ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5409/2012

HOTĂRÂRE
14.12.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5409/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamantul C.N.S. a solicitat

anularea deciziei nr. 1674 din 13 ianuarie 2011, prin care pârâta D.G.F.P.

Brașov, Biroul de Soluționare a Contestațiilor a decis suspendarea soluționării

cauzei civile pentru suma totală de 1.410.887 RON, reprezentând TVA suplimentar

de plată, majorări și dobânzi de întârziere aferente acestui TVA suplimentar,

stabilită prin decizia de impunere din 26 august 2010, precum și obligarea

instituției pârâte să soluționeze contestația fiscală îndreptată împotriva deciziei

de impunere din 26 august 2010 și a raportului de inspecție fiscală din 26

august 2010.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că potrivit art. 214 C. proc. fisc., organul fiscal poate să

suspende soluționarea contestației contribuabilului debitor îndreptată împotriva

actului fiscal prin care organul fiscal a stabilit debite fiscale în sarcina sa,

iar hotărârea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire

penală și a instanței de judecată în materie penală cu privire la existența faptei

penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

A mai arătat reclamantul

că nu i s-a comunicat vreun act procedural privind începerea urmăririi penale, iar

decizia administrativ-fiscală atacată nu menționează presupusa faptă ori încadrarea

juridică a acesteia.

S-a susținut că textul

de lege din procedura fiscală prevede posibilitatea organului fiscal de a suspenda,

nicidecum obligația acestuia de a dispune suspendarea soluționării contestației,

organul fiscal pârât refuzând în mod nejustificat să soluționeze contestația.

Or, a mai precizat reclamantul,

contribuabilul se bucură de o prezumție de nevinovăție în fața organului fiscal

de control, iar actele întocmite cu nerespectarea prevederilor legale imperative

sunt sancționate cu nulitatea.

S-a mai susținut că pârâta

nu a respectat art. 43 pct. 2 lit. e) C. proc. fisc., potrivit căruia decizia de

impunere se motivează în fapt, opinându-se că decizia de impunere atacată a fost

sumar motivată, starea de fapt fiind telegrafic expusă.

Pârâta D.G.F.P. Brașov

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului și menținerea

deciziei organului fiscal pârât de suspendare a procedurii de soluționare a contestației

formulate de contribuabilul C.N.S., arătând că prin adresa din 7 septembrie 2010

organele de inspecție fiscală au trimis la organele de cercetare penală ale poliției

decizia de impunere din 26 august 2010 și raportul de inspecție fiscală din 26

august 2010, iar prin adresa din 29 decembrie 2010 Poliția Brașov a comunicat organului

fiscal faptul că în Dosarul penal nr. 9353/P/2010 s-a început urmărirea penală față

de C.N.S. pentru evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Pârâta a mai susținut

că sunt îndeplinite cerințele art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., O.G.

nr. 92/2003 pentru a se dispune suspendarea procedurii de soluționare a contestației

pe cale administrativă până la soluționarea definitivă a cauzei penale privitoare

la aceeași stare de fapt.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 207/F din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă în parte, instanța dispunând anularea

decizia din 13 ianuarie 2011 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov. A fost obligată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov să

soluționeze pe fond contestația din 18 noiembrie 2010 formulată de reclamant împotriva

deciziei de impunere privind TVA și alte obligații fiscale din 26 august 2010 și

a raportului de inspecție fiscală din 26 august 2010, ce au fost emise de D.G.F.P.

Brașov, Activitatea de Inspecție Fiscală. Au fost respinse în rest pretențiile reclamantului.

S-a reținut că prin adresa

din 14 septembrie 2011, I.P.J. Brașov, Serviciul Investigare a Fraudelor a comunicat

instanței de judecată faptul că prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din

data de 13 septembrie 2010, organul de cercetare penală din cadrul I.P.J. Brașov,

Serviciul Investigare a Fraudelor a început urmărirea penală față de C.N.S. în Dosarul

penal nr. 9353/P/2010, pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, întrucât în perioada 2007-2009

reclamantul a efectuat un număr de 154 de vânzări de terenuri construibile proprii,

realizând anual peste 35.000 euro, fără a se înregistra ca plătitor de TVA conform

art. 153 din Legea nr. 571/2003, producând astfel prejudicii la bugetul de stat

în cuantum de 773.696 RON.

S-a mai constatat că organul

fiscal pârât a emis, de asemenea, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii

nr. 57 din 2 septembrie 2010 față de patrimoniul contribuabilului supus verificării

fiscale, respectiv reclamantul din prezenta cauză, după care, fiind sesizat cu contestația

formulată de contribuabil, D.G.F.P. Brașov a emis decizia nr. 1674 din 13

ianuarie 2011 prin care a suspendat procedura de soluționare pe fond a contestației

din 18 noiembrie 2010 formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere privind

TVA și alte obligații fiscale din 26 august 2010 și a raportului de inspecție fiscală

din 26 august 2010, invocând caracterul obligatoriu al prevederilor art. 214

pct. 1 lit. a) C. proc. fisc. și incidența acestor dispoziții legale la speță.

A apreciat instanța fondului

că soluția suspendării procedurii de soluționare pe fond a contestației formulate

de reclamant nu este corectă, câta vreme măsura procedurală de suspendare a procedurii

administrative pe durata soluționării cauzei penale nu este obligatorie, ci facultativă,

potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

Astfel, problema juridică

dedusă prin contestația formulată de contribuabil controlului administrativ fiscal

pe care ar fi trebuit să îl exercite pârâta D.G.F.P. Brașov față de raportul de

inspecție fiscală decizia de impunere din 26 august 2010 este una complexă, sub

aspectul aplicării normelor juridice în timp, astfel încât se pune problema esențială

de fond privind stabilirea momentului de la care este legală taxarea cu TVA a operațiunilor

de vânzare de terenuri de către persoane fizice.

Or, o astfel de problemă

juridică presupune trecerea printr-o primă etapă de evaluare a legislației de natură

fiscală pe baza căreia se poate defini în mod corect, judicios, ce înseamnă persoană

fizică plătitoare de TVA pentru tranzacții cu terenuri și alte imobile, care sunt

criteriile legale ce conduc la concluzia obligației de plată a TVA, cu consecința

impunerii măsurilor fiscale corelative de către autoritățile sau instituțiile publice

abilitate de lege și, ca ultim pas în raționamentul juridic punitiv/represiv, declanșarea

procedurilor de tragere la răspundere penală a agentului economic pentru încălcarea

cu vinovăție a normelor juridice penale care se întemeiază pe raționamentul juridic

de natură fiscală prealabil și esențialmente necesar.

Prima instanță a apreciat

că organul fiscal de control, după ce a fost sesizat cu soluționarea contestației

formulate de contribuabil, în condițiile în care a efectuat un prim control fiscal,

o inspecție fiscală, emițând o decizie de impunere, precum și o decizie de instituire

a sechestrului asigurător, trebuie să finalizeze procedurile administrativ-fiscale

pentru a lămuri integral situația juridică fiscală a contestatorului ca persoană

fizică plătitoare de TVA.

Judecătorul fondului a

constatat întemeiate parte din criticile aduse de către reclamant actului administrativ

fiscal atacat, decizia nr. 1674 din 13 ianuarie 2011 a D.G.F.P. Brașov, respectiv

nerespectarea art. 43 pct. 2 lit. e) C. proc. fisc. în ce privește descrierea adecvată

a stării de fapt, o descriere sumară a stării de fapt fiind de natură să genereze

confuzii între starea de fapt reținută de organele fiscale în actele de control

fiscal contestate și starea de fapt cu privire la care s-a dispus măsura procesuală

a începerii urmăririi penale.

S-a apreciat că nesoluționarea

contestației contribuabilului, în ipoteza din prezenta cauză, împiedică practic

organele de cercetare penală să definească în mod judicios și consecvent juridic,

conceptul de „persoană fizică plătitoare de TVA pentru tranzacții imobiliare”, concept

care stă la baza infracțiunii de evaziune fiscală, în materie penală fiind interzise

incriminările prin analogie, fiind obligatorie identificarea cu precizie a comportamentul

prohibit care poate atrage răspunderea penală a destinatarilor legii.

A conchis judecătorul

fondului în sensul că se impune ca organul administrativ fiscal competent să soluționeze

contestația contribuabilului reclamant, să verifice dacă organele de control fiscal

au respectat prevederile art. 104 alin. (1) C. proc. fisc. privind durata controlului

fiscal, precum și întregul raționament juridic pe fondul cauzei, privind starea

de fapt reținută în actele de control fiscal contestate inițial de reclamant, aplicarea

legii în timp, respectiv modul de interpretare și aplicare a prevederilor legale

ce conduc la definirea operațiunilor taxabile cu TVA efectuate de persoanele fizice

în privința tranzacțiilor de imobile.

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică soluția

instanței de fond pentru aplicarea greșită a prevederilor art. 214 alin. (1)

lit. a) și b) C. proc. fisc., arată că între obligațiile bugetare datorate de reclamant

stabilite prin decizia de impunere și stabilirea caracterului infracțional al faptelor

săvârșite, există o interdependență.

Interdependența constă

în faptul că obligațiile fiscale contestate au fost stabilite prin controlul fiscal

efectuat la solicitarea Serviciului de investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J.

Brașov și fac obiectul cercetărilor penale.

Se mai arată că a fost

începută urmărirea penală împotriva lui C.N.S. și trebuie respectat principiul de

drept „penalul ține în loc civilul”.

În funcție de soluția

pronunțată pe latura penală și de constituirea Statului Român ca parte civilă în

procesul penal pentru recuperarea pe această cale a prejudiciului, procedura administrativă

va fi reluată în conformitate cu dispozițiile art. 214 alin. (3) C. proc. fisc.

depuse la dosar, intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat,

măsura suspendării procedurii administrative nu este obligatorie, în speță, organul

fiscal având obligația să lămurească raționamentul fiscal și starea de fapt.

Din înscrisurile depuse

la dosar, reiese că organele de control fiscal nu au sesizat organele de urmărire

penală, dimpotrivă actele au fost comunicate la cererea acestora din urmă, aspect

care face inaplicabil textul art. 214 C. proc. civ.

Presupusa infracțiune,

evaziunea fiscală, este o infracțiune de rezultat care presupune cunoașterea în

mod cert a prejudiciului creat.

Dispozițiile art. 22 C.

proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât reglementează situația în care există o

hotărâre definitivă a unei instanțe penale, situație neîntâlnită în speță.

Deși recurenta arată că

Statul Român se va constitui parte civilă în procesul penal, iar obligația fiscală

este contestată, împotriva intimatului s-au luat măsuri asiguratorii.

Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată

Din interpretarea dispozițiilor

art. 214 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. fisc., rezultă că suspendarea soluționării

contestației pe cale administrativă este facultativă, se dispune prin decizie motivată,

atunci când este îndeplinită una dintre condițiile expres arătate la lit. a) – organul

care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la

existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire

hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă –

și lit. b) – soluționarea depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența

unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

În motivarea recursului,

pârâta face referire la ambele ipoteze prevăzute de art. 214 C. proc. fisc., deși

textul nu permite o astfel de abordare.

Mai întâi, se afirmă că

au fost sesizate organele de cercetare penală și ulterior, se apreciază că soluția

ce se va da în cauza penală are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile,

potrivit art. 22 C. proc. pen.

În realitate nu s-a indicat

niciun dosar penal care să se afle în fața instanței de judecată, iar ipoteza de

la lit. b) nu presupune numai existența unei cauze penale deduse judecății, ci și

dovedirea împrejurării că soluționarea contestației depinde de existența/ inexistența

unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Pentru ipoteza de la

lit. a), recurenta-pârâtă are obligația să motiveze de ce constatarea unei anume

infracțiuni ce face obiectul plângerii penale ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra

soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Se observă că organul

fiscal nu și-a motivat opțiunea odată cu emiterea actului. Recurenta nu a combătut

nici considerentele instanței de fond ce privesc nelegalitatea deciziei nr. 1674

din 13 ianuarie 2011, precum și faptul că problema juridică dedusă analizei prin

contestația administrativă nu poate fi rezolvată de organele de cercetare penală,

mai înainte ca organele fiscale să stabilească aplicarea normelor juridice în timp.

Mai mult, opțiunea organului

fiscal de a emite decizia de impunere și de instituire a sechestrului asigurator

față de bunurile reclamantului, îl obligă la soluționarea contestației fiscale și

la stabilirea conceptului de „persoană neplătitoare de TVA pentru tranzacții imobiliare”,

astfel cum în mod corect a apreciat și judecătorul fondului.

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca

nefondat.

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Brașov împotriva sentinței civile nr. 207/F din 24 octombrie 2011 a

Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie

2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1690/2016
de 447.352 RON reprezentând TVA și suma de 249.567 RON reprezentând majorări de întârziere. Reclamantul arată totodată că nu poate fi asimilat din punct de vedere fiscal dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 și că o
ÎCCJ 2012-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1192/2012
ația de fapt Prin Decizia de impunere nr. 332 din 22 decembrie 2009 și Raportul de inspecție fiscală din 29 decembrie 2009 întocmite de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-au stabilit în sarcina reclamantei-intimate
ÎCCJ 2012-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3884/2012
6.613 RON, stabilită cu titlu de impozit pe profit suplimentar și a majorărilor de întârziere și a obligațiilor fiscale accesorii de plată aferente acestei sume, a sumei de 9.445.874 RON, stabilită cu titlu de TVA și a majorărilor de întârz
ÎCCJ 2016-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 719/2016
Decizia nr. 719/2016 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată de prima instanță; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribuna
ÎCCJ 2013-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6893/2013
ținut că reglementarea din art. 15 din Legea nr. 554/2004 se referă la cererea de suspendare a executării actului administrativ unilateral, formulată după declanșarea fazei judiciare a controlului de legalitate a actului administrativ. În s
Sursă