20 martie 2009 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 39214/07 de către K. împotriva Regatului Unit depusă la 7 septembrie 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, F. K. este un național din Uzbekistan care s-a născut în 1981 și locuiește în Essex. El este reprezentat în fața Curții de către dl H. Jack, un avocat care practică în Leeds. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, care este musulman sunnit din Tashkent, a început să participe la o moschee după proclamarea independenței Uzbekistanului în 1991. Totuși, în 1995, autoritățile au început să restricționeze activitățile religioase. Mulți dintre prietenii reclamantului au fost deținuți și bătut, Imamul său a fost concediat după acuzații false și alți profesori religioși au fost arestați. Reclamantul a început să găzduiască întâlniri religioase secrete la casa sa. În octombrie 2001 un membru al grupului său a fost arestat de către autorități, iar reclamantul a fugit la casa mătușii sale. După ce poliția l-a prins, a fugit la casa unchiului său înainte ca tatăl său să-l convingă să meargă la poliție. A fost luat în custodie, interogat în legătură cu activitățile sale religioase și a bătut inconștient. După cinci sau șase ore el a fost eliberat cu o stare lunară de raportare. Reclamantul suferă de displazie fibroasa monostotică, care a cauzat deformitate facială gravă. O tumoră de pe față a înrăutățit după bătăile poliției și a obținut o viză medicală pentru a călători în Regatul Unit pentru tratament. A obținut o viză de ieșire și a părăsit Uzbekistanul la 3 august 2003, dar s-a întors la 3 octombrie 2003 pentru a găsi un interpret. El s-a întors în Regatul Unit la 28 octombrie 2003 și a rămas acolo până la expirarea perioadei de concediu și a vizei de ieșire. La 13 mai 2005, în Andijan, în estul Uzbekistanului, armați au încercat să elibereze prizonierii acuzați de extremism religios. Mai târziu, în după-amiază, mii de manifestanți neînarmați s-au adunat pentru a se plânge de sărăcie și represiune. Au fost îmboscadați de forțele guvernamentale și au fost uciși câteva sute de oameni. În urma massacului, mulți uzbechi au fugit din țară. După masacrul, reclamantul a participat la o demonstrație împotriva autorităților uzbek care au avut loc în afara ambasadei Uzbekistanului din Londra. El consideră că demonstrația a fost înregistrată în video. În același an, familia sa din Uzbekistan a fost amenințată de membrii Serviciului Național de Securitate. La 13 mai 2006, reclamantul a participat la o demonstrație suplimentară, pe care el consideră că a fost filmat și de cineva din Ambasada Uzbekistanului. La 30 octombrie 2006, reclamantul a solicitat azil în Regatul Unit. La 20 aprilie 2007, Secretarul de Stat pentru Departamentul de Acasă a refuzat cererea. Secretarul de Stat nu a acceptat faptul că musulmanii sunt un grup persecutat și a constatat că situația generală în Uzbekistan nu este suficient de gravă pentru a justifica o acordare de azil. În plus, Secretarul de Stat a constatat că credibilitatea reclamantului a fost deteriorată de incoerențe în contul său. Reclamantul a apelat la Tribunalul pentru Azil și Immigrație („AIT”), care a respins recursul la 20 iunie 2007. AIT a constatat că reclamantul nu a fost o „testință a adevărului”. El a fost în mod deliberat evaziv și a existat numeroase incoerențe și instabilități în contul său. Acesta a concluzionat că, în timp ce Uzbekistanul era un regim represiv cu un dosar general de drepturi umane sărac, reclamantul nu a retras sarcina de a dovedi că va fi într-un risc real de persecuție sau o ingerință în drepturile sale omului la întoarcere. La 25 iulie 2007, AIT a refuzat să acorde reclamantului un ordin de reexaminare. Cererea de reexaminare a Curții Înalte a fost refuzată la 12 iulie 2007. O nouă cerere de reexaminare a Curții Înalte a fost refuzată de către Curtea Administrativă la 6 decembrie 2007. După decizia de apel privind cererea de azil a apărut pe site-ul unei organizații numite Drepturile Omului în Asia Centrală. Reclamantul a fost eliminat din Regatul Unit la 11 septembrie 2007. El a solicitat Curții măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții la 7 septembrie 2007. Măsurile provizorii au fost inițial acordate până la 21 septembrie 2007 pentru a permite reclamantului să prezinte un raport de către Amnesty International. La 21 septembrie 2007, după primirea raportului, măsura intermediară a fost prelungită până la notificarea ulterioră. Raportul Amnesty International a indicat că reclamantul va fi în pericol de returnare deoarece viza de ieșire a fost expirată. Numele cetățenilor care au acordat o viză de ieșire care nu s-a întors au fost raportate să fie înregistrate la Ministerul Afacerilor Interne și o anchetă lansată în locul lor. art. 223 din Codul Criminal Uzbekistan a pedepsit ieșirea/întrare ilegală în țară cu o amendă sau 3 – 5 ani de închisoare sau, în circumstanțe agravante, cu până la 10 ani de închisoare. Amnesty International a crezut că, din cauza implicării sale cu protestele din Londra și absența sa de la Uzbekistan la 13 mai 2005, reclamantul ar putea fi considerat plauzibil ca fiind asociat cu pregătirea protestelor din Andijan care au decurs masacrele. În calitate de musulman independent potențial legat de evenimentele din 13 mai 2005, Amnesty International a considerat că, dacă ar fi revenit forțat, există un risc ca reclamantul să fie reținut imediat și să se confrunte cu acuzații politice. În timp ce în detenție el ar fi în pericol serios de tortură sau alte maltraturi. Acest raport, împreună cu un raport al Dr. Bhavna Dave al Școlii de Studii Orientale și Africane, care a ajuns la o concluzie asemănătoare, a constituit baza noilor reprezentări făcute de reclamant la Home Office. Într-o scrisoare din 12 iunie 2008, Home Office a concluzionat că noua informație nu a constituit o cerere proaspătă de azil. În special, a remarcat că rapoartele se bazează pe presupunerea că contul reclamantului este adevărat, atunci când AIT a constatat deja că este imposibil de interpretat. De asemenea, a constatat că publicarea detaliilor cererii de azil ale reclamantului pe internet este o încercare deliberată de a spori profilul cazului său. Reclamantul a contestat această decizie prin prezentarea unor observații suplimentare la 15 iulie 2007. La 17 septembrie 2007, Oficiul Intern a notificat reclamantului că aceste observații nu au constituit o nouă cerere și că nu are niciun drept de recurs. Apelurile de la deciziile Secretarului de Stat pentru Departamentul de Azil, imigrație și naționalitate sunt acum auzite de Tribunalul de Azil și Immigrație („AIT”), care înlocuiește fostul sistem de Adjudatori și Tribunalul de Apel pentru Immigrație („IAT”). Deciziile orientărilor țării atât AIT cât și IAT trebuie tratate ca o constatare autoritară privind problema orientării țării identificată în determinarea până la înlocuirea sau înlocuirea expresă a orientărilor țării. În determinarea orientărilor țării OM ( cetățenii returnați – minorități – religie) Uzbekistan CG [2007] UKAIT 00045, AIT a susținut în primul rând, că nu s-a stabilit că cetățenii uzbeci care au expirat pașapoartele nu au putut obține o reînnoire de la ambasadele din străinătate, sau că repatriații care au fost în străinătate de mai mult timp decât permis de o viză de ieșire au fost într-un risc real de pedeapsă disproporționată la întoarcere; în al doilea rând, că nu existau dovezi satisfăcătoare că non-uzbeci s-au confruntat cu discriminarea de o astfel de natură ca să constituie o persecuție, sau un prejudiciu grav, sau o încălcare a drepturilor acestora; în al treilea rând, în timp ce adepții tuturor religiilor, cu excepția musulmanilor care asistau la un registru al congregațiilor creștine înregistrate, nu ar putea fi, în general, în general, un prejudiciu sau o religiune fundamentalistă a unei religii să fie în părate, în funcând fapte de fapte în fiecare caz. COMPLAINTE Reclamantul se plânge că deplasarea sa forță în Uzbekistan ar fi o încălcare a obligațiilor Regatului Unit în temeiul articolelor 2, 3 și 6 din Convenție.
20 March 2009
Application no. 39214/07
by K. against the United Kingdom
lodged on 7 September 2007
The applicant, F. K. is an Uzbekistan national who was born in 1981 and lives in Essex. He is represented before the Court by Mr H. Jack, a lawyer practising in Leeds.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant, who is Sunni Muslim from Tashkent, began to attend a mosque following Uzbekistan’s proclamation of independence in 1991. In 1995, however, the authorities began to restrict religious activities. Many of the applicant’s friends were detained and beaten, his Imam was fired following false allegations and other religious teachers were arrested. The applicant began to host secret religious gatherings at his home. In October 2001 a member of his group was arrested by the authorities, and the applicant fled to his aunt’s house. After the police caught up with him he fled to his uncle’s home before his father persuaded him to go to the police. He was taken into custody, interrogated about his religious activities and beaten unconscious. After five or six hours he was released with a monthly reporting condition.
The applicant suffers from monostotic fibrous dysplasia, which caused serious facial deformity. A tumour on his face worsened following the beating by the police and he obtained a medical visa to travel to the United Kingdom for treatment. He obtained an exit visa and left Uzbekistan on 3 August 2003, but he returned on 3 October 2003 to find an interpreter. He returned to the United Kingdom on 28 October 2003 and remained there until after the expiry of both his period of leave and his exit visa.
On 13 May 2005 in Andijan, in eastern Uzbekistan, armed gunmen attempted to release prisoners accused of religious extremism. Later that afternoon thousands of unarmed protesters gathered to complain about poverty and repression. They were ambushed by Government forces and several hundred people were killed. In the aftermath of the massacre, many Uzbeks fled the country.
Following the massacre, the applicant attended a demonstration against the Uzbek authorities held outside the Uzbekistan embassy in London. He believes that the demonstration was video recorded. Later the same year his family in Uzbekistan were threatened by members of the National Security Service. On 13 May 2006 the applicant took part in a further demonstration, which he believes was also filmed by someone from the Uzbekistan Embassy.
On 30 October 2006 the applicant claimed asylum in the United Kingdom. On 20 April 2007 the Secretary of State for the Home Department refused the claim. The Secretary of State did not accept that Muslims were a persecuted group, and he found that the general situation in Uzbekistan was not serious enough to warrant a grant of asylum. Moreover, the Secretary of State found that the applicant’s credibility was damaged by inconsistencies in his account.
The applicant appealed to the Asylum and Immigration Tribunal (“the AIT”), which dismissed the appeal on 20 June 2007. The AIT found that the applicant was not a “witness of truth”. He was deliberately evasive and there were numerous inconsistencies and implausibilities in his account. It concluded that while Uzbekistan was a repressive regime with a generally poor human rights record, the applicant had failed to discharge the burden of proving that he would be at real risk of persecution or an interference with his human rights on return. On 25 July 2007 the AIT refused to grant the applicant an order for reconsideration. His application for a High Court review was refused on 12 July 2007. A further application for High Court review was refused by the Administrative Court on 6 December 2007.
Following the appeal decision details of the applicant’s asylum claim appeared on the website of an organisation called Human Rights in Central Asia.
The applicant was to be removed from the United Kingdom on 11 September 2007. He applied to the Court for interim measures under Rule 39 of the Rules of Court on 7 September 2007. Interim measures were initially granted until 21 September 2007, to enable the applicant to submit a report by Amnesty International. On 21 September 2007, following receipt of the report, the interim measure was prolonged until further notice.
The report by Amnesty International indicated that the applicant would be at risk on return because his exit visa had expired. The names of citizens granted an exit visa who failed to return were reported to be registered with the Ministry of Internal Affairs and an investigation launched into their whereabouts. Article 223 of the Uzbekistani Criminal Code punished illegal exit of/entry to the country with a fine or 3 – 5 years imprisonment or, in aggravating circumstances, with up to 10 years imprisonment. Amnesty International believed that because of his involvement with the London protests and his absence from Uzbekistan on 13 May 2005, the applicant could plausibly be perceived as being associated with the preparation of the Andijan protests that proceeded the massacre. As an independent Muslim potentially linked to the events of 13 May 2005, Amnesty International believed that if forcibly returned there was a risk that the applicant would be detained immediately and would face politically motivated charges. While in detention he would be at serious risk of torture or other ill-treatment.
This report, together with a report by Dr Bhavna Dave of the School of Oriental and African Studies, which reached a similar conclusion, formed the basis of new representations made by the applicant to the Home Office. In a letter dated 12 June 2008, the Home Office concluded that the new information did not amount to a fresh asylum claim. In particular, it noted that the reports were based on the assumption that the applicant’s account was true, when the AIT had already found it to be implausible. It further found that the publishing of details of the applicant’s asylum claim on the internet was a deliberate attempt to increase the profile of his case.
The applicant challenged this decision by making further representations on 15 July 2007. On 17 September 2007 the Home Office notified the applicant that these representations did not amount to a fresh claim, and he had no further right of appeal.
B.
Relevant domestic law and practice
Appeals from decisions of the Secretary of State for the Home Department in asylum, immigration and nationality matters are now heard by the Asylum and Immigration Tribunal (“the AIT”), which replaces the former system of Adjudicators and the Immigration Appeal Tribunal (“the IAT”).
Country guideline determinations of both the AIT and IAT are to be treated as an authoritative finding on the country guidance issue identified in the determination until expressly superseded or replaced by a later country guideline determination.
In the country guideline determination of
OM (Returning citizens – minorities – religion) Uzbekistan
CG [2007] UKAIT 00045, the AIT held first, that it had not been established that Uzbek citizens whose passports had expired could not obtain a renewal from embassies abroad, or that returnees who had been abroad for longer than permitted by an exit visa were at real risk of disproportionate punishment on return; secondly, that there was no satisfactory evidence that non-Uzbeks faced discrimination of such a nature as to amount to persecution, or serious harm, or a breach of their Article 3 rights; thirdly, whilst followers of all religions, save for Muslims who attend registered Mosques, were subject to a degree of harassment, it did not in general amount to persecution, serious harm or a breach of a worshippers’ human rights; fourthly, ministers of religion, those who practice religion in unregistered premises, particularly active members of evangelical Christian congregations, and proselytising or fundamentalist denominations of any religion could be at risk depending on the facts in every case.
The applicant complains that his forcible removal to Uzbekistan would be a breach of the United Kingdom’s obligations under Articles 2, 3 and 6 of the Convention.
Would the applicant be at risk of ill-treatment in violation of Article 3 if he were returned forcibly to Uzbekistan?