AFFAIRE ENESCU ET SC EDITURA ORIZONTURI SRL c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

25.11.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ENESCU ET SC EDITURA ORIZONTURI SRL c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 9585/04) HOTĂRÂREA STRASBURG noiembrie 2008 DEFINITIVF 25/02/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera de consiliu la 4 noiembrie 2008, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9585/04) îndreptat împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Ioan Enescu și o casă de ediție de drept românesc, SARL Editions Orizonturi Editură Editura Orizonturi SRL de mai jos, Tribunalul este reprezentat de dl Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe, agent al guvernului român pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanții susțin că Hotărârea din 19 septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, care găzduiește recursul extraordinar în anulare (recursul anual) ) format de procurorul general, a avut ca efect încălcarea dreptului lor la un proces echitabil, astfel cum a fost recunoscut prin art. 6 din Convenție și dreptul lor la respectarea proprietăților lor, cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. La 10 iulie 2007, președintele secțiunii a treia a decis să comunice cererea guvernului. 3 din Convenție s-a decis, de asemenea, că se va examina în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Primul reclamant, director al editurii, care este a doua reclamantă, s-a născut în 1940 și locuiește în București. Casa de ediție solicitantă este o societate cu răspundere limitată de drept românesc, cu sediul social la București. La 18 decembrie 1995, D.C., traducător la românesc al romanului Shygun al lui James Clavell, a publicat în ziarul România eliberat un articol intitulat Un traducător a acuzat Acest articol punea sub semnul întrebării relațiile contractuale dintre traducător și editorul său, editura reclamantă, condusă de primul reclamant. D.C. menționa că mai târziu a publicat un plagiat al acestei traduceri. D.C. a scris, de asemenea, că a inițiat o procedură civilă împotriva editorului său pe această temă și că acesta din urmă a făcut amenințări la adresa sa și a încercat prin orice mijloace să întârzie și să-și înăbușe demersurile judiciare. Procedura inițiată de reclamanți împotriva D.C. al șefului calomniei La 15 februarie 1996, considerând calomniatoare cuvintele pe care D.C. le-a exprimat în articolul său, editura Orizonturi laassenda în justiție pentru calomnie și a solicitat despăgubiri. La 16 februarie 1996, primul reclamant s-a adresat și el în justiție D.C. care se plângea de conținutul calomniator al articolului publicat în ziarul România libertă și s-a constituit parte civilă. Printr-o decizie din 28 septembrie 1999, Tribunalul de Primă Instanță din secțiunea IV din București a trimis cauza Tribunalului de Primă Instanță din I. raionul pentru a permite tratarea în comun a celor două acțiuni penale inițiate de cei doi reclamanți împotriva D.C., în legătură cu articolul pe care îl publicase la 18 decembrie 1995. La 8 decembrie 1999, Tribunalul de Primă Instanță din I. La 9 decembrie 1999 și-a declinat competența în favoarea instanței sesizate în primul rând, și anume tribunalul de primă instanță din secțiunea IV din București. La 8 noiembrie 2000, D.C. a fost achitat și pretențiile civile ale reclamanților au fost respinse. Prin pronunțarea hotărârii, instanța a considerat că elementele constitutive ale actului de calomnie lipseau în speță. El a constatat că, în articolul său, D.C. menționase situația în litigiu existentă între ea și fostul său editor, fără nicio intenție de calomnie. Instanța a respins cererile de despăgubire pe motiv că părțile vătămate nu au avut în vedere prin nici un mijloc de probă existența unui prejudiciu. 10. Reclamanții au formulat un recurs în recurs (recurs) ) care a fost primit de tribunalul județ din București la 26 aprilie 2001. Tribunalul a pronunțat hotărârea pronunțată în primă instanță în ceea ce privește acțiunea civilă. El a condamnat D.C. să plătească 50 000 000 de lei românești vechi (ROL) fiecărei părți vătămate în ceea ce privește prejudiciile aduse prejudiciilor morale. 11. La 22 aprilie 2002, procurorul general, în urma cererii D.C., a introdus un recurs extraordinar în anulare în fața Curții Supreme de Justiție și a informat Curtea Supremă de Justiție cu privire la anularea hotărârii din 26 aprilie 2001 prin care a criticat această hotărâre pentru acordarea în mod eronat a unor daune și interese morale reclamanților. 12. Prin hotărârea din 19 septembrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, recursul în anulare formulat de procurorul general a fost acceptat și hotărârea din 26 aprilie 2001 a fost anulată, pretențiile civile ale reclamanților fiind respinse, pe motiv că nici un fapt ilegal nu putea fi imputat D.C., care își exercitase în mod legal libertatea de exprimare, menționând litigiile existente între aceasta și reclamanții privind anumite drepturi de proprietate intelectuală. Alte proceduri între aceleași părți 13. Printr-o decizie definitivă din 19 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiție a decis în favoarea casei de ediții reclamante într-o procedură civilă de plagiat privind publicarea romanului Shugun . Ca urmare a unui recurs în anulare formulat de procurorul general, prin hotărârea din 13 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, casei de ediții solicitante i se impune plata unei despăgubiri în valoare de aproximativ 45 000 de lei românești (RON), în beneficiul D.C., suma pe care a primit-o ca urmare a unei proceduri de lichidare judiciară. Aceste fapte sunt descrise în hotărârea pronunțată în cauza SC Editura Orizonturi S.R.L. c. România , n 15872/03, din 3 mai 2008. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT14. În esență, dreptul intern relevant privind acțiunea în anulare este descris în Hotărârile Brumarescu c. România , [GC], nr 28342/95, § 32-33 CEDH 1999-VII și Mașinexportimport Industrial Group SA c. România, 22687/03, 1 decembrie 2005, § 22. printr-un regulament de urgență ( Ordonanța de urgență ) a guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003, publicat în Jurnalul Oficial nr. 460 din 28 iunie 2003, articolele 330-330 Codul de procedură civilă care reglementează recursul în anulare a fost abrogat. În temeiul dispozițiilor tranzitorii, hotărârile judecătorești pronunțate până la data intrării în vigoare a regulamentului erau supuse căilor de atac existente la data la care au fost pronunțate hotărârile. Potrivit reclamanților, hotărârea din 19 septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, care acceptă recursul în anulare formulat de procurorul general împotriva unei decizii definitive, a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție, care dispune de Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 17. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond 19. Guvernul subliniază că, în speță, spre deosebire de cauza Brumăescu , recursul în anulare a fost introdus în scopul de a menține o interpretare coerentă a dispozițiilor legale în vigoare. Acesta susține, de asemenea, că: spre deosebire de cauza Mașinexport Import Industrial Group SA , în cazul în care recursul în anulare a fost introdus la cererea autorităților statului, în speță, litigiul în litigiul în litigiu a avut loc între particulari și procurorul general și-a introdus recursul în anulare la cererea uneia dintre părți. 20. Reclamanții contestă argumentele guvernului, invocând principiul securității rapoartelor juridice. Curtea amintește că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, trebuie să se facă în lumina preambulului convenției, care stabilește preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care, printre altele, dorește ca soluția dată definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai fie pusă în discuție (Brumărescu, menționat anterior, § 61). În conformitate cu acest principiu, nicio parte nu are dreptul de a solicita supravegherea unei hotărâri definitive și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre cu privire la aceasta. Instanțele superioare trebuie să-și folosească puterea de supraveghere doar pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a efectua o nouă examinare. Supravegherea nu trebuie să devină un apel deghizat și simplul fapt că există două puncte de vedere asupra subiectului nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unui caz. Acest principiu nu se poate deroga decât atunci când există motive substanțiale și impetuoase la Õ (Riabykh c. Rusia 52854/99, § 52, CEDH 2003 IX). În speță, Curtea constată că pârâta în procedura internă, în speță o persoană particulară, și-a văzut cauza ascultată de Tribunalul de Primă Instanță al celui de-al IV-lea Districtul București apoi, la recurs, de tribunalul județ din București. Aceste tribunale au examinat responsabilitatea pârâtei din cauza presupuselor acuzații de calomnie pe care le-a ținut. În nici un moment procurorul nu a intervenit în procedură. 23. Curtea arată că, în prezenta cauză, există două dintre elementele care au condus Curtea, în cauza Brumăescu, la constatarea necunoașterii principiului securității raporturilor juridice și, prin urmare, a încălcării articolului 6 alineatul (1) din convenție. și anume acțiunea într-un litigiu civil al procurorului general care nu a fost parte la procedură și contestarea unei hotărâri definitive care a dobândit autoritatea de lucru judecat (a se vedea, de asemenea, SC Mașinexportimport Industrial Group SA menționat anterior, 36) În ceea ce privește termenul de introducere a recursului în anulare, deși în speță, spre deosebire de cauza Brumescu , în cazul în care procurorul general nu a fost obligat de niciun termen, exercitarea acestei căi de atac extraordinare a avut loc în termenul legal de un an prevăzut la art. 330 din Codul de procedură civilă, Curtea consideră că această diferență nu este de natură să determine o abordare diferită de cea a cauzei Brumescu 24. Curtea arată, în sfârșit, că, printr-un regulament de urgență nr. 58 din 25 În iunie 2003, recursul în anulare în materie civilă a fost eliminat, autoritățile române recunoscând astfel, cel puțin indirect, că această cale de atac extraordinară era contrară principiului securității rapoartelor juridice. 25. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că anularea hotărârii definitive din 26 aprilie 2001 a adus atingere dreptului recurentelor la un proces echitabil. 26. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 II. Reclamanții se plâng că hotărârea din 19 septembrie 2003 a Curții Supreme a Justiției a avut ca efect încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor lor, astfel cum este recunoscut la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 28. Ei consideră că hotărârea din 19 septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție prin care a anulat hotărârea definitivă din 26 aprilie 2001 a constituit o privare de dreptul lor la respectarea bunurilor lor, privare care nu urmărea un scop de interes public. 29. Guvernul consideră că ingerința în dreptul reclamanților de a-și respecta bunurile era prevăzută de lege și urmărea un interes legitim, și anume de a repara o eroare comisă de instanțele inferioare, în aprecierea răspunderii reclamanților. 30. Curtea amintește că creanțele reclamanților au fost stabilite printr-o hotărâre definitivă din 26 aprilie 2001 și subliniază că drepturile astfel recunoscute nu erau revocabile. Prin urmare, reclamanții aveau un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 31. Curtea arată apoi că hotărârea din 19 septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție a anulat hotărârea definitivă din 26 aprilie 2001 și a statuat că inculpații nu aveau nicio creanță împotriva pârâtului. Aceasta consideră că această situație este similară cu cea a reclamantului în cauza Bruméescu menționată anterior. Prin urmare, Curtea consideră că hotărârea din 19 septembrie 2003 a Curții Supreme a Justiției a avut ca efect privarea reclamanților de bunurile lor în sensul celei de a doua teze a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Brumãrescu, citată anterior, §§ 73-74). 32. Curtea amintește că o privare de proprietate care intră sub incidența acestui al doilea standard se poate justifica numai în cazul în care se demonstrează în special că aceasta a avut loc pentru motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege. În plus, orice ingerință în domeniul proprietății trebuie să îndeplinească criteriul proporționalității (Brumăescu, citată anterior, §§ 73-74. 33. În speță, Curtea constată că guvernul invocă o eroare de apreciere a faptelor referitoare la aprecierea caracterului legal sau ilicit al faptelor imputate părții pârâte, de către tribunalul departamental care a pronunțat hotărârea definitivă în speță, nu o eroare de drept, pentru a justifica ingerința în dreptul la respectarea bunurilor recurentelor. Prin urmare, Curtea consideră că, în pofida marjei de apreciere de care dispune în acest domeniu, această presupusă eroare nu poate fi suficientă pentru a legitima privarea unei creanțe dobândite în mod legal ca urmare a unui litigiu civil definitiv încheiat (a se vedea, de asemenea, Hotărârea Blidaru c. România, nr. 8695/02, § 55, 8 noiembrie 2007 și Masinexportimport Industrial Group SA., citată anterior, § 46) 34. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 35. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea ștearsă decât . imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită în comun 6 500 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit, inclusiv valoarea actualizată a creanțelor lor stabilite prin decizia Tribunalului departamentului de la București pronunțată la 26 aprilie 2001. 37. Guvernul arată că valoarea reactualizată la data de 214,6 din creanțele în cauză este de 5 884 EUR. În plus, se consideră că Curtea acordă despăgubiri pentru prejudiciul moral. 38. Având în vedere elementele aflate în posesia sa, Curtea consideră că este necesar să se acorde în comun reclamanților 6 500 EUR toți șefii de prejudiciu, indiferent de costuri și cheltuieli 39. Reclamanții nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanțelor interne sau în fața Curții. Interese moratorii 40. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6 500 EUR (șase mii cinci sute EUR), care urmează să fie convertite în lei românești la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune materiale și morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va fi crescută de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale făcută în franceză, apoi comunicat în scris la 25 noiembrie 2008, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din regulament. Santiago Quesada Josep Casadevall Moduler Președinte