CASE OF HASSLUND v. DENMARK

Reclamantul s-a născut în 1973 și trăiește în Les Salles Sur Verdon, Franța. La începutul anilor 1990, a început să existe în Danemarca un nou concept numit „case de stricare a activelor” (selskabstømmersager). Acesta a acoperit o activitate penală prin care persoanele implicate au comis fraudă agravată a debitorului prin achiziționarea și vânzarea de numeroase societăți private limitate inactive solvente într-o perioadă scurtă și, în favoarea profitului lor, „stripping” societăților de active, inclusiv depozite alocate pentru plata impozitului pe societăți. Persoanele implicate au fost de obicei interconectate complex și au colaborat în activitățile lor criminale economice, ceea ce vizează sume foarte mari de bani. Potrivit sondajelor efectuate de autoritățile vamale și fiscale, aproximativ o mie de șase sute de societăți cu o datorie fiscală totală de peste doi miliarde de coroane daneze (DKK) au fost eliminate în perioada de la sfârșitul anilor 1980 până în 1994. După o serie de amendamente legislative, comerțul cu companii inactive solvenți a încetat în mare parte în vara anului 1993. În 1994, reclamantul a aflat prin ziar local că a făcut obiectul unei anchete, așa cum a fost o companie privată limitată de stocbrokers, din care a fost proprietar. Prin scrisoarea din 9 iunie 1994, el a informat poliția că a fost disponibil pentru un interviu, dacă este necesar. Prin scrisoarea din 14 iunie 1994, poliția a confirmat că au fost în curs de anchetă și a informat reclamantul că vor vorbi cu el într-o etapă ulterioară. De la noiembrie 1994 la septembrie 1995, au fost emise șase ordine de descoperire împotriva a două bănci, au fost emise patru mandate de căutare și au fost desfășurate numeroase interviuri. La 19 septembrie 1995, reclamantul a fost arestat și acuzat, printre altele, de fraudă agravată a debitorului. În aceeași zi a fost reținut în izolare, care a fost prelungit la intervale regulate până la eliberarea lui la 22 decembrie 1995. 10. În ultima dată, a avut loc o audiere orală în fața Tribunalului Orașului de la Copenhaga (Københavns Byret - în continuare „Curtea Orașului”), în cursul căreia procurorul a declarat că ancheta a fost încheiată și că acuzarea ar putea fi așteptată la începutul anului 1996. 11. Din ianuarie 1996 până în iunie 1998 au fost luate diverse măsuri de investigare, în special privind cinci co-accusate în acest caz, de exemplu cercetări în Danemarca, Elveția și Suedia, numeroase interviuri în Danemarca și în străinătate, scrisori de cerere internaționale, o cerere către Interpol, cincisprezece ordine de descoperire și un ordin de interzicere a divulgării numelui reclamantului. În plus, la 19 martie 1997, s-a formulat o cerere de raport al contabilului și s-a obținut material în acest scop, inclusiv declarații de cont, bonuri de cec și așa mai departe. 12. La 25 iunie 1998, acuzația a fost depusă Tribunalului Orașului în conformitate cu care reclamantul (și cinci co-acusați: A, B, N, M și R) au fost acuzați de „retragerea fiscală a activelor” comise în comun. Reclamantul a fost acuzat de 15 contabili din un total de cincizeci și nouă angajate între martie 1992 și mai 1993. Responsabilitatea sa a fost legată de o sumă de 9.890.000 DKK (aproximativ 1.300.000 euro (EUR)) din suma totală a impozitului evadat în cazul care a ajuns la aproximativ 1900.000 EUR. 13. Între 14 august 1998 și 10 martie 1999, s-au desfășurat cincisprezece audieri anterioare și proiectul rapoartelor contabilului a fost depus. La data anterioară, cazul a fost stabilit pentru proces la 15 martie 1999. 14. Între 15 martie 1999 și 31 ianuarie 2001, s-a desfășurat un total de 119 de audieri. Reclamantul, cei cinci co-acusați și peste șaptezeci de martori au fost auziți, inclusiv contabili publici înregistrați de stat. Declarări de cont și o cantitate considerabilă de alte dovezi documentare au fost, de asemenea, elaborate. Înregistrările curtelor au constituit 1.330 pagini. Intervențiile de închidere au fost desfășurate peste zece zile în noiembrie 2000 și ianuarie 2001. 15. Prin hotărârea din 6 aprilie 2001, care a mers la 220 de pagini, Tribunalul a condamnat reclamantul în conformitate cu acuzarea, dar pe un cont el a fost achitat. Co-accusat a fost, de asemenea, condamnat. Reclamantul a fost condamnat la doi ani de închisoare. În plus, o sumă de 2.200.000 DKK a fost confiscată, iar el a fost privat pentru o perioadă nedefinită a dreptului său de a crea o societate privată limitată sau o societate sau o asociație care necesită aprobarea publică, sau de a deveni manager și/sau membru al consiliului de administrație al unor astfel de companii. 16. Curtea de Oraș a respins afirmația reclamantului că durata procedurii era în contradicție cu art. 6 din Convenție, declarând următoarele: „Curtea de Oraș nu constată niciun motiv pentru a critica decizia procurorului de a adera la procedura penală împotriva [aplicantului și a cincilor coacusate]. În consecință, și având în vedere legătura reciprocă dintre cauze și caracterul lor, Curtea orașului nu constată nicio încălcare a articolului 6 din Convenție, deși au existat perioade mai lungi de inactivitate în timpul unei părți a cauzei, în timp ce ancheta a avut loc în altă parte a cauzei. În acest sens [Cortea municipală] constată că complexitatea actelor efectuate de [reclamantul și cele cinci co-accusate] în parte atunci când achiziționează și „stripping” societăților pentru active, în parte atunci când au eliberat proiecte în străinătate, a necesitat o anchetă cu privire la un domeniu extraordinar. În opinia Curții de Oraș, nu mai existau perioade, fie în fața poliției, acuzației sau a Curții de Oraș, în timpul cărora nu s-a procedat nici o parte a cazului. Trebuie subliniat faptul că, datorită naturii și domeniul de aplicare al taxelor, cazurile împotriva [M] și [co-acusate B și R] nu au putut continua înainte de cazurile împotriva [reclamantului, N și A] [au fost auzite]. [Finalmente], având în vedere caracterul și complexitatea cauzei, [Curtea Orașului] consideră că lungimea totală a procedurii nu constituie în sine o încălcare a dispoziției respective ale Convenției.” 17. La 15 mai 2001, reclamantul și cele cinci acuzate au apelat împotriva hotărârii în fața Curții Înalte din Danemarca de Est (Østre Landsret - „Curtea Înaltă”). 18. După această dată, au fost desfășurate douăsprezece ședințe pregătitoare, inclusiv una la 13 septembrie 2001 în cursul cărora s-a programat procesul cu numeroase date fixe care să înceapă la 24 septembrie 2002. Avocatul reclamantului și co-apărătorii au răspuns în comun că nu au decât posibilități foarte limitate de a apărea în toamna anului 2002. 19. Astfel, deși procesul a început la 24 septembrie 2002, majoritatea audierilor au avut loc în 2003 și 2004. Au fost desfășurate aproximativ 90 de audieri în acest caz. În februarie și martie 2004 au trebuit amânate audierile de apel pentru că reclamantul a căzut bolnav. Din același motiv, Curtea Înaltă a schimbat ordinea unora dintre audieri. Înregistrările Curții au inclus 861 pagini. La 28 septembrie 2004, Curtea Înaltă a susținut hotărârea Tribunalului Orașului și, în ceea ce privește durata procedurii, a declarat: „În evaluarea dacă procedurile au fost încheiate într-un timp rezonabil, punctul de plecare ... cu privire la [aplicantul] a fost la 19 septembrie 1995, atunci când a fost acuzat ... [Curtea Înaltă] susține hotărârea Curții Orașului și raționarea sa cu privire la problema dacă art. 6 din Convenție a fost încălcat ... Procedura de recurs a fost programată și executată fără întârziere necorespunzătoare. La 13 septembrie 2001, procesul a fost programat la date fixe începând cu 12 august 2002. O serie de date de audiere în toamna anului 2002 și începutul anului 2003 au trebuit anulate deoarece unele avocați au fost ocupați [cu alte cazuri], motiv pentru care cazul [prezentul] a fost întârziat. Pentru a evita orice întârziere suplimentară cauzată de imposibilitățile de apariție, procesul, care a început la 24 septembrie 2002, a procedut într-un ordin adecvat, dar nu complet adecvat.” 21. În perioada cuprinsă între 7 și 12 octombrie 2004, reclamantul și codefendenții au solicitat ca Comitetul de apel (Procesbevillingsnævnet) să le permită să recurgă la Curtea Supremă (Højesteret). Trei dintre acuzații au declarat în cererile lor că vor prezenta observații suplimentare, primite la 17 decembrie 2004. În ianuarie 2005, cauzele au fost transmise procurorului, care și-a dat avizul la 29 martie 2005. Cu toate acestea, scrisorile de refuz nu au fost trimise, ca la 9 august 2005, avocatul unuia dintre co-apărătorii a declarat că dorește să prezinte observații suplimentare în lumina unei hotărâri recente într-un caz similar. 22. După aceea, din cauza unei erori, nu s-a întâmplat nimic în acest caz până la 2 mai 2006, când poliția a telefonat Consiliul de apel și a atras atenția asupra cazului. Ulterior, la cererea sa, consilierul consilierului competent care a vrut să prezinte observații suplimentare a făcut acest lucru la 2 și 13 iunie 2006. Reclamantul și co-apăratul au fost informați la 21 iunie 2006 că cererile lor de concediu de recurs la Curtea Supremă au fost refuzate.