CtEDO 20.01.2009 Auto

CASE OF MARTIKAN v. SLOVAKIA

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
20.01.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF MARTIKAN v. SLOVAKIA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A MARTIKÁN v. SLOVAKIA (Depunerea nr. 30036/06) HOTĂRÂREA Strasburg 20 ianuarie 2009 FINAL 20/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Martkán v. Slovacia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 16 decembrie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 30036/06) împotriva Republicii Slovace depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 30036/06) de către un național slovac, dl Ján Martikán (nr. 14 iulie 2006). Guvernul slovac (nr. „Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. La 3 aprilie 2008, președintele secțiunii a patra a hotărât să anunte cererii guvernului. De asemenea, s-a decis să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1974 și trăiește în Snežnica. La 13 martie 1998, reclamantul a depus o acțiune la Curtea de District Čadca. El a solicitat compensație în cadrul unui dispute de muncă. La 11 septembrie 1998, cazul a fost transferat la Curtea de District Považská Bystrica. În perioada următoare hotărârii Curții Constituționale din 14 februarie 2006 (a se vedea mai jos) Curtea de District Považská Bystrica a pronunțat trei audieri. De asemenea, a solicitat Curții de District Čadca să audă martori și de două ori a cerut acest lucru. La 15 martie 2007, Curtea de District Považská Bystrica a acordat cererea reclamantului. Hotărârea a devenit finală la 12 mai 2007. La 14 februarie 2006, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District Považská Bystrica a încălcat dreptul reclamantului în temeiul articolului 48 § 2 din Constituție la o audiere fără întârziere nejustificată și dreptul său în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție la o audiere într-un timp rezonabil. Curtea Constituțională a susținut că cazul nu este complex. Deși reclamantul a contribuit într-o anumită măsură la durata procedurii prin cooperarea insuficientă, care nu a influențat lungimea globală a procedurii. Întârzierile imputabile Curții de District Považská Bystrica au constituit un total de 4 ani. 10. Curtea Constituțională a acordat reclamantului 40.000 SKK (echivalentul de 1.066 euro în acel moment) ca o justă satisfacție în ceea ce privește prejudiciile morale. Acesta a ordonat rambursarea costurilor juridice ale reclamantului și a ordonat Curții de District Považská Bystrica să evite orice întârziere suplimentară în cadrul procedurii. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 12. Guvernul nu a contestat acest argument, ci a susținut că cererea este inadmisibilă din motivele menționate mai jos. Admisibilitatea 13. Guvernul a contestat că, în ceea ce privește procedura examinată de Curtea Constituțională, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă de o încălcare a dreptului său la o audiere într-un termen rezonabil. Acestea au susținut că Curtea Constituțională a recunoscut în mod expres o astfel de încălcare și cantitatea justă de satisfacție acordată și plătită fără întârziere nejustificată nu a fost, în mod evident, inadecvată în circumstanțele cazului, susținând în continuare că constatarea Curții Constituționale a avut un efect preventiv, deoarece nu au avut loc în perioada ulterioară întârziere. În orice caz, reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece i-a fost deschisă să prezinte o nouă plângere la Curtea Constituțională în acest sens. 14. Reclamantul nu a fost de acord și a susținut că suma justă de satisfacție acordată de Curtea Constituțională a fost disproporționată de scăzută în circumstanțele cazului, susținând în continuare că nu este obligat să recurgă din nou la remedierea constituțională. 15. Curtea remarcă că, la momentul hotărârii Curții Constituționale, procesul a fost în suspensie timp de 7 ani, 11 luni și 5 zile. Curtea Constituțională a atribuit reclamantului echivalentul de 1.066 EUR ca satisfacție echitabilă în ceea ce privește procedura examinată de acesta și a ordonat Curții de District să evite orice întârziere suplimentară în cadrul procedurii. 16. Sumele atribuite de Curtea Constituțională nu pot fi considerate ca furnizarea unei soluții adecvate și suficiente pentru reclamant, având în vedere jurisprudența stabilită de Curte (a se vedea Scordino c. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 178-213, CEDH 2006-..., și Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, § 65-107, CEDH 2006-...). 17. Având în vedere cele de mai sus, în ceea ce privește acțiunea de până la hotărârea Curții Constituționale, Curtea concluzionează că reclamantul nu și-a pierdut statutul de victimă în sensul articolului 34 din Convenție. 18. Întrucât efectul compensatoriu produs prin decizia Curții Constituționale nu a îndeplinit criteriile aplicate de Curte, reclamantul nu a fost obligat, în sensul articolului 35 § 1 din Convenție, să utilizeze din nou remedierea în temeiul articolului 127 din Constituție în ceea ce privește procedura ulterioară hotărârii Curții Constituționale (a se vedea recapitularea principiilor relevante în În acest context, Curtea consideră că prezenta cerere a fost introdusă fără întârziere substanțială după hotărârea Curții Constituționale (a se vedea Španír c. Slovacia , nr. 39139/05 , § 47, 18 decembrie 2007 și Weiss c. Slovacia , Španír c. În consecință, cererea nu poate fi respinsă pentru neepuizarea recourslor interne. 20. Perioada de luată în considerare a început la 13 martie 1998 și s-a încheiat la 15 martie 2007. Acțiunea a durat astfel mai mult de 9 ani și 2 luni pentru un nivel de competență. 21. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII. Curtea reiterează că este necesară o diligență specială în litigiile privind ocuparea forței de muncă (Ruotolo c. Italia, Hotărârea din 27 februarie 1992, Serie A nr. 230-D, p. 39, § 17). 23. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender, ibid.). 24. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa privind această temă și natura litigiului, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. În special, la momentul hotărârii Curții Constituționale, procedura a fost pe cale de aproape 8 ani înainte de o singură instanță. În urma hotărârii Curții Constituționale, procedura a continuat timp de 1 an și aproape 3 luni, dar nu a avut loc nici o întârziere substanțială pe parcursul acestei perioade. 25. Curtea concluzionează că lungimea generală a perioadei examinate a fost incompatibilă cu dreptul reclamantului la o audiere într-un termen rezonabil. 26. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 27. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a luat în considerare afirmația exagerată și a lăsat această chestiune la discreția Curții. 30. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărârea pe o bază echitabilă și având în vedere jurisprudența sa în cauză, circumstanțele particulare ale cauzei și faptul că reclamantul a obținut recurs parțial în cadrul procedurii dinainte de Curtea Constituțională, acordă 2,700 EUR. Costuri și cheltuieli 31. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 119 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 32. Guvernul nu a avut nicio opoziție față de atribuirea unei sume de traducere efectuate în mod evident și a solicitat Curtea să respingă restul, deoarece reclamantul nu și-a susținut cererea cu orice probă. 33. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, care nu a fost reprezentat de un avocat, a sumei reclamate în totalitate, de exemplu 119 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 2,700 EUR (2 mii șapte sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 119 EUR (o sută și nouăzeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) faptul că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza, în limba engleză și notificat în scris la 20 ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă