CtEDO 05.03.2009 Auto

TIGRAN AYRAPETYAN v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
05.03.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TIGRAN AYRAPETYAN v. RUSSIA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 75472/01 de Tigran Khorenovich AYRAPETYAN împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 5 martie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Nina Vajić, Președintele, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și André Wampach, Grefierul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 19 septembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Tigran Khorenovich Ayrapetyan, este un național rus care s-a născut în 1983 și locuiește la Moscova. El este reprezentat în fața Curții de către dna Y.L. Liptser, avocat al Centrului Internațional de Protecție la Moscova. Guvernul Rus a fost reprezentat de dl P. Laptev, fostul reprezentant al Federației Ruse în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Arestarea reclamantului și presupusele maltraturi La 10 februarie 2001, aproximativ 11 a.m., reclamantul, care la momentul material a fost un băiat școlar, a fost arestat într-o curte școlară de ofițeri de poliție în timp ce a primit o sumă de bani de la un alt băiat școlar. Reclamantul a fost suspectat de extorcare și a fost dus la secția de poliție Moscova nr. 184 unde a fost blocat într-un birou. Reclamantul susține că unul dintre ofițerii de poliție care l-a arestat periodic a intrat în birou, i-a pus întrebări și l-a bătut. Reclamantul a fost apoi dus la un alt birou unde au fost prezente încă doi ofițeri de poliție. Ofițerii i - au explicat că are dreptul să nu dea dovezi împotriva lui. Potrivit reclamantului, ei apoi au început să-i pună întrebările, pe care el a refuzat să răspundă. Toți cei trei ofițeri au început să-l bată. Unul dintre ei a forțat reclamantul să rămână nemișcat într-o poziție pe jumătate de squat în timp ce ținea o farfurie metalică în mâini. Ofițerul a avertizat reclamantul că, dacă el nu a menținut poziția, el „ar primi o lovitură în piept”. Se presupune că atunci când reclamantul a aruncat farfuria, el a fost lovit în piept și bătăile a continuat. La un moment dat, reclamantul a fost lovit în față. Pe punctul de a pierde conștiința reclamantul a fost de acord să "semne toate hârtiile", după care el a fost plasat într-o celulă. Examinarea medicală la policlinic nr. 218 În aceeași zi, la orele 10.10, reclamantul a fost dus de un ofițer de polițist la departamentul victimei la policlinic nr. 218, unde a fost examinat de un medic. Medicul a concluzionat că maxilarul inferior al reclamantului a fost fracturat și că are nevoie de un examen urgent în pacient de către un chirurg. După examinarea medicului, reclamantul a fost dus înapoi la secția de poliție, unde a fost încă o dată plasat într-o celulă. Aproximativ o oră mai târziu, reclamantul a fost dus la o altă secție de poliție, nr. 141, unde amprentele lui au fost luate. La 11 februarie 2001, la aproximativ 2 a.m., reclamantul a fost eliberat. În ziua eliberării, reclamantul a fost plasat pentru tratament în pacient în spitalul oraș Moscova nr. 1 ( Raportul medical a afirmat, de asemenea, că „maxila inferioară a fost patologic mobilă și configurarea feței s-a schimbat din cauza unui edem post-traumatic în zona parotică corectă”. În cursul tratamentului său, reclamantul a suferit o intervenție chirurgicală pentru a replanta articulatorul. Reclamantul a fost externat din spital la 2 martie 2001. Procedura penală împotriva reclamantului. La o dată neespecificată, au fost instituite proceduri penale împotriva reclamantului care a fost acuzat de extorcare. La 18 decembrie 2001 Curtea Intermunicipală Butyrskiy de Moscova ( ) a hotărât, la cererea reclamantului, să încheie procedurile penale împotriva acestuia pe baza unei legi de amnestate în ceea ce privește minorii și femeile pronunțate de Duma de stat la 30 noiembrie 2001. La o dată neespecificată, avocatul apărării reclamantului a depus un recurs împotriva hotărârii Curții Interuniversitale care susține că reclamantul nu a fost vinovat și că ar fi trebuit să fie achitat. Nu este clar care a fost rezultatul acestui recurs. La 15 februarie 2001, reclamantul a depus o plângere la șeful Departamentului de Interne al Ministerului Internului (на ) se plângea că a fost supus unui maltrat de către ofițeri de poliție. Plaga sa conține o descriere detaliată a evenimentelor și a celor trei ofițeri implicați. El a indicat, de asemenea, că unul dintre ei a participat mai devreme la arestarea sa și că altul a fost numit V. Se pare că, la 19 februarie 2001, mama reclamantului a depus plângeri similare la Biroul Procurorului InterDistrict Butyrskiy din Moscova ( δутрскаש мерайоннаש δрокуратура פ. δоскв ) și Procurorul Orașului din Moscova ( δрокурара δ. δосква ). Cazul a fost atribuit investigatorului G. al Biroului Procuror interdistrict Butyrskiy din Moscova. La 16 aprilie 2001, reclamantul a depus o plângere la procurorul Procurorului InterDistrict Butyrskiy din Moscova. În plângerea sa, reclamantul a susținut că nu s-a luat nici o decizie, fie de a institui sau de a refuza procedurile penale, pe baza acuzațiilor sale privind maltraturile. El a susținut, de asemenea, că a fost exercitată presiune de către investigatorii de la secția de poliție nr. 184 asupra martorilor în cazul penal împotriva lui și că familia sa a primit apeluri telefonice amenințatoare pentru că s-au plâns că reclamantul a fost tratat rău. La 21 mai 2001, mama reclamantului a depus o plângere la Procuratura Generală („енералана”. ). În plângerea sa, ea a ridicat din nou problema presupuselor nedreptăți ale reclamantului de către ofițeri de poliție. Februarie 2001 nu au fost desfășurate activități de investigație eficace. Cazul a fost transferat de la un investigator la altul și nici o examinare medicală legistică nu a fost încă ordonată. De asemenea, ea susține că familia lor a primit la amenințarea apelurilor telefonice. (b) Decizia de deschidere a unui caz penal în ceea ce privește plângerile reclamantului Prin scrisoarea din 21 mai 2001 Investigatorul G. a informat mama reclamantului că „la 21 mai 2001 a fost instituită o procedură penală nr. 5649 în temeiul articolului 286 § 3 din Codul Penal [(( La 29 mai 2001, investigatorul G. a ordonat efectuarea unei examinări medicale forense. Investigatorul a constatat că „la 10 februarie 2001 [reclamantul] a fost arestat pe suspectul că a comis o infracțiune de către ofițeri de poliție din secția de poliție din districtul Otradnoe din Moscova [( Отделение внутреним дениол района «Отрадное» [( ). Februarie 2001 [reclamantul] a fost plasat în Spitalul Orașului Moscova nr. 1 ca urmare a leziunilor fizice care, potrivit [el], au fost infligite de ofițeri de poliție.” O serie de întrebări au fost adresate expertului legist. Acesta din urmă a fost furnizat, de asemenea, dosarul medical al reclamantului. (d) Plângerile reclamantului în ceea ce privește presupusele nereguli ale anchetei și cererea de acces la dosarul de caz La 8 iunie 2001, mama reclamantului a depus o plângere la investigatorul G. În plângerea ei, a susținut că, în timpul examinării medicale efectuate la 6 iunie 2001, a descoperit că anumite documente vitale lipseau din dosarul medical al reclamantului. Printre ele, ea a atras atenția asupra concluziei medicului, în care, în afară de diagnosticul și necesitatea de spitalizare urgentă, s-a afirmat, de asemenea, că reclamantul a fost adus la departamentul victimei de către un ofițer de poliție. Mama reclamantului a susținut că acest document a fost distrus în mod deliberat pentru a justifica versiunea evenimentelor prezentate de poliție și conform căreia reclamantul a fost eliberat de la secția de poliție la 10:10 p.m. la 10 februarie 2001. La 13 și 14 iunie 2001, mama reclamantului a depus plângeri similare la procurorul Procurorului InterDistrict Butyrskiy din Moscova și, respectiv, la Procurorul de la Moscova, solicitând o anchetă. În plus, a solicitat permisiunea de a se familiariza cu materialele în cazul nr. 5649 în prezența unui funcționar public. Prin scrisoarea din 14 iunie 2001 Investigatorul G. a informat mama reclamantului că accesul la dosarul nu a putut fi acordat deoarece, în conformitate cu normele de procedură relevante, victima, acuzatul, reclamantul civil și acuzatul ar putea familiariza dosarul numai după încheierea anchetei. La o dată neespecificată înainte de 5 iulie 2001, șeful unei ONG locale în domeniul drepturilor omului, Comitetul pentru drepturile civile, a trimis procurorului din Moscova o scrisoare care se plângea de natura ineficientă a anchetei asupra acuzațiilor reclamantului privind maltraturile. În scrisoarea sa, avocatul de apărare a afirmat că ofițerii de poliție B. (nume de familie) și V. (prenumele) au participat la bătăile reclamantului. El a afirmat în continuare că ofițerul de poliție B. a exercitat presiuni asupra martorilor în cazul penal împotriva reclamantului. Avocatul apărării a susținut că, ca urmare, martorii au confirmat versiunea evenimentelor din B. conform căreia reclamantul a căzut și a rănit maxilarul în timpul aprezerii sale. Prin scrisoarea din 7 august 2001 șeful judecător al Departamentului de Supraveghere a investigației la Procurorul din Moscova ( и.о. нааааланика פ δравлени שо над орутире ) a informat avocatul reclamantului că cazul penal împotriva ofițerilor de poliție din secția de poliție Otradnoe a fost examinat de către Biroul Procurorului InterDistrict Butyrskiy. Scrisoarea a declarat că „un examen medical a fost efectuat și un număr de martori a fost interogat”. Decizia de suspendare a anchetei La 23 august 2001 Investigatorul G. a hotărât să rămână ancheta preliminară a cauzei penale nr. 5649, din cauza faptului că „persoana împotriva cărora ar trebui să fie adusă acuzațiile nu a fost identificată”. La 18 septembrie 2001, mama reclamantului a solicitat anchetatorului G. pentru o copie a deciziei de a rămâne ancheta preliminară. (f) Decizia de reluare a anchetei Prin scrisoarea din 28 septembrie 2001 a adjunctului Procurorului InterDistrict Butyrskiy ( ) a informat mama reclamantului că decizia de a rămâne în cadrul anchetei preliminare a fost anulată și că ancheta a fost reluată și atribuită anchetei la investigatorul Ye. al Biroului Procurorului InterDistrict Butyrskiy din Moscova (следедователа ). O scrisoare similară din data 1 octombrie 2001 a fost primită de tatăl reclamantului de la Investigatorul Ye. Prin scrisoarea din 23 octombrie 2001, Procurorul din Moscova a informat avocatul reclamantului în apărare, ca răspuns la plângerea sa cu privire la natura ineficientă a anchetei, că „investigația preliminară a fost reluată și că măsurile de investigare necesare au fost luate”. Scrisoarea a afirmat, de asemenea, că „nu s-a găsit nici o dovadă a presiunii de către ofițerii de poliție ai secției de poliție Otradnoe asupra martorilor sau asupra familiei reclamantului”. S-a declarat, de asemenea, că „investigația a fost supravegheată”. (g) Decizia de a pune capăt anchetei Prin scrisoarea din 28 octombrie 2001 Investigatorul Ye. a informat reclamantul și părinții săi că: „Procedurile penale nr. 5649 ... au fost încheiate la 28 octombrie 2001 ... datorită lipsei de dovezi a faptului că au fost comise orice infracțiune.” Se pare că mama reclamantului a depus un recurs împotriva acestei decizii la Procuratura din Moscova. (h) Răspunsuri ale autorităților la plângerile și cererile de acces la dosar. La 9 noiembrie 2001, mama reclamantului a solicitat, de asemenea, permisiunea de a se familiariza cu materialele din cauza penală nr. 5649. Prin scrisoarea din 19 noiembrie 2001 a fost informată de către investigatorul Y. că „... Legislația nu permite părților în procedurile penale să obțină copii ale materialelor din dosarul. Prin lege, numai acuzatul, victima și sfatul lor au dreptul să se familiarizeze cu materialele din dosar. Starea ta, precum și statutul [reclamantului] și [tatălui său], este cel al unui ADEVAT. Prin urmare, nu aveți dreptul să vă familiarizați cu materialele din dosar. Deoarece încheierea prezentului caz penal afectează interesele legale ale [reclamantului], numai el , după depunerea unei cereri relevante, va fi permis să se familiarizeze cu decizia și numai cu decizia de a pune capăt procedurii penale Prin scrisoarea din 11 ianuarie 2002, Procurorul din Moscova a informat mama reclamantului și avocatul în domeniul apărării că decizia din 28 Octombrie 2001 „a fost considerată legală și justificată”. Oficiul Procurorului Orașului a transmis, de asemenea, Biroului Procurorului InterDistrict Butyrskiy, reclamarea mamei reclamantului și a avocatului său de apărare cu privire la lipsa de acces la dosarul. Prin scrisoarea din 21 ianuarie 2002, adjunctul Procurorului InterDistrict Butyrskiy a informat mama reclamantului că nici ea, nici reclamantul, nici tatăl său, nu au dreptul de a avea acces la dosarul nr. 5649. Cu toate acestea, acestea ar putea să se familiarizeze cu decizia relevantă de a pune capăt procedurii penale prin a veni la Procurorul InterDistrict Butyrskiy într-un moment convenabil. Scrisoarea a afirmat în continuare că „nu există motive pentru transferul cazului penal nr. 5649 pentru ancheta suplimentară la un alt procuror de la Moscova, sau pentru impunerea răspunderii penale ofițerului de poliție B. și alte persoane, sau pentru impunerea sancțiunilor disciplinare pentru investigatorul Y.”. Prin scrisoarea din 28 februarie 2002, șeful interimar al Departamentului de Supraveghere a anchetei de la Procurorul din Moscova a informat mama reclamantului, ca răspuns la plângerea ei despre natura ineficientă a anchetei, că „acuzațiile de maltrat de către ofițeri de poliție nu sunt confirmate de materialele din acest caz”. În scrisoarea se afirmă în continuare că „nu există dovezi că ancheta nu se desfășoară într-un mod obiectiv sau că investigatorul Ye. a făcut amenințări împotriva martorilor”. Prin scrisoarea din 7 martie 2002 șeful interimar al Departamentului de Supraveghere a Investigației la Biroul Procurorului General ( и.о. нарасследовиника Februarie 2001. Prin urmare, ofițerii de poliție a trebuit să aplice forța ca urmare a căzut și a fracturii maxilarului. Nu a existat nici un element criminal în acțiunile poliției și, prin urmare, nu există motive pentru a anula decizia de a pune capăt procedurii penale. (i) Decizia de reluare a anchetei. Potrivit Guvernului, la 11 iunie 2002, ancheta a fost redeschisă și transferată la Procurorul din Moscova. Un timp mai târziu, poliția B. a fost acuzată de abuz de birou în temeiul articolului 286 din Codul Penal. Ancheta a stabilit că la 10 februarie 2001 la aproximativ 12 p.m. poliția B. a escortat reclamantul la secția de poliție Moscova nr. 184 cu suspiciunile de extorcare. În biroul 5 din stația pe care a infligat lovituri la maxilarul reclamantului cu pumnul drept pentru a forța reclamantul să mărturisească. La 2 iulie 2003, ancheta în acest caz a fost finalizată și dosarul a fost trimis pentru examinare la o instanță de judecată. La 15 decembrie 2006, Guvernul a depus Curtei o copie a hotărârii din 10 februarie 2006, în care Curtea de district Butyrskiy din orașul Moscova a examinat acțiunile presupuse de ofițer de poliție B. și l-a achitat în ceea ce privește episodul care implică reclamantul. Din textul hotărârii rezultă că instanța, care a interogat o serie de martori, inclusiv reclamantul, membrii familiei sale, precum și medicii și ofițerii de poliție, a constatat că declarațiile și alte dovezi colectate de anchetă au fost prea confuz și contradictorii pentru a permite instanței să încheie cu suficientă certitudine că leziunile în cauză au fost într-adevăr infligate de ofițerul B. Curtea nu a elaborat despre alte cauze posibile ale rănilor reclamantului, având limitat analiza la problema implicarii B. în incident. Hotărârea din 10 februarie 2006 a fost susținută în apel de către Tribunalul Orașului de Moscova la 29 martie 2006. art. 21 § 2 din Constituție prevede că nimeni nu poate fi supus torturii, violenței sau oricărui alt tratament sau pedeapsă crudă sau degradantă. art. 286 alineatul (3) litera (a) din Codul penal prevede că acțiunile unui funcționar public care depășește clar autoritatea sa și implică o încălcare substanțială a drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor, comise cu violență sau amenințarea violenței, sunt pedepsite cu închisoarea de trei până la zece ani cu o interdicție de ocupare a anumitor posturi sau de implicare în anumite activități pentru o perioadă de trei ani. Investigarea oficială a infracțiunilor art. 109 din Codul de Procedință Penală din 1961 ( δשоловно-δроδессуалонй кодекс РРपР), ca în vigoare la momentul respectiv, cu condiția ca un procuror, investigator, organism de anchetă sau judecător să fie obligat să ia în considerare cererile și informațiile referitoare la orice infracțiune comisă și să ia o decizie cu privire la aceste informații în termen de trei zile. În cazuri excepționale, acest termen ar putea fi prelungit la zece zile, decizia ar trebui să fie (a) de a institui proceduri penale, sau (b) de a refuza de a iniția proceduri penale, sau (c) de a transmite informațiile unei alte autorități competente. art. 209 din Codul prevede că, pentru a pune capăt procedurii, investigatorul ar trebui să adopte o decizie motivată cu o declarație a fondului cauzei și motivele încheierii acesteia. O copie a deciziei de încheiere a procedurii ar trebui transmisă de către investigator procuror. De asemenea, investigatorul ar trebui să informeze supusa victimă și reclamantul în scris cu privire la încheierea procedurii și motivele acestui lucru și să explice cum ar putea face apel împotriva acestei decizii. Un recurs împotriva deciziei de încheiere a procedurii ar putea fi interzis procurorului sau instanței în termen de cinci zile de la data notificării deciziei. Potrivit secțiunii 210 din Codul, procurorul ar putea anula decizia de mai sus a investigatorului și redeschide procedura. În conformitate cu art. 211 din Cod, procurorul a fost responsabil pentru supravegherea generală a anchetei. În special, procurorul ar putea ordona să fie desfășurate activități specifice de investigație, să transfere cazul de la un investigator la altul sau să inverseze deciziile ilegale și nefondate luate de investigatori și organele de anchetă. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că a fost tratat rău de ofițeri de poliție din secția de poliție din districtul Otradnoe din Moscova în timpul detenției sale la 10 februarie 2001. În special, el a susținut că identitatea infractorilor era cunoscută, dar că nu au fost luate măsuri pentru a le aduce în judecată. El a susținut, de asemenea, că el, părinții săi și consilierul de apărare care acționează în numele său, s-au plâns în numeroase ocazii autorităților publice relevante, dar în absență. În temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns că a fost tratat rău de polițiști la 10 februarie 2001. El s-a plâns, de asemenea, că autoritățile nu au efectuat o investigație adecvată în acest sens. art. 13 din Convenție „Nimeni nu trebuie să fie supus la tortură sau la tratamente sau pedepsele inumane sau degradante”. Oricine a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în Convenția [] nu are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Guvernul nu a fost de acord cu plângerile și acuzațiile reclamantei și a susținut că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne în măsura în care a solicitat Curții fără să aștepte rezultatul procedurilor penale împotriva poliției B. De asemenea, ei au susținut că, având în vedere faptul că poliția B. În acest sens, guvernul a susținut că Curtea are competența limitată de a revizui concluziile factuale ale instanțelor interne și că, prin urmare, ar trebui să-și urmeze concluziile în ceea ce privește evenimentele din 10 februarie 2001. Reclamantul își menținea plângerile.Evaluarea Curții Curții constată că punctul guvernului contestat nu mai este valabil, deoarece reclamantul a participat la procedura penală împotriva ofițerului B. și a fost în cele din urmă eșuat. În astfel de circumstanțe, faptul că a solicitat Curtea, în timp ce procedura internă era încă în așteptare, este irelevant. Deoarece Guvernul nu a susținut că locațiile alese și angajate de solicitant pentru a aduce la dispoziția autorităților naționale plângerile sale erau ineficiente sau necorespunzătoare, Curtea constată că reclamantul a respectat cerința de a epuiza căile de recurs interne și respinge obiecția guvernului. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, subliniază, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a aduce atingere fondurilor cauzei. André Wampach Nina Vajić Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă