind formulată în în condițiile art. 484 alin. (2) teza finală și art. 484 alin. (3) pct. 1 C.proc.civ.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte a respins cererea formulată de petentul A.