PETERKE AND LEMBCKE v. GERMANY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
PETERKE AND LEMBCKE v. GERMANY (CtEDO, 2009)
Reclamantul, dl Klaus Dieter Peterke, este un național german care s-a născut în 1935 și locuiește în Potsdam. El este reprezentat în fața Curții de către dl K. Christoph, un avocat practicant la Berlin. Guvernul german („Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dna A. Wittling-Vogel, Ministerialdireigentin, al Ministerului Federal al Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul, inginer pe profesie, a contribuit la sistemul de pensii generale obligatorii și la sistemul de pensii suplimentare opțional al fostei Republici Democrate Germane. La 23 august 1995, Fondul Federal de Asigurări pentru Angajații Salariți (Bundesversicherungsanstalt für Angestellette – denumit în continuare „Fondul de Asigurare”) a emis o decizie declarativă privind perioadele de contribuție ale reclamantului (Versicherungsverlauf) și baza pentru calcularea pensiei sale. La 13 martie 1996, Fondul de Asigurare a respins obiecția reclamantului. La 15 aprilie 1996, reclamantul a depus o cerere la Curtea Socială din Berlin. În hotărârile din 22 aprilie și 17 iulie 1996, Fondul de Asigurare a acordat reclamantului o pensie, suma care a fost bazată pe decizia impugnată din 23 august 1995. La 13 octombrie 1997, Curtea Socială din Berlin a respins cererea reclamantului împotriva hotărârilor Fondului de Asigurare ca fiind nefondată. La 14 februarie 1998, reclamantul a depus un recurs la Curtea Socială de Apel din Berlin, susținând că are dreptul la o pensie mai mare. La 19 martie 1998, reclamantul a depus, de asemenea, o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală care a formulat aceleași plângeri. La 24 martie 1998, reclamantul a solicitat Curtea Socială de Apel din Berlin să suspende procedurile în funcție de plângerea constituțională sau, în mod alternativ, să le suspende. La 29 aprilie 1998, reclamantul a repetat propunerea de suspendare a procedurii și a anunțat, de asemenea, că va depune observații suplimentare în cazul în care aceaceasta este respinsă. La 12 iunie 1998, Curtea Socială de Apel din Berlin a respins această propunere. Într-o scrisoare din 4 ianuarie 1999, reclamantul a subliniat din nou că solicită să rămână sau să fie suspendată procedura. Într-o scrisoare din 19 octombrie 2000, reclamantul a făcut din nou referire la propunerile sale anterioare în vederea suspendării sau suspendării procedurii. În ianuarie 2001, Curtea Socială de Apel de la Berlin a solicitat reclamantului să furnizeze alte informații ale cererilor sale și să indice dacă, astfel cum a fost anunțat în scrisoarea din 29 aprilie 1998, vor fi formulate noi cereri. În martie și aprilie 2001, reclamantul și-a reamintit să își prezinte alte observații. În mai 2001 și februarie 2002, reclamantul a depus alte observații și a solicitat, de asemenea, Curtea Socială de Apel din Berlin să solicite o hotărâre preliminară de la Curtea Constituțională Federală. La 6 august 2002, Curtea Constituțională Federală a refuzat să recunoască plângerea constituțională a reclamantului. La 30 ianuarie 2003, reclamantul a depus prezenta cerere. În prima sa scrisoare adresată Curții, el s-a plângut de decizia Curții Constituționale Federale și de nedreptatea procedurii. În mai 2003 și din nou în octombrie 2003, Curtea Socială de Apel din Berlin a solicitat reclamantului să își declare poziția în privința unei soluții prietenoase. La 21 ianuarie 2004, reclamantul și-a reiterat cererea de a suspenda procedura având în vedere cererea depusă în fața Curții. La 30 decembrie 2004, Curtea socială de apel din Berlin a programat audierea pentru 26 ianuarie 2005. Reclamantul a depus apoi, de două ori, o procedură de anulare a audierii și a rezistat din cauza faptului că plângerea sa era încă în așteptare în fața Curții. El a susținut că nevoia de a face acest lucru ar constitui o „abuscare a drepturilor” în ceea ce privește el. Curtea socială de apel din Berlin a respins ambele cereri (decizii din 19 și 24 ianuarie 2005). La 26 ianuarie 2005, Comisia a respins recursul reclamantului și a refuzat, de asemenea, să recurgă la puncte de drept. La 16 ianuarie 2006, Curtea Federală a respins apelul reclamantului împotriva refuzului de a acorda concediu de recurs.