CASE OF PLAKHTEYEV AND PLAKHTEYEVA v. UKRAINE

RESPONDENT

UKR

HOTĂRÂRE

12.03.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Preliminary objection joined to merits and dismissed (non-exhaustion of domestic remedies);Remainder inadmissible;Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF PLAKHTEYEV AND PLAKHTEYEVA v. UKRAINE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

Reclamanții s-au născut în 1958 și, respectiv, 1931 și trăiesc în Beryozovka, regiunea Odessa. Primul reclamant este un fermier specializat în culturi arabile. Al doilea reclamant este mama sa, un pensionar. La 24 ianuarie 2001, primul reclamant a fost oprit de ofițeri de poliție fiscală atunci când conduce un camion închiriat de la mama sa. La verificarea camionului, ofițerii au descoperit 500 de kilograme de grâu, 1.400 de kilograme de făină și 3.000 de kilograme de grâu, pentru care reclamantul nu avea documente adecvate. Ofițerii de poliție au elaborat un raport privind o infracțiune administrativă și au confiscat camionul și sarcina în așteptarea procesului de către instanță. La 26 ianuarie 2001, Curtea de District a Trostyanets („Curtea districtă”) a constatat că primul reclamant a transportat proprietatea unei terțe persoane spre vânzare fără permis de afaceri relevant și a fost, prin urmare, vinovat de activitate comercială ilegală (o infracțiune administrativă). Curtea de District a amenziat reclamantul 51 de hryvnia ucraineană (UAH) și a ordonat confiscarea făinăi și a grâului, susținând, de asemenea, că cei 500 de kilograme de grâu nu sunt supuși de confiscare, deoarece aparțineau primului reclamant. Potrivit reclamanților, după hotărârea din 26 ianuarie 2001 ei au aplicat în mai multe ocazii Biroului fiscal al orașului Trostyanets („Oficiul fiscal”), solicitându-le ca camionul și sarcina de grâu, care nu au fost acoperite de ordinul de confiscare, să fie returnate. Solicitațiile lor au fost totuși respinse. La o dată neespecificată, produsele confiscate au fost vândute și fondurile au fost transferate la bugetul de stat. 10. La 19 iunie 2001, președintele Curții de Regiune Vinnytsya (denumită ulterior Curtea de Apel Regională Vinnytsya), a anulat hotărârea din 26 ianuarie 2001, declarând că condamnarea primului reclamant și sancțiunile impuse au fost nesubstanțiate. Prin urmare, el a închis cazul. 11. La 15 august 2001, Oficiul fiscal a returnat camionul și sarcina de grâu reclamanților. Potrivit reclamanților, sarcina de grâu s-a deteriorat semnificativ și camionul a fost deteriorat atunci când s-a întors. 12. La 3 ianuarie 2002, reclamanții au depus o cerere la Curtea de Apel a Regiunii Vinnytsya împotriva Curții de District și a Oficiului fiscal care solicită daune pentru condamnarea nedreptată; pentru incarcarea nedreptată și detenția îndelungată a proprietăților lor; și pentru deteriorarea proprietăților lor atunci când sunt responsabile de Oficiul fiscal. Acestea au susținut, în special, că Oficiul fiscal a reținut ilegal sarcina de camion și de grâu, în ciuda faptului că obiectele respective nu au fost acoperite de ordinul de confiscare; și că camionul și sarcina de grâu s-au deteriorat semnificativ atunci când s-au întors. 13. La 20 ianuarie 2002, Curtea Regională de Apel a declarat afirmația inadmisibilă, declarând în special: „În conformitate cu art. 62 din Constituție, compensarea pentru prejudiciu material și moral cauzate în cursul administrării justiției poate fi plătită de stat unei persoane care au fost condamnate fără motiv, cu condiția ca hotărârea într-un caz penal să fie anulată ca nedrept. Cu toate acestea, chiar și în acest caz daunele sunt compensate de stat și nu de către o instanță sau un judecător. Prin urmare, instanța (sau judecător) ca organism (sau individual) care administrează justiția nu poate fi un inculpat în litigiu civil, deoarece legea prevede un alt mecanism de corectare a erorilor și neregulilor comise în cursul administrării justiției.” Curtea nu a dat niciun motiv pentru care partea cererii depuse împotriva Oficiului fiscal nu ar putea fi luată în considerare de către instanță. 14. Prin scrisoarea din 23 martie 2002, vicepreședintele Administrației Fiscale de Stat a confirmat primului reclamant că ar putea solicita o compensare pentru daune, presupus infligetă de Oficiul Fiscal, depunând o procedură civilă relevantă la o instanță. 15. La o dată neespecificată, administrația fiscală de stat, care a efectuat o anchetă internă, a stabilit că Oficiul fiscal nu a luat măsurile necesare pentru a returna la proprietari sarcina de camion și de grâu în timp. În plus, a concluzionat că măsurile disciplinare sunt nejustificate deoarece oficialul relevant a retras. 16. La 7 mai 2002, reclamanții au depus la Curtea Supremă un recurs de cassare împotriva hotărârii din 20 ianuarie 2002, susținând că refuzul de a lua în considerare reclamația lor împotriva Curții de District și a Oficiului Fiscal a fost ilegal. 17. La 21 august 2002, la cererea lor din 5 august 2002, Oficiul fiscal a rambursat reclamanților valoarea produselor confiscate. 18. La 15 noiembrie 2002, Curtea Supremă a respins recursul de casare al reclamanților împotriva hotărârii din 20 ianuarie 2002, constatând că nu au existat nereguli procedurale. Reclamanții nu au fost prezenți la ședință. Prin scrisoarea din 10 decembrie 2002, Curtea Supremă a informat reclamanții cu privire la această decizie. 19. Secțiunea 55 din Constituție prevede, printre altele, că toți sunt garantați dreptul de a contesta în instanță deciziile, acțiunile sau omisiunile organismelor de puteri de stat, organismele autoguvernării locale, oficialii și ofițerii. 20. Secțiunea 56 din Constituție prevede că toată lumea are dreptul de a beneficia de compensații din partea autorităților statului sau a autorităților municipale pentru prejudiciu material și moral suportate ca urmare a acțiunilor ilegale sau a omisiunilor organismelor de stat, a autorităților municipale sau a funcționarilor acestora în exercitarea competențelor lor. 21. Secțiunea 62 din Constituție se referă la presunția de nevinovăție și prevede, printre altele, că, în cazul în care sentința într-un caz penal este anulată ca nedrept, statul trebuie să acorde compensații pentru orice prejudiciu material și moral care rezultă din condamnarea nefondată. 22. Secțiunea 442 din Codul prevede că este necesară compensarea pentru daunele cauzate de actele entităților de stat și de funcționarii publici în cursul exercitării competențelor lor administrative în conformitate cu normele generale, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. 23. Secțiunea 265 din Codul prevedea, printre altele, că obiectele și documentele utilizate pentru comiterea unei infracțiuni administrative ar putea fi confiscate de autoritățile competente în cursul procesului administrativ. În funcție de rezultatul procedurii administrative, obiectele și documentele confiscate au fost confiscate, distruse sau returnate la persoanele relevante. 24. Secțiunea 287 din Codul prevede că o decizie de impunere a unei sancțiuni administrative ar putea fi recursată, cu excepția deciziilor din partea instanței de primă instanță. Acestea din urmă au fost finale și nu au fost supuse procedurii ordinare de recurs administrativ, cu excepția cazului în care legislația prevede altfel. 25. Secțiunea 3 din lege prevede, printre altele, că hotărârile judecătorești în cazurile administrative ar trebui să fie executate de Serviciul de Stat pentru sancțiuni pecuniare.

The applicants were born in 1958 and 1931 respectively and live in Beryozovka, the Odessa region. The first applicant is a farmer who specialises in arable crops. The second applicant is his mother, a pensioner. 6. On 24 January 2001 the first applicant was stopped by tax police officers when driving a lorry leased from his mother. On checking the lorry the officers discovered 500 kilos of wheat, 1,400 kilos of flour and 3,000 kilos of wheat middlings for which the applicant had no proper documents. The police officers drew up a report on an administrative offence and seized the lorry and the load pending adjudication of the case by the court. 7. On 26 January 2001 the Trostyanets District Court (the “District Court”) found that the first applicant had transported the property of a third person for sale without a relevant business permit and was therefore guilty of unlawful business activity (an administrative offence). The District Court fined the applicant 51 Ukrainian hryvnias (UAH) and ordered the confiscation of the flour and wheat middlings. It further held that the 500 kilos of wheat were not subject to forfeiture as they belonged to the first applicant. 8. According to the applicants, after the judgment of 26 January 2001 they applied on several occasions to the Trostyanets Town Tax Office (the “Tax Office”), requesting that the lorry and the wheat load, which were not covered by the confiscation order, be returned to them. Their requests were rejected however. 9. On an unspecified date the confiscated products were sold and the funds were transferred to the State budget. 10. On 19 June 2001 the President of the Vinnytsya Region Court (subsequently renamed as the Vinnytsya Regional Court of Appeal), following an extraordinary review, quashed the judgment of 26 January 2001, stating that the conviction of the first applicant and the imposed penalties had been unsubstantiated. He therefore closed the case. 11. On 15 August 2001 the Tax Office returned the lorry and the wheat load to the applicants. According to the applicants the wheat load had deteriorated significantly and the lorry was damaged when returned. 12. On 3 January 2002 the applicants lodged a claim with the Vinnytsya Region Court of Appeal against the District Court and the Tax Office seeking damages for the wrongful conviction; for the groundless seizure and lengthy detention of their property; and for the deterioration of their property when in charge of the Tax Office. They claimed in particular that the Tax Office unlawfully retained the lorry and the wheat load despite the fact that those objects were not covered by the confiscation order; and that the lorry and the wheat load had significantly deteriorated when returned. 13. On 20 January 2002 the Vinnytsya Regional Court of Appeal declared the claim inadmissible, stating, in particular: “According to Article 62 of the Constitution, compensation for pecuniary and non-pecuniary damage caused in the course of the administration of justice can be paid by the State to a person who has been groundlessly sentenced provided that the judgment in a criminal case has been quashed as unfair. However, even in such a case the damage is compensated by the State, and not by a court or a judge. Therefore, the court (or judge) as a body (or individual) administering justice cannot be a defendant in civil litigation, as the law provides another mechanism for correcting mistakes and irregularities committed in the course of the administration of justice.” The court did not give any reasons why the part of the applicants’ claim submitted against the Tax Office could not be considered by the court. 14. By a letter of 23 March 2002 the Deputy Chairman of the State Tax Administration confirmed to the first applicant that he could claim compensation for damage, allegedly inflicted by the Tax Office, by filing a relevant civil suit with a court. 15. On an unspecified date the State Tax Administration, having made an internal inquiry, established that the Tax Office had failed to take the necessary steps to return to the owners the lorry and the wheat load in time. It further concluded that disciplinary measures were needless since the relevant official had retired. 16. On 7 May 2002 the applicants lodged with the Supreme Court a cassation appeal against the decision of 20 January 2002, contending that the refusal to consider their claim against the District Court and the Tax Office had been unlawful. 17. On 21 August 2002, following their request of 5 August 2002, the Tax Office reimbursed to the applicants the value of the confiscated products. 18. On 15 November 2002 the Supreme Court rejected the applicants’ cassation appeal against the decision of 20 January 2002, finding that there had been no procedural irregularities. The applicants were not present at the hearing. By a letter of 10 December 2002 the Supreme Court informed the applicants of that decision. 19. Section 55 of the Constitution provides, inter alia, that everyone is guaranteed the right to challenge in court the decisions, actions or omissions of bodies of State power, bodies of local self-government, officials and officers. 20. Section 56 of the Constitution provides that everyone has the right to receive compensation from the State or municipal authorities for pecuniary and non-pecuniary damage incurred as a result of the unlawful actions or omissions of State bodies, municipal authorities or their officials in the course of the exercise of their powers. 21. Section 62 of the Constitution concerns the presumption of innocence and provides, inter alia, that if the sentence in a criminal case is quashed as unfair the State must provide compensation for any pecuniary and non-pecuniary damage resulting from the groundless conviction. 22. Section 442 of the Code provided that compensation was to be paid for damage caused by the acts of State entities and public officials in the course of the exercise of their administrative powers in accordance with the general rules, unless the law provided otherwise. 23. Section 265 of the Code provided, inter alia, that objects and documents used to commit an administrative offence could be seized by the competent authorities pending adjudication of the administrative case. Depending on the outcome of the administrative proceedings the seized objects and documents were thereafter to be either confiscated, destroyed, or returned to the relevant persons. 24. Section 287 of the Code provided that a decision imposing an administrative penalty could be appealed, except for decisions given by the first-instance court. The latter were final and were not subject to the ordinary administrative appeal procedure, unless the legislation provided otherwise. 25. Section 3 of the Act provided, inter alia, that court judgments in administrative cases were to be enforced by the State Bailiffs’ Service as regards pecuniary penalties.

§ Cauze similare