ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 454 din 11 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Cornetu, secția penală, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a exercita funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe o perioadă de 3 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a exercita funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 60 C. pen., s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus perioada reținerii din data 4 noiembrie 2014 - ora 15:30, la data de 5 noiembrie 2014, ora 15:30.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a exercita funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe o perioadă de 3 ani, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a exercita funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul uneia dintre următoarele două instituții: SC C. SA sau D., pe o perioadă de 120 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1) cu referire la art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Psihiatrie E. - Bălăceanca și au fost obligați inculpații în solidar la plata către partea civilă a sumei de 328.073,28 RON cu titlu de daune materiale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., a fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanța procurorului din data de 11 decembrie 2014 asupra bunurilor inculpatului A., respectiv autoturism marca F., serie motor x; apartament situat în mun. București, Șos. x, înscris în cartea funciară/nr. cadastral x-C1-U25, conform încheierii de carte funciară nr. x din 28 februarie 2005; teren intravilan în suprafață de 1.001 m2 (din acte)/1.009 mp (din măsurători), situat în comuna Găneasa, sat Cozieni, jud. Ilfov, înscris în cartea funciară nr. x, nr. cadastral x, conform încheierii de carte funciară nr. x din 20 august 2004; imobil în suprafață de 212 mp (construcție), situat în comuna Găneasa, sat Cozieni, jud. Ilfov, înscris în cartea funciară nr. x, nr. cadastral x, până la concurența valorii probabile a prejudiciului cauzat.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B. la plata sumei de câte 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (faza de urmărire penală și instanță).

Pentru a hotărî astfel, în urma examinării probatoriului administrat în cauză și a analizării apărărilor formulate, instanța de fond a reținut, în esență, că, fapta inculpatului A. care, în perioada noiembrie 2012 - decembrie 2013, în calitate de manager al autorității contractante Spitalul de Psihiatrie "E." Bălăceanca, împreună cu inculpatul B. (consilier juridic), a achiziționat, în mod direct, bunuri și/sau servicii de o calitate inferioară și/sau supraevaluate și cu încălcarea normelor în materie de achiziții publice, respectiv prin divizarea contractelor și cu depășirea plafonului maximal prevăzut de lege, fără aplicarea unei proceduri de atribuire, fondurile publice nefiind astfel utilizate în mod eficient, prejudiciul cauzat Spitalului de Psihiatrie "E." Bălăceanca fiind în cuantum total de 328.073,28 RON, o parte din sumă reprezentând totodată folosul necuvenit obținut în favoarea furnizorilor autorității contractante, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (55 acte materiale), prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului B. care, în perioada noiembrie 2012 - decembrie 2013, în calitate de consilier juridic în cadrul autorității contractante Spitalul de Psihiatrie "E."Bălăceanca, împreună cu inculpatul A. (manager), a achiziționat, în mod direct, bunuri și/sau servicii de o calitate inferioară și/sau supraevaluate și cu încălcarea normelor în materie de achiziții publice, respectiv prin divizarea contractelor și cu depășirea plafonului maximal prevăzut de lege, fără aplicarea unei proceduri de atribuire, fondurile publice nefiind astfel utilizate în mod eficient, prejudiciul cauzat Spitalului de Psihiatrie "E." Bălăceanca fiind în cuantum total de 328.073,28 RON, o parte din sumă reprezentând totodată folosul necuvenit obținut în favoarea furnizorilor autorității contractante, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (55 acte materiale), prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat apel inculpații A. și B., precum și partea civilă Spitalul de Psihiatrie "E."Bălăceanca.

Prin Decizia penală nr. 582/A din 19 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 454 din 11 noiembrie 2016 a Judecătoriei Cornetu în Dosarul nr. x/2015.

A fost desființată în parte sentința penală apelată și, pe fond, după rejudecare, a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului A. la 3 ani închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) și alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații: să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate stabilite de consilierul de probațiune; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să presteze pe o perioadă de 120 de zile muncă neremunerată în folosul Primăriei Găneasa sau Școala nr. 1 Afumați.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 91 alin. (4) C. pen.

S-a luat act că inculpatul a fost reținut 24 de ore, în data de 04 noiembrie 2014.

A fost redus termenul de supraveghere stabilit în privința inculpatului B. la 3 ani și perioada muncii în folosul comunității la 90 de zile.

A fost suspendată în privința ambilor inculpați executarea pedepselor accesorii pe durata termenelor de supraveghere.

A fost redus cuantumul daunelor materiale acordate părții civile la 188.073,28 RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul formulat de partea civilă Spitalul de psihiatrie E. - Bălăceanca.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelurile inculpaților au rămas în sarcina statului, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată partea civilă la 300 RON cheltuieli judiciare stat.

Pentru a hotărî astfel, analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului și motivele invocate prin raportare la dispozițiile art. 417 și urm. C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile cu care a fost sesizată de către inculpați sunt fondate, iar cel al părții civile este nefondat, în limitele și în considerarea următoarelor argumente.

Astfel, Curtea și-a însușit situația de fapt creionată de instanța de fond și necontestată, reținând că, prin dispoziția din data de 6 noiembrie 2012 a președintelui Consiliului Județean Ilfov G., inculpatul A. a fost numit manager interimar al Spitalului de Psihiatrie E. - Bălăceanca, ulterior fiind încheiat contractul de management din data de 12.11.2012, pe o durată de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii prin actele adiționale, consilier juridic al spitalului fiind inculpatul B. începând cu data de 16.11.2012. Față de natura serviciului prestat, de interes public, Curtea a reținut, fără putere de tăgadă, calitatea inculpatului apelant A. de funcționar public.

Văzând dispozițiile art. 147 C. pen. (1969), Curtea a reținut elementele în prezența cărora activitatea desfășurată de orice persoană poate intra în sfera noțiunea de funcționar public. În acest sens, valorificând această normă, Curtea a constatat că prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. (1969), iar prin termenul public se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Potrivit art. 175 alin. (1) C. pen., funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație: a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești; b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. De asemenea, conform alin. (2) al aceluiași text de lege, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. S-a arătat, astfel, că ceea ce este definitoriu pentru stabilirea calității de funcționar public este împlinirea unui interes public fiind fără relevanță modalitatea învestirii în funcție.

Cum în cauză, Spitalul de Psihiatrie "E." Bălăceanca desfășoară o activitate de interes public, aflându-se sub supravegherea și controlul unei autorități publice - Consiliul Județean Ilfov, Curtea a arătat că, indiferent de modul cum au fost investiți în funcție, atât managerul spitalului, cât și consilierul juridic, sunt funcționari publici, dat fiind faptul că întreaga lor activitate este subsumată satisfacerii unui interes public, în speță cel legat de sănătatea publică.

Așadar, activitatea prestată de inculpatul A., în baza contractului de management, nu poate fi disociată de interesul public ce se protejează în contextul prestării de servicii medicale spitalicești în specialitatea psihiatrie, instituția aflându-se sub supravegherea și controlul unei autorități publice, respectiv Consiliul Județean Ilfov.

Fiind vorba de o instituție ce intră sub incidenta dispozițiilor art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006, condusă de un manager numit pe bază de contract de management, dar care întrunește calitatea de funcționar public din perspectiva interesului public pe care-l gestionează, Curtea, validând raționamentul instanței de fond, a apreciat că, prin raportare la dispozițiile art. 20 din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă, respectiv unitatea spitalicească, era obligată ca, pentru satisfacerea nevoilor de consum - alimente, medicamente, servicii, îmbrăcăminte, să atribuie contractul de achiziție publică prin aplicarea procedurilor de licitație deschisă sau licitație restrânsă, ca regulă.

S-a subliniat că autoritatea contractantă este cea care își stabilește necesitățile, fiind singura în măsură să decidă, pe baza necesităților identificate, cu privire achizițiile pe care intenționează să le efectueze, aceste achiziții neputând fi impuse sau stabilite de altcineva, această activitate de estimare trebuind să fie, însă, una integrată și eficientă.

Unul din scopurile majore ale legislației în domeniu afirmate în mod expres de dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, este tocmai promovarea concurenței între operatorii economici, prin inițierea unei proceduri de atribuire transparentă, care să garanteze un tratament egal și nediscriminarea operatorilor economici, oferindu-se posibilitatea oricărui operator economic interesat de a depune ofertă, contractul de achiziție publică urmând a fi atribuit pe baze concurențiale, astfel încât interesul public să fie cât mai bine satisfăcut, inclusiv prin cheltuirea eficientă a resurselor financiare bugetare.

În această noțiune a interesului public satisfăcut, publicitatea și transparența procedurilor au ca scop realizarea unui raport optim dintre calitatea produselor și prețul plătit, prin asigurarea unui climat concurențial real, în care resursele financiare publice să nu fie dislocate în scopul satisfacerii unor interese private în detrimentul calitățiibunurilor și al eficienței utilizării resurselor financiare publice.

În conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare adoptat prin H.C.J. Ilfov nr. 83 din 29 august 2012, Spitalul de Psihiatrie "E." Bălăceanca este unitate sanitară de utilitate publică care furnizează servicii medicale spitalicești în specialitatea psihiatrie, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Județean Ilfov.

Văzând normele O.U.G. nr. 34/2006, Curtea a reținut că autoritatea contractantă - Spitalul - avea obligația de a întocmi programul de achiziții de alimente, pentru a asigura hrana, medicație, etc., celor îndreptățiți, pe anul 2012/2013, estimând valoarea produselor necesare în acest sens, precum și un program al achizițiilor de medicamente și servicii pentru anul 2013.

În baza acestui plan, ținând seama, în special, de valoarea estimată, autoritatea contractantă avea dreptul să procedeze la încheierea contractelor de achiziție publică urmând procedurile de achiziție publică prevăzute de art. 18 din O.U.G. nr. 34/2006 sau prin achiziție directă, pentru achizițiile de produse având o valoare estimativă sub pragul valoric prevăzut de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006. De asemenea, trebuiau valorificate și dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 925/2006, pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, prevederi ce impun în sarcina autorității contractante obligația de a stabili programul anual al achizițiilor publice, reglementând condițiile în care se elaborează acest program și principiile ce trebuie avute în vedere în acest sens.

Pentru ipoteza în care în cursul anului apăreau necesități ce nu putuseră a fi estimate, legiuitorul conferea autorității contractante posibilitatea de a completa/modifica programul anual al achizițiilor publice (conform art. 4 din H.G. nr. 925/2006).

Prin voința legiuitorului, autoritatea contractantă, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din ordonanța menționată, poate, pe cale de excepție, sa achiziționeze direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției nu depășește echivalentul în RON a 15.000 euro (înainte de 1 iulie 2013) și respectiv 30.000 euro (după data de 1 iulie 2013) - exclusiv T.V.A. - pentru fiecare achiziție de produse ori servicii, fiind interzisa divizarea contractului.

Raportându-se la dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, Curtea a reținut o interdicție absolută de divizare a contractului de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor ordonanței de urgență care instituie obligații ale autorității contractante în raport cu anumite praguri valorice. A arătat că, tocmai în scopul de a preveni divizarea de către autoritățile contractante a achizițiilor în mai multe contracte sau facturi, de valoare mai mică, valoare care să se încadreze sub pragul de 30.000 de euro, pentru a evita organizarea unei proceduri de atribuire cu scopul achiziționării de produse/servicii/lucrări de la operatori economici "preferați" de acestea, legiuitorul a instituit anumite reguli în baza cărora autoritatea contractantă să estimeze valoarea contractului ce urmează a fi atribuit în funcție de necesitățile acesteia, stabilind, totodată, prin art. 23, interdicția de a se folosi în mod abuziv de prevederile art. 19 care îi permit achiziționarea directă de produse, servicii sau lucrări.

Ca urmare, Curtea a respins apărarea formulată de inculpatul A. în sensul că, prin atribuirea directă, nu s-au încălcat dispozițiile legale privind achizițiile publice, întrucât nu a fost depășit plafonul maxim admis prin raportare la codurile CPV, considerând că excepția stipulată de legiuitor trebuie privită în corelație cu obligația autorității de a-și estima necesitățile, dar și cu interdicția de a diviza contractele în scopul eludării normelor de atribuire prin licitație publică.

În speță, s-a reținut că pentru perioada noiembrie 2012 - decembrie 2013, autoritatea contractantă menționată, condusă de inculpatul A. și consiliată juridic de inculpatul B., fără a întocmi un plan de necesitate, deși s-a stipulat în mod expres această obligație în actele normative incidente, așa cum s-a arătat anterior, a efectuat achiziții de bunuri și servicii, prin atribuire directă pentru alimente, echipamente și servicii IT, obiecte vestimentare, lenjerie de pat și saltele de o calitate inferioară și/sau supraevaluate și cu încălcarea normelor în materie de achiziții publice, respectiv prin divizarea contractelor și cu depășirea plafonului maximal prevăzut de lege, fără aplicarea unei proceduri de atribuire prin licitație.

În cauză, Curtea a apreciat că inexistența unui plan de achiziții a constituit mijlocul prin care inculpații și-au creat premisa săvârșirii ilicitului penal, întrucât în lipsa unui astfel de document, aceștia s-au prevalat de posibilitatea atribuiri directe, invocând imposibilitatea de anticipare a necesarului pentru aceste produse, raportat și la dificultățile bugetare de alocare de la nivelul administrației județene. În acest sens, s-a reținut că inculpatul A. a arătat că existau situații în care gestionarul, spre exemplu, nu solicita în timp util aprovizionarea cu alimente, context în care apărea ca obligatoriu sa se apeleze la procedura de achiziție directă.

Curtea a apreciat că, în acest context, managerul unității avea obligația aplicării procedurilor legale de sancționare administrativă și nicidecum a eludării normelor imperative. Astfel, în opinia instanței, inculpatul A. tinde a invoca o aparență de exercitare defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și nu o intenție frauduloase. Or, evaluând anticipat, conform normelor O.U.G. nr. 34/2006, necesitățile de hrană, medicamente, echipament sau îmbrăcăminte, inculpatul A. nu se mai putea prevala de posibilitatea atribuirii directe, întrucât ar fi fost ținut de norma art. 27 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006 care îl obliga la atribuire prin licitație.

S-a mai reținut că, față de dispozițiile art. 27 alin. (5), în cazul în care autoritatea contractantă își propune să achiziționeze produse similare, dar defalcate pe loturi a căror cumpărare se realizează prin atribuirea mai multor contracte de furnizare distincte, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea cumulată a tuturor loturilor, evaluarea nefiind influențată de codurile CPV. În cauză, contractele succesive ce fac obiectul prezentei cauze, se circumscriu întocmai acestei realități juridice.

S-a arătat că, în cazul în care autoritatea contractantă își propunea să atribuie un contract de servicii care trebuia reînnoit într-o perioadă dată (cum este cazul unor contracte încheiate cu SC H. SRL), atunci estimarea valorii acestui contract trebuia să aibă ca bază de calcul: a) fie valoarea totală a tuturor contractelor de servicii similare atribuite în ultimele 12 luni, ajustată, dacă este posibil, cu modificările previzibile ce pot surveni în următoarele 12 luni, în privința cantităților achiziționate și valorilor aferente; b) fie valoarea estimată totală a tuturor contractelor de servicii similare care se anticipează că vor fi atribuite în următoarele 12 luni, începând din momentul primei prestații;

Dacă autoritatea contractantă își propunea să achiziționeze produse și/sau servicii similare, dar defalcate pe loturi a căror cumpărare se realizează prin atribuirea mai multor contracte de furnizare distincte (cum este cazul contractelor încheiate cu SC I. SRL, SC J. SRL, SC K. SRL, SC L. S.A., SC H. SRL și SC M. SRL), atunci valoarea estimată se considera a fi valoarea cumulată a tuturor loturilor. Ori tocmai aceasta ar fi trebuit să fie procedura de lucru în cadrul unității spitalicești, estimarea totală și ulterior defalcarea, fiind lesne de realizat prin valorificarea datelor financiar-contabile și administrative anterioare și a tuturor criteriilor enunțate de legiuitor și indicate anterior și de către Curte.

Având în vedere aceste dispoziții, Curtea a apreciat că necesitățile alimentare, medicamente sau îmbrăcăminte au caracter constant, intrând sub incidența dispozițiilor art. 27 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006, trebuind a fi evaluate global, cu posibilitatea defalcării ulterioare pe loturi.

În ceea ce privește modalitatea tehnică de estimare a valori contractelor, având în vedere dispozițiile art. 25 - 28 din O.U.G. nr. 34/2006, Curtea a constatat că nici o normă nu include în ecuația de calcul raportarea la codurile CPV, ci se face o singură mențiune expresă, în sensul că nu se are în vedere taxa pe valoare adăugată.

Dezvoltând acest raționament, Curtea a reținut că legiuitorul a stabilit în mod expres (art. 25 - 28 din O.U.G. nr. 34/2006) că autoritatea contractantă are obligația de a estima valoarea contractului de achiziție publică pe baza calculării și însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără taxa pe valoarea adăugată, luând în considerare orice forme de opțiuni și, în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării, orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului. Valoarea estimată a contractului de achiziție publică trebuie să fie determinată înainte de inițierea procedurii de atribuire a contractului respectiv.

În cauză, față de obiectul contractelor, s-a apreciat că estimarea valorii se putea realiza, întrucât nevoile de alimente, medicamente, servicii medicale, îmbrăcăminte, lenjerii, saltele intrau în sfera nevoilor uzuale ale unei unități spitalicești, estimarea urmând a fi făcută contabil în raport de consumurile anilor anterior, numărul bolnavilor ori diagnosticele acestora. De asemenea, necesitatea aprovizionării cu pijamale, lenjerii, paturi, în așteptarea anotimpului de iarna este lesne de anticipat, în contextul în care, dată fiind clima temperată a României, acest anotimp nu se manifestă niciodată prin temperaturi ridicate, precaritatea acestor consumabile fiind posibil de constatat faptic.

Totodată, în cazul în care, prin atribuirea contractului de furnizare, autoritatea contractantă își propunea să dobândească produse care necesită și operațiuni/lucrări de instalare și punere în funcțiune (cum este cazul unor contracte încheiate de Spitalul de Psihiatrie "E." Bălăceanca cu SC H. SRL), atunci valoarea estimată a acestui contract trebuia să includă și valoarea estimată a operațiunilor/lucrărilor respective.

Văzând aceste dispoziții prin corelație cu dispozițiile H.G. nr. 925/2006, Curtea a respins ca lipsită de fundament juridic argumentația apelanților inculpați care au susținut că evaluarea trebuia să se facă prin raportare la codurile CPV defalcând pe loturi.

În acest sens, s-a arătat că codurile CPV reprezintă un acronimul de la Common Procurement Vocabulary, fiind un simbol numeric specific unei anumit produs sau serviciu. Codul CPV stabilește un singur sistem de clasificare pentru achizițiile publice cu scopul de a standardiza referințele utilizate de autoritățile și entitățile contractante pentru a descrie obiectul contractelor de achiziții publice; fiind un cod numeric ce trebuie să cuprindă 8 cifre, subdivizate în diviziuni (primele două cifre ale codului: XX000000-Y), grupe, identificate prin primele trei cifre ale codului (XXX00000-Y), clase și categorii. Așadar, așa cum rezultă din chiar definiția acestei noțiunii, funcția sa este aceea de a asigura o codificare unitară la nivelul Uniunii Europene pentru bunurile achiziționate în procedurile publice și nicidecum nu reprezintă un element al modului de calcul a valorilor, conform vreunei legislații naționale, așa cum au susținut cei doi apelanți inculpați.

S-a arătat că trimiterile făcute, atât de art. 3 lit. y) din O.U.G. nr. 34/2006, cât și de dispozițiile H.G. nr. 925/2006, la codurile CPV nu pot fi apreciate în sensul apărării inculpaților, atâta timp cât un text al legislației primare, respectiv O.U.G. nr. 34/2006 prevede în mod expres care este modalitatea de calcul, întrucât într-o asemenea ipoteză s-ar răsturna raportul dintre normele juridice, acreditând ideea că o normă metodologică poate modifica legislația primară, adăugând practic noi dispoziții. Or, norma de punere în aplicare vine doar să detalieze, să clarifice aspectele de interpretare a paragrafelor legale în cauză.

Așadar, atâta timp cât în cuprinsul art. 25 - 28 din O.U.G. nr. 34/2006 legiuitorul nu a înțeles să introducă în ecuația de calcul și codurile CPV, în scopul stabilirii valorii contractelor exclusiv în raport de aceste criterii, norma metodologică nu poate primi o astfel de interpretare.

Art. 3 lit. y) din O.U.G. nr. 34/2006 arată că "vocabularul comun al achizițiilor publice - CPV - desemnează nomenclatorul de referință aplicabil contractelor de achiziție publică, adoptat prin Regulamentul nr. 2.195/2002/CE al Parlamentului European și al Consiliului privind vocabularul comun al achizițiilor publice, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 340 din 16 decembrie 2002, asigurând corespondența cu alte nomenclatoare existente".

Referirea inculpaților la Manualul de Utilizare a Sistemului Electronic de Achiziții Publice, așa cum îi spune și numele, reglementează o procedură tehnică de utilizare a unui sistem electronic și nu de determinare a valorii contractelor de achiziție publică.

Mai mult decât atât, având în vedere dispozițiile art. 80 din Legea nr. 24/2000, Curtea a constatat că acest manual nu poate fi privit nicidecum ca o normă metodologică a O.U.G. nr. 34/2006, întrucât interpretarea dată de apărarea inculpaților este în afara oricărei norme juridice. Conform acestui text de lege Parlamentul, Guvernul și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale stabilesc, în aplicarea normelor de tehnică legislativă prevăzute în prezenta lege, regulamente proprii cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de acte normative în cadrul sferei lor de competență. Or, explicitarea unor norme din legislația primară se face prin acte emise în condițiile legii cu această funcție declarată, de normă metodologică. Așadar, nu orice text din orice act și fără a respecta ierarhia actelor normative poate să fie privit ca fiind o normă care să modifice un alt text de lege, aceasta în contextul în care Legea nr. 24/2000 reglementează în mod expres care sunt actele normative prin care poate fi modificată sau completată o ordonanță de urgență.

Atât dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, cât și cele ale H.G. nr. 925/2006 specifică, în mod expres, că valoarea contractului de achiziție publică se va realiza pe baza calculării și însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără taxa pe valoarea adăugată, luând în considerare orice forme de opțiuni și, în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării, orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului. Perspectiva conform căreia o astfel de interpretare ar rezulta din norme de punere în aplicare nu a putut fi reținută de Curte, norma de punere în aplicare neavând alt rol decât de explicitare, lămurire a normei primare.

În cauză, valorificând concluziile raportului de expertiză, Curtea a reținut că a fost depășit pragul de 15.000 euro, respectiv 30.000 euro, neputând opera dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziția directă, ci trebuiau aplicate dispozițiile art. 18 din aceeași lege privind prevederile competitive de atribuire, aceasta în contextul obligației de estimare a necesarului de efecte. Prin urmare, s-a constatat că, cu toate că dispozițiile legale incidente sunt lipsite de echivoc, autoritatea contractantă, încălcându-și cu bună credință obligația de întocmire a planului anual de achiziție, a divizat contractul de achiziție publică cu scopul de a achiziționa alimente/medicamente/servicii fără aplicarea unei proceduri concurențiale din cele prevăzute de legislația achizițiilor publice. În consecință, s-a reținut că, în cauză, nu a existat o transparență a cheltuirii banului public, nu s-a asigurat o concurentă reală între operatorii economici, determinând o utilizare ineficienta a fondurilor publice.

Făcând trimitere la declarațiile martorilor audiați în cauză, din care a rezultat că produsele achiziționate erau supraevaluate și de o calitate inferioară și că inculpatul A. a schimbat aproape toți furnizorii cu care autoritatea contractantă a colaborat până la numirea sa în funcție, acesta exercitând presiuni și chiar amenințări în acest sens, instanța de apel a respins apărările sale, în sensul că, în perioada în discuție, a avut în vedere, ca și criterii de selecție a ofertelor, ca bunurile achiziționate de autoritatea contractantă să aibă certificat de calitate, transportul să fie inclus în preț și produsele să nu aibă termenul de valabilitate expirat, că selecția furnizorilor se efectua de către funcționarii din cadrul compartimentului specializat în achiziții publice după o procedură stabilită anterior numirii sale în funcția de manager al spitalului, că nu avea cunoștință despre calitatea inferioară a produselor alimentare achiziționate, întrucât exista o comisie care efectua recepția acestora, iar aceștia nu i-au comunicat, decât într-un singur caz, astfel de aspecte, și că a urmărit să îmbunătățească condițiile din spital, atât pentru pacienți, oferindu-le hrana mai bună și pijamale, cât și ale personalului angajat, prin schimbarea echipamentului.

Totodată, Curtea a arătat că, atât timp cât inculpatul A., prin negarea propriilor obligații legale, a omis a crea cadrul instituțional în care activitatea administrativă să se desfășoare în parametrii optimi, nu se poate prevala în apărarea invocând vinovăția subalternilor.

Ca urmare, s-a apreciat că probatoriul administrat în cauză a dovedit existența ilicitului penal, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv.

S-a subliniat că lipsa bugetului nu poate fi văzută ca o cauza excepțională care să permită eludarea procedurii de atribuire prin licitație, în condițiile în care O.U.G. nr. 34/2006 reglementează posibilitatea încheierii unor acorduri-cadru definite la art. 3 alin. (1) lit. b) ca fiind înțelegerea scrisă intervenită între una sau mai multe autorități contractante și unul sau mai mulți operatori economici, al cărei scop este stabilirea elementelor/condițiilor esențiale care vor guverna contractele de achiziție publică ce urmează a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce privește prețul și, după caz, cantitățile avute în vedere, iar legislația civilă reglementează în mod distinct opțiuni juridice pentru plata prețului în rate sau la termene ulterioare predării a contractelor cu redare succesivă.

Totodată, s-a reținut că inculpatul nu poate invoca faptul că nu avea atribuții în ceea ce privește achizițiile publice și că era obligația celorlalți să-l avertizeze din moment ce, potrivit atribuțiilor sale, la cap. 3 din fișa postului, acesta aproba și urmarea planul anual de achiziții publice, impunându-se să fie la curent cu obligațiile legale.

Sub aspectul competențelor, verificarea respectării legalității tuturor procedurilor ce se desfășurau la nivelul unității Spitalicești era responsabilitatea inculpatului A. care se întâlnește cu aceea a consilierului juridic, în speță inculpatul B..

În ceea ce îl privește pe inculpatul B., s-a reținut că acesta a fost angajat în cadrul Spitalului de Psihiatrie "E." Bălăceanca din data de 16 noiembrie 2012, în funcția de consilier juridic, calitate în care, așa cum rezultă și din declarația sa, aviza documentele transmise de conducerea unității, verifica legalitatea actelor transmise de serviciul de achiziții publice, respectiv nota justificativă și contractele, verifica dacă nota justificativă respectă condițiile prevăzute de lege, dacă codurile CPV ale produselor sunt corespunzătoare cu cele prevăzute de lege. Acesta a precizat că nu el selecta societatea care îndeplinea condițiile pentru a se încheia contractul și că doar verifica contractele astfel încât acestea să nu conțină alte clauze decât cele prevăzute de lege, respectiv O.U.G. nr. 34/2006, să nu existe inadvertențe între articole, iar datele de identificare ale societăților să fie scrise corect. În ceea ce privește prețul contractelor de achiziție publică, inculpatul B. a precizat că nu avea atribuții de a verifica cuantumul acestuia.

În fața instanței de judecată, inculpatul B. a declarat că respectivele contractele îi parveneau deja redactate, firmele fiind deja alese, contractele completate, cu preț, existau și note justificative, referate de necesitate, liste cu prețuri SEAP, comanda și acceptarea comenzii. De asemenea, a arătat că niciodată nu s-a depășit valoarea prevăzută de 15.000 euro, respectiv 30.000 euro. A arătat ca nu a verificat niciodată dacă s-a depășit plafonul maxim prevăzut de lege pentru că nu era atribuția sa, ci a referentului care se ocupa de achiziții publice.

Curtea a apreciat, însă, că, în considerarea atribuțiilor atașate funcției de consilier juridic, în mod incontestabil, inculpatul B. avea obligația de a verifica procedurile desfășurate din perspectiva legalității, anume în ce măsură recurgerea la o procedura reglementată cu titlu de excepție, respectiv atribuirea directă, s-a realizat în acord cu normele legale. A subliniat că răspunderea sa penală a inculpatului B. decurge din obligația legală de consiliere juridică a angajatorului său și nu din calitatea de reprezentat a unității spitalicești.

În totală contradicție cu apărarea inculpatului B., Curtea a apreciat că rolul consilierului juridic în cadrul unei instituții publice nu este de a asigura corectarea gramaticală a textelor contractelor de achiziție publică, ci avizul de legalitate privește în mod expres verificarea corespondenței între procedura propusă și cea prevăzută de lege.

A reținut că inculpatul B., consilier juridic, conform fișei postului avea ca atribuții prevăzute la cap. 8:

"avizarea din punct de vedere juridic a actelor care se întocmesc în unitate; contribuie prin întreaga activitate la respectarea legalității și la apărarea proprietății; avizează asupra legalității măsurilor care angajează cheltuieli materiale și bănești ale unității; avizează asupra legalității operațiunilor și actelor privind valori sau bunuri din patrimoniu". Așadar, s-a apreciat că apărarea inculpatului în susținerea nevinovăției sale este contrazisă de competențele sale stabilite în mod expres în fișa postului, acestea fiind proiecția dispozițiilor legii ce organizează profesia de consilier juridic.

În acest sens, Curtea a făcut trimitere la dispozițiile art. 1 și art. 4 din Legea nr. 514/2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic conform cărora consilierul juridic asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime ale statului, ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice și de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum și ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află și în conformitate cu Constituția și legile țării. Consilierul juridic, în activitatea sa, asigură consultanță și reprezentarea autorității sau instituției publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apără drepturile și interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină; în condițiile legii și ale regulamentelor specifice unității, avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic.

Așadar, consilierul juridic are obligația legală stabilită prin legea de organizare a profesiei de a apăra interesele legitime ale celui în slujba căruia se afla, respectiv unitatea spitalicească și, implicit, statul al cărui buget era alocat în scopul împlinirii unui serviciu de interes public, astfel că în raport de conținutul competențelor sale, încălcarea acestora a dovedit, în opinia instanței de apel, vinovăția sub forma intenției.

S-a reținut, astfel, că, în cauză, vinovăția inculpatului B. sub forma intenției, rezidă în aceea că, în total dezacord cu obligațiile sale profesionale, a emis avize de legalitate, în condițiile în care procedurile de achiziție nu respectau dispozițiile legale, fapt cunoscut, de altfel, de către inculpat, depozițiile de martori atestând că i s-a adus la cunoștință faptul că produse de proastă calitate erau supraevaluate.

În ceea ce privește nivelul prejudiciului determinat prin concluziile raportului de expertiză și a suplimentului la acesta, Curtea a reținut că, în mod expres, expertul contabil desemnat, conformându-se dispozițiilor organului de urmărire penală și ulterior celor ale instanței de judecată, a precizat că, la determinarea prejudiciului, a avut în vedere, ca element de comparație, prețurile practicate de alți operatori economici pentru produse/servicii identice - listați din SEAP - din data lansării cererilor de achiziție și încheierii fiecărui contract, fiind procesate în acest sens, inclusiv listele atașate dosarului cauzei. Așadar, cum expertul, prin suplimentul la expertiză, a determinat nivelul prejudiciului răspunzând detaliat fiecărui obiectiv stabilit de instanța de judecată în condiții de contradictorialitate, având în vedere exclusiv perioada infracțională, Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiat motivul de apel vizând forța probantă a acestui mijloc de probă față de acuratețea informațiilor furnizate.

Curtea a respins, de asemenea, apărările formulate de inculpatul A. în sensul că, în cadrul contractelor încheiate, au fost avute în vedere prețul transportului sau certificatele de calitate, întrucât unor astfel de criterii legiuitorul nu le-a dat eficiență juridică, ele neputând justifica abaterea de la regula atribuirii prin licitație. De altfel, depozițiile martorilor au atestat contrariul, susținând lipsa de calitate a produselor.

Curtea a apreciat că doar suma reținută cu titlul de prejudiciu conform suplimentului la raportul de expertiză poate face obiect al obligării inculpaților sub aspectul laturii civile, întrucât numai sub aspectul acestei sume au fost considerate ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 19 C. proc. pen., ce stabilesc obiectul și condițiile de exercitare a acțiunii civile în cadrul procesului penal, Curtea a apreciat că, pentru a fi valorificate dispozițiile legii civile privind răspunderea civilă delictuale pentru fapta proprie, se impune a se constata existența unui prejudiciu ce cert, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. În aceste condiții, a arătat că suma de 140.000 RON, reprezentând sancțiunea contravențională aplicată părții civile și reflectată în procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională, nu poate fi apreciată ca fiind un prejudiciu cert, atâta timp cât, raportat la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție poate fi contestat, sancțiunea aplicată putând fi desființată.

A subliniat că prejudiciul reprezentat de amenda contravențională capătă caracter de certitudine în condițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001, respectiv procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Așadar, cum în cauză procesul-verbal contravențional a fost contestat, pe rolul instanței civile fiind înregistrată o plângere contravențională, Curtea nu a mai reținut ca parte a prejudiciului suma de 140.000 RON.

Pe de altă parte, s-a arătat că o altă dimensiune a lipsei caracterului de certitudine a prejudiciului astfel încercat, este relevată și de faptul că sancțiunea contravențională a fost consecința constatării unor abateri de la litera legii și pentru o perioadă ce excede celei infracționale. S-a apreciat că existența unor controale anterioare ale diferitelor autorități ale statului în urma cărora nu s-ar fi identifica deficiențe, nu produce consecințe în plan infracțional, întrucât analiza existenței elementelor constitutive ale infracțiunii este de competența organelor judiciare ale statului abilitate în acest sens, a cărora activitate nu este condiționată de astfel de controale. Cum organele de control la care s-au raportat inculpații nu aveau competență pentru angajarea răspunderii penale, nici nu vor putea fi privite ca impedimente legale.

Raportându-se la dispozițiile art. 5 C. pen., astfel cum au fost clarificate prin considerentele deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, instanța de apel a reținut, în esență, că instanța de fond a făcut, în mod legal și temeinic, aplicarea dispozițiilor legii noi.

Sub aspectul individualizării pedepsei, dând eficiență criteriilor legale prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., Curtea, având în vedere circumstanțele faptice și cele personale, a apreciat că o pedeapsă cu închisoare de 3 ani, a cărei executare să fie suspendată, corespunde scopului și funcțiilor pedepsei în ceea ce-l privește pe inculpatul A.. Totodată, raportându-se la circumstanțele faptice și personale în privința inculpatului B., Curtea a apreciat că scopul și funcțiile pedepsei pot fi atinse prin diminuarea termenului de încercare, dar și a numărului de zile în care acesta va presta muncă în folosul comunității.

Cum existența prejudiciului material creat a fost definitiv stabilită, s-a considerat că măsura asigurătorie dispusă față de bunurile inculpatului A. este justificată prin prisma dispozițiilor art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., având în vedere că indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile s-a luat în scopul reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, iar prejudiciul stabilit nu a fost încă reparat.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul B., prin avocat N., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 lit. "f" C. proc. pen., întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. În susținerea căii de atac, a arătat, în esență, că, din examinarea probelor de la dosar și propria interpretare a dispozițiilor legale incidente, rezultă că, prin semnarea contractelor de achiziție directă, au fost respectate prevederile art. 19 și art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, nefiind depășit plafonul maxim prevăzut de lege, iar, printre atribuțiile sale de consilier juridic, expres reglementate de legislația primară și Statutul profesiei de consilier juridic, nu se regăsește nicio obligație în privința procesului decizional, viza aplicată reflectând exclusiv respectarea criteriilor legale de formă ale respectivelor acte. În acest sens, a invocat dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, în considerentele căreia, la pct. 60, se menționează că "neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară". Ca urmare, a apreciat că soluția pronunțată în apel nu este corectă, în privința sa neputându-se reține săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Prin încheierea din 26 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 582/A din 19 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, cauza fiind trimisă, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 4 și fixându-se termen de judecată în ședință publică la data de 07 iunie 2018, pentru când s-a dispus citarea recurentului inculpat B. și a părții civile Spitalul de Psihiatrie E. Bălăceanca, reținându-se, în esență, că sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., inclusiv în ceea ce privește motivul de casare invocat, acesta fiind cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., trimiterea inculpatului la lit. "f" fiind considerată o eroare materială.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul B. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pen