ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1059/2014

Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 442 din 03 iunie 2013/ pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul I.T. și a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a reținut că motivul invocat de revizuient nu se circumscrie cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. Împotriva sentinței a declarat apel condamnatul I.T., acesta susținând că există două hotărâri judecătorești definitive, care nu se pot concilia, arătând că printr-o hotărârea se reține că fapta săvârșită este evaziune fiscală, iar printr-o altă hotărâre judecătorească, aceeași faptă a fost calificată drept delapidare.

Prin Decizia penală nr. 240/A din 9 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul I.T. împotriva sentinței penale nr. 442 din 3 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală. S-a reținut că prin sentința penala nr. 146/2002 a Judecătoriei Sectorului 6 București, s-a dispus condamnarea inculpatului-revizuient la pedeapsa rezultanta de 5 ani si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 și art. 13 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale În fapt, în esența s-a reținut că SC A.I.E. SRL a achiziționat 65.359 acțiuni emise de SC I. SA, fără a evidenția în documentele financiar contabile operațiuni de achiziționare a acțiunilor și nu a putut justifica prețul la care acestea au fost achiziționate.

Acțiunile achiziționate de la SC I. SA au fost vândute către SC B.A. SA la prețul de 765.000 lei acțiunea, pentru care a încasat de la SC B.A. SA suma de 50 miliarde lei, la acea 4 dată,, la cursul leu-dolaf 6.000:000 dolari SUA. Această operațiune nu a fost înregistrată în evidențele financiar contabile "ale societății. Sumele obținute din tranzacția cu Banca Agricolă S.A. au fost virate către SC S.I. SA pentru cumpărarea de unități F.N.I., operațiune care, la fel ca și cele anterioare, nu a fost evidențiată în documentele financiar contabile ale SC A.I.E. SRL în urma operațiunii de vânzare a celor 65.359 acțiuni emise de SC I. SA, SC A.I.E.

SRL a obținut venituri de 50 miliarde lei, fără a avea înregistrate cheltuieli efectuate cu achiziționarea lor.în cuprinsul actului se-menționează că acțiunile oferite sunt proprietatea societății ofertante, sunt acțiuni la purtător, materializate (tipărite) libere de orice sarcini ce urmează a fi .transferate la plata contravalorii ofertei prezentate". De asemenea, s-a mai reținut că: „inculpatul susține că s-ar fi realizat o operațiune de intermediere prin intermediul SC A.I.E. SRL între SC S.I. S.A și B.A.

.Inculpatul nu a putut proba afirmațiile sale că ar fi existat o înțelegere prealabilă între el și Popa Nicolae cu privire la efectuarea unei operațiuni de intermediere, fiind împuternicit în acest sens de acesta." Prin sentința penala nr. 423/2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, astfel cum a fost modificata prin Decizia penala nr. 164/A din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală si pentru cauze cu minori și de familie, și Decizia penala nr. 2098 din 04 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii a unui număr de 13 inculpați (printre care nu se regăsește si revizuientul) - pentru săvârșirea unor infracțiuni diferite de cele care au fundamentat pronunțarea hotărârii de condamnare a numitului I.T., si anume înșelăciune/complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, delapidare, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 215 1 alin. (1) și (2) C. pen., art. 246 rap.

la art. 248 1 C. pen. si art. 258 C. pen. A constatat instanța, în raport de conținutul dispozitivelor celor două hotărâri judecătorești, că nu se poate identifica vreo situație de inconciliabilitate, astfel că cererea formulată de condamnatul-revizuient este inadmisibilă, așa cum, în mod corect, a reținut instanța de fond. Împotriva acestei decizii, la data 14 octombrie 2013, revizuientul I.T., în termen legal, a declarat recurs, (fila 3), cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 24 noiembrie 2013. Au fost depuse concluzii scrise (fila 20) și s-a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea hotărârilor si admiterea în principiu a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit e) C. proc.

pen., susținând că exista două hotărâri contradictorii. Examinând recursul declarat de revizuientul I.T., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului caftind nefondat -pentru considerentele ce se vor arăta: Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrvit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Exercitarea căii extraordinare de atac revizuirii este limitată de legiuitor în mod $ia cinci cazuri prevăzute de art. 4 alin. (1) C. proc.

pen. Revizuirea este reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă. Eroarea judiciară implică existența unei netemeinice judecăți de fapt, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât generează o reexaminare în fapt a cauzei penale. Fiind o cale de atac extraordinară și care pune în discuție autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie. Având în vedere conținutul dispozitivelor celor două hotărâri judecătorești la care a făcut referire revizuientul, se constată că nu se poate identifica vreo situație în care acestea nu se pot concilia, iar pentru a fi în ipoteza prevăzută de lit. e) a art. 394 C. proc.

pen., ar fi necesar ca cele două sentințe să se excludă reciproc, ceea ce nu se regăsește în speță. Se constată că motivul invocate de recurent nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 lit. e) C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima instanță a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire, formulată de revizuientul I.T., soluție menținută și de instanța de apel. În raport cu cele arătate, constatând că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul I.T. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul I.T. împotriva Deciziei penale nr. 240/A din 9 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revezuient la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 martie 2014.