- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 11 decembrie 2008
- Stat pârât
- DNK
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Hasslund împotriva Danemarcei
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1973 și trăiește în Les Salles Sur Verdon, Franța. La începutul anilor 1990, a început să existe în Danemarca un nou concept numit „case de stricare a activelor” (selskabstømmersager). Acesta a acoperit o activitate penală prin care persoanele implicate au comis fraudă agravată a debitorului prin achiziționarea și vânzarea de numeroase societăți private limitate inactive solvente într-o perioadă scurtă și, în favoarea profitului lor, „stripping” societăților de active, inclusiv depozite alocate pentru plata impozitului pe societăți. Persoanele implicate au fost de obicei interconectate complex și au colaborat în activitățile lor criminale economice, ceea ce vizează sume foarte mari de bani.
Potrivit sondajelor efectuate de autoritățile vamale și fiscale, aproximativ o mie de șase sute de societăți cu o datorie fiscală totală de peste doi miliarde de coroane daneze (DKK) au fost eliminate în perioada de la sfârșitul anilor 1980 până în 1994. După o serie de amendamente legislative, comerțul cu companii inactive solvenți a încetat în mare parte în vara anului 1993. În 1994, reclamantul a aflat prin ziar local că a făcut obiectul unei anchete, așa cum a fost o companie privată limitată de stocbrokers, din care a fost proprietar. Prin scrisoarea din 9 iunie 1994, el a informat poliția că a fost disponibil pentru un interviu, dacă este necesar. Prin scrisoarea din 14 iunie 1994, poliția a confirmat că au fost în curs de anchetă și a informat reclamantul că vor vorbi cu el într-o etapă ulterioară.
De la noiembrie 1994 la septembrie 1995, au fost emise șase ordine de descoperire împotriva a două bănci, au fost emise patru mandate de căutare și au fost desfășurate numeroase interviuri. La 19 septembrie 1995, reclamantul a fost arestat și acuzat, printre altele, de fraudă agravată a debitorului.
În aceeași zi a fost reținut în izolare, care a fost prelungit la intervale regulate până la eliberarea lui la 22 decembrie 1995. 10. În ultima dată, a avut loc o audiere orală în fața Tribunalului Orașului de la Copenhaga (Københavns Byret - în continuare „Curtea Orașului”), în cursul căreia procurorul a declarat că ancheta a fost încheiată și că acuzarea ar putea fi așteptată la începutul anului 1996. 11. Din ianuarie 1996 până în iunie 1998 au fost luate diverse măsuri de investigare, în special privind cinci co-accusate în acest caz, de exemplu cercetări în Danemarca, Elveția și Suedia, numeroase interviuri în Danemarca și în străinătate, scrisori de cerere internaționale, o cerere către Interpol, cincisprezece ordine de descoperire și un ordin de interzicere a divulgării numelui reclamantului.
În plus, la 19 martie 1997, s-a formulat o cerere de raport al contabilului și s-a obținut material în acest scop, inclusiv declarații de cont, bonuri de cec și așa mai departe. 12. La 25 iunie 1998, acuzația a fost depusă Tribunalului Orașului în conformitate cu care reclamantul (și cinci co-acusați: A, B, N, M și R) au fost acuzați de „retragerea fiscală a activelor” comise în comun. Reclamantul a fost acuzat de 15 contabili din un total de cincizeci și nouă angajate între martie 1992 și mai 1993. Responsabilitatea sa a fost legată de o sumă de 9.890.000 DKK (aproximativ 1.300.000 euro (EUR)) din suma totală a impozitului evadat în cazul care a ajuns la aproximativ 1900.000 EUR. 13. Între 14 august 1998 și 10 martie 1999, s-au desfășurat cincisprezece audieri anterioare și proiectul rapoartelor contabilului a fost depus.
La data anterioară, cazul a fost stabilit pentru proces la 15 martie 1999. 14. Între 15 martie 1999 și 31 ianuarie 2001, s-a desfășurat un total de 119 de audieri. Reclamantul, cei cinci co-acusați și peste șaptezeci de martori au fost auziți, inclusiv contabili publici înregistrați de stat. Declarări de cont și o cantitate considerabilă de alte dovezi documentare au fost, de asemenea, elaborate. Înregistrările curtelor au constituit 1.330 pagini. Intervențiile de închidere au fost desfășurate peste zece zile în noiembrie 2000 și ianuarie 2001. 15. Prin hotărârea din 6 aprilie 2001, care a mers la 220 de pagini, Tribunalul a condamnat reclamantul în conformitate cu acuzarea, dar pe un cont el a fost achitat.
Co-accusat a fost, de asemenea, condamnat. Reclamantul a fost condamnat la doi ani de închisoare. În plus, o sumă de 2.200.000 DKK a fost confiscată, iar el a fost privat pentru o perioadă nedefinită a dreptului său de a crea o societate privată limitată sau o societate sau o asociație care necesită aprobarea publică, sau de a deveni manager și/sau membru al consiliului de administrație al unor astfel de companii. 16. Curtea de Oraș a respins afirmația reclamantului că durata procedurii era în contradicție cu art. 6 din Convenție, declarând următoarele: „Curtea de Oraș nu constată niciun motiv pentru a critica decizia procurorului de a adera la procedura penală împotriva [aplicantului și a cincilor coacusate].
În consecință, și având în vedere legătura reciprocă dintre cauze și caracterul lor, Curtea orașului nu constată nicio încălcare a articolului 6 din Convenție, deși au existat perioade mai lungi de inactivitate în timpul unei părți a cauzei, în timp ce ancheta a avut loc în altă parte a cauzei. În acest sens [Cortea municipală] constată că complexitatea actelor efectuate de [reclamantul și cele cinci co-accusate] în parte atunci când achiziționează și „stripping” societăților pentru active, în parte atunci când au eliberat proiecte în străinătate, a necesitat o anchetă cu privire la un domeniu extraordinar. În opinia Curții de Oraș, nu mai existau perioade, fie în fața poliției, acuzației sau a Curții de Oraș, în timpul cărora nu s-a procedat nici o parte a cazului.
Trebuie subliniat faptul că, datorită naturii și domeniul de aplicare al taxelor, cazurile împotriva [M] și [co-acusate B și R] nu au putut continua înainte de cazurile împotriva [reclamantului, N și A] [au fost auzite]. [Finalmente], având în vedere caracterul și complexitatea cauzei, [Curtea Orașului] consideră că lungimea totală a procedurii nu constituie în sine o încălcare a dispoziției respective ale Convenției.” 17. La 15 mai 2001, reclamantul și cele cinci acuzate au apelat împotriva hotărârii în fața Curții Înalte din Danemarca de Est (Østre Landsret - „Curtea Înaltă”).
18. După această dată, au fost desfășurate douăsprezece ședințe pregătitoare, inclusiv una la 13 septembrie 2001 în cursul cărora s-a programat procesul cu numeroase date fixe care să înceapă la 24 septembrie 2002. Avocatul reclamantului și co-apărătorii au răspuns în comun că nu au decât posibilități foarte limitate de a apărea în toamna anului 2002. 19. Astfel, deși procesul a început la 24 septembrie 2002, majoritatea audierilor au avut loc în 2003 și 2004. Au fost desfășurate aproximativ 90 de audieri în acest caz. În februarie și martie 2004 au trebuit amânate audierile de apel pentru că reclamantul a căzut bolnav. Din același motiv, Curtea Înaltă a schimbat ordinea unora dintre audieri.
Înregistrările Curții au inclus 861 pagini. La 28 septembrie 2004, Curtea Înaltă a susținut hotărârea Tribunalului Orașului și, în ceea ce privește durata procedurii, a declarat: „În evaluarea dacă procedurile au fost încheiate într-un timp rezonabil, punctul de plecare ... cu privire la [aplicantul] a fost la 19 septembrie 1995, atunci când a fost acuzat ... [Curtea Înaltă] susține hotărârea Curții Orașului și raționarea sa cu privire la problema dacă art. 6 din Convenție a fost încălcat ... Procedura de recurs a fost programată și executată fără întârziere necorespunzătoare. La 13 septembrie 2001, procesul a fost programat la date fixe începând cu 12 august 2002. O serie de date de audiere în toamna anului 2002 și începutul anului 2003 au trebuit anulate deoarece unele avocați au fost ocupați [cu alte cazuri], motiv pentru care cazul [prezentul] a fost întârziat.
Pentru a evita orice întârziere suplimentară cauzată de imposibilitățile de apariție, procesul, care a început la 24 septembrie 2002, a procedut într-un ordin adecvat, dar nu complet adecvat.” 21. În perioada cuprinsă între 7 și 12 octombrie 2004, reclamantul și codefendenții au solicitat ca Comitetul de apel (Procesbevillingsnævnet) să le permită să recurgă la Curtea Supremă (Højesteret). Trei dintre acuzații au declarat în cererile lor că vor prezenta observații suplimentare, primite la 17 decembrie 2004. În ianuarie 2005, cauzele au fost transmise procurorului, care și-a dat avizul la 29 martie 2005. Cu toate acestea, scrisorile de refuz nu au fost trimise, ca la 9 august 2005, avocatul unuia dintre co-apărătorii a declarat că dorește să prezinte observații suplimentare în lumina unei hotărâri recente într-un caz similar.
22. După aceea, din cauza unei erori, nu s-a întâmplat nimic în acest caz până la 2 mai 2006, când poliția a telefonat Consiliul de apel și a atras atenția asupra cazului. Ulterior, la cererea sa, consilierul consilierului competent care a vrut să prezinte observații suplimentare a făcut acest lucru la 2 și 13 iunie 2006. Reclamantul și co-apăratul au fost informați la 21 iunie 2006 că cererile lor de concediu de recurs la Curtea Supremă au fost refuzate.
4. The applicant was born in 1973 and lives in Les Salles Sur Verdon, France.
At the beginning of the 1990s a new concept called “tax asset stripping cases” (selskabstømmersager) came into existence in Denmark. It covered a criminal activity by which the persons involved committed aggravated debtor fraud by buying up and selling numerous inactive, solvent private limited companies within a short period and, for the sake of their own profit, “stripping” the companies of assets, including deposits earmarked for payment of corporation tax. The persons involved were usually intricately interconnected and collaborated in their economic criminal activities, which concerned very large amounts of money. According to surveys made by the customs and tax authorities, approximately one thousand six hundred companies with a total tax debt exceeding two billion Danish kroner (DKK) were stripped in the period from the late 1980s until 1994. Following a number of legislative amendments, the trade in inactive, solvent companies largely ceased in the summer of 1993.
In 1994, the applicant learnt via a local newspaper that he was the subject of an investigation, as was a private limited stockbrokers company, of which he was part owner.
By letter of 9 June 1994 he informed the police that he was available for an interview, if required. By letter of 14 June 1994 the police confirmed that they were in the process of investigation and informed the applicant that they would talk to him at a later stage.
From November 1994 to September 1995, six discovery orders were issued against two banks, four search warrants were issued and numerous interviews were held.
On 19 September 1995 the applicant was arrested and charged, inter alia, with aggravated debtor fraud. On the same day he was detained in solitary confinement, which was prolonged at regular intervals until he was released on 22 December 1995.
On the latter date, an oral hearing took place before the Copenhagen City Court (Københavns Byret - hereafter “the City Court”), during which the prosecution stated that the investigation was concluded and that the indictment could be expected at the beginning of 1996.
From January 1996 to June 1998 various investigative steps were taken, notably relating to five co-accused in the case, for example searches in Denmark, Switzerland and Sweden, numerous interviews in Denmark and abroad, international letters of request, a request to Interpol, fifteen discovery orders and an order prohibiting the disclosure of the applicant’s name. Moreover, on 19 March 1997 a request for an accountant’s report was made and material for that purpose was obtained, including statements of account, cheque vouchers and so on.
On 25 June 1998, the indictment was submitted to the City Court according to which the applicant (and five co-accused: A, B, N, M and R) were charged of “tax asset stripping” committed jointly. The applicant was charged with fifteen counts out of a total of fifty-nine committed between March 1992 and May 1993. His responsibility related to an amount of DKK 9,890,000 (approximately 1,300,000 euros (EUR)) out of the total amount of tax evaded in the case which came to approximately EUR 19,000,000.
Between 14 August 1998 and 10 March 1999, fifteen pre-trial hearings were held and the draft of the accountant’s reports was submitted. On the former date, the case was set down for trial on 15 March 1999.
Between 15 March 1999 and 31 January 2001, a total of 119 hearings were held. The applicant, the five co-accused and more than seventy witnesses were heard, including state-registered public accountants. Statements of accounts and a considerable amount of other documentary evidence were also produced. The court records comprised 1,330 pages. The closing speeches were held over ten days in November 2000 and January 2001.
By a judgment of 6 April 2001, which ran to 220 pages, the City Court convicted the applicant in accordance with the indictment, but on one count he was acquitted. The co-accused were also convicted. The applicant was sentenced to two years’ imprisonment. In addition, an amount of DKK 2,200,000 was seized, and he was deprived for an indefinite period of his right to establish a private limited company or a company or an association requiring public approval, or to become a manager and/or member of a director’s board of such companies.
The City Court dismissed the applicant’s claim that the length of the proceedings had been at variance with Article 6 of the Convention, stating the following: “The City Court finds no reason to criticise the prosecution’s decision to join the criminal proceedings against the [applicant and the five coaccused]. Accordingly, and having regard to the mutual connection between the cases and their character, the City Court finds no violation of Article 6 of the Convention, although there were longer periods of inactivity during one part of the case, while investigation was going on in another part of the case. In this connection [the City Court] notes that the complexity of the acts carried out by [the applicant and the five co-accused] partly when buying and “stripping” the companies for assets, partly when writing off projects abroad, necessitated an investigation of an extraordinary scope. In the City Court’s opinion there were no longer periods, whether before the police, the prosecution or the City Court, during which no part of the case proceeded. It must be emphasised that due to the nature and scope of the charges, the cases against [M] and [the co-accused B and R] could not proceed before the cases against [the applicant, N and A] [had been heard]. [Finally], in view of the character and complexity of the case, [the City Court] considers that the total length of the proceedings did not in itself constitute a breach of the said provision of the Convention.”
On 15 May 2001 the applicant and the five co-accused appealed against the judgment to the High Court of Eastern Denmark (Østre Landsret - “the High Court”).
After that date, twelve preparatory hearings were held, including one on 13 September 2001 during which the trial was scheduled with numerous fixed dates to commence on 24 September 2002. Counsel for the applicant and the co-defendants jointly replied that they only had very limited possibilities to appear during the autumn of 2002.
Thus, although the trial commenced on 24 September 2002, most of the hearings took place in 2003 and 2004. A total of about 90 hearings were held in the case. In February and March 2004 the appeal hearings had to be postponed because the applicant fell ill. For the same reason the High Court changed the order of some of the hearings. The Court records comprised 861 pages. The closing speeches were held over ten days in April, May, and June 2004.
On 28 September 2004 the High Court upheld the City Court’s judgment. As regards the length of the proceedings, it stated: “In the assessment of whether the proceedings have been concluded within a reasonable time, the starting point ... concerning the [applicant] was on 19 September 1995, when he was charged ... [The High Court] upholds the City Court’s judgment and its reasoning with regard to the question of whether Article 6 of the Convention has been violated ... The appeal proceedings were scheduled and carried out without any unreasonable delay. On 13 September 2001 the trial was scheduled to take place on fixed dates as from 12 August 2002. A number of hearing dates in the autumn 2002 and the beginning of 2003 had to be cancelled because some counsel were occupied [with other cases], for which reason the [present] case was delayed. To avoid any further delay caused by impossibilities to appear, the trial, which commenced on 24 September 2002, proceeded in a proper, but not completely suitable order.”
In the period from 7 to 12 October 2004, the applicant and the codefendants requested that the Leave to Appeal Board (Procesbevillingsnævnet) grant them leave to appeal to the Supreme Court (Højesteret). Three of the defendants stated in their petitions that they would submit supplementary comments, which were received on 17 December 2004. In January 2005 the cases were sent to the prosecution, which gave its opinion on 29 March 2005. The applicant and the codefendants gave their comments in reply and at a meeting on 5 August 2005 the Leave to Appeal Board decided to refuse the requests. Letters of refusal were not sent out, however, as on 9 August 2005 counsel for one of the co-defendants stated that he wanted to submit supplementary comments in the light of a recent judgment in a similar case.
Thereafter, due to an error, nothing happened in the case until 2 May 2006, when the police telephoned the Leave to Appeal Board and drew attention to the case. Subsequently, on his request, counsel for the relevant co-defendant who had wanted to submit supplementary comments did so on 2 and 13 June 2006. The applicant and the co-defendant were informed on 21 June 2006 that their requests for leave to appeal to the Supreme Court had been refused.