- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 8 ianuarie 2009
- Stat pârât
- BGR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
Myashev împotriva Bulgariei
Traducere în română Auto
CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA PENTRU MYASHEV c. BULGARIE Cerere nr. 43428/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 ianuarie 2009 DEFINIF 08/04/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă.
În cauza Myashev c. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Martus, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Zdravka Kalaydjieva, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de sectiune După ce a deliberat în camera consiliului la 2 decembrie 2008, a fost adoptat la această dată, la originea cauzei se află o cerere (n 43428/02) îndreptată împotriva Republicii Bulgaria și al cărei resortisant al acestui stat, Ivan Krastev Myashev ( La 12 noiembrie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 18 decembrie 2006, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului.
După cum permite articolul Õ 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca Curtea să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 21 iulie 1992, în timpul unei altercații cu un vecin, reclamantul a scos o pușcă pe care o avea în posesia sa pentru a-l amenința pe acesta. În urma intervenției unui polițist municipal, la 14 septembrie 1992 a fost confiscată arma. La 14 septembrie 1992, Parchetul Districtului Plovdiv a deschis o instrucțiune penală pentru posesie ilegală de armă. La 22 iulie 1993, reclamantul a fost acuzat de posesie de arme de foc fără autorizație și interogat. La 5 octombrie 1998, i s-a dat în judecată o nouă acuzație pentru același caz de acuzare. Trei martori au fost interogați.
La 4 decembrie 1998, Parchetul a fost rejudecat în instanță. O primă audiere pe fond a avut loc în fața Tribunalului Districtual Plovdiv la 25 februarie 1999. La tribunalul din 19 mai 1999, tribunalul a constatat că au existat contradicții cu privire la perioada în care arma fusese deținută în mod ilegal și a retrimis cauza la instanța preliminară. 10. Dosarul a fost retrimis la tribunal în 2002, fără a se efectua acte suplimentare de luare a deciziilor. Reclamantul indică faptul că, în cursul anului 2004 a fost găsit vinovat și condamnat la o vârtej de lev (0,50 euro). Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva sa este întemeiată.
12. Cu privire la admisibilitate13, Curtea constată că acest Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 15. În ceea ce privește durata care trebuie luată în considerare, Curtea arată că, chiar dacă o anchetă ar fi fost deschisă, reclamantul nu pare să fi fost conștient de urmăririle penale înainte de 22 iulie 1993, când a fost examinat și interogat cu privire la fapte.
Astfel, această dată poate fi considerată începutul perioadei în litigiu. Procedura s-a încheiat la o dată care nu a fost precizată în 2004. Prin urmare, a durat mai mult de 10 ani pentru procedura de judecată preliminară și o instanță judiciară. 16. Curtea constată că cauza, care se referea la deținerea ilegală a unei arme, pare a fi un lucru puțin complex. Comisia constată că, pe parcursul unor perioade considerabile (1993-1998 și apoi 1999-2002), procedura a rămas la punctul mort fără a se efectua niciun act de procedură sau de judecată; în plus, nu există niciun element care să permită concluzia că aceste întârzieri ar fi cauzate de comportamentul reclamantului. 17. În concluzie, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate mai sus, Curtea consideră că durata procedurii în speță nu a răspuns la cerința privind termenul rezonabil 18. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II.
Reclamantul se plânge, de asemenea, de lipsa unei căi de atac efective în dreptul intern pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri penale. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 20. Curtea arată că acest litigiu este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. 22. Aceasta reamintește că la art. 13 se asigură o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1), de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI.
Curtea a constatat deja în cauze anterioare împotriva Bulgariei că que que quiil n , nr. 45964/99, § 74, 16 noiembrie 2006 Kirov c. Bulgaria, n 5182/02, § 81, 22 mai 2008). Aceasta nu consideră că este necesar să se ajungă la o concluzie diferită în cazul de față. 23. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Tribunalul nu a luat poziție în această privință.
27. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Având în vedere circumstanțele din speță și acționând în mod echitabil, aceasta îi acordă 2 000 EUR în acest scop. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 28. Reclamantul solicită, de asemenea, 2 500 EUR pentru onorariile de avocat angajat pentru procedura în fața Curții. 29. În acest sens, nu s-a luat nici o poziție în acest sens. 30. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 600 EUR și acordul acordat reclamantului.
Interese moratoriu 31. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L pe care partea pârâtă trebuie să o plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru daune morale și 600 EUR (șase cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, pentru a fi convertite în levuri bulgare la rata aplicabilă la data regulamentului și pentru a crește orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 8 ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte
CINQUIÈME SECTION
AFFAIRE MYASHEV c. BULGARIE ( Requête n o 43428/02) ARRÊT STRASBOURG 8 janvier 2009 DÉFINITIF 08/04/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Myashev c. Bulgarie, La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Zdravka Kalaydjieva, juges, et de Claudia Westerdiek, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 décembre 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 43428/02) dirigée contre la République de Bulgarie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Ivan Krastev Myashev (« le requérant »), a saisi la Cour le 12 novembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant est représenté par M e D. Marinov, avocat à Plovdiv. Le gouvernement bulgare (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me M. Kotzeva, du ministère de la Justice.
Le 18 décembre 2006, le président de la cinquième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la Cour se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
4. Le requérant est né en 1950 et réside à Plovdiv.
Le 21 juillet 1992, lors d’une altercation avec un voisin, le requérant sortit un fusil qu’il avait en sa possession pour menacer celui-ci. Suite à l’intervention d’un policier municipal, l’arme fut saisie.
Le 14 septembre 1992, le parquet de district de Plovdiv ouvrit une instruction pénale pour détention illégale d’arme.
Le 22 juillet 1993, le requérant fut mis en examen pour détention d’arme à feu sans autorisation et interrogé.
Le 5 octobre 1998, une nouvelle mise en examen pour le même chef d’accusation lui fut signifiée. Trois témoins furent interrogés. Le 4 décembre 1998, le parquet effectua le renvoi en jugement de l’intéressé.
Une première audience sur le fond eut lieu devant le tribunal de district de Plovdiv le 25 février 1999. A l’audience du 19 mai 1999, le tribunal constata qu’il y avait des contradictions quant à la période pendant laquelle l’arme avait été détenue de manière illégale et renvoya l’affaire à l’instruction préliminaire.
Le dossier fut de nouveau renvoyé devant le tribunal en 2002, sans que des actes d’instruction complémentaires n’aient été effectués. Le requérant indique qu’au courant de l’année 2004 il fut reconnu coupable et condamné à une amende d’un lev (0,50 euros). EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. »
Le Gouvernement n’a pas présenté d’observations. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, Pélissier et Sassi c. France [GC], n o 25444/94, § 67, CEDH 1999-II).
Concernant la durée à prendre en considération, la Cour relève que même si une enquête avait été ouverte, le requérant ne semble pas avoir été au courant des poursuites avant le 22 juillet 1993, lorsqu’il fut mis en examen et interrogé sur les faits. Cette date peut donc être considérée comme le début de la période litigieuse. La procédure a pris fin à une date qui n’a pas été précisée en 2004. Elle a donc duré plus de dix ans pour l’instruction préliminaire et une instance judiciaire.
La Cour observe que l’affaire, qui portait sur la détention illégale d’une arme, apparaît comme peu complexe. Elle constate que pendant des périodes considérables (1993-1998, puis 1999-2002) la procédure est demeurée au point mort sans qu’aucun acte de procédure ou d’instruction ne soit effectué. Elle ne relève par ailleurs aucun élément permettant de conclure que ces retards seraient dus au comportement du requérant.
En conclusion, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime que la durée de la procédure en l’espèce n’a pas répondu à l’exigence du « délai raisonnable ».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION
19. Le requérant se plaint également de l’absence de recours effectif en droit interne pour se plaindre de la durée excessive d’une procédure pénale. Il invoque l’article 13 de la Convention, qui dispose : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. »
Le Gouvernement n’a pas présenté d’observations.
La Cour relève que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable.
Elle rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 156, CEDH 2000 ‑ XI). La Cour a déjà constaté dans de précédentes affaires contre la Bulgarie qu’il n’y avait à l’époque pertinente aucun recours disponible en droit interne permettant d’accélérer le cours d’une procédure pénale ou d’obtenir une indemnisation du chef d’une durée excessive et a conclu à la violation de l’article 13 de ce chef ( Popov c. Bulgarie , n o 48137/99, § 91, 1 er décembre 2005 ; Karov c. Bulgarie , n o 45964/99, § 74, 16 novembre 2006 ; Kirov c. Bulgarie , n o 5182/02, § 81, 22 mai 2008). Elle ne voit pas de raison de parvenir à une conclusion différente dans le cas présent.
Dès lors, il y a eu violation de l’article 13 de la Convention. III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
24. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 10 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
Le Gouvernement n’a pas pris position à cet égard.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Compte tenu des circonstances de l’espèce et statuant en équité, elle lui accorde 2 000 EUR à ce titre. B. Frais et dépens
Le requérant demande également 2 500 EUR pour les honoraires d’avocat engagés pour la procédure devant la Cour.
Le Gouvernement n’a pas pris position à cet égard.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 600 EUR et l’accorde au requérant. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention ; 4. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 2 000 EUR (deux mille euros) pour dommage moral et 600 EUR (six cents euros) pour frais et dépens, à convertir en levs bulgares au taux applicable à la date du règlement et à augmenter de tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 janvier 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président