Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4188/2013

HOTĂRÂRE
01.10.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4188/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 17 aprilie 2012, contestatorul V.A.S. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție încheiat la data de 21 martie 2012 și exonerarea sa de plata amenzii aplicate. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în perioada anului anterior nu a achitat rovinieta aferentă perioadei de utilizare a drumurilor publice, acest fapt nefiind intenționat, ci s-a datorat unei neglijențe pe fondul unor probleme familiale (boală/deces) din cauza cărora a omis să-și reînnoiască rovinieta care expirase în luna mai 2011. Prin sentința civilă nr. 12685 din 26 iulie 2012, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. La data de 27 septembrie 2012, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu care, la termenul din 20 mai 2013, a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială.

Prin sentința civilă nr. 3825 din 20 mai 2013, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Constanța. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul cauzei este plângerea contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat la data de 21 martie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. SA. Prin procesul-verbal încheiat la data de 21 martie 2012, la sediul agentului constatator, s-a reținut că la data de 24 octombrie 2011, pe Autostrada A2 km.12+450 m., G., județul Ilfov, vehiculul aparținând domnului V.A.S.

a circulat fără a deține rovinieta valabilă, proba făcându-se cu imaginea foto. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.” De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.” Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 17 aprilie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului a fost autostrada A2 km.12+450 m, G., județul Ilfov, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Cornetu, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, județul Ilfov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4193/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 13 decembrie 2011, contestatoarea SC C.C. SRL a solici
ÎCCJ 2014-03-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1376/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, reclamantul C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R.
ÎCCJ 2013-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3713/2013
Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele; Petenta S.G. prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 03 februarie 2012, a formulat plângere contravenționa
ÎCCJ 2013-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3152/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Cornetu la data de 4 decembrie 2012 petenta SC E.I.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA C.E.S.T.R.I.N
ÎCCJ 2013-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3519/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolulJudecătoriei Constanța la data de 9 august 2012, SC P.E. SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului - verbal de constatare a contr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă