CtEDO 17.03.2009 Auto

HEUTSCHI c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
17.03.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
HEUTSCHI c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

Secțiunea a treia Cerere nr. 21526/05 prezentată de Mihai HOUTSCHI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 martie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 aprilie 2005, având în vedere decizia Curții de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, având în vedere declarația din 17 noiembrie 2009 prin care guvernul pârât invită Curtea să elimine cererea privind rolul și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT pe reclamant, domnul Mihai Heutschi, este un resortisant român, născut în 1949 și rezident în Sebeș (Alba). Guvernul român ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este militar și a fost repartizat în rezervă la 31 mai 2000. 138 din 20 iulie 1999 privind salariile și alte drepturi ale armatei, i s-a acordat o alocație corespunzătoare mai multor solduri brute. Alocația în cauză era neimpozabilă în temeiul Legii 139/99. Din această alocație, 117 758 885 lei vechi (ROL) au fost totuși deduse din impozitul pe venit. Considerând această impozitare ilegală, cu atât mai mult cu cât alți militari alocați rezervei, cum ar fi acesta, nu au făcut obiectul unei astfel de impuneri, reclamantul a solicitat în justiție restituirea impozitului perceput pe această alocare, precum și ajustarea sumei ținând seama de inflație. Curtea de Apel din Alba Iulia a acceptat cererea reclamantului printr-o decizie definitivă din 16 septembrie 2002. În urma unei acțiuni în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia definitivă de a da câștig de cauză reclamantului și a respins cererea sa printr-o decizie definitivă din 3 noiembrie 2004. 138/99 de declarare a acestei alocații fără impozit, intenția legiuitorului de a impune această alocație rezultă din modificarea articolului menționat la 14 septembrie 2000, care prevede că calculul acestei alocații se face în funcție de soldul net. Dreptul și practica internă relevantă Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în hotărâre România, n 29556/02, § 10-17, 21 februarie 2008. GRIEFS În conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de impozitarea ilegală a alocațiilor primite în cadrul rezervei. Invocând art. 6 din Convenție, se plânge de încălcarea procedurii interne care a dus la impunerea alocației sale și se plânge, de asemenea, de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost anulată hotărârea definitivă de justiție în favoarea sa ca urmare a unei acțiuni în anulare. La 17 noiembrie 2008, guvernul a comunicat Curții textul unei declarații pe care intenționează să o facă unilateral în vederea soluției cererii și a invitat Curtea să pună capăt examinării cauzei și să o elimine din rol, în conformitate cu art. 37 din convenție. Guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște că anularea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărârii definitive din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel de la Alba Iulia constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor reclamantului și al articolului 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Guvernul declară că este pregătit să plătească părții solicitante pentru satisfacția echitabilă suma de 600 EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă niciunui impozit. Aceasta va fi vărsată în lei românești la rata aplicabilă la data plății în contul bancar indicat de reclamantă, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa decontării în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Guvernul se angajează, de asemenea, să nu solicite reclamantului să ramburseze suma deja percepută de acesta ca alocație de plecare care face obiectul prezentei cereri. Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că continuarea examinării cererii nu mai este justificată și să o elimine din rolul său în temeiul articolului § 1 (c) din convenție. La rândul său, reclamantul a solicitat Curții să respingă declarația unilaterală a guvernului și să continue examinarea cazului, subliniind în special că suma oferită de guvern în declarația sa părea inacceptabilă. Curtea observă de la început că părțile nu au ajuns la o înțelegere cu privire la termenii unei soluționări amiabile a cauzei. Curtea amintește că, în temeiul articolului 38 alineatul (2) din convenție, negocierile desfășurate în cadrul unor regulamente amiabile sunt confidențiale. 2 din Regulamentul Curții prevede, de asemenea, că nicio comunicare orală sau scrisă sau nicio ofertă sau concesiune intervenită în cadrul acestor negocieri nu poate fi menționată sau invocată în procedura contencioasă. Prin urmare, aceasta va începe de la declarația făcută la 17 noiembrie 2008 de către guvern în afara cadrului negocierilor în vederea ajungerii la o soluționare amiabilă. Curtea amintește că, în temeiul articolului 37 din convenție, aceasta poate decide în orice moment să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit ajungerea la una dintre concluziile enunțate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv a cărui existență o constată, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite condiții, poate anula cazul rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale prezentate de un anumit guvern, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cererii sale să fie continuată. În acest caz, Curtea va examina cu atenție termenii declarației guvernului în lumina principiilor care decurg din jurisprudența sa relevantă (de exemplu, Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI Kalanyos și alții c. România, n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007 Kladivík și Kašiar c. Slovacia (dec.), n 41484/04, 28 august 2007, Oleksiw c. Germania (dec.), nr. 31384/02, 11 septembrie 2007, Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, într-o serie de cauze îndreptate împotriva României, practica sa privind obiecțiunile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la respectarea bunurilor în ceea ce privește impunerea alocării în cauză și a acțiunii în anulare (a se vedea, printre altele, Brumărescu c. România [GC], nr. 28342/95, § 61-62, CEDO 1999-VII Beian c. România, 3068/05, 6 decembrie 2007 Driha c. România, n 29556/02, 21 februarie 2008 Zainescu c. România, n 26822/03, 23 septembrie 2008; și Poppov c. România, n 26689/03, 13 noiembrie 2008). Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în prezenta declarație a guvernului, precum și valoarea despăgubirii propuse, Curtea consideră că, în speță, nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție]. Având în vedere cele de mai sus și, în plus, existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la întrebările adresate în speță, Curtea consideră că nicio împrejurare specială privind respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și protocoalele sale nu impune continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În sfârșit, Curtea amintește că, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din convenție, Comitetul miniștrilor este competent să monitorizeze executarea hotărârilor definitive numai. Cu toate acestea, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale în prezenta cauză, cererea ar putea fi reinclusă în rol, în temeiul articolului 37 alineatul (2) din convenție ( Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care aceasta le conține hotărăște, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să elimine cauza rolului. Santiago Quesada Josep Casadevall Moduler Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă