ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1059/2014

Deliberând asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 442 din 03 iunie 2013/ pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală,

s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul I.T.

și a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că motivul invocat de revizuient nu se circumscrie cazului

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Împotriva sentinței a declarat apel condamnatul I.T., acesta susținând

că există două hotărâri judecătorești definitive, care nu se pot concilia, arătând

că printr-o hotărârea se reține că fapta săvârșită este evaziune fiscală, iar

printr-o altă hotărâre judecătorească, aceeași faptă a fost calificată drept

delapidare.

Prin Decizia penală nr. 240/A din 9 octombrie 2010, Curtea de Apel

București, secția I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de

revizuientul I.T. împotriva sentinței penale nr. 442 din 3 iunie 2013, pronunțată

de Tribunalul București, secția I-a penală.

S-a reținut că prin sentința penala nr. 146/2002 a Judecătoriei

Sectorului 6 București, s-a dispus condamnarea inculpatului-revizuient la

pedeapsa rezultanta de 5 ani si 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 2 și art. 13 din Legea nr. 87/1994

privind combaterea evaziunii fiscale

În fapt, în esența s-a reținut că SC A.I.E. SRL a achiziționat 65.359

acțiuni emise de SC I. SA, fără a evidenția în documentele financiar contabile

operațiuni de achiziționare a acțiunilor și nu a putut justifica prețul la care

acestea au fost achiziționate. Acțiunile achiziționate de la SC I. SA au fost vândute

către SC B.A. SA la prețul de 765.000 lei acțiunea, pentru care a încasat de la

SC B.A. SA suma de 50 miliarde lei, la acea 4 dată,, la cursul leu-dolaf

6.000:000 dolari SUA. Această operațiune nu a fost înregistrată în evidențele

financiar contabile "ale societății. Sumele obținute din tranzacția cu

Banca Agricolă S.A. au fost virate către SC S.I. SA pentru cumpărarea de

unități F.N.I., operațiune care, la fel ca și cele anterioare, nu a fost

evidențiată în documentele financiar contabile ale SC A.I.E. SRL în urma

operațiunii de vânzare a celor 65.359 acțiuni emise de SC I. SA, SC A.I.E. SRL

a obținut venituri de 50 miliarde lei, fără a avea înregistrate cheltuieli

efectuate cu achiziționarea lor.în cuprinsul actului se-menționează că

acțiunile oferite sunt proprietatea societății ofertante, sunt acțiuni la

purtător, materializate (tipărite) libere de orice sarcini ce urmează a fi .transferate

la plata contravalorii ofertei prezentate". De asemenea, s-a mai reținut

că: „inculpatul susține că s-ar fi realizat o operațiune de intermediere prin intermediul

SC A.I.E. SRL între SC S.I. S.A și B.A. .Inculpatul nu a putut proba

afirmațiile sale că ar fi existat o înțelegere prealabilă între el și Popa

Nicolae cu privire la efectuarea unei operațiuni de intermediere, fiind

împuternicit în acest sens de acesta."

Prin sentința penala nr. 423/2007 a Tribunalului București, secția a II-a

penală, astfel cum a fost modificata prin Decizia penala nr. 164/A din 18 iunie

2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală si pentru cauze cu minori

și de familie, și Decizia penala nr. 2098 din 04 iunie 2009 a Înaltei

Curți de Casație si Justiție, secția penală, s-a dispus condamnarea la pedeapsa

închisorii a unui număr de 13 inculpați (printre care nu se regăsește si

revizuientul) - pentru săvârșirea unor infracțiuni diferite de cele care au

fundamentat pronunțarea hotărârii de condamnare a numitului I.T., si anume înșelăciune/complicitate

la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, delapidare, abuz in serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C.

pen., art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen., art. 246 rap. la art.

248

1

C. pen. si art. 258 C. pen.

A constatat instanța, în raport de conținutul dispozitivelor

celor două hotărâri judecătorești, că nu se poate identifica vreo situație de

inconciliabilitate, astfel că cererea formulată de condamnatul-revizuient este

inadmisibilă, așa cum, în mod corect, a reținut instanța de fond.

Împotriva acestei decizii, la data 14 octombrie 2013,

revizuientul I.T., în termen legal, a declarat recurs, (fila 3), cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 24 noiembrie 2013. Au fost

depuse concluzii scrise (fila 20) și s-a solicitat, în esență, admiterea recursului,

casarea hotărârilor si admiterea în principiu a cererii de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 394 lit e) C. proc. pen., susținând că exista două

hotărâri contradictorii.

Examinând recursul declarat de revizuientul I.T., Înalta

Curte apreciază recursul revizuientului caftind nefondat -pentru considerentele

ce se vor arăta:

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru

modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții

procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a

legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit

legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrvit

dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Exercitarea căii extraordinare de atac revizuirii este limitată de

legiuitor în mod $ia cinci cazuri prevăzute de art. 4 alin. (1) C. proc. pen.

Revizuirea este reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de

remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală

rămasă definitivă. Eroarea judiciară implică existența unei netemeinice

judecăți de fapt, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt,

întrucât generează o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Fiind o cale de atac extraordinară și care pune în

discuție autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de

revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că

s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie.

Având în vedere conținutul dispozitivelor celor două

hotărâri judecătorești la care a făcut referire revizuientul, se constată că nu

se poate identifica vreo situație în care acestea nu se pot concilia, iar

pentru a fi în ipoteza prevăzută de lit. e) a art. 394 C. proc. pen., ar fi

necesar ca cele două sentințe să se excludă reciproc, ceea ce nu se regăsește

în speță.

Se constată că motivul invocate de recurent nu se

încadrează în cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 lit. e) C.

proc. pen. și în mod legal și temeinic prima instanță a respins, ca

inadmisibilă cererea de revizuire, formulată de revizuientul I.T., soluție

menținută și de instanța de apel.

În raport cu cele arătate, constatând că hotărârile

pronunțate sunt legale și temeinice, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de

revizuentul I.T.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va

obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul I.T. împotriva

Deciziei penale nr. 240/A din 9 octombrie 2010 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Obligă recurentul revezuient la plata sumei de 300 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 25

martie 2014.