ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 400/2018

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 22/FCJI din 27 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și, în temeiul dispozițiilor art. 103 și 107 din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a respins sesizarea formulată de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, prin procuror superior A., privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 06 mai 2016, în Dosarul cu nr. de referință x/10, de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, întemeiat pe mandatul de arestare pentru executare, emis de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, la data de 17 martie 2016, în Dosarul cu nr. de referință x/10, pe numele persoanei solicitate B., în vederea executării restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, în urma deducerii duratei de 265 zile (arest preventiv și arestare temporară), aplicată prin sentința pronunțată de instanța Fürth (Bayern), Tribunalul Regional Nűrnberg-Fűrth, Germania, în legătură cu decizia de revocare a Tribunalului Regional Augsburg, instanța penală externă din Aichach (data sentinței 14.03.2011, 11.07.2011 precum și 16.01.15, cu forță juridică în 19.07.2011, precum și 04.02.2015), în Dosarul nr. x/10 precum și 1 AIC StVk 594/14, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de "furt în bandă agravant" și "tentativă de furt în bandă agravant", prevăzute de: Fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a, art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a: art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a: art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3: art. 244a alin. (1) St:GB, fapta a IV-a;art. 244 a alin. (1), art. 23 StGB din C. pen. german.

În baza art. 107 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, s-a solicitat Biroului Național SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de autoritățile germane în baza mandatului european de arestare menționat și, totodată, s-a dispus ca sentința să fie comunicată autorităților prevăzute de art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, prin Sentința penală nr. 60/FCJI/2017 din 09 noiembrie 2017 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În temeiul dispozițiilor art. 103 și 107 din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost respinsă sesizarea formulată de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 06 mai 2016, în Dosarul cu nr. de referință x/10, de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, întemeiat pe mandatul de arestare pentru executare, emis de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, la data de 17 martie 2016, în Dosarul cu nr. de referință x/10, pe numele persoanei solicitate B., în vederea executării restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, în urma deducerii duratei de 265 zile (arest preventiv și arestare temporară), aplicată prin sentința pronunțată de instanța Fürth (Bayern), Tribunalul Regional Nűrnberg-Fűrth, Germania, în legătură cu decizia de revocare a Tribunalului Regional Augsburg, instanța penală externă din Aichach (data sentinței 14.03.2011, 11.07.2011 precum și 16.01.2015, cu forță juridică în 19.07.2011, precum și 04.02.2015), în Dosarul nr. x/10, precum și 1 AIC StVk 594/14, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de:

"furt în bandă agravant" și "tentativă de furt în bandă agravant", prevăzute de: Fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a, art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3:art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a: art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a: art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3:art. 244a alin. (1) St:GB, fapta a IV-a;art. 244 a alin. (1), art. 23 StGB din C. pen. german.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iași a reținut că, la 9 noiembrie 2017, pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, privind arestarea provizorie, pentru 30 de zile, a persoanei solicitate B., în baza sesizării Procuraturii Nűrnberg-Fűrth, Germania, privind executarea mandatului european de arestare emis la 06 mai 2016, în Dosar nr. x/10, în vederea executării restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare (în urma deducerii duratei de 265 zile arestare preventivă și arestare temporară) aplicată prin sentința penală a Tribunalului Regional Nűrnberg-Fűrth, Germania, în legătură cu decizia de revocare a Tribunalului Regional Augsburg, instanța penală externă din Aichach, Germania.

La termenul de judecată din 09 noiembrie 2017, s-au adus la cunoștința persoanei solicitate informarea privind drepturile sale, precum și conținutul mandatului european de arestare, conținutul și efectele regulii specialității, posibilitatea de a consimți la predare către autoritatea judiciară emitentă punându-i-se în vedere caracterul irevocabil al consimțământului dat și caracterul definitiv al hotărârii de predare, în baza acestui consimțământ.

S-a mai arătat că, fiind audiată, persoana solicitată B. a declarat că nu consimte să fie predată autorităților judiciare emitente a mandatului european de arestare, că nu renunță la regula specialității, că nu este de acord să execute pedeapsa în statul emitent și este de acord să o execute în România, dar și că nu a mai fost urmărită penal, judecată, privată de libertate sau condamnată în alt stat membru al Uniunii Europene sau în vreun stat terț, pentru aceleași fapte care fundamentează mandatul european de arestare emis. Persoana solicitată a arătat că a mai fost condamnată în Franța la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru alte fapte și în Germania la pedeapsa de 5 ani închisoare și, în urma recunoașterii hotărârii penale germane, a fost transferată în țară în vederea executării pedepsei, din care a fost liberată condiționat la 11 octombrie 2017.

În cadrul controlului exercitat asupra mandatului european de arestare, Curtea a constatat că Procuratura din Nűrnberg-Fűrth, Germania, a emis mandatul european de arestare la data de 6 mai 2016 pe numele persoanei solicitate B., solicitând arestarea și predarea persoanei solicitate pentru executarea restului de pedeapsă din pedeapsa de 2 ani închisoare, după deducerea perioadei de 264 de zile de arest preventiv și o zi arestare temporară, pedeapsă ce i-a fost aplicată de instanța Fürth (Bayern), Tribunalul Regional Nűrnberg-Fűrth, în legătură cu decizia de revocare a Tribunalului Regional Augsburg, instanța penală externă din Aichach, din 14 martie 2011, 11 iulie 2011, precum și 16 ianuarie 2015, rămasă definitivă la 19 iulie 2011, precum și 4 februarie 2015, în Dosar nr. x II Ns 606 Js 48179/10 precum și 1 AIC StVk 594/14, hotărâre care a stat la baza mandatului european de arestare a cărui executare se solicita.

S-a reținut că mandatul european de arestare se referă la următoarele patru fapte penale:

"Fapta întâi: în data de 24.08.2010, acuzații B. și C. și persoanele urmărite D. și E., au extras, în colaborare conștientă și voită ca bandă, din spațiile comerciale ale firmei (...), Dianastraße 23, 90441 Nűrnberg, 24 de articole cosmetice, 4 dispozitive de redare tip MP3, 1 stick de memorie USB, 1 agent de curățare și 2 perechi de boxeri, cu valoare totală de 569,28 euro pentru a păstra pentru sine produsele fără să plătească.

Fapta a II-a: în data de 06 septembrie 2010, la ora 14:15, acuzații B. și F. și persoana urmărită E., au extras, în colaborare conștientă și voită ca bandă, din spațiile comerciale ale firmei (...), Westliche Stadtmauerstraße 27, 91054 Erlangen, 2 sticle de G. și trei sticle de cognac cu valoare totală de 106.95 euro, pentru a păstra pentru sine produsele fără să plătească.

Fapta a III-a: în data de 27 septembrie 2010, ora 14:30, acuzații H., I., F. și B. și persoana urmărită E., au extras, în colaborare conștientă și voită ca bandă, din spațiile comerciale ale firmei (...) Ansvacher Straße 11, 91710 Guzenhausen, 15 sticle de alcool de înaltă calitate, în special G., în valoare totală de 345,98 euro, pentru a păstra pentru sine produsele fără să plătească.

Fapta a IV-a: în data de 20.09.2010, la ora 16:00, acuzații B., H., I. și F. precum și persoana urmărită E., s-au deplasat, în colaborare conștientă și voită ca bandă, în spațiile comerciale ale firmei (...), Rothenburger Straße 70, 90522 Oberasbach, pentru a extrage de acolo din nou băuturi alcoolice de înaltă calitate. Cu puțin timp înainte ca prada să fie pusă de pe etajeră în rucsacul adus, făptașii au fost deranjați de un angajat al (...), au renunțat la intenția lor și s-au deplasat în direcția casă. Acolo acuzatul H. a extras produse din tutun și dulciuri cu o valoare a produselor de 14,60 euro, pentru a păstra pentru sine produsele fără să plătească." care constituie infracțiunile de furt în bandă agravat (fapta 1-3) și tentativă de furt în bandă agravat (fapta 4), încadrarea lor juridică fiind: Fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a, art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3:art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a: art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3: art. 244a alin. (1) StGB, fapta a IV-a: art. 244a alin. (1), art. 23 StGB, fapta 1-3:art. 244a alin. (1) St:GB, fapta a IV-a; art. 244 a alin. (1), art. 23 StGB.

S-a mai reținut că infracțiunile sunt marcate de autoritatea juridică emitentă în categoria "furt în formă organizată sau jefuire agravantă", situație în care autoritatea judiciară de executare este exonerată să verifice regula dublei incriminări, precum și faptul că mandatul european de arestare se bazează pe mandatul de arestare pentru executare, emis la 17 martie 2016, în Dosar nr. x VRs 48179/10 de Procuratura Nűrnberg-Fűrth și pe hotărârea penală de condamnare menționată.

La dosar au fost atașate Sentința penală nr. 2/FCJI/2017 din 13 ianuarie 2017 a Curții de Apel Iași, Sentința penală nr. 75/MEA din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 966/5 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sentința penală nr. 118/19 octombrie 2017 a Curții de Apel Bacău, definitivă, și Sentința penală nr. 36/CCJI din 25 august 2015 a Curții de Apel Iași.

Din declarațiile persoanei solicitate și examinarea actelor dosarului, Curtea de Apel Iași a reținut următoarea situație juridică a persoanei solicitată și următoarea situație de fapt:

Prin Sentința penală nr. 75/MEA din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 966/5 iulie 2016 a Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis și s-a pus în executare același mandat european de arestare care face și obiectul cauzei, respectiv a Mandatului european nr. 606 VRs 48179/10 emis la 06 mai 2016 pentru executarea aceluiași rest de pedeapsă din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de instanța germană, dispunându-se amânarea predării persoanei solicitată B. către Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania. De asemenea, s-a dispus arestarea persoanei solicitate, mandatul de arestare urmând a fi pus în executare la momentul încetării motivului de amânare, respectiv după executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată de instanța germană, recunoscută prin Sentința penală nr. 36/2015 a Curții de Apel Iași.

Prin Sentința penală nr. 118 din 19 octombrie 2017 a Curții de Apel Bacău (definitivă), în baza art. 103

1

alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a revocat executarea Mandatului european de arestare nr. 606 VRs 48179/10 emis la 6 mai 2010 de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, față de persoana solicitată B. și s-a revocat măsura arestării provizorii dispusă față de aceasta în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania, reținându-se că, la data de 17 octombrie 2016, a fost ștearsă semnalarea din sistemul Schengen privind executarea respectivului mandat european de arestare.

Prin adresa nr. x, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul SIRENE a informat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași că, la data de 27 mai 2016, Biroul SIRENE Național din Germania a introdus semnalarea pe numele persoanei solicitată B., la care s-a atașat același mandat european de arestare, în urma căreia s-a declanșat, a doua oară, procedura de executare a aceluiași mandat ce face obiectul cauzei.

În referatul de sesizare al instanței, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a precizat că sunt aplicabile dispozițiile art. 111 din Legea nr. 302/2004 și că, prin reintroducerea în Sistemul de Informații Schengen a aceluiași mandat european de arestare, nu a avut loc o revocare a deciziei în baza căreia acesta a fost emis, cum s-a reținut prin Sentința penală nr. 118/19 octombrie 2017 a Curții de Apel Bacău, ștergerea alertei neechivalând cu revocarea deciziei în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare.

Instanța a reținut că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 111 din Legea nr. 302/2004, care la alin. (4) prevede că "în cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte", întrucât nu este îndeplinită cerința premisei, respectiv "depășirea termenelor maxime pentru predare", termene care sunt prevăzute de art. 110 din Legea nr. 302/2004, dar și pentru că față de persoana solicitată B. nu a fost emis un alt mandat european de arestare bazat pe aceleași fapte și în același scop, aceasta nefiind predată deoarece autoritatea germană a șters semnalarea Schengen din sistem, finalizată cu revocarea executării mandatului european de arestare, și nu pentru că s-ar fi depășit termenele de predare. Aceasta este singura ipoteză și singura bază legală care permite emiterea și executarea unui nou mandat european de arestare întemeiat pentru aceleași fapte. Ca urmare, s-a apreciat că, în cauză, se tinde la executarea, pentru a doua oară, a aceluiași mandat european de arestare, situație care nu este prevăzută de lege și care este rezultatul retragerii mandatului european de arestare din sistemul Schengen, după pronunțarea hotărârii prin care se executase mandatul european de arestare.

S-a mai arătat că Hotărârea penală nr. 118 din 19 octombrie 2017 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a revocat executarea Mandatului european de arestare nr. 606 VRs 48179/10, emis la 6 mai 2016 de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, împotriva persoanei solicitate B. pentru același scop, al executării restului de pedeapsă din pedeapsa de 2 ani închisoare, este definitivă și are autoritate de lucru judecat în cauză, întrucât are ca obiect executarea aceluiași mandat european, emis de aceeași autoritate judiciară străină, la aceeași dată, împotriva aceleași persoanei solicitate, nefiind posibilă o analiză a legalității acesteia din punctul de vedere al semnificației ștergerii alertei Schengen nu este posibilă, aspect care depășește cadrul procesual al învestirii instanței.

Prin hotărârea penală menționată s-a stabilit, în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat, revocarea executării Mandatului european de arestare nr. 606 VRs 48179/10 emis de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, la data de 6 mai 2016.

Față de aceste aspecte, Curtea de Apel Iași a apreciat că se impune respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, privind arestarea provizorie a persoanei solicitate și a sesizării formulată de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 06 mai 2016, în Dosar nr. x VRs 48179/10 de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, pe numele persoanei solicitate B. pentru executarea restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de instanța germană.

În acest sens, s-a arătat că soluția de respingere a executării mandatului european de arestare emis pentru executarea unei pedepse, pentru că persoana solicitată B. este cetățean român și a declarat, conform art. 103 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, că nu este de acord să execute pedeapsa în statul emitent, ar fi condus la aplicarea art. 98 alin. (3) și (4) din Legea nr. 302/2004, care reglementează recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare, pe cale incidentală, dacă nu s-ar opune autoritatea de lucru judecat a Sentinței penale nr. 118 din 19 octombrie 2017 a Curții de Apel Bacău, precum și lipsa condițiilor prevăzute de art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 care invalidează sesizarea.

Cu privire la recunoașterea hotărârii penale de condamnare, s-a precizat că, prin Sentința penală nr. 36/CCJI din 25 august 2015 a Curții de Apel Iași, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și, în consecință, a fost recunoscută hotărârea penală de condamnare a numitei B., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru care s-a dispus transferarea acesteia în România, pentru continuarea executării pedepsei, însă s-a respins cererea de recunoaștere și punere în executare în România, a sentinței penale pronunțată de Judecătoria Fűrth, secția Minori cu asesori populari din 14 martie 2011 în Dosar nr. x/10 Jug, modificată și rămasă definitivă prin sentința penală pronunțară de Tribunalul Nűrnberg-Fűrth, secția Minori din 11 iulie 2011 în Dosar nr. x II Ns 606 Js 48179/2010 și modificată prin hotărârea pronunțată la 16 ianuarie 2015 a Tribunalului Augsburg, secția externă de executări penale de pe lângă Judecătoria Aichach, în Dosar nr. x/14, prin care B. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare, respectiv pedeapsa pentru care a fost emis mandatul european de arestare din 6 mai 2016, întrucât această pedeapsă nu era executorie pe teritoriul statului de condamnare și autoritățile germane nu au dispus asupra executării acestei pedepse, apreciind că nu este posibilă executarea întrucât condamnata B. nu a renunțat la regula specialității. Regula specialității fusese impusă inițial în executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile germane, la data de 31 martie 2014 în Dosarul nr. x/13, pentru urmărirea penală și judecarea persoanei solicitată B. în procedura finalizată cu condamnarea acesteia la pedeapsa de 5 ani închisoare. S-a mai arătat că B. a fost predată autorităților germane prin Sentința penală nr. 17 din 19 mai 2014 a Curții de Apel Iași în executarea mandatului european cu respectarea beneficiului regulii specialității. Raportat la acest beneficiu, autoritățile germane au apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare nu este executorie pe teritoriul german, întrucât B. nu renunțase la regula specialității.

Revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare s-a dispus prin hotărârea Tribunalului Augsburg, secția externă de executări penale de pe lângă Judecătoria Aichach din 16 ianuarie 2015, după predarea persoanei solicitate autorităților germane, sub beneficiul regulii specialității, în baza mandatului european de arestare din 31 martie 2014 în Dosar nr. x/13, cu nerespectarea acestei reguli.

Din Hotărârea penală nr. 36/CCJI din 25 august 2015 a Curții de Apel Iași, a rezultat că pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru care s-a emis mandatul european de arestare din 6 mai 2016, nu este executorie pe teritoriul statului membru emitent, revocarea suspendării condiționate producându-se cu încălcarea regulii specialității la care persoana solicitată nu renunțase în procedura executării mandatului european de arestare dispusă prin Sentința penală nr. 17 din 19 mai 2014, așa încât s-a apreciat că nici condițiile de validitate ale mandatului european de arestare din 6 mai 2016, a cărui executare se solicita, nu sunt îndeplinite.

Pe de altă parte, s-a arătat că o procedură de recunoaștere, pe cale incidentală, a hotărârii penale prin care s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare, în urma revocării beneficiului suspendării condiționate aplicată inițial și care face obiectul executării mandatului european, nu poate conduce la o soluție de admitere și recunoaștere a hotărârii penale și de preluare a executării acesteia în România, întrucât ar fi contrară soluțiilor pronunțate prin Sentința penală nr. 36/CCJI din 25 august 2015 și, respectiv, Sentința penală nr. 2/FCJI/13 ianuarie 2017 a Curții de Apel Iași.

S-a constatat, totodată, că persoana solicitată a fost reținută pentru 24 de ore, de la 9 noiembrie 2017, ora 9:40, la 10 noiembrie 2017, ora 9:40, prin Ordonanța de reținere nr. 31/2017 din 9 noiembrie 2017, ora 9:40.

Pentru considerentele expuse, reținând lipsa condițiilor prevăzute de art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, autoritatea de lucru judecat a Sentinței penale nr. 118/2017 a Curții de Apel Bacău, precum și absența condiției de validitate a mandatului european de arestare, sub aspectul caracterului executoriu a pedepsei de 2 ani închisoare, pedeapsă a cărei suspendare condiționată a fost revocată cu încălcarea regulii specialității, sub beneficiul căreia a fost predată autorităților germane prin Sentința penală nr. 17/2014 a Curții de Apel Iași, instanța a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și, în temeiul art. 103 și 107 din Legea nr. 302/2004, a respins sesizarea formulată de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania, privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 06 mai 2016, în Dosarul cu nr. de referință x/10, de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, care a fost admisă prin Decizia penală nr. 15 din 08 ianuarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a desființat sentința penală contestată, reținându-se, în esență, că instanța de fond, în mod greșit, a reținut autoritatea de lucru judecat prin raportare la Sentința penală nr. 118 din 19 octombrie 2017 a Curții de Apel Bacău, având obligația de a judeca cererea pe fond, cu lămurirea, în prealabil, a unor elemente esențiale, care au apărut ulterior pronunțării acestei hotărâri, cu consecințe directe asupra prezumției de lucru judecat. Astfel, s-a arătat că instanța de fond era obligată să lămurească, în prealabil, chestiunile circumscrise regulii specialității, dacă aceasta a fost sau nu respectată la pronunțarea hotărârii de condamnare care face obiectul Mandatului european de arestare nr. 606 VRs 48179/10 din 6 mai 2016, precum și motivul retragerii anterioare a alertei Schengen, care nu este echivalentă cu retragerea mandatului european de arestare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Iași și, în rejudecare, s-au solicitat relații suplimentare de la autoritățile emitente germane, în sensul aspectelor reținute în Decizia nr. 15 din 08 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Adresa nr. x/17 din 08 martie 2018, Procuratura Nűrnberg-Fűrth, a comunicat următoarele:

"a. Ștergerea semnalării în procedura 606 VRs 48179/10 s-a făcut, în măsura în care reiese din informațiile pe care le avem, din greșeală, fiindcă în paralel trebuia ștearsă o semnalare în procedura 603 VRs 45476/13. Din documentele pe care le avem, rezultă că ștergerea în procedura 606 VRs 48179/10 s-a făcut abia pe 23.01.2017. Se pare însă că deja înainte de această dată au existat neconcordanțe în prelucrarea electronică a datelor, fiindcă persoana condamnată, conform sistemului nostru electronic, era semnalată în procedura 606 VRs 48179/10, dar în sistemul organelor de poliție nu era.

b. Pedeapsa cu închisoare de 2 ani din procedura 606 VRs 48179/10 nu a fost executată în Germania, dat fiind faptul că persoana condamnată nu renunțase la regula specialității. În loc, din motivul menționat, s-a înaintat o cerere de preluare a executării pedepsei către autoritățile române.

c. Condamnata a fost reținută temporar pe 27.09.2010 în procedura 606 VRs 48179/10 și s-a aflat în intervalele de timp 28.09.2010 - 06.01.2011, precum și 30.01.2011 - 11.07.2011, în arest preventiv, adică per total timp de 264 de zile. Din 07.01.2011 până pe 29.01.2011 a executat într-o altă procedură a Judecătoriei Köln împotriva condamnatei, care îi aplicase o amendă penală, o pedeapsă privativă de libertate substitutivă."

Prin Adresa nr. x/17 din 20 martie 2018, Procuratura Nűrnberg-Fűrth, a comunicat, suplimentar, la solicitarea instanței, următoarele:

"Hotărârea referitoare la revocarea suspendării pedepsei nu a fost determinantă pentru respectarea principiului specialității, deoarece condamnata la momentul respectiv nu era nici urmărită penal pentru un alt delict, nici condamnată și nici arestată. Decizia de luat era numai asupra revocării unei pedepse cu suspendare cu perioadă probatorie, care, între timp, devenise definitivă. Acest procedeu este admisibil în temeiul jurisprudenței germane. Astfel, întrebarea referitoare la respectarea principiului specialității se referă numai la admisibilitatea executării pedepsei "revocate". Astfel, hotărârea referitoare la revocare este de aplicat cf. art. 27 alin. (3) lit. c) din RB [Decizia-Cadru] 2002/584/JI. Precum am mai prezentat, condamnata nu a renunțat la respectarea principiului specialității. Prezenta solicitare rogatorie a fost solicitată numai pentru a putea executa totuși pedeapsa, ca urmare a revocării suspendării."

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că derularea procedurilor judiciare este cea expusă în Sentința penală nr. 60/FCJI/09.11.2017 a Curții de Apel Iași, reținându-se, în sinteză, că autoritățile emitente din Germania au solicitat predarea persoanei solicitate B. în baza unui mandat european de arestare, emis în 06 mai 2016, pentru executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, devenită executabilă ca urmare a revocării suspendării condiționate, formă de executare dispusă inițial, în baza unui mandat național de arestare pentru executare, emis la 17 martie 2016. În concret, B. a fost predată anterior de România către Germania, la 31 martie 2014, într-un alt dosar, respectiv x/13, pentru cercetare penală și judecată, prin Sentința penală nr. 17 din 19 mai 2014 a Curții de Apel Iași, cu respectarea regulii specialității. Urmare a predării, aceasta a fost condamnată de autoritățile germane la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru faptele din acest prim mandat european, prin sentința penală din 06 octombrie 2014 a Tribunalului Nűrnberg-Fűrth, pedeapsă a cărei executare a început la 06 octombrie 2014 și se finaliza, urmare a deducerilor, la 07 mai 2019.

În timpul executării acestei pedepse de 5 ani închisoare, pe teritoriul Germaniei, autoritățile germane, prin hotărârea din 16 ianuarie 2015 a Tribunalului Augsburg, au dispus revocarea suspendării condiționate a unei alte pedepse de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiuni anterioare predării persoanei solicitate către Germania, în baza primului mandat european, menționat anterior, deși această predare s-a dispus sub condiția respectării regulii specialității. Tocmai datorită acestei reguli, autoritățile germane au constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare nu poate fi executată în Germania, deoarece predarea condamnatei s-a făcut sub beneficiul regulii specialității. În acest context, autoritățile germane au inițiat procedura recunoașterii hotărârilor judecătorești de condamnare a persoanei solicitate, în scopul transferului acesteia în România.

S-a arătat că, prin Sentința penală nr. 36 din 25 august 2015 a Curții de Apel Iași, definitivă prin Decizia penală nr. 352 din 09 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recunoașterea numai a hotărârii judecătorești prin care B. a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare și a fost respinsă recunoașterea hotărârii prin care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.

De asemenea, prin Sentința penală nr. 2 din 13 ianuarie 2017, definitivă prin neapelare, Curtea de Apel Iași a respins cererea de recunoaștere a hotărârii autorității germane prin care B. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Așadar, în ambele cauze anterior menționate, instanțele din România au respins, definitiv, recunoașterea hotărârii de condamnare a persoanei solicitate la pedeapsa de 2 ani închisoare de autoritățile germane, reținându-se, în esență, că a fost încălcat principiul specialității de autoritățile emitente, atunci când s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată pentru fapte anterioare celor care au justificat mandatul european de arestare inițial, respectiv cel care viza infracțiunile pentru care i s-a stabilit pedeapsa de 5 ani închisoare.

După prima hotărâre de respingere a cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești (Sentința penală nr. 36/2015 a Curții de Apel Iași), autoritățile germane, având în vedere că B. era transferată în România pentru a executa cei 5 ani închisoare, recunoscuți prin aceeași hotărâre, au emis mandat european de arestare pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, solicitând predarea persoanei solicitate către Germania pentru executare.

Prin Sentința penală nr. 75 din 22 iunie 2016, Curtea de Apel Bacău a dispus predarea persoanei solicitate, în baza mandatului european, în vederea executării aceleiași pedepse de 2 ani închisoare, mandatul fiind fundamentat pe aceeași hotărâre penală a autorităților germane, pentru care, anterior, prin Sentința penală nr. 36/2016, Curtea de Apel Iași a respins cererea de recunoaștere și transfer în România. Prin hotărârea Curții de Apel Bacău s-a dispus și amânarea predării până la finalizarea executării pedepsei de 5 ani închisoare, pe care persoana solicitată o executa.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 118 din 19 octombrie 2017 a Curții de Apel Bacău, s-a revocat executarea mandatului european de arestare, constatându-se că a fost ștearsă semnalarea din sistemul Schengen privind executarea acestui mandat european.

S-a reținut că, din relațiile comunicate de autoritățile germane în prezenta cauză, rezultă că ștergerea semnalării s-a făcut din greșeală/eroare. Fiind corectată eroarea, autoritățile germane au introdus din nou în sistem semnalarea pe numele B., atașând același mandat european de arestare, în urma căreia s-a declanșat, a doua oară, procedura de executare a aceluiași mandat european de arestare, care face obiectul prezentei cauze.

În rejudecare, așa cum s-a arătat anterior, s-au solicitat relații de la autoritățile germane, din care a rezultat că ștergerea semnalării privind mandatul european a fost rezultatul unei greșeli de operare în sistemul electronic și că pedeapsa de 2 ani închisoare nu a fost pusă în executare în Germania, deoarece persoana solicitată nu renunțase la regula specialității, motiv pentru care autoritățile emitente au înaintat o cerere de preluare a executării pedepsei de autoritățile române (astfel cum rezultă la dosar - "Pedeapsa cu închisoare de 2 ani din procedura 606 VRs 48179/10 nu a fost executată în Germania, dat fiind faptul că persoana condamnată nu renunțase la regula specialității. În loc, din motivul menționat, s-a înaintat o cerere de preluare a executării pedepsei către autoritățile române").

S-a constatat că datele comunicate de statul emitent nu schimbă configurația reținută de Curtea de Apel Iași prin Sentința penală nr. 60/FCJI/2017.

În ceea ce privește mandatul european din cauză, în temeiul căruia s-a solicită predarea persoanei solicitate către Germania, instanța de fond a constatat că acesta a fost emis cu încălcarea regulii specialității, pe care statul emitent trebuia să o respecte, deoarece predarea anterioară de către România a persoanei solicitate B. s-a făcut cu respectarea acestei reguli, la care cetățeanul român nu a renunțat.

S-a mai arătat că autoritățile germane, anterior revocării suspendării condiționate a executării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare, trebuiau să parcurgă procedura cererii de autorizare prevăzută de art. 115 alin. (2) și următoarele din Legea nr. 302/2004, respectiv art. 27 din Decizia-Cadru a Consiliului 2002/584/JAI, dat fiind faptul că, potrivit art. 115 alin. (1) din actul normativ, regula specialității vizează și deținerea unei persoane de autoritățile emitente pentru fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare.

În acest context, reținându-se că B. nu a renunțat la regula specialității nici în fața autorităților emitente și nici a celor de executare și că acest principiu constituie o garanție a respectării drepturilor persoanei care a fost predată, prin respectarea întocmai a condițiilor în care s-a acordat predarea, de natură să împiedice eludarea normelor în această materie, s-a apreciat că mandatul de executare a pedepsei închisorii de 2 ani închisoare are la bază o hotărâre care nu este executorie, caracterul executoriu trebuind îndeplinit ab initio, respectiv hotărârea să poată fi pusă în executare de statul emitent. Or, statul emitent a arătat și în prezent că hotărârea nu este executorie, iar pedeapsa nu poate fi executată în Germania, deoarece B. nu a renunțat la regula specialității.

Ca urmare, întrucât statul emitent a declarat că nu poate pune în executare pedeapsa de 2 ani închisoare, s-a arătat că este evidentă lipsa caracterului executoriu, subliniindu-se că un mandat european de arestare poate fi emis numai pentru pedepse cu închisoarea cu executare efectivă. Deopotrivă, s-a arătat că afectarea validității transformării suspendării condiționate în executare efectivă, prin încălcarea principiului specialității, înlătură situația premisă minimală de emitere a unui mandat european în acord cu prevederile legale incidente.

S-a concluzionat că și în acest moment impedimentul subzistă, el având un caracter permanent și nu temporar, deoarece ține de ansamblul normelor legale care vizează hotărârea pe care se fundamentează mandatul european. În acest context, s-a arătat că emiterea mandatului intern de arestare de către autoritățile germane în 17 martie 2016 și apoi a mandatului european de arestare la 06 mai 2016 nu transformă impedimentul constatat din unul definitiv în unul temporar, nefiind incidente niciuna dintre situațiile de acest tip prevăzute de art. 115 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, respectiv art. 27 alin. (3) din Decizia-Cadru a Consiliului 2002/584/JAI. În plus, părăsirea teritoriului Germaniei nu înlătură protecția oferită de regula specialității persoanei solicitate, în relația dintre cele două state, atâta timp cât nu s-a produs una dintre situațiile menționate anterior.

S-a subliniat că datele comunicate de autoritățile germane prin ultima adresă din cauză, conform cărora hotărârea lor de revocare a suspendării pedepsei nu a fost determinantă pentru respectarea principiului specialității, deoarece persoana solicitată nu era urmărită penal pentru acest delict, nici condamnată și nici arestată, nu sunt în acord cu elementele concrete ale cauzei, din care rezultă că revocarea s-a produs cât timp B. se afla în detenție pe teritoriul Germaniei, urmare a predării ei din România, sub beneficiul regulii specialității.

Ca urmare, s-a apreciat că, în acest mod, s-a înfrânt regula specialității și s-a anulat efectul protectiv pe care îl producea față de persoana solicitată, concluzie care rezultă și din trimiterea la art. 27 alin. (3) lit. c) din Decizia-Cadru 2002/584/JAI din adresa autorităților germane, text care instituie o excepție de la regula specialității, în sensul că o persoană poate fi supusă unei proceduri penale pentru o infracțiune săvârșită înaintea predării, dacă aceasta nu duce la aplicarea unei măsuri care să restrângă libertatea individuală a persoanei. Or, revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare a dus la restrângerea libertății individuale și, astfel, a fost încălcat art. 27 din Decizia-Cadru 2002/584/JAI.

Pe de altă parte, s-a arătat că o procedură de recunoaștere, pe care incidentală, a hotărârii penale prin care s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare, în urma revocării suspendării condiționate aplicată inițial și care face obiectul mandatului european, nu este posibilă deoarece elementele reținute cu privire la lipsa caracterului executoriu a hotărârii și afectarea principiului specialității sunt incidente și în această procedură subsidiară. S-a considerat că punctul de vedere al persoanei solicitate cu privire la executarea acestei pedepse în România reprezintă o apărare în subsidiar, exprimată în procedura de predare în care, expres și constant, a arătat că nu renunță la regula specialității.

În aceste condiții, s-a apreciat că, în măsura în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de validitate ale mandatului european, nici procedurile subsidiare, cum este cea de recunoaștere incidentală, nu pot fi aplicate, afectarea validității provenind din încălcarea principiului specialității, tocmai prin hotărârea care stă la baza mandatului.

Deopotrivă, s-a subliniat că recunoașterea hotărârii judecătorești a fost respinsă, definitiv, de două ori de instanțele din România, respectiv prin Sentința penală nr. 36/25.08.2015 și nr. 2/FCJI/13.01.2017 ale Curții de Apel Iași, iar în prezent, nu există elemente de noutate care să schimbe eșafodajul juridic reținut de instanță și confirmat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 352 din 09 octombrie 2015, în sensul că sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii cu referire la interpretarea dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, tratamentul sancționator al revocării suspendării condiționate neputând face obiectul procedurii de recunoaștere și punere în executare a hotărârilor de condamnare străine în România.

S-a concluzionat că emiterea mandatului european de arestare nu poate înlătura impedimentul care ține de lipsa caracterului executoriu a hotărârii și, implicit, a modalității de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, deoarece o formă administrativă de punere în executare nu poate avea incidență directă asupra hotărârii care stă la baza ei și nu poate corecta eventualele afectări procedurale care derivă din încălcarea unor principii care stau la baza pronunțării hotărârii.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, criticând-o sub aspectul nelegalității și arătând, în esență, că argumentele invocate nu se regăsesc printre motivele de refuz al executării prevăzute expres și limitativ de art. 98 din Legea nr. 302/2004, că aprecierea că revocarea suspendării s-ar fi realizat cu înfrângerea regulii specialității ar duce la un examen al legalității mandatelor de arestare intern și european, ceea ce nu este posibil în această procedură în raport cu dispozițiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, precum și că, față de precizările făcute de persoana solicitată cu prilejul audierii din 9 noiembrie 2017, în sensul că este de acord să execute pedeapsa în România, instanța de fond avea posibilitatea de a recunoaște hotărârea pe cale incidentală în condițiile art. 98 alin. (3) raportat la art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 103 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, eventual, a hotărârii de condamnare în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acestuia drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea. Atunci când nu este necesară acordarea unui termen, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, potrivit art. 107 din Legea nr. 302/2004, emițând de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.

La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 96 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma reglementate de art. 86 din același act normativ și întrunește condițiile cele speciale prevăzute de art. 97 din aceeași lege și dacă, în cauză, este incident vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 98 din Legea nr. 302/2004 ori dispozițiile art. 115 din actul normativ menționat, ce reglementează regula specialității.

Verificând actele dosarului în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că nu se poate da curs sesizării formulate de autoritățile judiciare din Germania în sensul executării mandatului european de arestare emis la data de 6 mai 2016 de Procuratura Nűrnberg-Fűrth în Dosarul cu nr. de referință x/10, întrucât acest mandat a fost emis cu încălcarea regulii specialității, în condițiile în care persoana solicitată B. fusese anterior predată către autoritățile din Germania sub incidența acestei reguli, la care nu renunțase.

Astfel, din examinarea actelor dosarului, rezultă că, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Fürth, secția minori cu asesori populari, la data de 14 martie 2011, în Dosarul nr. x/10 Jug, modificată și rămasă definitivă prin sentința penală pronunțată de Tribunalului Nűrnberg-Fűrth, secția II Minori la data de 11 iulie 2011, în Dosarul nr. x II Ns 606 Js 48179/2010, numita B. a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat.

Ulterior, aceasta a comis mai multe infracțiuni în perioada suspendării condiționate, iar, în vederea efectuării urmăririi penale, autoritățile germane au emis un mandat european de arestare ce a fost pus în executare prin Sentința penală nr. 17 din 19 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, predarea numitei B. făcându-se sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța față de aceasta o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei și cu respectarea beneficiului specialității. Relevant este faptul că în mandatul european de arestare nu s-a făcut vreo referire la antecedentele penale ale persoanei solicitate B. și, în special, la consecințele săvârșirii de noi infracțiuni în perioada de încercare stabilită ca urmare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată definitiv la data de 11 iulie 2011, astfel că predarea acesteia s-a făcut exclusiv pentru efectuarea cercetării penale.

Deși predarea persoanei solicitate s-a realizat cu respectarea beneficiului specialității, ceea ce presupunea ca judecarea sau deținerea persoanei solicitate să nu poată avea loc pentru alte fapte comise anterior predării acesteia în baza mandatului european de arestare, autoritățile germane au dispus, la data de 16 ianuarie 2015, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei cu închisoarea de 2 ani aplicată prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Fűrth, secția minori cu asesori populari, la data de 14 martie 2011, modificată și rămasă definitivă prin sentința penală pronunțată de Tribunalului Nűrnberg-Fűrth, secția II Minori la data de 11 iulie 2011, fără, însă, a dispune și asupra executării pedepsei, apreciind că aceasta nu este posibilă întrucât condamnata B. nu a renunțat la regula specialității (conform Adresei nr. x/17 din 8 martie 2018 emisă de Procuratura Nűrnberg-Fűrth).

Așadar, mandatul european de arestare a cărei executare se solicită are la bază o hotărâre judecătorească care, încă de la început, nu a fost executorie, neputând fi pusă în executare de statul emitent, de vreme ce numita B. nu renunțase, la momentul predării sale, la regula specialității. Sub acest aspect, se impune a se menționa că, pentru a putea solicita executarea efectivă a pedepsei de 2 ani închisoare, autoritățile judiciare germane trebuiau, anterior revocării suspendării condiționate a executării acesteia, să parcurgă procedura cererii de autorizare prevăzută de art. 115 alin. (2) și următoarele din Legea nr. 302/2004, respectiv art. 27 din Decizia-Cadru a Consiliului 2002/584/JAI, ceea ce nu s-a întâmplat.

Ca urmare, în condițiile în care, la momentul predării sale în Germania, în anul 2014, în baza Sentinței penale nr. 17 din 19 mai 2014 a Curții de Apel Iași, persoana solicitată B. nu a renunțat la regula specialității, reglementată de art. 115 din Legea nr. 302/2004, în cauză au devenit incidente dispozițiile alin. (2) din actul normativ menționat, în conformitate cu care, "cu excepția cazurilor menționate la alin. (1) și (4), persoana predată autorităților române nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul membru de executare o consimte". Din interpretarea acestor dispoziții în coroborare cu cele ale art. 115 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 302/2004, care transpun prevederile art. 27 alin. (3) lit. c) din Decizia-Cadru 2002/584/JAI, rezultă că persoana predată poate fi supusă unei proceduri penale în statul în care a fost predată în legătură cu o infracțiune săvârșită anterior predării numai în măsura în care aceasta nu se finalizează cu aplicarea unei pedepse privative de libertate. Or, măsura revocării suspendării executării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată în Dosarul cu nr. de referință x/10, conduce chiar la restrângerea libertății individuale a persoanei predate.

Contrar susținerilor parchetului, în cauză nu s-a constatat incidența unui motiv de refuz din cele reglementate expres de art. 98 din Legea nr. 302/2004, ci s-a dat eficiență unui principiu al cooperării judiciare internaționale în materie penală, regula specialității constituind o garanție a respectării, ulterior predării, de către statul solicitant a drepturilor persoanei față de care a fost emis un mandat european de arestare, prin împiedicarea eludării condițiilor în care s-a acordat predarea, fără ca prin această procedură să se verifice legalitatea mandatelor de arestare național și european emise de autoritatea străină, verificările făcute vizând exclusiv respectarea cerințelor impuse de Decizia-Cadru a Consiliului 2002/584/JAI.

Pentru aceleași argumente, în cauză nu se poate proceda, așa cum a susținut parchetul, nici la recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii penale prin care s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare, ca urmare a revocării suspendării condiționate aplicate inițial, ce formează obiectul mandatului european de arestare a cărei executare se solicită, aspectele vizând lipsa caracterului executoriu și încălcarea regulii specialității fiind valabile și în această procedură subsidiară.

Față de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 și Decizia-Cadru a Consiliului 2002/584/JAI pentru executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile germane cu privire la persoana solicitată B., acesta fiind emis cu încălcarea regulii specialității prevăzute art. 115 alin. (2) cu referire la art. 115 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 27 din decizia cadru menționată.

Pentru considerentele prezentate anterior, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Sentinței penale nr. 22/FCJI din 27 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind persoana solicitată B.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași vor rămâne în sarcina statului, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Sentinței penale nr. 22/FCJI din 27 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind persoana solicitată B.

Cheltuielile ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 400 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință public