Decizia nr. 46 din 21 mai 2007 cu privire la caracterul acţiunilor ce au ca obiect plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi cu privire la instanţa competentă să le soluţioneze

Decizia nr. 46 din 21 mai 2007 cu privire la caracterul acţiunilor ce au ca obiect plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi cu privire la instanţa competentă să le soluţioneze

21 mai 2007

17 iunie 2021

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIILE UNITE

D E C I Z I A nr. XLVI (46)                                                                        Dosar nr. 24/2007

Şedinţa de la 21 mai 2007

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti, în legătură cu daunele-interese reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului restituit în baza Legii nr. 10/2001.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 92 judecători din totalul de 116 aflaţi  în funcţie.

SECŢIILE UNITE,

Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Prin recursul în interesul legii, declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti se susţine că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, în legătură cu caracterul acţiunilor ce au ca obiect plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi cu privire la instanţa competentă să le soluţioneze.

Astfel, unele instanţe au considerat că litigiul ce decurge din aplicarea şi interpretarea Legii nr. 10/2001 are caracter accesoriu, chiar dacă pretenţiile sunt formulate printr-o cerere distinctă şi ulterioară emiterii de către unitatea deţinătoare a deciziei sau dispoziţiei de aprobare a restituirii în natură a imobilului persoanei îndreptăţite, şi că în cadrul acestei proceduri litigiul trebuie soluţionat de secţia civilă a tribunalului.

Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că, întrucât decizia sau dispoziţia de restituire a imobilului în natură, după rămânerea lor definitivă, se transcrie în cartea funciară, devine titlu de proprietate şi produce efecte juridice, în sensul că imobilul intră în circuitul civil, litigiile privind lipsa lui de folosinţă, pentru perioada ulterioară emiterii deciziei sau dispoziţiei de restituire, ce au ca temei de drept prevederile art. 998 din Codul civil, sunt de competenţa de soluţionare a instanţelor de drept comun.

În legătură cu această chestiune de drept, în privinţa căreia s-a considerat că instanţele nu au un punct de vedere unitar, se constată următoarele:

În legătură cu această problemă de interpretare a legii, s-a relevat că acţiunile ce au ca obiect plata daunelor interese, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului restituit în baza Legii nr. 10/2001, nu au caracter accesoriu întrucât sunt formulate ulterior emiterii deciziei sau dispoziţiei de restituire a bunului, iar caracterul lor independent de acţiunea prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, nu atrage competenţa de fond specială a secţiei civile a tribunalului, ci pe aceea a instanţelor de drept comun, conform dispoziţiilor art. 1, 2 din Codul de procedură civilă, în funcţie de valoarea obiectului litigiului.

S-a subliniat că, potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, „

Decizia sau după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară”.

S-a conchis că, prin urmare, după transcrierea în cartea funciară a deciziei sau dispoziţiei de restituire, aceasta devine titlu de proprietate, imobilul intrând în circuitul civil, proprietarul care a redobândit toate dezmembrămintele dreptului de proprietate, va dispune de bun în mod exclusiv şi absolut conform art. 480 din Codul civil.

De aceea, s-a apreciat că proprietarul poate uza de dreptul comun pentru apărarea şi exercitarea drepturilor sale, iar modalitatea redobândirii nu este un criteriu pentru stabilirea competenţei materiale a instanţelor de judecată, determinant fiind criteriul valoric.

În acest sens s-a învederat că, potrivit art.1 alin.1 din Codul de procedură civilă, „

Judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile în afară de cele date de lege în

competenţa altor instanţe

” iar tribunalele judecă în primă instanţă

„procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei”, iar

dispoziţiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, care atrag competenţa specială a secţiei civile a tribunalului, vizează raporturile referitoare la restituirea proprietăţii, dar spre deosebire de acţiunile prin care se contestă conţinutul unei decizii sau dispoziţii de restituire sau netrimiterea ei în termenul legal, pentru litigiile privind daunele interese pentru lipsa de folosinţă a imobilului, formulate ulterior restituirii, nu ar fi stabilită o competenţă specială în favoarea unei asemenea instanţe.

În fine, s-a relevat că prorogarea de competenţă în favoarea tribunalului pentru astfel de cereri ar trebui folosită numai în condiţiile stabilite de dispoziţiile art.17 din Codul de procedură civilă, în sensul că „

cererile accesorii şi incidente sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală”

Ca urmare, s-a concluzionat că acţiunea în daune interese pentru lipsa de folosinţă a imobilului, formulată ulterior, în temeiul art. 998 din Codul civil, nu poate fi considerată ca un petit accesoriu al acţiunii privind restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, încât competenţa de a o soluţiona ar reveni instanţelor de drept comun în raport cu criteriul valoric al pretenţiilor băneşti solicitate.

Aşa fiind, cum în legătură cu problema de drept examinată, nu se pretinde că ar exista practică neunitară şi la nivelul altor curţi decât Curţea de Apel Piteşti, care a formulat sesizarea, iar în raport cu prevederile art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă, numai în cazul soluţionării diferite  a unor chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti în ansamblu se poate cere instanţei supreme să se pronunţe asupra acelor chestiuni, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, urmează ca recursul în interesul legii să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge sesizarea formulată prin recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti cu privire la daunele – interese reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului restituit în baza Legii nr. 10/2001, constatând că în practica instanţelor nu s-au ivit soluţionări diferite în această materie.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 mai 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

Prof. univ. dr. Nicolae Popa

PRIM MAGISTRAT ASISTENT,

Victoria Maftei

Decizii RIL Secţii Unite - până la data de 17 ianuarie 2011