ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2306/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 10.09.2015, sub nr. x/2015, reclamanta-pârâtă A. l-a chemat în judecată pe pârâtul-reclamant B., solicitând instanței să dispună stabilirea locuinței minorei C., la domiciliul său, exercitarea autorității părintești în comun, obligarea pârâtului-reclamant la plata în favoarea minorei a unei pensii de întreținere reprezentând 1/4 din veniturile acestuia/din venitul minim pe economie, de la data introducerii acțiunii și încuviințarea ca pârât ui-reclamant să păstreze legăturile personale cu minora, propunând un program de vizitare; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5034 din 28.06.2016 a Judecătoriei sectorului 5 București, au fost admise în parte cererea principală și cererea reconvențională, s-a dispus ca autoritatea părintească în privința minorei C., să se exercite de către ambii părinți, a fost stabilită locuința minorei la mamă, a fost obligat pârâtul-reclamant să contribuie la întreținerea minorei în natură în cotă de 1/4 din venitul net lunar, dar nu mai puțin de1/4din venitul minim net pe economia României, cu începere de la data pronunțării hotărârii și până la majoratul beneficiarei; reclamanta-pârâtă va comunica, la datele de 05 și 20 ale lunii, prin e-mail, necesitățile minorei, iar pârâtul-reclamant va livra bunurile și serviciile solicitate până la datele de 15, respectiv 25 ale lunii, s-a încuviințat ca pârâtul-reclamant să aibă legături personale cu minora conform următorului program: până la împlinirea vârstei de 2 ani, în afara domiciliului minorei, în fiecare zi de miercuri, între orele 19:00-20:00, în prima și a treia săptămâna din lună, duminică de la orele 10:00 la orele 20:00; de ziua de naștere a copilului, între orele 16:00-19:00; după împlinirea vârstei de 2 ani, în fiecare zi de miercuri, între orele 19:00-20:00, în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbăta la orele 11:00 până duminică la orele 20:00; de ziua de naștere a copilului, între orele 16:00-19:00; în anii pari perioada 25.12 de la ora 12:00- 27.12. la ora 18:00, și 3 zile de Paști, de sâmbătă la ora 31:00 până luni la ora 18:00, iar în anii impari perioada 30.12 ora 18:00-02:01 ora 19:00; o săptămână în vacanța de vară, în concediul tatălui, cu obligația pentru acesta de a notifica mamei perioada cu 60 de zile anterior; cu obligația pentru pârâtul reclamant de a lua minora de la domiciliul mamei și a-l duce înapoi ia finalul programului de vizită, a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 1503/A din data de 08.05.2017, pronunțată de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-au hotărât următoarele;

"Admite apelurile formulate de apelanta-reclamantă-pârâtă A., domiciliată în București și cu reședința în București, și de apelantul-pârât-reclamant B., domiciliat în București, împotriva sentinței civile nr. 5034 din 28.06.2016, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în Dosarul nr. x/2015.

Schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că:

Obligă pârâtul-reclamant să contribuie la întreținerea minorei C., în natură în cotă de 1/4 din venitul net lunar, dar nu mai puțin de 1/4 din venitul minim net pe economia României, cu începere de la data pronunțării hotărârii și până la majoratul beneficiarei.

Încuviințează ca pârâtul-reclamant să aibă legături personale cu minora conform următorului program:

- până la împlinirea vârstei de 3 ani, în afara domiciliului minorei, în fiecare zi de vineri, între orele 17:00-20:00, în prima și a treia săptămână din lună, duminică de la orele 10:00 la orele 20:00; de ziua de naștere a copilului, între orele 16:00 -19,00; cu obligația pentru pârâtul-reclamant de a lua minora de la domiciliul mamei și a o duce înapoi la finalul programului de vizită;

- după împlinirea vârstei de 3 ani, în fiecare zi de miercuri, între orele 17:00-20:00, în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă de la orele 11:00 până duminică la orele 20:00; de ziua de naștere a copilului, între orele 16:00-19:00; în anii pari perioada 25.12 de la ora 12:00- 27.12. la ora 18:00 și 3 zile de Paști, de sâmbătă la ora 11,00 până luni la ora 18:00, iar în anii impari perioada 30.12 ora 18:00-02:01 ora 19:00; o săptămână în vacanța de vară, în concediul tatălui, cu obligația pentru acesta de a notifica mamei perioada cu 60 de zile anterior; cu obligația pentru pârâtul-reclamant de a lua minora de la domiciliul mamei și a o duce înapoi la finalul programului de vizită.

Menține în rest dispozițiile sentinței civile apelate".

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta a declarat recurs, depus la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, care s-a înaintat către Curtea de Apel București, fiind declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52 din 13.02.2018.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14.05.2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 11.

Prin rezoluția completului din data de 15 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 07 iunie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs, părțile fiind citate în acest sens.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către tribunal într-un litigiu având ca obiect exercitarea autorității părintești.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că; "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară, a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, rezultă că nu este incidență norma art. 91 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de către reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1503/A din data de 08 mai 2017, pronunțată de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07.06.2018.