ÎCCJ, Decizia nr. 88/2017

Decizia civilă nr. 88/2017

Asupra admisibilității în

principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art.

499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 12decembrie 2016, a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5

Judecători recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 2223 din 16

noiembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2/2015

,

prin care s-a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.; s-a respins, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul-revizuent A., împotriva Deciziei nr. 3549 din 7

octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a

VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, în Dosarul nr. x/2/2015.

În temeiul dispozițiilor art. 248

alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va

examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse

judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art.

493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că

acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed.

În conformitate cu dispozițiile art.

125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și

procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva

hotărârilor judecătorești, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc.

civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai

căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și

termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul

ei”.

În speță,

recurentul A. a declarat recurs împotriva deciziei prin care secția I

civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

pronunțat, în sensul respingerii, asupra unei cereri de sesizare a

Curții Constituționale cu o excepție de

neconstituționalitate, formulată în cadrul unui recurs.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc.

civ., sunt supuse recursului hotărârile nedefinitive, cu distincțiile

prevăzute în textul menționat, respectiv: „hotărârile date în

apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și

alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege”.

Raportat la dispozițiile legale

mai sus redate, se constată că recurentul a exercitat prezenta cale

de atac împotriva unei hotărâri ce are caracter definitiv.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., sunt hotărâri definitive „hotărârile date în recurs,

chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”.

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ., republicat,

hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.

Cum în cauză decizia atacată

este definitivă, rezultă că recurentul nu are deschisă

calea de atac exercitată.

Dispozițiile art.

29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, invocate în

susținerea recursului nu sunt aplicabile, având în vedere faptul că,

pe de o parte, faptul că acestea vizează în mod explicit încheierea

prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

ridicată în fața instanței de judecată.

Pe de altă

parte, prin Decizia nr. 36, ce a soluționat recursul în interesul legii,

publicată în M. Of., Partea I nr. 368 din 30 mai 2007, Înalta Curte de

Casație și Justiție, constituită în secții unite, a

statuat că „în raport de reglementările legale specifice

organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar

încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale, pronunțate de ultima instanță în ierarhia

instanțelor, cum ar fi, în materie penală, Completul de 9

judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție

și, în celelalte materii, secțiile acestei instanțe”.

Așa fiind, în mod evident, decizia

prin care secția I civilă, a Înaltei Curți de Casație

și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale nu mai poate fi supusă controlului judiciar specific

reformării, având în vedere și considerentele deciziei menționate.

Pentru a da

eficiență principiului constituțional al egalității în

fața legii și autorităților, instanța trebuie să

examineze căile de atac cu care este sesizată prin prisma

îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală

și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă

acestora.

Așadar, în raport cu

dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei

hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de

atac, recursul declarat de

A.

nu poate fi primit.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 2223 din 16 noiembrie 2016,

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, în Dosarul nr. x/2/2015.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 13 martie 2017.