ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 254 din 23.03.2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2008, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 875 din 10 august 2015, Judecătoria Deva au fost condamnați printre alții, inculpații B. și A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 367 alin. (1) și (3) din C. pen., 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (2) lit. a) din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen. și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 din O.G.

nr. 43/2000, modificată și art. 35 alin. (1) din C. pen., stabilind ca aceștia să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare. În sarcina inculpatului B., s-a reținut că, în perioada 1998 - 2005, s-a asociat cu inculpații A., C., D., E., în vederea efectuării de detecții și săpături neautorizate în siturile arheologice arheologice din M-ții Orăștiei, clasate monument istoric; pentru localizarea, sustragerea și însușirea pe nedrept a unor tezaure arheologice și valorificarea acestora pe piața neagră internațională a antichităților.

În perioada 2001 - 2005, în mod repetat, inculpatul a efectuat detecții și săpături neautorizate în situl arheologic "Sarmizegetusa Regia" împreună cu inculpatul A. și numiții F., G., a sustras și valorificat următoarele bunuri arheologice, respectiv: - 9 monede din argint din "Dealul Muncelului", 6 monede, două vase din bronz și argint și o toartă de vas din "H." 40 monede antice și anume: 12 tetradrahme de argint, 10 monede romane din bronz și 18 monede romane din argint în valoare de 5.100 euro, primite de la I., valorificate și pierdute pentru patrimoniul cultural național; - 4105 piese arheologice în valoare de 70.000 euro, predate ulterior de inculpatul E. la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca.

La data de 23 iulie 2003, a intermediat și garantat cu autocamioanele firmei sale, valorificarea unei brățări dacice din aur, vândută de J. cu suma de 65.000 dolari SUA lui K. (persoane trimise în judecată în dosarul "Aurul dacic"). În ceea ce-l privește pe inculpatul A., s-a reținut că, în perioada 1998 - 2005 a inițiat, împreună cu inculpații C., B., E., D., constituirea unei asocieri în vederea săvârșirii de infracțiuni. În perioada 2000 - 2007, în mod repetat, a efectuat detecții și săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, împreună cu inculpații C., B., D., L., M. ș.a.

Același inculpat, a sustras și valorificat următoarele bunuri în valoare totală de 235.771 euro și anume: - 4105 piese arheologice în valoare 70.000 euro depuse de inculpatul E. la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca; - 160 monede (denari republicani și imperiali din argint și tetradrahme grecești) în valoare de 7.200 euro, pierdute pentru patrimoniul cultural național, - două colane dacice torsadate (torques), în valoare totală de 90.000 euro; - 3 fibule, 4 inele, 1 medalion, 63 monede romane și grecești, 5 piese antice din metal în valoare de 3.071 euro; - 1700 denari romani în valoare de 50.000 euro vânduți numitului N. și pierduți pentru patrimoniul cultural național; - 300 denari, aplică din bronz cu două capete umane, în valoare totală de 15.000 euro; - brățară din bronz în valoare de 500 euro; - 92 de monede antice (85 denari romani republicani și imperiali, 6 tetradrahme grecești în valoare de 9.100 euro - recuperate și depuse la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia).

Prin Decizia penală nr. 254/23.03.2018, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, inculpații B., A., și alții, precum și de partea civilă Statul Român prin Ministerul Culturii, a desființat, în parte, hotărârea atacată atât sub aspectul laturii penale, cât și a laturii civile și rejudecând cauza față de inculpații-recurenți în prezenta cauză a decis următoarele: În privința inculpatului A. a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele principale, complementare și accesorii și a înlăturat sporul aplicat, a dispus achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și de furt calificat a unui bun care face parte din patrimoniul cultural privind următoarele bunuri: - 4105 piese arheologice donate de inculpatul E. la Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca; - 3 fibule, 4 inele, 1 medalion, 63 de monede romane și grecești, 5 piese antice din metal recuperate în valoare de 3.071 euro; - 1.700 denari romani în valoare de 170.000 euro; - tezaur 91 de monede antice recuperate și a redus la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (2), lit. a) din C. pen.

cu aplicarea art. 35 din C. pen. și art. 5 din C. pen., dispunând suspendarea sub supraveghere a executării. Totodată, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă prev. de art. 26 din O.G. nr. 43/2000, modificată cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale.

În privința inculpatului B. a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B. în pedepsele principale, complementare și accesorii, și a înlăturat sporul aplicat, a dispus achitarea acestuia, a dispus achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și de furt calificat a unui bun care face parte din patrimoniul cultural pentru actele materiale cu privire la cele 4105 piese arheologice predate de inculpatul E. la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca și sub aspectul infracțiunii de tăinuire, reținută în urma schimbării încadrării juridice cu privire la actele materiale cu privire la depozitul de 40 monede antice: 12 tetradrahme de argint, 10 monede romane din bronz și 18 monede romane din argint.

Față de acest inculpat, instanța de apel a încetat procesul penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (2) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. și art. 5 din C. pen. (actele materiale privind sustragerea următoarelor bunuri: depozit de 5 monede din argint din "Dealul Muncelului", depozit de 6 monede, două vase din bronz și argint și o toartă de vas din "H.") și pentru infracțiunea de tăinuire prev. de art. 270 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (actul material din data de 23 iulie 2003 privind înlesnirea valorificării unei brățări dacice din aur) și pentru infracțiunea de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă prev. de art. 26 din O.G.

nr. 43/2000, modificată cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a avut în vedere următoarele considerente: Cu privire la apelul inculpatului B. s-a reținut că legea penală mai favorabilă este actuala reglementare, aceasta fiind cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat, respectiv împlinirea termenului de prescripție raportat la cuantumul mai mic al pedepselor prevăzute de C. pen. în vigoare. În acest cadru, instanța de apel, analizând împlinirea termenului de prescripție pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, a constatat că activitatea infracțională a inculpatului a fost dovedită ca fiind finalizată la data de 23.07.2001, dată în raport de care termenului de prescripție a răspunderii penale este împlinit.

Raportat la poziția procesuală a inculpatului care a solicitat continuarea procesului penal, s-a analizat vinovăția acestuia și s-au reținut ca întemeiată critica privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. În concret, s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că inculpatul s-a asociat în perioada 1998 - 2005 cu numiții A., C., D., E., inculpatul J. ș.a., în vederea efectuării de detecții și săpături neautorizate în siturile arheologice din M-ții Orăștiei, clasate monument istoric; localizarea, sustragerea și însușirea pe nedrept a unor tezaure arheologice; valorificarea acestora pe piața neagră internațională a antichităților, întrunește elementele constitutive ale asocierii în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 din C. pen.

Contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea, analizând declarațiile membrilor pretinsului grup infracțional, a constatat că declarațiile acestora nu au confirmat nici existența unei înțelegeri între membrii grupului și nici desfășurarea unei activități în mod organizat de detecții și sustragere de obiecte de tezaur. Astfel, a reținut că este dovedit în cauză, cu declarațiile martorilor P., Q., R., S., că la sfârșitul lunii ianuarie 2001, inculpatul B. însoțit de martorii R., T., P., S., s-au deplasat cu autoturismul B. la domiciliul martorului Q. la care s-au cazat cu intenția de a efectua lucrări de detecții. Pe parcursul a aproximativ 5 - 6 săptămâni, martorii cu un detector de metale aparținând B., au efectuat detecții și săpături în situl arheologic "Sarmizegetusa Regia". În această perioadă B. i-a vizitat la domiciliul martorului Q. de 5 - 6 ori pentru a-i aproviziona cu alimente și pentru a verifica dacă au descoperit bunuri de patrimoniu.

În urma acestor detecții au fost descoperite în locul numit "Dealul Muncelului" "9 monede din argint", iar din locul numit "H." o toartă din bronz sculptată, reprezentând un cap de om, un bol din bronz și o caserolă cu coadă, din cositor, precum și 6 monede, bunuri care au fost predate inculpatului B. Caracterul ocazional al grupului în componența mai sus menționată s-a precizat că rezultă din declarațiile martorilor R. care recunoaște că în cursul anului 2000 a efectuat și singur cu detectorul de metale pe care îl avea de la numitul P. și Q. care a declarat că în cursul anului 2000 împreună cu numitul U. au efectuat cu un detector de metale aparținând acestuia din urmă detecții în zona Dealul Muncelului, fără a descoperi bunuri de patrimoniu.

Caracterul ocazional al grupului s-a arătat că rezultă și din faptul că ulterior, la data de 10.07.2001, inculpatul B. s-a deplasat cu alte persoane respectiv împreună cu martorii G. și V. în zona Căprăreața. Aceștia au fost surprinși la o distanță de aproximativ 400 - 500 m de cetatea Sarmizegetusa Regia de organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Orăștioara în timp ce aveau asupra lor un detector de metale.

S-a reținut că nici din analiza proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice nu este dovedită susținerea parchetului privind existența unui grup infracțional format din A., C., D., E., J. ș.a.,al cărui lider a fost inculpatul B.. De altfel, susținerea din actul de sesizare privind componența și structura grupului este contradictorie întrucât, pe de o parte, se menționează că B. avea o relația strânsă de subordonare cu inculpatul K. pentru sustragerea din siturile arheologice și valorificarea artefactelor, precum și rolul de "nepot" (executant) al inculpatului W. în cadrul grupării, iar, pe de altă parte, se arată că din convorbirile telefonice rezultă poziția de lider a inculpatului B., dar și relația de subordonare față de inculpatul J., care avea deja un capital important de "bani negri" produși din valorificarea brățărilor, precum și o poziție dominantă în lumea interlopă, prin conexiunile sale cu reprezentanți ai autorităților.

De asemenea, nici restul probelor administrate în cauză, respectiv probele testimoniale nu au confirmat existența unui grup infracțional cu structura și componența indicate de parchet. Astfel, martorii X., Y. au declarat cu privire la inculpatul apelant B. că îl cunosc și au auzit că era pasionat de căutatul de comori, însă nu cunosc dacă a descoperit bunuri de patrimoniu. Martorul Y. a declarat că a auzit că B. a garantat valorificarea unei brățări dacice între Z., K. și J., tranzacție intermediată de AA. și W. Instanța de apel a constatat că din probele testimoniale analizate mai sus rezultă că între martorii menționați și inculpatul B. nu a existat nicio înțelegere prealabilă cu privire la organizarea activităților de prospecții, că martorii au mai desfășurat și individual ori împreună cu alte persoane activități de prospecții ilegale, ceea ce dovedește că practic este cazul constituirii unui grup ocazional.

Curtea a constatat că starea de fapt, astfel cum a fost expusă, confirmă însă activitatea susținută și constantă a inculpatului B. de efectuare de detecții arheologice, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă prev. și pedepsită de art. 26 din O.G. nr. 43/2000, modificată și art. 35 alin. (1) din C. pen. În ce privește această infracțiune, constatând că ultimul act material la infracțiunii s-a epuizat la 10 iulie 2001, termenul de prescripție al răspunderii penale s-a împlinit, însă raportat la solicitarea inculpatului de continuare a procesului penal s-a analizat probatoriul și vinovăția inculpatului.

Sub aspect probatoriu, în dovedirea săvârșirii infracțiunii de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă prev. de art. 26 din O.G. nr. 43/2000, modificată și art. 35 alin. (1) din C. pen., s-a precizat că relevante sunt și transcrierile convorbirilor telefonice dintre B. și inculpații K., J. (aceștia fiind condamnați definitiv pentru fapte similare în Dosarul nr. x/2005), rezultând relația strânsă de subordonare a inculpatului B. atât cu numitul K., dar și cu numitul J. pentru sustragerea artefactelor din siturile arheologice. Constatând data ultimului act material ca fiind cel din 10 iulie 2001 și realizând o corespondență juridică pe marginea dispozițiilor prin dispozițiile 26 din O.G.

nr. 43/2000, s-a reținut că, sub aspect sancționator legea penală nouă prevede limite de pedeapsă mai reduse și este mai favorabilă și în considerarea celorlalte instituții (prescripția răspunderii penale). În aceste condiții, curtea de apel, raportându-se la limitele de pedeapsă prevăzute de lege (maxim 5 ani) pentru infracțiunea de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă reținută în sarcina inculpatului, a constatat că, în cauză, termenul general de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la 10.07.2011, astfel încât, s-a dispus încetarea procesului penal. S-a precizat că, cererea inculpatului de achitare pentru dezincriminarea infracțiunii nu poate fi reținută, infracțiunea fiind incriminată prin dispozițiile art. 26 din O.G.

nr. 43/2000. Analizând criticile privind încadrarea juridică a infracțiunii de furt calificat prev de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) și alin. (4) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., instanța de apel a constatat că sunt întemeiate, în parte, criticile formulate de inculpatul B. privind încadrarea juridică a faptei și stabilirea vinovăției. Astfel, s-a reținut că inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) și alin. (4) din C. pen.

în formă continuată, în conținutul infracțiunii fiind înglobate următoarele acte materiale: fapta de sustragere din locul numit "Dealul Muncelului" "9 monede din argint", iar din locul numit "H." o toartă din bronz sculptată, reprezentând un cap de om, un bol din bronz și o caserolă cu coadă, din cositor, precum și 6 monede, bunuri care au fost predate inculpatului B.,a fost dovedită așa cum s-a reținut anterior cu declarațiile martorilor P., Q., R., S. care au confirmat că la inițiativa inculpatului și cu un detector de metale pus la dispoziția martorilor de B. au efectuat pe parcursul a câteva săptămâni detecții ilegale. Cu privire la această faptă, Curtea a constatat că inculpatul a mai fost cercetat în Dosarul nr. x P/2001 în care prin procesul-verbal din 19 .02.2001 s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului B. sub aspectul comiterii faptei prev. de art. 280 1 C. pen.

din 1969, constând în aceea că la începutul lunii ianuarie 2001, B., împreună cu P.,Q.,R., S. au efectuat prospecții în locul numit Dealul Muncelului unde au descoperit 9 monede din argint", iar din locul numit "H." o toartă din bronz sculptată. Prin rezoluția dată în Dosarul nr. x/2001 din 05.12.2002 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie s-a dispus, în temeiul art. 249, art. 11 pct. 1 lit. b), art. 10 lit. b 1 ) din C. pen. din 1969 și art. 91 din C. pen. din 1969, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului B. pentru fapta prev. de art. 280 1 din C. pen.

din 1969, art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amenda în sumă de 2.000.000 ROL, motivându-se că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere că a recunoscut comiterea faptei, că bunurile au reintrat în patrimoniul cultural, coroborat cu lipsa antecedentelor penale ale inculpatului. La data de 09.04 2003, s-a efectuat notificarea de executare a amenzii aplicate inculpatului conform Adresei nr. x/2003 emisă de Ministerul Finanțelor Publice DGFP Hunedoara. Prin ordonanța din 17.06.2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus, referitor la B. infirmarea soluției emise în Dosar nr. x/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, redeschiderea și reluarea urmăririi penale față de B. și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 280 1 din C. pen.

din 1969, art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. b) alin. (4) din C. pen. cu aplicarea art. 280 1 alin. (2) C. pen. din 1969. În motivarea ordonanței s-a reținut, în esență, că urmărirea penală efectuată față de inculpat este incompletă, că nu au fost aprofundate cercetările că organul judiciar era obligat să completeze probatoriul pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele. Prin Rechizitoriul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și înregistrat la această instanță sub nr. x/2008*, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, printre alții, a B. pentru săvârșirea infracțiunilor de: asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. și pedepsită de art. 323 din C. pen.

din 1969, efectuare a unor detecții și săpături neautorizate în siturile arheologice, prev. și pedepsită de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. b). și alin. (4) rap. la art. 280 1 alin. (2) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 în condițiile art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969. Din economia disp. art. 220 și art. 273 alin. (1) din C. proc. pen. din 1968, a rezultat că parchetul avea, în baza art. 270 din C. proc. pen. din 1968, competența de a infirma o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală și de a redeschide urmărirea penală, fără să fie ținut de vreun termen și că, în cauză, constatarea inexistenței cazului care a determinat soluția de scoatere de sub urmărire penală s-a bazat pe efectuarea unor acte de cercetare în cauza în care se impune redeschiderea urmăririi penale.

S-a menționat că, potrivit C. pen. din 1968 parchetul avea competență de a redeschide urmărirea penală fără a fi obligat să solicite autorizația vreunei instanțe, care să fie obligată să analizeze temeinicia cererii. În cauză, între momentul rămânerii definitive a Ordonanței nr. 210/P/2001 din 05.12.2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie și cel al redeschiderii urmăririi penale - 17.10.2005, deși au fost efectuate și alte acte de cercetare penală, constatarea inexistenței cazului care a determinat soluția de scoatere de sub urmărire penală s-a făcut practic pe aceleași probe, respectiv declarații de martori și audierea inculpatului. Concluzionând, Curtea a considerat că în cauza pendinte reluarea urmăririi penale încheiate printr-o ordonanță a procurorului are un caracter excepțional, că redeschiderea urmăririi penale nu a avut la bază alte mijloace de probă.

Pericolul social al faptei, cum a fost reglementat de art. 18 1 din C. pen. din 1969, presupunea, în principal, o apreciere a organului judiciar, această apreciere se făcea, potrivit art. 18 1 alin. (2) din C. pen. din 1969, ținându-se seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut. Toate aceste elemente pot rezulta doar din actele de cercetare efectuate în faza urmăriri penale sau a cercetării judecătorești. Or, în cauză actele de cercetare noi nu justifică reaprecierea întrunirii condițiilor art. 18 1 din C. pen.

din 1969, redeschiderea urmăririi penale dispusă în baza acelorași probe, urmată de trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea mai multor infracțiuni nu apare ca echitabilă din prisma art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, o ordonanță de netrimitere în judecată pronunțată în urma unei anchete în cursul căreia au fost adunate și examinate diverse mijloace de probă trebuie să fie considerată că a făcut obiectul unei aprecieri asupra fondului, în sensul Hotărârii Miraglia (EU:C:2005:156), întrucât cuprinde o decizie definitivă cu privire la caracterul insuficient al acestor probe și exclude orice posibilitate ca litigiul să fie redeschis pe baza aceleiași serii de indicii.

În această privință, reiese din jurisprudența constantă a Curții de Justiție europene că, pentru a se putea considera că în privința unei persoane a fost pronunțată o "hotărâre definitivă" pentru faptele care îi sunt imputate, în sensul art. 54 din CAAS, trebuie ca acțiunea penală să se fi stins în mod definitiv, astfel încât decizia în cauză să confere, în statul contractant în care a fost adoptată, protecția acordată în temeiul principiului ne bis in idem (a se vedea în acest sens Hotărârea Turanský, C-491/07, EU:C:2008:768, punctele 32 și 35 și jurisprudența citată). Concluzionând și reținând cu privire la acest act material incidența principiului non bis in idem, s-a pronunțat o soluție de încetare a procesul penal în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) și art. 16 alin. (1), lit. e) teza finală din C. proc.

pen. - fapta inculpatului B. de a efectua, în perioada 2001 - 2005, în mod repetat, detecții și săpături neautorizate în situl arheologic "Sarmizegetusa Regia" împreună cu A., F., G. ș.a., de a sustrage și valorifica bunuri arheologice depozit de 40 monede antice: 12 tetradrahme de argint, 10 monede romane din bronz și 18 monede romane din argint în valoare de 5.100 euro, primite de la I., valorificate și pierdute pentru patrimoniul cultural național; S-a apreciat că nici cu referire la această faptă, probele administrate în cauză nu au dovedit participarea inculpatului la activitatea de sustragere a bunurilor de tezaur, deși probele au dovedit că inculpatul a cumpărat de martorul I. prin intermediul martorului BB.

40 monede antice: 12 tetradrahme de argint, 10 monede romane din bronz și 18 monede romane din argint. Însă, în cauză, nu s-a dovedit că aceste bunuri au fost sustrase în mod ilegal nici de către martorul I. ori de inculpat, singura declarație privind sursa acestor bunuri fiind cea a martorului I. care a susținut că a moștenit aceste bunuri de la bunicul său; cum în cauză nu s-a dovedit contrariul se va constata că în cauză nu sunt probe că inculpatul a săvârșit această faptă. - fapta inculpatului de a sustrage și valorifica 4105 piese arheologice predate de E. la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca în valoare de 70.000 euro; și cu referire la acest act material, Curtea a constatat că nicio probă administrată în cauză nu dovedește participarea inculpatului la sustragerea ori valorificarea acestor bunuri,prezumția de nevinovăție nefiind răsturnată prin probe certe de vinovăție.

- fapta inculpatului B. de a ajuta, la data de 23.07.2003, intermediind și garantând cu camioanele firmei sale, valorificarea unei brățări dacice din aur, vândută de J. cu suma de 65.000 dolari SUA inculpatului K. Cu referire la această faptă, instanța a constatat că încadrarea juridică este greșită, corectă fiind cea de tăinuire, prev. de art. 270 C. pen., întrucât probele administrate în cauză nu au dovedit că inculpatul a participat în calitate de autor sau complice la activitatea de sustragere a brățării dacice din aur, vândută de J. Relevante sub aspectul dovedirii acestei fapte, s-a apreciat că sunt raportul de supraveghere operativă și imaginile atașate, conform căruia o unitate operativă a CC.

a surprins și supravegheat fiecare fază a acțiunii de traficare a brățării, procesul-verbal întocmit la data de 13.09.2007 de IGPR - Serviciul de protejare a patrimoniului cultural național și IPJ Alba în care s-a consemnat activitate de conducere în teren a lucrătorilor de poliție de către martorul AA., care a indicat locul în care l-a însoțit pe B. pentru a se întâlni cu inculpatul K., care i-a înmânat lui B. suma de 35.00 dolari cu care urma să cumpere o brățară dacică de la J. De asemenea, martorul a indicat adresa numitului DD., unde s-au deplasat și de unde martorul, după înmânarea sumei de 35.000 de dolari de la B., acesta a adus o brățară dacică pe care i-a predat-o inculpatului B. B. a verificat brățara, a introdus-o pe brațul său peste care și-a tras haina și s-au deplasat la domiciliul inculpatului K. unde B. i-a predat acestuia brățara.

Activitatea B. a continuat prin ajutorul dat inculpatului K. pentru valorificarea pe piața neagră a brățării. În acest sens, martorul EE. declară că, în cursul anului 2001, a fost contactat de inculpații B. și K. care i-au propus să intermedieze vânzarea unei brățări dacice pentru suma de 80.000 dolari, pe care cei doi o aveau sub scaunul din față stânga al autoturismului cu care se deplasau. Martorul a descris brățara ca fiind în formă de spirală îndoită la unul din capete, cu aceeași ocazie cei doi i-au lăsat acestuia o planșă fotografică cu brățara. Probele astfel expuse nu au dovedit contribuția inculpatului la sustragerea brățării, activitatea acestuia de a intermedia vânzarea fiind ulterioară consumării infracțiunii de furt.

Mai mult, în cauză, nu s-a dovedit vreo înțelegere expresă sau tacită între autorul furtului și inculpatul B., în sensul asigurării valorificării bunurilor sustrase pentru ca fapta să îmbrace forma complicității morale întrucât tăinuirea. Sub acest aspect, s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite prin Decizia nr. 2 din 21 ianuarie 2008 privind încadrarea juridică a primului act de tăinuire și a celor ulterioare dacă, după primul act, tăinuitorul a lăsat să se înțeleagă că va asigura mai departe valorificarea bunurilor sustrase (Publicată în: M. Of.

Nr. 859/19.12.2008); în considerente reține că ceea ce diferențiază infracțiunea de tăinuire, prevăzută în art. 221 din C. pen., de participația penală prevăzută în art. 26, fraza a II-a teza I, din același cod constă în aspectul de natură temporală, cronologică, în raport cu infracțiunea din care provine bunul, deoarece atât infracțiunea de tăinuire, cât și complicitatea morală sub forma promisiunii de tăinuire se află în raport conex și corelativ cu infracțiunea din care provine bunul tăinuit. Așadar, complicitatea morală sub forma promisiunii de tăinuire se situează anterior sau cel mult concomitent cu infracțiunea la care se referă proveniența bunului, în vreme ce existența infracțiunii de tăinuire este ulterioară acelei infracțiuni, diferența privind, deci, momentul ajutorului sau înlesnirii.

Această diferență privește și latura subiectivă, chiar dacă, în ansamblu, elementul subiectiv îmbracă forma intenției la ambele infracțiuni. Astfel, în timp ce complicele cunoaște care va fi activitatea autorului unei anumite fapte penale și că, prin fapta sa, dă ajutor la săvârșirea acelei infracțiuni, tăinuitorul, intervenind abia după consumarea infracțiunii din care provine bunul, nu cunoaște când a avut loc acea infracțiune, la săvârșirea căreia nu a avut nicio contribuție, încât actul comis de el nu se inserează, ca și cel al complicelui, în antecedența susceptibilă să constituie cauză a infracțiunii, ci în consecințele post-factum ale acesteia. S-a reținut ca relevant faptul că legiuitorul, pentru a marca aceste diferențe, utilizează noțiunea de "promisiune" în reglementarea complicității morale prin tăinuire.

De aceea, dacă o persoană săvârșește activitate de tăinuire, reprezentarea acesteia se referă la infracțiunea din care a provenit bunul în forma ei consumată, încât consumarea infracțiunii de tăinuire este posterioară infracțiunii cu care se află în conexitate. Concluzionând, încadrarea juridică corectă a faptei inculpatului B. de a ajuta la 23 iulie 2003, intermediind și garantând cu autocamioanele firmei sale, valorificarea unei brățări dacice din aur, vândută de inculpatul J. cu suma de 65.000 dolari inculpatului K., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tăinuire prev. de art. 270 din C. pen.

În aceeași ordine de idei, Curtea a apreciat că, deși instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt, în mod greșit a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului sub aspectul acestei infracțiuni, soluția corectă fiind de încetare a procesului penal în contextul în care, raportat la data comiterii faptelor, iulie 2001, termenul prescripției speciale s-a împlinit. Cu privire la apelul inculpatului A., s-a constatat că probele administrate în cauză nu au răsturnat prezumția de nevinovăție a inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițiere a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 din C. pen.

Sub aspectul infracțiunii de inițiere a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 din C. pen., în fapt, prin rechizitoriu s-a reținut că inculpatul A. a inițiat, împreună cu învinuiții C., D. și inculpații B., E., J., L., M. ș.a., un grup infracțional organizat în scopul desfășurării de detecții ilegale în zona sitului arheologic din zona munților Orăștie. Curtea, din analiza probelor administrate în cauză, a reținut că nu este dovedită existența unui grup cu structura și componența indicate de parchet. Probele invocate de parchet în dovedirea acestei infracțiuni sunt interceptările telefonice, declarațiile testimoniale precum și perchezițiile domiciliare efectuate la domiciliu inculpatului.

Prealabil analizării mijloacelor de probă, s-a reținut că inculpatul, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, precum și în cursul cercetării judecătorești, a recunoscut că a deținut un detector de metale cu care a efectuat detecții în zona Orăștie în perioada 1998 - 1999 și că ulterior nu a mai desfășurat această activitate știind că este interzis prin lege. Dintre membrii grupului, al cărui inițiator ar fi fost inculpatul A., așa cum susține parchetul, inculpatul a arătat că îi cunoaște pe inculpații E. și B. din vedere,iar pe C. și D. îi cunoaște din copilărie, fiind consăteni. Curtea a reținut că din declarațiile membrilor grupului nu se poate deduce existența grupului, având în vedere că nu se poate deduce existența unor relații apropiate și coordonate prin care aceștia ar fi acționat împreună în activitatea de detecții și săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia.

Deși, prin actul de acuzare s-a reținut că activitatea de braconaj arheologic, și de valorificare a bunurilor sustrase care s-a întins pe perioada 1998 - 2006, din analiza interceptările telefonice invocate de parchet, Curtea a reținut că acestea au caracter sporadic și fără o continuitate în timp, convorbiri care se poartă în cursul anului 2003 și 2005. În concret, convorbirile dintre A. și F. datează din 05.05.2005, 07.05.2005, 08.05.2005, ocazii cu care poartă discuții cu privire la locurile unde se deplasau pentru efectuare de detecții ilegale, precum și despre prezența altor inculpați, cazul B., acesta efectuând la rândul său acțiuni de detecții ilegale.

Din analiza proceselor-verbale de redare a interceptărilor telefonice, Curtea a reținut că declarațiile inculpaților au fost nesincere, întrucât în cazul relației dintre inculpații A. și B., interceptările telefonice dovedesc că cei doi se cunoșteau și aveau o relație strânsă, ambii fiind preocupați de efectuarea de detecții ilegale în zona munților Orăștie. În continuare, Curtea a apreciat că aceste interceptări, deși dovedesc preocuparea inculpatului A. în ce privește efectuarea de detecții neautorizate în situl arheologic, precum și identificarea de potențiali cumpărători pentru bunurile descoperite, această activitate era desfășurată în mod individual de fiecare inculpat în interes propriu.

În continuare, cu privire la restul membrilor grupului indicat de acuzare, instanța de apel a reținut că nu sunt probe care să confirme existența și funcționarea grupului infracțional al cărui inițiator se susține că ar fi fost inculpatul A. Cu privire la relația inculpatului A. cu inculpatul E., Curtea a reținut că, deși aceștia au avut numeroase convorbiri telefonice în perioada 02.07.2003 - 11.10.2005, conform listingului depus în dosarul de urmărire penală, nu a fost transcris conținutul acestor convorbiri, astfel că nu se poate prezuma că cei doi au organizat prin intermediul convorbirilor telefonice un grup infracțional organizat.

În dosarul de urmărire penală este depusă transcrierea unei convorbiri telefonice din data de 05.01.2006, dintre cei doi inculpați, însă convorbirea nu se plasează în perioada reținută de acuzare conținutul acesteia se rezumă la faptul că inculpatul A. îl informează pe inculpatul E. că a fost citat de organele judiciare și a fost întrebat despre activitatea inculpatului E. S-a constatat că nici această probă nu dovedește desfășurarea de către cei doi inculpați a unei activități infracționale organizate și coordonate care să poată fi calificată ca latura obiectivă a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. S-a reținut că ceea ce este dovedit în cauză, din coroborarea în relația dintre cei doi inculpați este că inculpatul A. îi oferea spre vânzare inculpatului A. diverse obiecte arheologice, întrucât inculpatul E. se ocupa de vânzarea de astfel de bunuri prin intermediul societății S.C.

LLL. în care are calitatea de asociat. În ce privește bunurile pe care inculpatul A. le-ar fi oferit spre vânzare inculpatului E. A., în cauză nu există nici o probă prin care să se stabilească identitatea acestor bunuri. În ce privește relația dintre inculpatul A. și inculpatul GG. listingul telefonic depus în cauză privește numai convorbirile purtate de cei doi în cursul zilei de 02.04.2004, însă dialogul purtat de inculpați nu indică existența unei anume structuri ori subordonări între pretinșii membrii ai grupului infracțional. Audiați în cauză, martorii indicați de parchet ca fiind membrii ai grupului infracțional inițiat de inculpatul A., s-a apreciat că nu confirmă ipoteza infracțională a acuzării.

Astfel, martorii HH. și L. au declarat că nu cunosc nimic în legătură cu activitatea desfășurată de inculpatul A.. Martorul L., în declarațiile date, a arătat că cele 92 de monezi pe care le-a predat organelor de urmărire penală le-a descoperit cu ocazia efectuării unor lucrări de amenajare la casa părintească din localitatea Orăștioara. Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert dr. II., monezile se află în prezent în custodia Muzeului Național al Unirii Alba Iulia și reprezintă emisiuni antice de argint,din care 6 tetradrahmede tip Thasos,13 denari romani republicani și 73 denari romani imperiali.

Concluzionând, instanța de apel a reținut că probele administrate nu dovedesc că inculpatul A. a inițiat constituirea unui grup infracțional organizat și nici nu a coordonat activitatea membrilor grupului prin punerea la dispoziția acestora de autoturisme de teren și detectoare de metale, în vederea desfășurării activității de braconaj arheologic, așa cum s-a susținut prin actul de inculpare. Pentru a fi în prezența unui grup infracțional organizat este necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ două condiții și anume: - grupul trebuie să fie format din trei sau mai multe persoane și să funcționeze pe o anumită perioadă de timp și în mod coordonat. Cu privire la modul coordonat de funcționare, este nevoie ca în cadrul grupului să există o subordonare ierarhică, prestabilită, în sensul că trebuie prevăzut rolul fiecărui membru în parte în comiterea infracțiunii.

Deși s-a susținut că inculpatul A. a îndeplinit rolul de coordonator al întregii activități infracționale, s-a apreciat că probele administrate nu au dovedit că acesta avea în subordine șefi de grupă ori executanți,după cum nu era stabilită în niciun mod inclusiv activitatea de "împărțire a beneficiilor", iar activitatea dovedită în cauză a avut mai mult un caracter secvențial. Analizând în continuare acuzația de efectuare a unor detecții și săpături neautorizate în siturile arheologice prev. și pedepsită de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, Curtea a reținut din perspectiva prescripției răspunderii penale că data ultimului act material dovedit în cauză este cel din 07.05.2005 (convorbirea telefonică din 07.05.2005, ora 15:00, A. este contactat de F. (07x).

Conform art. 26 din O.G. nr. 46/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național "Accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă prevăzută la art. 5 alin. (13), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani." Potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, iar conform alin. (2), acesta începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii.

S-a constatat, pe de o parte, că, potrivit dispozițiilor art. 26 din O.G. nr. 46/2000, pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă este de maxim 5 ani, iar, pe de altă parte, că faptele inculpatului A. s-au epuizat la 08.05.2005. În aceste condiții, curtea de apel, raportându-se la limitele de pedeapsă prevăzute de lege (maxim 5 ani) pentru infracțiunea de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă reținută în sarcina inculpatului, în raport de încadrarea juridică a faptei (art. 26 din O.G. nr. 46/2000) și legea penală mai favorabilă (actuala codificare), a constatat că, în cauză, termenul general de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la data de 08.05.2010, astfel încât s-a dispus încetarea procesului penal.

Inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 din C. proc. pen. Analizând acuzația de efectuare a unor detecții și săpături neautorizate în siturile arheologice prev. și pedepsită de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, curtea de apel a reținut că probele administrate coroborat cu declarațiile inculpatului dovedesc săvârșirea cu vinovăție a faptei. Astfel, cetățile dacice din munții Orăștiei sunt situri arheologice de interes național, conform Ordonanței nr. 43/2000, Legii nr. 378/2001 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, și, începând cu anul 1999, fac parte de lista patrimoniului mondial al UNESCO.

În concret, în prezenta cauză, în declarația dată de inculpat în cursul urmăririi penale la data de 22.06.2007, acesta a recunoscut că a deținut un detector de metale cu care a efectuat în anii 1999, însă fără a descoperi obiecte arheologice. De asemenea, la percheziția efectuată la data de 31.05.2005, la domiciliul inculpatului A. s-au găsit bunuri care prin destinația lor servesc la desfășurarea activității de detecții de metale: un disc de detector de metale, de tip "JJ.", cu seria x 08x, un prelungitor pentru disc (tijă), o altă piesă accesorie din plastic, 3 perechi de căști audio de culoare neagră, din plastic, un manual de utilizare pentru detectoare de metale, marca (...), o hartă a zonei Orăștie-Grădiștea de munte, lucrarea "Valea Grădiștei", publicată în Editura KK.

având atașată harta Văii Grădiștei, cinci cartele LL. și MM., bunuri care atestă preocupările acestuia pentru activitatea de braconaj în siturile arheologice situate în M-ții Orăștiei, motiv pentru care organele de urmărire penală au dispus confiscarea lor. Curtea a reținut, în continuare că, din convorbirile telefonice purtate de inculpatul A. cu numitul F., este dovedită preocuparea acestuia pentru efectuarea de detecții și săpături neautorizate în siturile arheologice, precum și de valorificare a bunurilor descoperite. Astfel, din convorbirile telefonice purtate de inculpat în data de 05.05.2005, ora 21:22 cu F., se reține preocuparea acestuia pentru participarea la acțiuni de detecții și săpături neautorizate în siturile arheologice.

De asemenea, la 07.05.2005, ora 15:00 inculpatul A. este contactat de F., relevantă fiind și convorbirea din data de 21.12.2003, ora 09:28, dintre D., care îl contactează pe inculpatul B., căruia îi comunică faptul că învinuitul A. a găsit un depozit de "mărunțișuri" și că acționează în forță la braconaj încât "rupe zonele". Pentru a-și achiziționa un detector de metale mai performant, inculpatul A. a apelat la martorul NN., așa cum rezultă din dialogul purtat de cei doi la data de 10.05.2005, ora 17:06 (convorbirea telefonică din data de A. contactează legătura din Austria - NN.

din Viena), pentru a-i oferi spre vânzare bunuri sustrase din situl arheologic: Preocuparea inculpatului privind detecțiile ilegale din situl arheologic Sarmizegetusa, s-a apreciat că este confirmată și de martorul F. care a arătat că înainte de anul 2000 împreună cu "niște băieți din Orăștie și cu inculpatul A." a participat la activități de prospecții și au descoperit numai topoare și alte scule oxidate, însă ulterior a aflat că s-ar fi descoperit 2 torchesuri care au fost cumpărate de martorul OO.

De asemenea, martorul Y. a declarat că a participat la invitația numitului J. care avea o echipă de căutători, martorul declarând că unul dintre căutătorii de comori era și inculpatul A., care "îl vizita pe J. adeseori la restaurantul PP. din Deva și discuta despre locurile care trebuiau explorate cu detectoarele și despre care le-au mai descoperit la braconajul arheologic (...)" Inculpatul A. nu a recunoscut nici relația strânsă de colaborare și coordonarea valorificării artefactelor sustrase din siturile arheologice din România pe filiera sârbă, instanța de apel reținând că aceste aspecte au fost amplu evidențiate de convorbirile telefonice avute pe parcursul anilor 2000 - 2006 cu QQ. din Serbia, dar și din declarația acestuia cu QQ.

din Serbia, dar și din declarația acestuia . S-a arătat că martorul QQ. a atestat că inculpatul A. (împreună cu un prieten) i-a propus spre vânzare "doi cercei și un colier din aur cu 27 de plăcuțe din aur atașate", ofertă care a avut loc în "restaurantul lui RR. care se află undeva în SS." (Porțile de Fier - Clisura Dunării), însă el nu a fost interesat de tranzacție. Ulterior, podoabele au ajuns în Austria și au fost recuperate cu ajutorul inculpatului GG. (care le-a răscumpărat) și predate apoi expertei dr. TT. care le-a returnat autorităților române, aspecte reținute anterior în motivare. De asemenea, declarațiile investigatorilor sub acoperire au confirmat preocuparea inculpatului A. privind piața bunurilor arheologice, relevante fiind procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire UU.

și VV. În drept, fapta inculpatului A. de a efectua neautorizat detecții și săpături în siturile arheologice constituie infracțiunea de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă prev. de art. 26 din O.G. nr. 43/2000, modificată cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. S-a constatat că infracțiunea a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție în modalitatea intenției directe. A fost comisă în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale de a efectua detecții și săpături în condiții de neautorizare, în siturile arheologice, în vederea localizării și însușirii obiectelor arheologice de patrimoniu încorporate în monumentul istoric.

Analizând, în continuare, acuzația de furt calificat a unui bun care face parte din patrimoniul cultural cu consecința pierderii bunului pentru patrimoniul cultural prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) și alin. (4) din C. pen., rap. la art. 280 1 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. pentru care a fost trimis în judecată, inculpatul A., Curtea a reținut că aceasta este numai în parte întemeiată fiind dovedită parțial cu probele din dosar. Astfel, probele administrate au dovedit că în cursul activității de detecții ilegale este dovedit că inculpatul a sustras din situl arheologic Sarmizegetusa 160 monede antice din argint pe care le-a vândut martorului OO.

În ce privește solicitarea inculpatului, de înlăturare a declarației acestui martor cu motivarea că martorul nu a fost audiat în mod nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, Curtea a arătat că nu va reține în mod exclusiv la stabilirea vinovăției inculpatului, numai declarația acestui martor, care nu a mai putut fi audiat în fața instanței, însă această declarație nu va fi înlăturată, ci urmează a fi coroborată cu restul probelor administrate în cauză pentru dovedirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) și alin. (4) din C. pen., rap. la art. 280 1 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. Astfel, instanța de apel a reținut că martorul OO.

(martor cu identitate protejată WW.) a declarat la data de 13.10.2005 în prima sa declarație că a cumpărat "piesele arheologice", în urmă cu 2 ani insistând că le-a adunat "de la niște oameni dubioși" (fără să dea detalii) și că le-a depus la muzeu "din proprie inițiativă", motiv pentru care dorește să fie despăgubit . A indicat că a achiziționat cu această ocazie "câteva monede de culoarea bronzului și a cuprului, câteva obiecte de fier oxidat ce păreau a fi clești și alte scule de gospodărie, mai multe fotografii de aplice care păreau a fi realizate dintr-un metal pe care nu-l pot aprecia și nici nu cunosc dacă erau autentice sau falsuri (...)" Ulterior, același martor, în declarația din data de 31.01.2006 a povestit în mod detaliat că, în vara anului 2003, inculpatul A. i-a oferit spre vânzare în jur de 150 - 160 de denari republicani și imperiali pentru care i-a plătit suma de 2000 de dolari.

Ulterior, întrucât era nemulțumit de tranzacție, martorul a declarat că i-a restituit inculpatului monedele în schimbul cărora același inculpat i-a oferit o statuetă precum și 2 coliere de argint. Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, cele două colane au valoarea de 15.000 euro, respectiv 75.000 euro și se încadrează în categoria Tezaur a Patrimoniului Cultural Național.

De asemenea, martorul s-a prezentat în data de 25.01.2005 în fața organelor de poliție, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de IGPR - Direcția Investigații Criminale-serviciul pentru protejarea patrimoniului cultural național, declarând că a cumpărat de la persoane necunoscute mai multe obiecte antice pe care înțelege să le predea fiind predate următoarele bunuri: un colan de culoare albă cu motive de împletitură în formă de cerc cu diametru de 19,5 cm; un colan de culoare albă cu motive de împletitură în formă de cerc cu diametru de 11 cm având 2 fragmente rupte la capete; o piesă din metal de culoare alb-verzuie în formă de disc cu diametru de 7,5 cm; o piesă din metal de culoare neagră reprezentând un cap de femeie; o piesă din metal de culoare verde reprezentând un cap de lebădă; o piesă din metal de culoare verde reprezentând un animal încălecat pe un falus; o piesă din metal de culoare verde reprezentând un mâner de vas cu lungimea de 11 cm; o fibulă din metal alb,o fibulă de culoare maro; patru inele din metal oxidate; o piesă metalică -broșă de culoare maro reprezentând o pasăre; un medalion de culoare de culoare maro oxidat cu formă dreptunghiulară cu un colț rupt; 63 de monede de diverse dimensiuni;o fibulă din metal de culoare galbenă.

Cu ocazia predării s-au efectuat fotografii judiciare ale bunurilor predate atașate la dosarul de urmărire penală și, ulterior, au fost expertizate de expertul II. În ce privește dovada imposibilității de audiere de către instanța de judecată a martorul OO., instanța de apel a constatat că acesta, datorită afecțiunilor medicale pe care le are, fiind depuse de soția martorului scrisoarea medicală, eliberată la data de 27.01.2007 de Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, secția neurologie, conform căruia a suferit un infarct cerebral fiind internat în stare de inconștiență, s-a aflat î