MARIC v. SLOVENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
MARIC v. SLOVENIA (CtEDO, 2009)
Decizia nr. 9739/03, de către Ljubiša MARIČ împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 7 aprilie 2009 în calitate de Cameră compusă de: Josep Casadevall, Președintele, Elisabet Fura-Sandström, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 6 martie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, având în vedere acordul de decontare semnat de părți, deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Ljubiša Marič, este un cetățen sloven care s-a născut în 1962 și locuiește în Velenje. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. Verstovšek, avocat practicant la Celje. Guvernul sloven (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Lucijan Bembič, Procuror General de Stat. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 mai 1999, reclamantul a instituit proceduri civile împotriva companiei de asigurare Z.T. și a cărbunelui Velenje (Premogovnik Velenje ) în Curtea de District a Celje ( Okrožno sodišče / Celju ) cerând daune pentru rănile suferite într-un accident la locul de muncă. În timpul procedurii s-au desfășurat două audieri și părțile au depus mai multe depuneri scrise. La 1 octombrie 2003, Curtea de District a pronunțat o hotărâre, susținând în parte reclamantul. Părțile au apelat împotriva hotărârii. La 12 octombrie 2005, Curtea Superioră Celje ( Višje sodišče v Celju ) a modificat în parte hotărârea instanței de primă instanță. În urma, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept, respins de Curtea Supremă ( Vrhovno sodišče ) la 15 noiembrie 2007. Hotărârea Curții Supreme a fost depusă la 18 decembrie 2007. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata excesivă a procedurilor civile și la art. 13 din Convenție cu privire la lipsa unui remediu intern eficace în acest sens. HOTĂRÂREA La 10 iulie 2008, Președintele Camerei a hotărât că acest caz ar trebui comunicat guvernului pentru observații privind admisibilitatea și meritul acesteia. La 29 octombrie 2008, Guvernul și-a prezentat observațiile și a informat Curtea că au făcut o propunere de soluționare reclamantului. Prin acordul de decontare semnat de Procuratura de stat și de reclamant la 12 și 18 Noiembrie 2008 a recunoscut, respectiv, o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil și a acceptat să plătească reclamantului 1.080 euro (EUR) pentru prejudiciu moral și 284,46 euro (EUR) pentru costuri și cheltuieli. Reclamantul a acceptat suma ca o compensare integrală pentru daunele suportate din cauza lungii procedurii de mai sus și a renunțat la orice alte cereri împotriva Republicii Sloveniei în ceea ce privește prezenta plângere. La 18 noiembrie 2008, reclamantul a informat Curtea că a ajuns la o soluție cu Procuratura de stat și că dorește să retragă cererea depusă în fața Curții. Curtea reamintește art. 37 din Convenție care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele lor, este necesar.” Curtea ia act de faptul că, după soluționarea atinsă între părți, această chestiune a fost rezolvată la nivel intern și că reclamantul nu dorește să își continue cererea. Este convins că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în Protocolurile sale, nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (a) și (b) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri.