SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ILUTIU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 18898/02) HOTĂRÂREA Satisfacție echitabilă STRASBURG 3 februarie 2009 DEFINITIVF 03/05/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.
În cauza Ilutiu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat într-o cameră a consiliului la 13 ianuarie 2009, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 18898/02) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, Monica Ilutiu ( Tribunalul a sesizat Curtea la 3 aprilie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( (1) din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza eșecului dreptului de proprietate al reclamantei asupra proprietății sale, combinat cu absența totală a despăgubirii de aproape nouă ani.
Problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat o cerere și a invitat guvernul și reclamanta să îi prezinte în scris, în termen de șase luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 31 și punctul 5 litera (b) din dispozitivul hotărârii din acțiunea principală). Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se șteargă de la aceasta, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.
În principal, reclamanta solicită restituirea apartamentului nr. 2 al casei situat la nr. 26 de pe strada Memorandumului, la Cluj-Napoca, de care a fost recunoscută proprietară prin hotărârea definitivă din 11 februarie 1998. Cu titlu subsidiar, aceasta solicită acordarea unei sume reprezentând valoarea actuală a acesteia. Inițial, ea a furnizat un raport de competență tehnică imobiliară, realizat în 2004, la cererea instanțelor interne, în timpul contestației sale administrative pe calea Legii nr. 10/2001. Ulterior, în 2006, recurenta a depus la dosar un raport de experiență conform căruia valoarea medie a apartamentului nr. 2, actualizată, ar fi cuprinsă între 83 000 și 85 000 EUR. În plus, în lipsa acestuia, a solicitat 700 EUR pentru fiecare lună începând cu 11 februarie 1998 și până la plata efectivă pentru pierderea bunului său.
În cele din urmă, în observațiile sale din 5 septembrie 2008, recurenta și-a evaluat proprietatea între 95 000 și 100 000 EUR. În opinia sa, prețurile imobilelor din orașul Cluj-Napoca au crescut semnificativ din 2006, data ultimului raport de expertiză. În sprijinul afirmațiilor sale, reclamanta a depus la dosar copii ale anunturilor imobiliare ale unui ziar local. În ceea ce privește prejudiciul moral, aceasta solicită 20 000 EUR ca urmare a frustrării cauzate de posibilitatea de a-și redobândi dreptul de proprietate asupra proprietății sale, ca urmare a numeroaselor proceduri inițiate de aceasta. Poziția guvernului 10. EUR. PE DEFINIȚIE, Guvernul observă că Curtea nu poate specula asupra valorii chiriilor nerecuperate și că acest prejudiciu ar putea fi eventual luat în considerare în momentul stabilirii prejudiciului moral.
11. În cele din urmă, guvernul afirmă că reclamantei i s-ar putea acorda despăgubiri pentru pierderea bunurilor sale, prin Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 și că dosarul care conține cererea de despăgubire a recurentei nu era încă în liberă circulație 12. În observațiile prezentate la 6 noiembrie 2008, guvernul amintește că valoarea bunului în litigiu a fost stabilită definitiv de instanțele interne, prin hotărârea definitivă din 27 februarie 2004 a Tribunalului departamentului Cluj 13. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că nici o legătură de cauzalitate între presupusa încălcare și prejudiciul moral suferit nu a fost dovedită și că, în plus, suma solicitată de reclamantă este excesivă.
În plus, consideră că o eventuală hotărâre de condamnare a Curții ar putea constitui, prin ea însăși, o despăgubire satisfăcătoare a prejudiciului moral. Curtea reamintește că a încheiat cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție din cauza vânzării de către stat a bunurilor reclamantei către terți, combinată cu absența unei despăgubiri efective de aproape nouă ani. 15. Aceasta reamintește că o hotărâre în constatarea unei încălcări atrage după sine obligația juridică, în temeiul convenției, de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia. În cazul în care dreptul intern nu permite să se șteargă căi de atac pe deplin consecințele acestei încălcări, art. 41 din Convenție conferă Curții competența de a acorda o despăgubire părții care a fost acuzată de actul sau de omisiunea cu privire la care s-a constatat o încălcare a Convenției.
16. Printre elementele luate în considerare de Curte, atunci când se pronunță în acest sens, se numără prejudiciul material, adică pierderile efectiv suferite ca urmare directă a încălcării pretinse și a prejudiciului moral, și anume repararea stării de chin, a neplăcerilor și a incertitudinilor care rezultă din această încălcare, precum și a altor daune nemateriale (a se vedea, printre altele, Ernestina Zullo Italia, n 64897/01, § 25, 10 noiembrie 2004). 17. În circumstanțele din speță, Curtea apreciază că restituirea apartamentului nr. 2 al casei situat la nr. 26 de pe strada Memorandumului, la Cluj-Napoca, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea definitivă pronunțată la 11 februarie 1998 de către Tribunalul de Primă Instanță din Cluj-Napoca, ar plasa reclamanta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost ignorate.
În caz contrar, pentru statul pârât să procedeze la o astfel de restituire în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că: În ceea ce privește decizia internă definitivă care le-a ordonat autorităților interne să plătească în favoarea recurentei o despăgubire pentru pierderea proprietății sale (a se vedea § 30 din hotărârea principală), Curtea constată că situația rămâne neschimbată de la hotărârea principală, întrucât nu s-a plătit nicio despăgubire în acest sens. 19. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală și la elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului de 50 000 EUR.
20. În ceea ce privește suma solicitată pentru neplata bunului, Curtea amintește că nu ar putea specula cu privire la posibilitatea și randamentul închirierii bunului în cauză (Buzatu c. România (satisfacție echitabilă), nr. 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005) și că aceasta a dispus, ca reparație în temeiul articolului 41 din Convenție, restituirea apartamentului . Prin urmare, Curtea consideră că … Pe de altă parte, Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut cauza recurentei o stare de incertitudine și suferințe care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării; Curtea consideră că suma de 3 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit de recurentă. Interese moratorii 22. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L 26 de pe strada Memorandumului, în Cluj-Napoca, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească recurentei, în același termen de trei luni, 50 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale în orice caz, statul pârât trebuie să plătească recurentei 3 000 EUR (trei mii EUR) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudicii morale pe care sumele menționate la literele (b) și (c) vor fi convertite în moneda de la statul membru pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat anterior și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale.
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Înmânat în limba franceză și comunicat în scris la 3 februarie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
AFFAIRE ILUTIU c. ROUMANIE (Requête n o 18898/02) ARRÊT ( Satisfaction équitable ) STRASBOURG 3 février 2009 DÉFINITIF 03/05/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Ilutiu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 janvier 2009, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 18898/02) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet Etat, M me Monica Ilutiu (« la requérante»), a saisi la Cour le 3 avril 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horatiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
2.Par un arrêt du 6 décembre 2007 (« l’arrêt au principal »), la Cour a jugé qu’il y avait eu violation de l’article 1 er du Protocole n o 1 à la Convention en raison de la mise en échec du droit de propriété de la requérante sur son bien, combiné avec l’absence totale d’indemnisation depuis presque neuf ans.
3.La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les six mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir ( ibidem , § 31 et point 5, b du dispositif de l’arrêt au principal).
4.Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations. EN DROIT
5.Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage 1. Les thèses des parties a) La position de la requérante
6.Au principal, la requérante réclame la restitution de l’appartement n o 2 de la maison sise au n o 26 de la rue Memorandumului, à Cluj-Napoca, dont elle a été reconnue propriétaire par le jugement définitif du 11 février 1998. A titre subsidiaire, elle demande l’octroi d’une somme représentant la valeur actuelle de celui-ci. Initialement, elle a fourni en ce sens un rapport d’expertise technique immobilière, réalisé en 2004, sur demande des tribunaux internes, lors de sa contestation administrative formulée sur la voie de la loi n o 10/2001. D’après cette expertise, la valeur du bien s’élevait à 34 570 euros (EUR).
7.Ultérieurement, en 2006, la requérante a versé au dossier un rapport d’expertise selon lequel la valeur vénale de l’appartement n o 2, mise à jour, se situerait entre 83 000 et 85 000 EUR. Par ailleurs, à titre de défaut de jouissance elle a demandé 700 EUR pour chaque mois à partir de 11 février 1998 et jusqu’à l’indemnisation effective pour la perte de son bien.
8.Enfin, dans ses observations du 5 septembre 2008, la requérante a évalué son bien entre 95 000 et 100 000 EUR. D’après elle, les prix des immeubles dans la ville de Cluj-Napoca ont connu une augmentation importante depuis 2006, date du dernier rapport d’expertise. A l’appui de ses dires, la requérante a versé au dossier copies d’annonces immobilières d’un journal local.
9.Au titre du dommage moral elle demande 20 000 EUR résultant de la frustration provoquée par l’impossibilité de recouvrer son droit de propriété sur son bien, suite aux nombreuses procédures initiées par elle. b) La position du Gouvernement
10.Le Gouvernement fournit l’estimation d’un expert datant du mois d’août 2006, selon laquelle la valeur de l’appartement en cause serait de 27 824 EUR. S’appuyant sur la jurisprudence en la matière, le Gouvernement note que la Cour ne peut pas spéculer sur la valeur des loyers non perçus et que ce préjudice pourrait être éventuellement pris en compte au moment de l’établissement du préjudice moral.
11.Enfin, le Gouvernement affirme que la requérante pourrait se voir octroyer une indemnisation pour la perte de son bien, par la voie de la loi n o 10/2001, telle que modifiée par la loi n o 247/2005 et que le dossier contenant la demande d’indemnisation de la requérante n’était pas encore en l’état.
12.Dans ses observations soumises le 6 novembre 2008, le Gouvernement rappelle que la valeur du bien litigieux a été établie d’une manière définitive par les tribunaux internes, par le jugement définitif du 27 février 2004 du tribunal départemental de Cluj.
13.Concernant le dommage moral, le Gouvernement estime qu’aucun lien de causalité entre la prétendue violation et le préjudice moral subi n’a été prouvé et qu’en plus, la somme demandée par la requérante est excessive. Il estime en outre qu’un éventuel arrêt de condamnation de la Cour pourrait constituer, par lui-même, une réparation satisfaisante du préjudice moral. 2. L’appréciation de la Cour
14.La Cour rappelle qu’elle a conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention en raison de la vente par l’État du bien de la requérante à des tiers, combinée avec l’absence d’une indemnisation effective depuis presque neuf ans.
15.Elle rappelle qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’Etat défendeur l’obligation juridique, au regard de la Convention, de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences. Si le droit interne ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, l’article 41 de la Convention confère à la Cour le pouvoir d’accorder une réparation à la partie lésée par l’acte ou l’omission à propos desquels une violation de la Convention a été constatée.
16.Parmi les éléments pris en considération par la Cour, lorsqu’elle statue en la matière, figurent le dommage matériel, c’est-à-dire les pertes effectivement subies en conséquence directe de la violation alléguée et le dommage moral, c’est-à-dire la réparation de l’état d’angoisse, des désagréments et des incertitudes résultant de cette violation, ainsi que d’autres dommages non matériels (voir, parmi d’autres, Ernestina Zullo c. Italie , n o 64897/01, § 25, 10 novembre 2004).
17.Dans les circonstances de l’espèce, la Cour estime que la restitution de l’appartement n o 2 de la maison sise au n o 26 de la rue Memorandumului, à Cluj-Napoca, telle qu’ordonnée par le jugement définitif rendu le 11 février 1998 par le tribunal de première instance de Cluj-Napoca, placerait la requérante autant que possible dans une situation équivalant à celle où elle se trouverait si les exigences de l’article 1 du Protocole n o 1 n’avaient pas été méconnues. A défaut pour l’Etat défendeur de procéder à pareille restitution dans un délai de trois mois à compter du jour où le présent arrêt sera devenu définitif, la Cour décide qu’il devra verser à l’intéressée, pour dommage matériel, une somme correspondant à la valeur actuelle de l’appartement.
18.Pour ce qui est de la décision interne définitive ayant ordonné aux autorités internes de verser en faveur de la requérante une indemnisation pour la perte de son bien (voir § 30 de l’arrêt au principal), la Cour note que la situation reste inchangée depuis l’arrêt au principal, aucune indemnisation n’ayant été versée à ce titre.
19.Compte tenu des informations dont elle dispose sur les prix du marché immobilier local et des éléments fournis par les parties, la Cour estime la valeur marchande actuelle du bien à 50 000 EUR.
20.Concernant la somme demandée pour le défaut de jouissance du bien, la Cour rappelle qu’elle ne saurait spéculer sur la possibilité et le rendement d’une location du bien en question ( Buzatu c. Roumanie (satisfaction équitable), n o 34642/97, § 18, 27 janvier 2005) et qu’elle a ordonné, comme réparation au titre de l’article 41 de la Convention, la restitution de l’appartement susmentionné. Dès lors, la Cour estime qu’il n’y a lieu d’allouer aucune somme à ce titre, mais juge toutefois approprié de tenir compte de la privation de propriété subie par la requérante à l’occasion de la réparation du préjudice moral.
21.Par ailleurs, la Cour considère que les événements en cause ont pu provoquer à la requérante un état d’incertitude et des souffrances qui ne peuvent pas être compensés par le constat de violation. Elle estime que la somme de 3 000 EUR représente une réparation équitable du préjudice moral subi par la requérante. B. Intérêts moratoires
22.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1. Dit : a) que l’Etat défendeur doit restituer à la requérante l’appartement n o 2 de la maison sise au n o 26 de la rue Memorandumului, à Cluj-Napoca, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention ; b) qu’à défaut d’une telle restitution, l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans le même délai de trois mois, 50 000 EUR (cinquante mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage matériel ; c) qu’en tout état de cause, l’Etat défendeur doit verser à la requérante 3 000 EUR (trois mille euros) plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour préjudice moral ; d) que les sommes mentionnées aux points b) et c) seront à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement ; e) qu’à compter de l’expiration du délai ci-dessus indiqué et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
2. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 février 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président