SKOK v. SLOVENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
SKOK v. SLOVENIA (CtEDO, 2009)
Decizia nr. 4185/03, de către Pavel SKOK împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 10 martie 2009 ca Camera compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 27 ianuarie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, având în vedere acordul de decontare semnat de părți, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Pavel Skok, este un cetățen sloven care s-a născut în 1968 și trăiește în Nazarje. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. Verstovšek, avocat practicant la Celje. Guvernul sloven (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Lucijan Bembič, Procuror General de Stat. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 10 decembrie 1999, reclamantul a instituit proceduri civile împotriva Companiei Forestiere Nazarje – „“ (Gzdno gospodarstvo Nazarje d.d.) în Curtea de District a Celje ( Okrožno sodišče / Celju ) cerând daune pentru leziunile suferite într-un accident la locul de muncă. În timpul procedurii au fost desfășurate patru audieri și părțile au depus mai multe depuneri scrise. La 7 martie 2003, Curtea de District a pronunțat o hotărâre intermediară că GG a avut loc integral răspunderea pentru accident. GG a apelat la Curtea Superioră a Celje ( Višje sodišče/ Celju La 3 februarie 2005, Curtea Superioră Celje a anulat hotărârea interimar din 7 martie 2003 și a trimis cazul la instanța de reexaminare de primă instanță. După reexaminare, la 18 octombrie 2005, Curtea de District Celje a pronunțat o hotărâre care respinge cererea de compensare a reclamantului. La 5 octombrie 2006, Curtea Supremă Celje a respins recursul. La 6 decembrie 2006, reclamantul a depus un recurs în fața Curții Supreme (Vrhovno sodišče Acțiunea este încă în așteptare. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurilor civile și în temeiul articolului 13 din Convenția cu privire la lipsa unui remediu intern eficace în acest sens. HOTĂRÂREA La 10 iulie 2008, Președintele Camerei a decis că acest caz ar trebui comunicat Guvernului pentru observații cu privire la admisibilitatea și fondurile sale. La 27 octombrie 2008, Guvernul a prezentat observațiile lor și a informat Curtea că au făcut o propunere de soluționare reclamantului. Prin acordul de decontare semnat de Oficiul Procurorului de Stat și de solicitant, primul a recunoscut o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil și a acceptat să plătească reclamantului 450 euro (EUR) pentru prejudiciu moral și 286,54 euro (EUR) pentru costuri și cheltuieli. Reclamantul a acceptat suma ca o compensare integrală pentru daunele suportate din cauza lungii procedurii de mai sus și a renunțat la orice alte cereri împotriva Republicii Sloveniei în ceea ce privește prezenta plângere. Din partea sa, la 3 octombrie 2008, reclamantul a informat Curtea că a ajuns la o înțelegere cu Procuratura de stat și că dorește să retragă cererea prezentată în fața Curții. Curtea reamintește art. 37 din Convenție, care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele lor, este necesar.” Curtea ia act de faptul că, după soluționarea atinsă între părți, această chestiune a fost rezolvată la nivel intern și că reclamantul nu dorește să își continue cererea. Este convins că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în Protocolurile sale, nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (a) și (b) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri.