ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 420/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 961A/1 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a dispus după cum urmează:

A admis apelul declarat de pârâta A. împotriva Sentinței civile nr. 989/14.07.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante B. S.A. și C. S.A. și cu intimatul pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

A schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea și a dispus anularea mărcii verbale individuale "B." nr. 116063 înregistrată cu depozitul nr. M 2011 05955/19.08.2011 pe numele pârâtei, doar pentru clasa 38 - Telecomunicații, respingând cererea de anulare a mărcii pentru clasa 43 - Restaurante și cazare temporară.

A respins apelul declarat de pârâta A. împotriva încheierii din data de 26.05.2016.

Instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 10.09.2015, reclamantele B. S.A., prin administrator judiciar D. SPRL, și C. S.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. și Oficiul de Stat Pentru Invenții și Mărci, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută/să se dispună anularea mărcii verbale individuale "B." nr. 116063, înregistrată cu depozitul nr. M 2011 05955 din 19.08.2011, publicată în BOPI nr. 1/2012, pe numele pârâtei persoană fizică, pentru clasele 38 - Telecomunicații și 43 - Restaurante și cazare temporară din Clasificarea de la Nisa și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din ședința publică din data de 26.05.2016 instanța a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția lipsei calității procesual active a reclamantei C. La același termen s-a constatat că excepția inadmisibilității, așa cum a fost formulată, nu este o excepție de procedură propriu-zisă, ci o apărare de fond care va fi analizată odată cu fondul cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 989/14.07.2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantele B. S.A. și C. S.A. în contradictoriu cu pârâta A. și a dispus anularea mărcii verbale individuale "B." nr. 116063 înregistrată cu depozitul nr. M 2011 05955/19.08.2011 pe numele pârâtei pentru clasele 38 - Telecomunicații și 43 - Restaurante și cazare temporară.

Împotriva deciziei de apel au declarat recurs reclamantele, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

S-a reținut corect reaua-credință a pârâtei intimate la înregistrarea mărcii verbale "B.", cu numele societăților recurente, înregistrare care este făcută concomitent pe două clase, 38 - Telecomunicații și 43 - Restaurante și cazare temporară, atât cu privire la activitatea de telecomunicații, cât și pe activitatea vilei din Slănic Moldova ce a fost vândută familiei acesteia.

Cu toate că reține că alegerea denumirii a fost rezultatul unei consultări cu actualul soț și părinții acestuia, pentru care la data respectivă realiza grafica, manual de identitate și materiale publicitare pentru vila "B." (pag. 25), instanța conchide pentru clasa 43 că ar fi fost de așteptat ca pârâta să fi cunoscut activitatea reclamantelor în domeniul serviciilor analizate, contrar propriilor sale constatări că pârâta cunoștea de existența B. S.A., deoarece își desfășura activitatea în sediul recurentelor din Bacău (pag. 27).

Deși instanța de apel reține că este lipsit de sens să înregistrezi o marcă cu denumirea unei vile care aparține unui terț cu care nu ai astfel de relații care să asigure posibilitatea terțului respectiv să folosească pentru activitatea acelei vile (pag. 26), mai apoi concluzionează că nu se poate susține că s-a urmărit vreun scop ilicit prin înregistrarea mărcii pentru această clasă (pag. 27).

2.1. Instanța a omis să constate că activitatea din clasa 43, pentru care a admis apelul, este o activitate componentă desfășurării întregii activități a societăților recurente, accesorie activității principale din clasa 38, și a procedat la o analiză complet distinctă, fără să țină seama că cele două activități sunt gândite de părți a fi desfășurate legate sau cu legătură între ele.

Activitatea de cazare temporară nu înseamnă numai turism sau activitate hotelieră, ci orice formă de cazare temporară, iar restrângerea noțiunii de cazare temporară a condus instanța la a aprecia că este o activitate independentă și fără legătură cu cea de telecomunicații. În această noțiune intră pe lângă activitatea de cazare în vilele din stațiuni și activitatea de cazare în cămine, care se adresează atât personalului propriu, cât și oricăror terți, în special studenților.

Menținerea mărcii pe clasa 38 - cazare temporară conduce la interzicerea desfășurării acestei activități sub această denumire, deși cele mai multe spații de cazare sunt în cămine, care se dau persoanelor interesate zilnic, săptămânal sau lunar, sau pe an universitar, după caz. Mai mult, aceasta este una dintre activitățile care au ajutat la reorganizarea societății și ieșirea din insolvență.

În patrimoniul recurentelor se aflau în anul 2011, anterior înregistrării mărcii de către pârâtă, spații de cazare temporară în fiecare reședință de județ, precum și în unele stațiuni balneoclimaterice, dintre care în timpul insolvenței au fost înstrăinate căminele de la Sibiu, Bistrița, Iași, Timișoara, Râmnicu Vâlcea și Alba Iulia. Toate celelalte au rămas în patrimoniul recurentelor, adică 35 de cămine de cca. 300 locuri de cazare în medie fiecare, dintre care o parte au fost constituite aport în natura la capitalul C., inclusiv vilele de odihnă de la Olănești și de la Borsec.

În apel nu a fost niciodată contestată sau pusă în discuție împrejurarea că societățile recurente nu ar avea spații sau că nu ar desfășura activitate de cazare temporară, apelanta contestând activitatea de telecomunicații în sensul că nu ar mai fi desfășurată în urma insolvenței.

Dovezile pe acest aspect sunt certe, numeroase, pârâta le cunoaște, iar dacă era necesar puteau fi suplimentate probele și clarificate orice nelămuriri.

Motivul reglementat de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 trebuie raportat și la dispozițiile art. 6 alin. (4) lit. b) și c) din lege, precum și la obligațiile asumate de România prin art. 6 bis și art. 8 din Convenția de la Paris, iar din economia acestor texte legale rezultă că înregistrarea mărcii verbale "B." s-a făcut cu încălcarea dreptului recurentei de a folosi exclusiv această denumire în domeniul său de activitate, neputând fi înregistrată o marcă atunci când este de natură să aducă atingere unor drepturi câștigate de un terț în țara în care se cere protecția.

OSIM a procedat contrar acestor dispoziții, ținând seama că, potrivit dispozițiilor art. 8 din Convenția de la Paris, numele comercial este protejat în toate țările Uniunii (deci și în România), fără obligația de depunere sau de înregistrare (la OSIM), indiferent dacă face parte sau nu dintr-o marcă de fabrică sau de comerț.

Marca atacată este numele comercial prin care se identifică recurenta B. S.A. în mod direct în relațiile cu clienții și partenerii săi de afaceri, cu notorietatea de care se bucură în rândul clientelei căreia i se adresează serviciile în domeniul său de activitate, iar marca identifică comerciantul prin prisma produselor și serviciilor pentru a se individualiza de alți comercianți.

Așa cum în mod corect a reținut Tribunalul București, în baza probatoriului administrat, numele ambelor reclamante se bucură de o recunoaștere de care pârâta încearcă să beneficieze, continuând și după 1990 să fie un actor important pe această piață, atât societatea mamă cât și societatea fiică pe care o deține având același nume distinctiv, "B.", ceea ce o îndreptățește și pe acesta din urmă să își protejeze numele comercial - indisolubil legat de obiectul de activitate, atât pe activitatea principală de telecomunicații, cât și pe cea de cazare temporară.

Susținerile intimatei-pârâte în sensul că C. nu a obținut vreun drept asupra numelui comercial al B. S.A. sunt contrazise de denumirea comercială a acesteia, înregistrată la Registrul Comerțului, care se bucură de aceeași protecție ca B. S.A., care a fondat-o în calitate de acționar majoritar absolut, în anul 2010, anterior mărcii în cauză.

2.2. În ceea ce privește reaua-credință a intimatei pârâte, aceasta a fost dovedită pe clasele 37 și 38 legate de activitatea principală și se răsfrânge și asupra activității accesorii, deoarece buna-credință presupune lipsa oricărei legături cu activitatea și personalul B. S.A. Aceasta legătură a fost dovedită, nefiind situată în afara oricărei îndoieli cu privire la serviciile și activitatea membrilor familiei.

În consecință, toate cele trei condițiile prezentate în apel de către intimata pârâtă sunt îndeplinite și pentru clasa 43 și anume: apelanta pârâtă a cunoscut anterior înregistrării mărcii existența B. S.A. și activitatea acesteia; intenția de acaparare a clientelei societăților recurente, cunoscute prin numele distinctiv B., prin utilizarea mărcii verbale cu privire la bunuri și servicii realizate de recurenți și încercarea de înlăturare de pe piață, chiar și la nivel local; numele comercial beneficiază de o protecție juridică similară, fiind expres prevăzut în convențiile internaționale referitoare la marcă că aceasta nu poate aduce atingere numelui comercial al oricărui agent economic anterior înregistrat.

Scopul înregistrării mărcii a fost acela de a induce în eroare consumatorii relevanți, în condițiile în care activitățile recurentelor de cazare temporară erau cunoscute sau notorii pe segmentului de consumatori cărora li se adresează de zeci de ani.

Este evident că înregistrarea mărcii verbale "B." a vizat cu precădere activitatea în domeniul telecomunicațiilor deoarece este mult mai însemnată din punct de vedere economic, însă, așa cum instanța a reținut, s-a urmărit de a crea confuzie, vila pe care au achiziționat-o de la B. S.A. fiind un mijloc cât mai credibil pentru orice contractant major de pe piața telecomunicațiilor, ai căror reprezentanți erau invitați la întâlniri de lucru la această vilă.

Reputația acestei vile, deși se numea altfel decât "B.", era cunoscută de publicul căreia i se adresase anterior vânzării, datorită proprietarului. La nivelul anului 2011, societățile recurente aveau peste 900 de angajați în toată țara, astfel că împreună cu familiile lor acopereau necesarul de clientelă, iar numai prin redenumirea "B.", ca să pară în patrimoniul societății B., își asigurau clientela care o frecventa în mod uzual.

Pârâta cunoștea exact clientela care se caza la vilă, aceasta fiind în legătură cu societățile recurente, respectiv angajați și familiile acestora și în mod intenționat a urmărit promovarea agresivă a acesteia sub numele "B.", tocmai datorită notorietății și cunoașterii de către publicul la care se adresa cu preponderență, față de care era renumită vila.

Este lipsit de sens să se redenumească vila cu numele fostului proprietar, B., deși acela mai are astfel de vile și spații de cazare, cu o denumire care nu are nici o legătură cu activitatea generală de turism, noțiune la care s-a mărginit instanța de apel, iar aceasta nu poate avea loc decât dacă aduce un beneficiu.

Scopul real al acestei redenumiri nu are legătură cu activitatea generală de turism sub numele "B.", ci, cu preponderență, cu cazarea clientelei în legătură sau din domeniul de telecomunicațiilor, din cadrul E., F., G., H., I., J., K., L., CFR, CNADNR, M., N., H., O., P. și Ministerul de Interne, motiv pentru care activitatea de cazare este accesorie și în legătura cu activitatea generală a construcțiilor în domeniul telecomunicațiilor.

În mod greșit instanța de apel a reținut că nu se poate susține că s-a urmărit un scop ilicit sau că nu se poate susține că s-ar fi urmărit să se profite de renumele numelui comercial, în lipsa altor unități sau a unui presupus mod de derulare a raporturilor cu proprii angajați, pe care însă nu îl definește. Nu există un mod specific de derulare a vreunui raport de cazare a personalului și a familiilor, în sensul că ar fi tratați la prețuri preferențiale, deoarece prețurile la unitățile de cazare deținute sunt renumite ca fiind foarte mici.

Însăși pârâta a arătat la interogatoriu legătura dintre desfășurarea activității de telecomunicații și cea de cazare de la vila "B.".

Nu se pune problema scoaterii de pe piață a societăților recurente, câtă vreme activitatea de cazare temporară se desfășoară sub denumirea "B.", pe unele cămine fiind denumirea societății cu litere de cca. 2 metri fiecare (înscrisul atașat - planșa foto.). Doar derularea acestui litigiu a împiedicat pârâta să nu le interzică utilizarea denumirii pe care o au și să le solicite să înlăture panoul sau cuvântul "B." de pe orice cămin sau vilă, logo înscris pe toate bunurile, imobile sau imobile, inclusiv de pe căminul de la Bacău, administrat de fam. A. până recent.

Este de neconceput să nu poată folosi denumirea societății, respectiv partea distinctivă din numele comercial al recurentelor, "B.", pe aceste clădiri - unități de cazare temporară și o ingerință nepermisă în dreptul de proprietate.

Orice persoană din categoria de consumatori căreia i se adresează genul acesta de vile, prin orice simplă căutare a unui spațiu de cazare ieftin sau care caută pe internet cuvântul "B." știind că societatea B. are spații de cazare temporară ieftine, va găsi vila de la Slănic în loc să le găsească pe ale recurentelor.

La nivelul anului 2011 nu se pot distinge produsele și serviciile pârâtei prin orice întreprindere care ar presta lucrări și servicii pe domeniile de activitate din clasa 38 și din clasa 43, raportat la caracterul lor adiacent, cât timp marca verbală o constituie tocmai numele comercial și elementul de identificare ale recurentelor, recunoscut și de OSIM ca elementul distinctiv.

Nu poate fi considerată o intenție de înregistrare a mărcii ca fiind serioasă și sinceră susținerea pârâtei că anterior căsătoriei a urmărit desfășurarea activității de turism la această vilă, care nu îi aparținea și o viitoare legătură depindea de căsătorie, un eveniment viitor și incert.

Prin urmare, solicitarea de înregistrare a mărcii a fost și este menită să conducă la confuzie și nicidecum să se distingă de activitatea recurentelor, iar folosirea cuvântului "B." de către pârâtă duce fără echivoc la confundarea cu serviciile și lucrările pe care le desfășoară recurenta B. S.A..

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., precum și a apărărilor formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Astfel, alegerea denumirii mărcii, ca rezultat al consultării altor persoane, a fost reținută în contextul sancționării înregistrării mărcii pentru clasa 38, pe când considerentul referitor la cunoașterea activității reclamantelor a vizat exclusiv serviciile din clasa 43.

Similar, celelalte considerente indicate ca fiind contradictorii se referă, pe de o parte, la reaua-credință la înregistrarea mărcii pentru clasa 38, fundamentată pe faptul cunoașterii de către intimata pârâtă a membrilor familiei A. la data înregistrării mărcii și a domeniului în care aceștia își desfășurau activitatea, iar, pe de o parte, la reaua-credință la înregistrarea clasei 43, care nu a fost reținută în condițiile în care, chiar presupunând că intimata pârâtă cunoștea de la aceștia activitatea din domeniul acestei clase desfășurată de reclamante, nu se poate susține că a urmărit un scop ilicit prin înregistrarea mărcii pentru această clasă.

2.1. Instanța de apel a reținut că reclamantele au invocat în susținerea cererii de anulare a mărcii pentru clasa 43 încălcarea drepturilor lor asupra propriilor nume comerciale, iar ca temei de drept au indicat dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 alin. (4) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998 și art. 8 din Convenția de la Paris, iar prima instanță a reținut, în mod corect, că art. 6 alin. (4) lit. c) din legea menționată nu are în vedere dreptul asupra numelui comercial și a încadrat cererea în categoria celor prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. e) din lege, subcategoria "drept de proprietate industrială protejat" - normă legală care prevede că anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului București de către orice persoană interesată dacă înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la alt drept de proprietate industrială protejat, în vreme ce dreptul asupra numelui comercial este un drept de proprietate industrială, care se bucură de protecția conferită de art. 8 din Convenția de la Paris din 1883, potrivit cu care numele comercial va fi protejat în toate țările uniunii, fără obligația de depunere sau de înregistrare, indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerț.

Drept consecință, a fost analizată cererea formulată de reclamante prin raportare la aceste dispoziții legale, cadru procesual care fixează și limitele de judecată în fața prezentei instanțe, în condițiile în care prin cererea de recurs s-au reluat apărările, fără a se critica nelegalitatea modului de dezlegare a cauzei sub acest aspect, astfel cum impune art. 488 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Decizia de apel și considerentele care o susțin (sau, în parte, în măsura caracterului nefavorabil) fac obiectul cenzurii din partea instanței de recurs, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., context căruia nu i se circumscriu susțineri/apărări formulate de partea adversă care au fost deja infirmate de instanța de apel, dezlegări ale cauzei care le sunt favorabile - privind calitatea procesuală activă - sau critici care exced obiectul cererii dedusă judecății - îndreptățirea recurentelor reclamante de a folosi elementul verbal înregistrat ca marcă, generată de numele comercial deținut, putând fi valorificată într-un eventual conflict, declanșat de intimata-pârâtă, care s-ar prevala de protecția conferită de marcă, în vreme ce analizei motivelor de nulitate invocate nu i se circumscrie critica privind lipsirea de bun/proprietate.

Deși a constatat că prin cererea de chemare în judecată nu s-a invocat dobândirea unui renume și pentru clasa 43 și că analiza tribunalului a vizat exclusiv renumele numelui comercial pentru servicii de construcții în telecomunicații și adiacente numai pentru clasa 38, fără o analiză și pentru clasa 43, instanța de apel a reținut că nu s-a făcut vreo dovadă că la momentul formulării cererii de înregistrare a mărcii reclamantele ar fi dobândit renume pentru servicii din clasa 43, respectiv că ar fi fost cunoscute pentru activități de turism de turism și alimentație publică desfășurate sub numele comercial "B.", context în care înregistrarea unei mărci cu aceeași denumire pentru servicii din clasa 43 - "restaurante și cazare temporară" nu este de natură să le aducă atingere numelui comercial - analiza sub acest aspect neputând fi înlăturată în judecata propriului recurs.

În justificarea acestei concluzii, instanța de apel a constatat că din probele administrate nu rezultă dacă reclamantele mai au în patrimoniu vreo vilă sau alt activ destinat activității de restaurant și cazare temporară, iar din susținerile acestora rezultă că vila "B." nu le mai aparține, anterior înstrăinării purtând altă denumire și fiind destinată, în principal, odihnei și recreerii propriilor angajați, ceea ce conduce la concluzia că activitatea de turism desfășurată de reclamante avea o componentă preponderent socială, cu adresabilitate limitată, în principal la proprii angajați. De asemenea, activitatea respectivă era cunoscută publicului sub numele pe care îl purta vila, iar nu sub numele proprietarului vilei, întrucât turiștii identifică spațiile de cazare după denumirea acestora, iar nu după proprietarul lor, pe care de multe ori nici nu îl cunosc. Chiar și pentru proprii angajați, care probabil știau cine este proprietarul vilei, identificarea vilei și serviciile de turism din cadrul acesteia se făceau tot după denumirea vilei, iar nu după proprietarul ei, acesta fiind modul în care este identificat un spațiu de cazare sau de alimentație publică.

Contrar celor susținute prin cererea de recurs, în cadrul argumentele invocate prin cererea de apel sunt și cele referitoare la faptul că intimata pârâtă nu exercită nicio activitate de concurență, cu referire la activitățile desfășurate - de către intimata pârâtă sub clasele 38 și 43, iar de către partea adversă exclusiv sub clasa 37, arătându-se și faptul că afirmațiile potrivit cărora numele "B. SA" ar fi devenit sinonim unui standard de calitate ar fi fost făcute în legătură cu lucrările de infrastructură în telecomunicații și nu pentru servicii aferente claselor 38 și 43, pentru care a fost înregistrată marca.

Analiza cauzei s-a făcut pornindu-se de la interesul în promovarea cererii, solicitat de dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 pentru toate motivele de anulare a înregistrării unei mărci pe care le reglementează - interes care să fie generat de atingerea adusă numelui comercial de înregistrarea mărcii în litigiu de către pârâtă, în cazul de nulitate reglementat de lit. e).

Acesta a fost reținut în ceea ce privește clasa 38 ca fiind dat de riscul asocierii numelui comercial al reclamantelor și a serviciilor prestate de acestea cu serviciile prestate sub marca pârâtei și de deturnarea clientelei care ar fi putea considera că serviciile din domeniul telecomunicațiilor oferite sub marca pârâtei ar proveni de la reclamantele B. S.A. sau C. S.A., care se bucură de notorietatea numelui comercial dobândit printr-un îndelungat monopol în domeniu și, ulterior, prin păstrarea unor colaborări comerciale cu foștii parteneri și stabilirea unor raporturi comerciale cu principalii noi operatori în domeniul telecomunicațiilor.

Acest element nu s-a reținut în ceea ce privește clasa 43, cum s-a arătat anterior, iar concluzia instanței este susținută de situația de fapt stabilită urmare aprecierii materialului probator administrat în cauză și a propriilor susțineri ale părților, apreciate de aceasta ca fiind suficiente în judecata cauzei, criticile de recurs, astfel cum acestea au fost formulate, și probatoriile administrate în fața prezentei instanțe nefiind în măsură a o infirma.

Astfel, denumirea comercial deținută, a cărei protecție este recunoscută atât la nivel național cât și comunitar, cum s-a și subliniat în analiza privind clasa 38, nu este suficientă, prin ea însăși, în anularea înregistrării unei mărci, din perspectiva motivului de anulare în context, în lipsa dovedirii unei atingeri care îi poate fi adusă de această marcă.

Recurentele reclamante susțin și un raport de accesorietate al activităților și serviciilor clasei 43 față de cele ale clasei 38 pentru care s-a confirmat soluția primei instanțe, care ar fi reflectată de întreaga activitate desfășurată de către acestea, tinzându-se astfel a se extinde efectele puterii de lucru judecat ale deciziei de apel.

Pe lângă faptul că această apărare, deși vizează o omisiune a instanței de apel, a fost formulată pentru prima dată în dosarul de recurs, nici nu poate fi confirmată, dată fiind natura activităților și serviciilor în discuție și particularității pe care o impune, iar aceasta inclusiv în ipoteza în care a fost valorificată.

Totodată, actul constitutiv al recurentei reclamante C. S.A. este autentificat în data de 16 decembrie 2010 în vreme ce marca este înregistrată în data de 19 august 2011, remarcându-se timpul scurt care nu poate susține, prin el însuși, recunoașterea/notorietatea de care se prevalează partea în domeniul protejat de clasa 43, în vreme ce aportul în natură al celeilalte recurente reclamante nu este relevant, în același context, prin simpla consemnare. Deținerea unor spații de cazare - extras carte funciară sector 6 pentru construcție P și 3 E cămin cu 300 locuri/2015, o fotografie cu o clădire purtând elementul verbal în discuție și 5 facturi de cazare persoane fizice/2017 au același regim, ținând cont și de concluzia instanței privind regimul de afectare a spațiilor de cazare, susținut și de propria apărare din recurs referitoare la proprii angajați/ai partenerilor de afaceri și familiile lor (asupra căreia se va insista în cele ce urmează), în vreme ce existența vilei "Q.", fosta vilă care este deținută de pârâtă (pentru care s-au depus acte de construire și impozitate) nu a fost contestată, relevanța acesteia fiind deja apreciată în raționamentul instanței de apel.

Faptul că în concluzia finală a instanței se face referire la activitatea de turism nu este decât rezultatul unei erori evidente, analiza anterioară nefiind limitată la această activitate, aceasta referindu-se la servicii din clasa 43, respectiv activități de restaurant și cazare temporară.

2.2. În ceea ce privește motivul de nulitate privind înregistrarea mărcii pentru clasa 43 cu rea-credință, sub incidența art. 47 alin. (1) lit. c) din lege, recurentele reclamante fac referire, în primul rând, la același raport de accesorietate între activitățile și serviciile din clasele 38 și 43, critică relativ la care urmează a fi avut în vedere în mod corespunzător argumentul reținut în analiza aceleiași critici, valorificată și pentru motivul de nulitate anterior analizat.

Analiza instanței de apel s-a făcut în același context juridic reținut și în privința motivului de nulitate privind înregistrarea cu rea-credință a mărcii pentru clasa 38, cu referire la criteriile consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene - Hotărârea din 27 iunie 2013, Malaysia Dairy Industries Pte. Ltd & Ankenævnet for Patenter og Varemærker, C-320/12, punctul 36, cu trimitere la Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli, C-529/07, punctele 37 și 40-42.

Aceste criterii au fost confirmate prin cererea de recurs, iar criticile formulate nu sunt de natură a infirma soluția instanței de apel, prin care nu s-a reținut reaua credință a intimatei pârâte la înregistrarea mărcii pentru clasa 43.

Astfel, cum corect a reținut instanța de apel, cunoașterea de către intimata pârâtă a serviciilor din clasa 43 desfășurate de către reclamante (presupunând acest lucru) nu este suficientă în sine pentru a stabili existența relei-credințe, trebuind să se ia în considerare și intenția acesteia la momentul depunerii cererii de înregistrare.

Caracterul ilicit al intenției a fost justificat prin cererea de recurs pe acapararea clientelei recurentelor reclamante, cunoscute prin numele distinctiv "B.", prin utilizarea mărcii verbale cu privire la bunuri și servicii realizate de recurenți și încercarea de înlăturare de pe piață, chiar și la nivel local.

În acest context, instanța de apel a constatat că nu se poate reține scopul de acaparare a clientelei prin înregistrarea mărcii, întrucât "clientela" reclamantelor pe acest segment de servicii era, potrivit propriilor susțineri, compusă în principal din proprii angajați, care evident nu pot fi captați fraudulos având în vedere modul specific în care se derulează raporturile cu proprii angajați. Cât privește eventuala clientelă compusă din terți, nu se poate vorbi de deturnarea ei, atât timp cât reclamantele nu sunt renumite pentru această activitate pentru ca folosirea denumirii "B." ca marcă pentru astfel de servicii să fie o modalitate de atragere a turiștilor. Totodată, nu se poate susține că intimata pârâtă a urmărit scoaterea de pe piață a reclamantelor, întrucât acestea nu au desfășurat serviciile din clasa 43 sub denumirea "B.", ci sub numele pe care îl purta unitatea de cazare și/sau alimentație publică respectivă și că ar fi urmărit să profite de renumele numelui comercial al reclamantelor, întrucât acest renume era dobândit pentru servicii din clasele 37 și 38, iar nu pentru cele din clasa 43. Totodată, recurentele reclamante au reluat reperele analizate de instanța de apel, iar criticile formulate cu privire la acestea nu pot fi reținute.

Astfel, clientela urmărită a fi acaparată, în concepția recurentelor reclamante, este recunoscută de acestea a fi formată cu preponderență, aproape în totalitate, din proprii angajați/ai partenerilor din domeniul telecomunicațiilor și familiile lor, condiții în care nu se poate considera că aceștia, dat fiind statutul lor și informațiilor astfel deținute, pot fi potențiali consumatori induși în eroare, chiar dacă spațiul de cazare poartă elementul verbal în conflict și, cu atât mai mult, să i se impute intimatei pârâte că a și urmărit acest lucru la înregistrarea mărcii, inclusiv având cunoștință de această accesibilitate limitată. Nu prețuri preferențiale caracterizează regimul special al cazării operat de către recurentele reclamante, cu preponderență, ci calitatea celor care beneficiază de serviciile oferite în unitățile de cazare.

Date fiind aceste considerente, nici achiziționarea vilei și nici promovarea acesteia cu noua denumire, apreciată ca agresivă de către recurentele reclamante, nu pot contura reaua credință (pe lângă faptul că ultima ipoteză este oricum ulterioară înregistrării mărcii).

Ceilalți posibili consumatori (care nu se încadrează în categoria de personal vizată și membrii lor de familie) nu pot fi considerați a face parte dintr-o clientelă deturnabilă atât timp cât nu s-a confirmat în cauză renumele recurentelor reclamante pe piața vizată de serviciile protejate prin clasa 43. Este posibil ca acești consumatori să facă a legătură cu recurentele reclamante, însă aceasta numai în măsura în care sunt și consumatori avizați în ceea ce privește clasa 37, pentru care le este recunoscut acestora renumele, sau pentru clasa 38, pentru care s-a reținut deja o confuzie, însă numărul acestora este nesemnificativ, cum se și recunoaște - considerente care nu pot susține în mod rezonabil concluzia că intenția de acaparare a lor a determinat înregistrarea mărcii.

Confuzia reclamată a fi urmărită nu poate fi confirmată nici în ipoteza în care această categorie de posibili consumatori caută pe internet cuvântul "B." știind că societatea B. S.A. are spații de cazare temporară ieftine, întrucât într-o asemenea ipoteză în mod cert este căutat proprietarul, nefiind suficientă denumirea locului de cazare - cu atât mai mult cu cât nici nu s-a susținut în cauză că și intimata pârâta ar practica același preț la cazare.

Recurentele reclamante au anexat cererii de recurs o fotografie, susținând chiar că nu se pune problema scoaterii de pe piața a societăților recurente, câtă vreme activitatea de cazare temporară se desfășoară sub denumirea "B.", pe unele cămine fiind denumirea societății cu litere de cca. 2 metri fiecare - cu trimitere la înscrisul atașat, planșă foto, precum și că doar derularea acestui litigiu a împiedicat pârâta să nu le interzică utilizarea denumirii pe care o au și să înlăture panoul sau cuvântul "B." de pe orice cămin sau vilă, logo înscris pe toate bunurile, imobile sau imobile, inclusiv de pe căminul de la Bacău, administrat de fam. A. până recent.

Înscrisul foto anexat cererii de recurs afectează într-o foarte mică măsură situația reținută de instanța de apel (amploarea folosirii elementului verbal înregistrat ca marcă, susținută în cadrul criticii, nefiind confirmată), iar aceasta numai în măsura în care plasarea în timp este anterioară datei înregistrării mărcii, nesemnificativ însă cu privire la reperul vizat, și nu se poate specula în context intenția ilicită a intimatei pârâte în modul în care o fac recurentele reclamante, cu atât mai mult cu cât, deși a înregistrat marca în anul 2011, nu s-au relevat elemente care să demonstreze întreprinderea vreunei măsuri prin care să se reclame un posibil conflict de semne.

Protecția juridică a numelor comerciale (criteriu valorificat cu referire la jurisprudența subliniată a Curții de Justiție a Uniunii Europene) nu a fost contestată în cauză, însă aceasta are loc în condițiile impuse de normele legale valorificate, iar renumele acestora pe piața serviciilor aferente clasei 43, de natură a justifica o posibilă intenție de inducere în eroare a consumatorilor, nu a fost reținut nici de prezenta instanță, în analiza criticilor formulate.

Redenumirea vilei cu numele fostului proprietar sau cu o denumire care nu are vreo legătură cu serviciile protejate prin marcă nu conduce automat la ilicitatea intenției la înregistrare, relevante fiind și considerentele anterior reținute.

În considerarea acestor argumente, care susțin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B. S.A. și C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 961A din data de 1 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Procesat de GGC - NN