ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2473/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 103/F din 2 iulie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, cererea formulată de autoritățile judiciare franceze privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 6 februarie 2012 pe numele persoanei solicitate D.V. de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță Bobigny - Franța, în dosarul de referință B 0418112099.

S-a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se putea dispune recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii pronunțate la data de 12 martie 2008 de către Tribunalul de Mare Instanță din Bobigny - Franța privind-o pe persoana solicitată D.V.

A fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Galați, luată față de persoana solicitată D.V., în cadrul prezentului dosar (măsură prelungită prin Încheierea de ședință din 28 iunie 2012).

S-a constatat că persoana solicitată D.V. a fost reținută și arestată provizoriu de la data de 25 ianuarie 2012 și până la data de 4 aprilie 2012.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că la data de 25 ianuarie 2012 instanța a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați cu o semnalare în Sistem Schengen emisă de autoritățile judiciare franceze, solicitându-se arestarea provizorie a persoanei solicitate D.V.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 87/44/2012.

În semnalarea emisă de autoritățile judiciare franceze se menționau ca și date de identificare doar numele, prenumele și data nașterii, respectiv 11 iulie 1961.

Totodată, a fost înaintat Procesul-verbal din 25 ianuarie 2012 emis de I.P.J. Galați - Serviciul de Investigații Criminale - Biroul Urmăriri în care se menționează că în urma verificărilor amănunțite, privind stabilirea cu certitudine a identității persoanei, s-a constatat că la nivel național există o singură persoană cu numele de D.V.

Prin Încheierea de ședință din 25 ianuarie 2012 s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate D.V. pe o durată de 5 zile, de la data de 25 ianuarie 2012 și până la data de 29 ianuarie 2012.

De asemenea, s-a dispus comunicarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați prin care s-a solicitat înaintarea mandatului european de arestare.

La data de 27 ianuarie 2012 prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, autoritățile judiciare franceze, respectiv Tribunalul de Mare Instanță Bobigny, au înaintat mandatul european de arestare preventivă emis la data de 26 august 2008 pe numele persoanei solicitate D.V.

Ca date de stare civilă, în respectivul mandat european de arestare se menționa numele și prenumele persoanei solicitate, locul nașterii - G. și data nașterii - ...1961.

Mandatul european de arestare viza executarea pedepsei de 18 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate D.V. prin hotărârea pronunțată la data de 12 martie 2008 de către Tribunalul de Mare Instanță Bobigny pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt.

Odată cu mandatul european de arestare a fost înaintată și "Anexa 2" în care se preciza că mandatul de arestare european a fost emis împotriva lui D.V.

Autoritățile judiciare franceze au mai precizat că urmează să comunice un nou mandat european de arestare rectificat.

La termenul de judecată din 27 ianuarie 2012, persoana solicitată a precizat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare franceze, a invocat motivul opțional de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, și a solicitat ca pedeapsa aplicată de 18 luni închisoare să o execute într-un penitenciar din România.

Curtea a luat act de motivul opțional de refuz invocat de persoana solicitată, iar prin Încheierea de ședință din 27 ianuarie 2012 s-a dispus emiterea unei adrese către Tribunalul de Mare Instanță Bobigny pentru a comunica copia certificată a hotărârii de condamnare care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare.

Prin aceeași încheiere de ședință s-a dispus prelungirea măsurii arestării provizorii pe o durată de 25 de zile, de la 30 ianuarie 2012 până la 23 februarie 2012.

Astfel, prima solicitare vizând comunicarea hotărârii de către autoritățile judiciare franceze a fost înaintată la data de 3 februarie 2012, atât prin fax, cât și prin e-mail.

La data de 7 februarie 2012, tot prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, a fost înaintat mandatul european de arestare rectificat, în care se indica data nașterii persoanei solicitate, respectiv 11 iulie 1981, mandat emis la data de 6 februarie 2012.

În cauză au fost acordate termene de judecată la data de 21 februarie 2012, 15 martie 2012, 3 aprilie 2012, constatându-se, de fiecare dată, că autoritățile judiciare franceze nu au răspuns solicitării vizând comunicarea copiei certificate a hotărârii de condamnare care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare.

Prin Încheierea de ședință din data de 3 aprilie 2012 s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate D.V. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Galați.

De precizat că în perioada 3 februarie 2012 - 11 aprilie 2012 Curtea a solicitat, în mod constant autorităților judiciare franceze comunicarea copiei certificate a hotărârii de condamnare.

Astfel, au fost înaintate numeroase adrese (prin fax și e-mail) către Tribunalul de Mare Instanță Bobigny, persoanele de contact indicate în mandatul european de arestare, Ministerul Justiției din Franța, Ministerul Justiției din România, Magistratului român de legătură în Republica Franceză.

Copia certificată a hotărârii pronunțate în data de 12 martie 2008 de către Tribunalul de Mare Instanță Bobigny Franța a fost înaintată instanței la data de 18 aprilie 2012.

La termenele de judecată din 26 aprilie 2012, 22 mai 2012 și 29 mai 2012, pentru justa soluționare a cauzei, s-a considerat că se impune solicitarea de la autoritățile judiciare franceze a unor relații suplimentare necesare identificării cu exactitate a persoanei solicitate și în baza cărora să se stabilească, fără niciun dubiu, că persoana solicitată D.V. este una și aceeași persoană cu cea menționată în hotărârea de condamnare.

Pentru ultimul termen de judecată a fost înaintată fișa de amprentare a persoanei solicitate, completată la data de 6 decembrie 2001.

Din hotărârea pronunțată de către Tribunalul de Mare Instanță Bobigny la data de 12 martie 2008 rezultă că numitul D.V.,  în vârstă de 42 ani la momentul respectiv (al faptelor) nu a fost prezent în fața instanței, infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina persoanei solicitate a fost comisă la data de 13/14 mai 2004, împreună cu alte persoane.

Prin hotărârea penală mai sus arătată, persoana solicitată D.V. a fost condamnată la o pedeapsă de 18 luni închisoare și de asemenea prin aceeași hotărâre au fost menținute efectele mandatului de arestare emis la data de 22 aprilie 2005 împotriva sa.

Constatăm astfel că în hotărârea de condamnare nu se menționează datele complete de identificare ale persoanei solicitate, respectiv numele părinților, domiciliul, naționalitatea.

Mai mult, așa cum am arătat mai sus, data nașterii, sub aspectul anului este eronată, respectiv 1961, în loc de 1981.

Nu trebuie omisă împrejurarea că în respectiva hotărâre de condamnare se precizează că persoana condamnată D.V. avea vârsta de 42 de ani la momentul comiterii faptei.

Judecarea persoanei solicitate s-a realizat în lipsă, nefiind citată, nefiindu-i adusă la cunoștință data audierii.

Din hotărârea penală de condamnare rezultă că citația pentru persoana solicitată a fost înaintată la parchet, iar împotriva acestei hotărâri nu s-a formulat apel sau recurs.

Pe parcursul soluționării cauzei, instanța nu a fost înștiințată în ce condiții și în baza căror probe s-a realizat acea rectificare a mandatului european de arestare cu privire la data nașterii persoanei solicitate.

Însă, în faza de început a soluționării cauzei, în momentul comunicării anexei 2 la mandatul european de arestare (în care se preciza că respectivul mandat a fost emis față de persoana solicitată ), cât și la data înaintării mandatului european de arestare - rectificat, s-a creat instanței certitudinea că persoana solicitată D.V. este una și aceeași cu cea menționată în actul judiciar înaintat de autoritățile judiciare franceze.

Situația s-a modificat, însă, în momentul în care a fost comunicată copia certificată a hotărârii de condamnare, care cuprinde, așa cum am arătat, date incomplete de identificare a persoanei solicitate și data eronată a nașterii.

În speță, nu există aspecte care să conducă la concluzia că ar exista o eroare materială referitoare la data nașterii persoanei solicitate, în condițiile în care se indică că acea persoană avea la data comiterii faptei (13/14 mai 2004) vârsta de 42 de ani, în condițiile în care numitul D.V. s-a născut în anul 1981.

Instanța de fond a considerat că în condițiile în care autoritățile judiciare franceze ar fi deținut date în plus referitoare la stabilirea identității persoanei solicitate ar fi comunicat aceste relații.

Fișa de amprentare a persoanei solicitate, precum și cea cuprinzând două fotografii - singurele relații suplimentare înaintate de autoritățile judiciare franceze, fișe completate la data de 6 decembrie 2001, nu sunt în măsură să conducă la concluzia că persoana condamnată la pedeapsa de 18 luni închisoare este una și aceeași cu persoana solicitată D.V.

Astfel, nu s-a comunicat instanței că acele fișe s-au aflat la dosarul cauzei instrumentat de Tribunalul Bobigny.

Însă, s-a apreciat că dacă instanța de judecată de la Tribunalul Bobigny ar fi cunoscut datele complete și exacte ale persoanei solicitate, în mod cert le-ar fi menționat în hotărârea de condamnare.

Instanța de fond a constatat că persoana solicitată s-a prevalat de motivul opțional de refuz al executării mandatului european de arestare, respectiv de cel prevăzut la art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Analizând textul legal mai sus arătat, rezultă că în situația în care persoana solicitată, cetățean român, refuză executarea pedepsei în statul de condamnare, instanța de executare este obligată să solicite autorității judiciare emitente copia certificată a hotărârii de condamnare și orice alte relații suplimentare, declanșându-se procedura recunoașterii pe cale incidentală a respectivei hotărâri de condamnare.

Instanța învestită cu punerea în executare a mandatului european de arestare poate recunoaște hotărârea de condamnare pe cale incidentală și refuză astfel predarea persoanei solicitate.

Se poate ajunge însă și la situația în care instanța să constate că nu sunt îndeplinite condițiile legale necesare recunoașterii hotărârii de condamnare.

Este adevărat că în conformitate cu art. 1 pct. 2 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, Statele Membre vor executa orice mandat de arestare european pe baza principiului recunoașterii reciproce în conformitate cu prevederile deciziei-cadru (dispoziție ce se regăsește transpusă la art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată).

Însă, tot în decizia-cadru, la art. 1 pct. 3 se prevede că "prezenta decizie-cadru nu va avea efectul de a modifica obligația de a respecta drepturile fundamentale și principiile juridice fundamentale consfințite de articolul 6 al Tratatului Uniunii Europene".

Dispozițiile referitoare la instituția executării mandatului european de arestare nu tratează în mod detaliat procedura recunoașterii - pe cale incidentală - a unei hotărâri judecătorești de condamnare.

Analizând dispozițiile din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la "recunoașterea și executarea hotărârilor penale și actelor judiciare străine" constatăm, printre altele, că la art. 131 lit. b) se precizează că "recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".

În aceste condiții s-a apreciat că instanța are obligația de a verifica îndeplinirea tuturor condițiilor legale, necesare recunoașterii hotărârii de condamnare pronunțată de Tribunalul Bobigny.

Împrejurarea că inițial, până la comunicarea hotărârii, persoana solicitată a precizat că dorește să execute pedeapsa de 18 luni închisoare aplicată prin hotărârea Tribunalului Bobigny în România, nu obligă instanța a dispune în mod automat recunoașterea acelei hotărâri, fără verificarea incidenței dispozițiilor legale, în baza cărora să se emită o astfel de soluție.

Dacă s-ar dispune admiterea cererii autorităților judiciare franceze și recunoașterea hotărârii de condamnare (înlăturând suspiciunile privind asigurarea dreptului la un proces echitabil, asigurarea dreptului la apărare, stabilirea certă a identității) ar echivala cu o guvernare a arbitrariului, situație ce excede principiului asigurării dreptului la un proces echitabil, drept ce trebuie respectat și în cadrul procedurii executării unui mandat european de arestare.

Simpla opțiune a persoanei solicitate de a executa pedeapsa în România, manifestată ca un refuz la executarea mandatului european de arestare, nu poate avea drept consecință recunoașterea hotărârii cu consecința încarcerării acesteia pe o perioadă de 18 luni.

Datele invocate în Procesul-verbal întocmit la data de 25 ianuarie 2012, în sensul că există o singură persoană D.V. în România și aceasta s-a născut la data de ... 1981, nu pot conduce la concluzia certă că persoana solicitată este una și aceeași cu persoana menționată în hotărârea de condamnare.

Există posibilitatea ca o altă persoană să se fi substituit persoanei solicitate, în sensul indicării unor date de identitate ale acesteia, respectiv nume, prenume, locul nașterii, ziua și luna nașterii, la momentul acelei razii a poliției franceze, indicând însă un alt an al nașterii, posibil singura dată ce corespundea acelei persoane.

Fără a exista o repetare excesivă, considerăm că, în condițiile în care autoritățile judiciare franceze dețineau alte date de identificare ale persoanei solicitate, le-ar fi menționat în hotărârea de condamnare și de asemenea le-ar fi comunicat instanței de executare.

Împrejurarea că situația incertă vizând identitatea persoanei solicitate (reglementată ca și motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european de arestare) a fost invocată spre finalul desfășurării procedurilor, după invocarea motivului opțional de refuz reglementat de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, nu poate avea drept consecință admiterea cererii autorităților judiciare franceze și imposibilitatea analizării ori reluarea în discuție a acestui aspect.

Nu trebuie omisă împrejurarea că neclaritățile vizând identitatea exactă a persoanei față de care se solicită punerea în executare a mandatului european de arestare au intervenit după momentul comunicării hotărârii de condamnare.

Lipsa datelor complete necesare identificării și localizării persoanei solicitate au condus și la nerespectarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului.

Astfel, nu există date că persoana solicitată a fost legal citată, pentru a avea cunoștință de faptul că împotriva sa a fost demarat un proces penal.

De asemenea, nu există date din care să rezulte că persoanei solicitate i-a fost comunicată hotărârea de condamnare pronunțată de Tribunalul de Mare Instanță Bobigny la data de 12 martie 2008.

Autoritățile judiciare franceze aveau posibilitatea ca, pe parcursul desfășurării procedurilor îndreptate împotriva lui D.V., să solicite autorităților din România identificarea și localizarea persoanei solicitate (date de identitate, domiciliu, fișă de cazier).

De asemenea, în baza Convenției europene de asistență judiciară în materie penală se putea realiza citarea persoanei solicitate și, în final, se putea comunica acesteia hotărârea de condamnare.

Mai mult, nu rezultă din hotărârea de condamnare dacă persoana solicitată, judecată în lipsă, a fost reprezentată de un avocat pe parcursul desfășurării procedurilor.

Analizând hotărârea comunicată de către autoritățile judiciare franceze s-a constatat că doar persoanele care s-au prezentat în fața instanței au avut asigurată asistența juridică.

Pentru cele arătate mai sus, considerăm că persoanei solicitate D.V. nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, astfel că nu sunt întrunite cerințele art. 131 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se putea dispune recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii pronunțate de Tribunalul de Mare Instanță Bobigny - Franța la data de 12 martie 2008.

Judecarea în lipsă nu este de plano incompatibilă cu dispozițiile ce reglementează executarea mandatului european de arestare, însă o nouă rejudecare a cauzei (ca și garanție oferită de autoritățile judiciare franceze) nu este posibilă întrucât persoana solicitată a optat și s-a prevalat de motivul opțional de refuz reglementat de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, motiv primit drept favorabil de către instanță și în baza căruia s-a demarat procedura recunoașterii acelei hotărâri.

Mai mult, imposibilitatea recunoașterii hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare franceze nu este dată doar de încălcarea art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, ci și de incertitudinea faptului că persoana solicitată D.V. ar fi una și aceeași persoană cu cea condamnată la pedeapsa închisorii de 18 luni.

Intervenind o soluție pronunțată pe fondul cauzei se va dispune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de persoana solicitată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, solicitând casarea sentinței penale și, rejudecând, admiterea sesizării formulate de autoritățile judiciare franceze privind executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, cu respectarea principiului specialității.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190 din 18 iulie 2002.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul în prealabil verifică îndeplinirea condițiilor referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz.

Procedând la analizarea îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru executarea mandatului european de arestare, instanța de fond a constatat, în mod corect, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii pronunțate la data de 12 martie 2008 de către Tribunalul de Mare Instanță Bobigny - Franța, privind-o pe persoana solicitată D.V., aceasta situație fiind determinată în primul rând de imposibilitatea stabilirii cu certitudine a identității dintre persoana solicitată D.V. și persoana condamnată la pedeapsa închisorii de 18 luni. Aceasta incertitudine a fost determinată de lipsa datelor complete de identificare a persoanei solicitate, lipsind numele părinților, adresa de domiciliu a persoanei solicitate, precum și naționalitatea acesteia. Nici fișa cu amprentele digitale, transmisă de autoritățile franceze, nu a putut contribui la stabilirea identității persoanei solicitate față de care s-a emis mandatul european de arestare.

De asemenea, instanța de fond a identificat și existența unui motiv facultativ de refuz de executare a mandatului european de arestare, respectiv cel prevăzut de dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, iar persoana solicitată, cetățean român, declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Din actele dosarului se observă că la termenul de judecată din 27 ianuarie 2012, persoana solicitată a precizat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare franceze, solicitând ca pedeapsa aplicată de 18 luni închisoare să o execute într-un penitenciar din România.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor 131 lit. b) din Legea 302/2004, recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Motivarea instanței de fond cu privire la nerespectarea dreptului la un proces echitabil este întemeiată, întrucât din actele și datele furnizate de autoritățile judiciare franceze a rezultat că persoana solicitată nu a fost prezentă la judecarea cauzei, nefiind citată și, în consecință, nu i s-a adus la cunoștință învinuirea, nu a beneficiat de asistență juridică, în absența sa, de la proces, din copia certificată a hotărârii de condamnare reieșind că numai părțile prezente au avut asigurată apărarea. De asemenea, nu există date din care să rezulte că persoanei solicitate i-a fost comunicată hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare franceze.

Având în vedere și celelalte argumente, prezentate de curtea de apel, în considerentele sentinței, se constată că recursul este nefondat și, în consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Sentinței penale nr. 103/F din 2 iulie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe persoana solicitată D.V.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-persoană solicitată până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 iulie 2012.

Procesat de GGC - AZ