ÎCCJ, Decizia nr. 88/2017

Decizia civilă nr. 88/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: La data de 12decembrie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 2223 din 16 noiembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2/2015 , prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.; s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent A., împotriva Deciziei nr. 3549 din 7 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2/2015.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță. Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed. În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În speță, recurentul A. a declarat recurs împotriva deciziei prin care secția I civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat, în sensul respingerii, asupra unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, formulată în cadrul unui recurs. Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile nedefinitive, cu distincțiile prevăzute în textul menționat, respectiv: „hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege”. Raportat la dispozițiile legale mai sus redate, se constată că recurentul a exercitat prezenta cale de atac împotriva unei hotărâri ce are caracter definitiv.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive „hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs. Cum în cauză decizia atacată este definitivă, rezultă că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată. Dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, invocate în susținerea recursului nu sunt aplicabile, având în vedere faptul că, pe de o parte, faptul că acestea vizează în mod explicit încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată în fața instanței de judecată.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 36, ce a soluționat recursul în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 368 din 30 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în secții unite, a statuat că „în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor, cum ar fi, în materie penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile acestei instanțe”. Așa fiind, în mod evident, decizia prin care secția I civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale nu mai poate fi supusă controlului judiciar specific reformării, având în vedere și considerentele deciziei menționate.

Pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța trebuie să examineze căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 2223 din 16 noiembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2/2015. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2017.