MUSTIC v. SLOVENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
MUSTIC v. SLOVENIA (CtEDO, 2009)
Decizia nr. 9761/03, de către Nijaz MERETI în fața Sloveniei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 6 ianuarie 2009 ca Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Elisabet Fura-Sandström, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 6 martie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, având în vedere acordul de decontare semnat de părți, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Nijaz Mustić, este un cetățen sloven care s-a născut în 1955 și trăiește în Štore. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna. Cončan - Verstovšek, avocat practicant la Celje. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Lucijan Bembič, Procuror General de Stat. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 septembrie 1998, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva companiei slovene de ferărie (Slovenske železarne) – „SZ” în Curtea de District a Celje ( Okrožno sodišče v Celju ) cerând daune pentru rănile suferite într-un accident la locul de muncă. În timpul procedurii au fost desfășurate trei audieri și părțile au depus mai multe depuneri scrise. La 25 februarie 2003, Curtea de District a pronunțat o hotărâre, susținând în parte reclamantul. În urma recursului reclamantului din 7 aprilie 2003, Curtea Supremă Celje ( Višje sodišče/ Celju ), la 16 decembrie 2004, a modificat ușor hotărârea instanței de primă instanță. În continuare, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept, respinsă de Curtea Supremă la 25 ianuarie 2007. Hotărârea Curții Supreme a fost judecată în fața reclamantului într-o dată neespecificată în februarie 2007. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurilor civile și în temeiul articolului 13 din Convenție cu privire la lipsa unui remediu intern eficace în acest sens. La 4 iunie 2008, președintele Camerei a hotărât că cazul ar trebui comunicat guvernului pentru observații cu privire la admisibilitatea și meritul acesteia, solicitându-i să abordeze în mod specific chestiunea privind disponibilitatea de căi de recurs interne în ceea ce privește durata procedurii reclamantei în funcție de legea din 2006. La 26 septembrie 2008, Guvernul a prezentat observațiile și a informat Curtea că au făcut o propunere de soluționare reclamantului. Prin acordul de decontare semnat de Procuratura de stat și de reclamant la 28 Octombrie și, respectiv, 5 noiembrie 2008, fostul a recunoscut o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil și a acceptat să plătească reclamantului 1.440 euro (EUR) pentru prejudiciu moral și 424,00 EUR pentru costuri și cheltuieli. Reclamantul a acceptat suma menționată ca o compensare completă pentru daunele suportate din cauza lungii procedurii de mai sus și a renunțat la orice alte cereri împotriva Republicii Sloveniei în ceea ce privește prezenta plângere. La 7 noiembrie 2008, reclamantul a informat Curtea că a ajuns la o soluție cu Procuratura de stat și că dorește să retragă cererea depusă în fața Curții. Curtea reamintește art. 37 din Convenție care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele lor, este necesar.” Curtea ia act de faptul că, după soluționarea atinsă între părți, această chestiune a fost rezolvată la nivel intern și că reclamantul nu dorește să își continue cererea. Este convins că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în Protocolurile sale, nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în conformitate cu art. 37 § 1 lit. (a) și (b) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri.