Saiseb Tor di Valle S.R.L. împotriva Italiei

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 14005/96 SAISEB TOR DI VALLE S.R.L. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 4 decembrie 2025 într-un comitet compus din Frederic Krenc, președintele Davor Derenčinović, Alain Chablais, judecători și Viktoriya Maradudunina, adjunctă în cadrul secțiunii f.f., având în vedere cererea formulată la 24 februarie 2016, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Partea reclamantă este o societate de drept italian, Sesebeb Tor di Valle S.r.l (inclusiv societatea reclamantă) cunoscut anterior sub numele de Seseb Tor di Valle S.p.A., reprezentată de domnul G. Romano și M. E. Lizza, avocat la Roma.

Societatea reclamantă a inițiat o acțiune judiciară pentru a obține plata lucrărilor efectuate pentru municipalitatea Comiso. La septembrie 2009, Tribunalul din Ragusa a condamnat primăria la plata sumei de 459 075.24 EUR (EUR), plus cheltuieli și cheltuieli, în favoarea societății reclamante.

În 2012, primăria Comiso, care se confruntă cu dificultăți financiare, și-a declarat starea de ajutor financiar (dispesto ) în sine pe baza articolului 2 alineatul (2) din Decretul legislativ nr 267 din 18 august 2000. Dispozițiile aplicabile din decretul menționat prevăd că, începând de la declarația de ajutor și până la aprobarea raportului-reducere (redonto) ) din activitatea de returnare la echilibrul financiar al municipiului în cauză, nicio procedură de executare nu poate fi inițiată sau acuzată pentru datoriile care intră în competența comisiei extraordinare de lichidare (în cazul în care s-a stabilit că nu există o soluție de lichidare (în cazul în care nu există o soluție de lichidare), modificările legislative relevante referitoare la această lege sunt descrise în Condomiino Porta Rufina n 48 di Benevento c. Italia 17528/05, §§ 6-7, 7 ianuarie 2014). La 13 ianuarie 2015, lal La 12 martie 2015, societatea reclamantă a informat Comisia că dorește să accepte suma concordată, renunțând în mod expres la dreptul său de a obține restul creanței sale și de a iniția orice procedură judiciară în această privință.

La 12 martie 2015, părțile încheie acordul de tranzacție și recurenta obține apoi suma concordată. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta declară că nu mai are dreptul de a executa o procedură de executare împotriva Primăriei Comiš pentru a obține plata creanței sale. Aceste obiecțiuni au fost comunicate guvernului italian ( Principiile generale aplicabile în acest domeniu sunt descrise în Bourdov c. Rusia 59498/00, § 34 și 37, CEDO 2002-III), De Luca c. Italia 43870/04, §§ 14-23, 24 septembrie 2013) și Pennino c. Italia 43892/04, §§ 17-26, 24 septembrie 2013). În observațiile sale, guvernul invocă pierderea calității de victimă a societății reclamante, pe motiv că aceasta din urmă a acceptat o soluționare pe cale amiabilă a cauzei.

Partea reclamantă a avut posibilitatea de a refuza oferta de la oSL și de a solicita plata creanței sale în conformitate cu dispozițiile decretului menționat anterior privind lichidarea datoriilor administrațiilor locale aflate în dificultate financiară. În ceea ce privește o alegere liberă și voluntară, partea reclamantă și-ar fi pierdut calitatea de victimă. Societatea reclamantă nu contestă faptul că a încheiat tranzacția și se limitează la a pretinde că a fost obligată să accepte pentru a evita gravele probleme economice, fără a-și dezvolta raționamentul și fără a susține această afirmație. Aceasta adaugă că a comunicat Curții, fără a furniza însă dovada că aceasta nu a considerat că ar renunța la posibilitatea de a da: încălcarea drepturilor sale convenționale în fața Curții.

Curtea amintește că întrebarea dacă un reclamant poate să își asume răspunderea pentru o încălcare comisă are loc în toate etapele procedurii în fața sa (Scordino c. Italia (nr. [GC], nr. 36813/97, § 179, CEDO 2006 V. Curtea arată că tranzacia dintre reclamantă și ÕOSL, încheiată la 12 martie 2015, în cazul în care procedura de lichidare a datoriilor Primăriei din Comiso era încă în curs de desfășurare, din partea societății reclamante, acceptarea sumei propuse de către statul ÖOSL și renunțarea la orice procedură referitoare la partea sa din creanța care nu este acoperită de acordul în cauză. În opinia Curții, tranzacția a avut ca efect satisfacerea într-o măsură suficientă a revendicărilor formulate de societatea reclamantă sub aspectul convenției.

În speță, nimic nu sugerează că reclamanta nu a fost conștientă de consecințele alegerii sale sau că aceasta din urmă nu a fost liberă și voluntară. Prin urmare, Curtea consideră că societatea reclamantă a soluționat litigiul la … 48 di Benevento, citată anterior, § 19, mutatis mutandis Angelo Caruso c. Italia [comite], n 2417/03, § 28, 2 aprilie 2013 și La Rosa și Alba c. Italia (radiație), n 58274/00, § 25, 28 iunie 2005. Prin urmare, cererea este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 Õ 4. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 8 ianuarie 2026. Viktoriya Maradudiana Frederic Krenc Grefier adjunct f.f.

Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n o 14005/16

SAISEB TOR DI VALLE S.R.L.

contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 4 décembre 2025 en un comité composé de : Frédéric Krenc , président , Davor Derenčinović, Alain Chablais , juges , et de Viktoriya Maradudina, greffière adjointe de section f.f. , Vu la requête susmentionnée introduite le 24 février 2016, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la partie requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :

FAITS ET PROCÉDURE

La partie requérante est une société de droit italien, Saiseb Tor di Valle S.r.l (« la société requérante »), auparavant nommée Saiseb Tor di Valle S.p.A., représentée par M e G. Romano et M e E. Lizza, avocats à Rome. La société requérante entama une action judiciaire pour obtenir le paiement de travaux effectués pour la municipalité de Comiso. Le 10 septembre 2009, le tribunal de Ragusa, condamna la mairie au versement de la somme de 459 075.24 euros (EUR), plus frais et dépenses, en faveur de la société requérante.

En 2012, la mairie de Comiso, rencontrant des difficultés financières, déclara son état de détresse financière ( dissesto ) en s’appuyant sur l’article 248 § 2 du décret législatif n o 267 du 18 août 2000. Les dispositions applicables dudit décret prévoient qu’à partir de la déclaration de détresse et jusqu’à l’approbation du compte-rendu ( rendiconto ) de l’activité de retour à l’équilibre financier de la municipalité concernée, aucune procédure d’exécution ne peut être entamée ou poursuivie pour les dettes qui rentrent dans la compétence de la commission extraordinaire de liquidation ( organo straordinario di liquidazione – « l’OSL »). Les modifications législatives pertinentes concernant cette loi sont décrites dans Condominio Porta Rufina n o 48 di Benevento c. Italie (n o 17528/05, §§ 6-7, 7 janvier 2014). Le 13 janvier 2015, l’OSL, pour compte de la mairie de Comiso, proposa à la société requérante un règlement amiable de l’affaire lui offrant le versement d’une somme correspondant au 40 % de sa créance.

Le 6 février 2015, la société requérante informa l’OSL qu’elle souhaitait accepter la somme concordée, en renonçant expressément à son droit à obtenir le restant de sa créance et à engager toute procédure judiciaire à cet égard. Le 12 mars 2015, les parties conclurent l’accord de transaction et la requérante obtint ensuite la somme concordée. Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la partie requérante allègue qu’il ne lui est plus loisible d’entamer une procédure d’exécution à l’encontre de la mairie de Comiso pour obtenir le paiement de sa créance.

Ces griefs ont été communiqués au gouvernement italien (« le Gouvernement »). EN DROIT Les principes généraux applicables en la matière sont décrits dans Bourdov c. Russie (n o 59498/00, §§ 34 et 37, CEDH 2002-III), De Luca c. Italie (n o 43870/04, §§ 14-23, 24 septembre 2013) et Pennino c. Italie (n o 43892/04, §§ 17-26, 24 septembre 2013). Dans ses observations, le Gouvernement excipe de la perte de la qualité de victime de la société requérante, au motif que cette dernière a accepté un règlement amiable de l’affaire. La partie requérante avait le loisir de refuser l’offre de l’OSL et d’exiger le paiement de sa créance selon les dispositions du décret susmentionné sur la liquidation des dettes des administrations locales en détresse financière.

S’agissant d’un choix libre et volontaire, la partie requérante aurait perdu sa qualité de victime. La société requérante ne conteste pas avoir conclu la transaction et se borne à affirmer avoir été obligée à accepter pour éviter des graves problèmes économiques, sans développer son raisonnement ni alléguer de documents à soutien de cette affirmation. Elle ajoute avoir communiqué à l’OSL, sans pour autant en fournir la preuve, qu’elle ne considérait pas renoncer à la possibilité d’invoquer la violation de ses droits conventionnels devant la Cour.

La Cour rappelle que la question de savoir si un requérant peut se prétendre « victime » de la violation alléguée se pose à tous les stades de la procédure devant elle ( Scordino c. Italie (no 1) [GC], n o 36813/97, § 179, CEDH 2006 ‑ V). La Cour relève que la transaction entre la requérante et l’OSL, conclue le 12 mars 2015, lorsque la procédure de liquidation des dettes de la mairie de Comiso était encore pendante, entraînait à la fois, de la part de la société requérante, l’acceptation de la somme proposée par l’OSL et la renonciation à toute procédure concernant la part de sa créance non couverte par l’accord en question. L’accord ne contient aucune clause excluant son application à la procédure devant la Cour.

Aux yeux de la Cour, la transaction a eu pour effet de satisfaire dans une mesure suffisante les revendications formulées par la société requérante sous l’angle de la Convention. Rien ne suggère en l’espèce que la partie requérante n’ait pas été consciente des conséquences de son choix ou que ce dernier n’ait pas été libre et volontaire.

De ce fait, la Cour considère que la société requérante a résolu le litige à l’amiable et elle ne peut plus se prétendre victime des violations alléguées au sens de l’article 34 de la Convention (voir, Condominio Porta Rufina n o 48 di Benevento , précité, § 19, mutatis mutandis , Angelo Caruso c. Italie [comite], n o 24817/03, § 28, 2 avril 2013, et La Rosa et Alba c. Italie (radiation), n o 58274/00, § 25, 28 juin 2005). En conséquence, la requête est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejetée en vertu de l’article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 8 janvier 2026. Viktoriya Maradudina Frédéric Krenc Greffière adjointe f.f.

Président