ÎCCJ, decizie (scj.ro #86987)

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIILE UNITE

D E C I Z I A nr. XLIV (44)                                                      Dosar nr. 17/2007

Ședința de la 21 mai 2007

Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, privind obligarea proprietarului – societate comercială cu capital privat, la încheierea unor contracte de vânzare – cumpărare cu chiriașii unui imobil preluat abuziv de stat.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 92 judecători din totalul de 116 aflați în funcție.

SECȚIILE UNITE,

Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Prin recursul în interesul legii de față, declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj se susține că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar, în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. 1și 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 (devenit art. 42, după republicare, ca efect al modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005 ).

S-a relevat în acest sens că unele instanțe au considerat că dispozițiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, a căror incidență este determinată de declanșarea procedurii administrative prealabile, reglementată în capitolul III din același act normativ, nu pot fi interpretate teleologic ca fiind în favoarea fostelor unități de stat privatizate, pentru a înlătura obligația propter rem privind înstrăinarea imobilelor către titularii contractelor de închiriere.

S-a motivat că din moment ce persoana îndreptățită nu a formulat notificare, astfel că nu a declanșat procedura administrativă de restituire, Legea nr. 10/2001

nu–și găsește aplicabilitate, fiind incidente deci prevederile art. 7 alin. 2 și 3 din Legea nr. 85/1992, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 79/1997.

În sprijinul acestui punct de vedere s-a invocat și  faptul că dispozițiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 nu instituie, în mod nedistinct un drept al actualilor deținători de a înstrăina spațiile cu destinația de locuință, preluate în mod abuziv de stat și nerestituite foștilor proprietari, care să însemne că vânzarea unor asemenea imobile ar depinde exclusiv de libera lor voință.

S-a susținut că, dimpotrivă, celelalte dispoziții legale care guvernează vânzarea locuințelor către chiriași, Legea nr. 85/1992, rămân aplicabile, fiind în contra legii ce consideră că această prevedere are în vedere numai determinarea condițiilor de preț, în cazul în care deținătorul actual a optat pentru vânzare, câtă vreme legea însăși nu distinge în acest sens.

S-a relevat în acest sens că între Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 85/1992 există un raport de complementaritate și nu unul de coliziune.

S-a învederat că alte instanțe au considerat că, dimpotrivă, dispozițiile Legii nr. 10/2001 se aplică cu prioritate, având caracterul unei legi speciale, pentru ipoteza imobilelor preluate în mod abuziv de stat, în concurs cu Legea nr. 85/1992 care este legea cadru în materia vânzării imobilelor cu destinația de locuințe,astfel că în aceste circumstanțe, unității deținătoare - societate comercială cu capital privat – nu-i poate fi impusă vânzarea locuințelor deținute cu titlu de chirie, care nu au fost restituite,  în natură, foștilor proprietari.

S-a susținut că în raport cu conținutul art. 52 din Legea nr. 10/2001, conform căruia „

la data intrării în vigoare a legii, se abrogă orice alte dispoziții contrare

”,  dispozițiile acestui act normativ devin aplicabile cu prioritate în concurs cu reglementările cuprinse în Legea nr. 85/1992 ori Legea nr. 112/1995.

În legătură cu această chestiune, în privința căreia s-a considerat că instanțele au dat o interpretare diferită dispozițiilor legale aplicabile, se constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin.1 și 2 din capitolul III al Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, bunurile „

imobile – terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate  sau o companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare

”.

„ Este semnificativ că prevederile alin. 1 sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică, centrală sau locală ori organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a

imobilului

” a cărui restituire în natură este cerută.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată

„imobilele care în urma procedurilor prevăzute la capitolul III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrația deținătorilor actuali”

, iar în situația în care aceste imobile au destinația de locuințe

„pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune”

(art. 42 alin. 3).

Așadar, din textele de lege enunțate rezultă că legiuitorul a avut în vedere numai imobilele cu destinația de locuință, nerestituite foștilor proprietari, care sunt în administrarea unei persoane juridice de drept public, proprietar fiind statul și nu imobilele cu această destinație care se regăsesc în patrimoniul unei societăți comerciale și privatizate, instituind, totodată, ca element de noutate vocația categoriilor de persoane juridice de drept public nominalizate în art. 21 alin. 1 și 2 de a înstrăina bunul cu respectarea dreptului de preemțiune al chiriașului, înțeleasă ca disponibilitate a deținătorului de a vinde și nicidecum ca o obligație stabilită în sarcina acestuia.

Prin urmare, dispozițiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată devin incidente numai în situația în care unitatea deținătoare care are în administrare imobilele cu destinația de locuință, ce nu s-au restituit în natură, își manifestă disponibilitatea de a înstrăina, notificând detentorului precar intenția de înstrăinare, înțeleasă ca disponibilitate și nicidecum ca o obligație.

Raportat la succesiunea în timp a actelor normative ce reglementează vânzarea imobilelor cu destinația de locuințe către chiriași și conflictul creat între dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/1995 ( astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 79/1997 ) și art. 43 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile dispozițiile ultimului act normativ, deoarece prima Lege cuprinde dispoziții contrare Legii nr. 10/2001 care prin art. 52 a abrogat orice alte dispoziții contrare.

Prin urmare, dispozițiile art. 42 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată nu vizează imobilele cu destinație de locuință deținute de societățile comerciale cu capital privat.

În consecință, constatându-se că practica neunitară supusă analizării există numai la nivelul Curții de Apel Cluj, și cum, în raport de dispozițiile art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă numai în cazul soluționării diferite a unor chestiuni de drept, de către instanțele judecătorești, se poate cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra acelor chestiuni, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, urmează ca recursul în interesul legii să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge sesizarea formulată prin recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 (devenit art. 42, după republicare, ca efect al modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005), constatând că în practica instanțelor nu s-au ivit soluționări diferite în această materie.

Pronunțată, în ședință publică, azi 21 mai 2007.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

Prof. univ. dr.

Nicolae Popa

PRIM MAGISTRAT ASISTENT,

Victoria Maftei