SECȚIUNEA DE CERERI nr. 42838/16 și 68708/16 Susanna BIANCHI împotriva Italiei și Giuseppe GHERPELLI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află la 9 ianuarie 2024 într-un comitet format din Péter Paczolay, președintele Gilberto Felici, Raffaele Sabato, judecători și de Liv Tigerstedt, membru adjunct al secțiunii cererile adresate împotriva Republicii Italiene și ale căror nume și informații au fost prezentate Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( decizia de a aduce cererile la cunoștința guvernului italian ( Cererea se referă la condamnarea penală în recurs a reclamanților, care fuseseră achitați în primă instanță.
Instanța de apel i-a găsit vinovați fără a convoca din nou martorii audiați în primă instanță. S. Bianchi (denumită în continuare: A fost reprezentantul legal al unei societăți cooperatiste care fusese autorizată de Primăria Florenței să organizeze evenimente culturale într-o vilă fortificată. Dl Gherpelli (denumit în continuare "reclamantul") era director al Direcției Culturale a Primăriei din Florența. În noaptea de 15 până la 16 iulie 2008, în timpul unui astfel de eveniment, V.L. a căzut de pe pereții vilei și a murit. Reclamanții au fost acuzați de omor prin imprudență. La 12 mai 2010, ei au fost rejudecați în fața tribunalului din Florența împreună cu alte persoane. În cursul dezbaterilor, Tribunalul a interogat numeroși martori și a întocmit o expertiză cu privire la configurarea și la înălțarea locului.
Prin hotărârea din 23 iunie 2014, Tribunalul i-a numit pe reclamanți. În ceea ce privește reclamantul, Tribunalul a considerat că deficiențele legate de punerea în siguranță a locului nu îi erau imputate în niciun fel, din lipsă de obligații juridice în sarcina sa. reclamanta, recunoscând că a omis să se conformeze obligației sale de a asigura prezența unui număr adecvat de supraveghetori, instanța a considerat că nu a atins dovada legăturii de cauzalitate dintre numărul insuficient de supraveghetori și accident. În plus, el a considerat că victima, atunci când a decis să urce și să meargă pe pereții din jurul ei, a avut o conduită nesăbuită și a contribuit la producerea accidentului. Iluminarea locului, deși redusă, nu a putut împiedica să-și dea seama de pericol.
Prin hotărârea din 7 mai 2015, Curtea de Apel din Florența a răsturnat hotărârea și i-a condamnat pe reclamanți și a considerat că, având în vedere funcțiile lor respective și pericolul cunoscut al locului accidentului, aceștia ar fi trebuit să ia măsuri suplimentare de securitate. În special, reclamantul, în calitatea sa de director al serviciului, nu ar fi trebuit să autorizeze evenimentele fără a solicita o supraveghere adecvată și o iluminare adecvată. Recurenta, în calitate de șef al societății organizatoare, ar fi trebuit să adopte măsurile necesare în special la nivelul serviciului de supraveghere pentru a asigura siguranța publicului. În plus, potrivit instanței de apel, faptul de a urca intenționat pe pereți nu putea fi considerat o conduită nesăbuită a victimei care a contribuit la producerea accidentului fatal.
Reclamanții s-au ocupat de casare și au susținut, printre altele, că tribunalul de apel îi declarase vinovați, fără a asculta în mod direct martorii ale căror declarații au permis reconstruirea conduitei victimei și a condițiilor de înălțare a locului accidentului. Prin hotărârea din 13 mai 2016, Curtea de Casație a respins recursurile. Comisia a remarcat că instanța nu a evaluat în mod diferit credibilitatea martorilor, ci a valorificat elementele de probă prezente în dosar, concluzionând astfel că reclamanții aveau un rol de garant al siguranței publicului și că accidentul a fost o consecință a comportamentului lor vinovat. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de faptul că instanța de apel din Florența i-a găsit vinovați fără a convoca din nou martorii audiați în primă instanță.
Curtea de apel din Florența i-a condamnat fără a fi ascultat în mod direct martorii. 12. Principiile generale aplicabile în materie de rejudecare în apel a hotărârilor pronunțate în primă instanță pe baza declarațiilor martorilor au fost expuse în numeroase hotărâri ( Dan Moldova, 8999/07, § 30, 5 iulie 2011 , Lorefice c. Italia; 63446/13, §§ 26-28, 29 iunie 2017, și Maestri și alții c. Italia , n 20903/15 și alte 3 § 40, 8 iulie 2021 ; a se vedea, printre altele, Gaitanaru România, 26082/05, 26 iunie 2012, Lazu c. Republica Moldova, 46182/08, 5 iulie 2016 și Chiper c. România, 22036/10, 63, 27 iunie 2017). 13. În urma unei analize aprofundate a elementelor dosarului și a observațiilor părților, Curtea constată că, pentru a-i condamna pe reclamanți, instanța de judecată nu a dat o nouă interpretare a declarațiilor martorilor, a căror credibilitate nu a fost pusă la îndoială în cadrul procesului.
Pe baza reconstrucției faptelor de către instanță pe baza diferitelor declarații și concluzii ale instanței competente, instanța judecătorească a efectuat într-adevăr o evaluare diferită a obligațiilor juridice care cântăreau asupra reclamanților în raport cu rolurile lor respective ( mutatis mutandis Maestri și altele, menționate anterior, 48-49, Dumitrascu c. România, n 29235/14, §§ 34-36, 15 September 2020). 14. Curtea amintește că este necesar să se facă o distincție între cazurile în care o instanță de apel care a infirmat o achitare fără a asculta mărturia orală pe care se baza mărturia pe care se baza în fapt a procedat la o nouă apreciere a faptelor, iar situațiile în care instanța de recurs nu era de acord cu instana de apel nu au fost de acord decât cu interpretarea unei chestiuni de drept și/sau cu aplicarea acesteia la faptele deja stabilite (a se vedea Júlíus ήór Sigurþórsson c. Islanda, n 38797/17, §§ 36-37, 16 iulie 2019 și jurisprudența citată).
În plus, Curtea amintește că, deși este necesar pentru instanța care condamnă pentru prima dată un inculpat d o apreciere directă a probelor orale pe care aceasta își întemeiază hotărârea, nu este vorba aici despre o normă automată care ar face un proces inechitabil din singurul motiv că instanța în cauză nu a ascultat toți martorii menționați în hotărârea sa și a cărui credibilitate a trebuit să o aprecieze. Într-adevăr, trebuie să se țină seama, printre altele, de valoarea probatorie a mărturiilor în cauză (Chiper , citată anterior, punctul 63 și Di Martino și Molinari c. Italia, n 15931/15 și 16459/15, § 29, 25 martie 2021). În acest context, nu se poate lua în considerare decât dacă nu se procedează la o nouă audiere a martorilor instanța de apel a restricționat dreptul la apărare al reclamanților; de altfel, aceștia nu au indicat în ce măsură o nouă audiere a martorilor ar fi putut influența decizia instanței de apel.
16. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că cererea este în mod evident greșit întemeiată și o respinge în temeiul articolului 35 alineatul (2) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să unească cererile Declară cererile inadmisibile. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 1 februarie 2024. Liv Tigerstedt Peter Paczolay Grefier Adjunct Președinte anexa nr. Cerere N Numele cauzei Introduse Reclamantul Anul nașterii Locul nașterii Locul nașterii Cetățenia reprezentat de 42838/16 Bianchi c. Italia 07/07/2016 Susanna BIANCHI 1953 Florența italiană Neri PINUCCI 68708/16 Gherpelli c. Italia 18/11/2016 Giuseppe GHERPELLI 1947 Regio d
DÉCISION Requêtes n os 42838/16 et 68708/16 Susanna BIANCHI contre l’Italie et Giuseppe GHERPELLI contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 9 janvier 2024 en un comité composé de : Péter Paczolay , président , Gilberto Felici, Raffaele Sabato , juges , et de Liv Tigerstedt, greffière adjointe de section , Vu : les requêtes dirigées contre la République italienne et dont la Cour a été saisie en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), par les requérants dont les noms et renseignements figurent dans le tableau joint en annexe (« les requérants »), aux dates qui y sont indiquées, la décision de porter les requêtes à la connaissance du gouvernement italien (« le Gouvernement ») représenté par son agent, M. L. D’Ascia, les observations des parties, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : OBJET DE l’AFFAIRE
1.Les requêtes concernent la condamnation pénale en appel des requérants, qui avaient été acquittés en première instance. La juridiction d’appel les a reconnus coupables sans convoquer à nouveau les témoins entendus en première instance.
2.M me S. Bianchi (ci-après, « la requérante ») était la représentante légale d’une société coopérative qui avait été autorisée par la Mairie de Florence à organiser des évènements culturels dans une villa fortifiée. M. G. Gherpelli (ci-après, « le requérant ») était directeur de la Direction de la culture de la Mairie de Florence.
3.La nuit du 15 au 16 juillet 2008, pendant l’un desdits évènements, V.L. tomba des murs d’enceinte de la villa et décéda.
4.Les requérants furent accusés d’homicide involontaire. Le 12 mai 2010, ils furent renvoyés en jugement devant le tribunal de Florence avec d’autres personnes.
5.Au cours des débats, le tribunal interrogea de nombreux témoins et ordonna l’établissement d’une expertise concernant la configuration et l’illumination des lieux. Par un jugement du 23 juin 2014, il acquitta les requérants. S’agissant du requérant, le tribunal considéra que les défaillances relatives à la mise en sécurité des lieux ne lui étaient aucunement imputables, faute d’obligations juridiques à sa charge. Quant à la requérante, tout en reconnaissant qu’elle avait omis de se conformer à son obligation d’assurer la présence d’un nombre adéquat de surveillants, le tribunal considéra non atteinte la preuve du lien de causalité entre le nombre insuffisant de surveillants et l’accident. De plus, il considéra que la victime, lorsqu’elle avait décidé de monter et de marcher sur les murs d’enceinte, avait eu une conduite imprudente et contribué à causer l’accident. L’illumination des lieux, bien que réduite, ne pouvait pas empêcher de se rendre compte du danger encouru.
6.Le parquet interjeta appel. Par un arrêt du 7 mai 2015, la cour d’appel de Florence renversa le jugement et condamna les requérants. Elle estima que, compte tenu de leurs fonctions respectives et de la dangerosité notoire du lieu de l’accident, ceux-ci auraient dû prendre des mesures de sécurité supplémentaires. En particulier, le requérant, en tant que dirigeant du service n’aurait pas dû autoriser les événements sans exiger la mise en œuvre d’une surveillance et d’une illumination adéquates. La requérante, en sa qualité de responsable de la société organisatrice, aurait dû adopter les mesures nécessaires notamment au niveau du service de surveillance afin d’assurer la sécurité du public. En outre, selon la cour d’appel, le fait de monter volontairement sur les murs ne pouvait pas être considéré une conduite imprudente de la victime ayant contribué à causer l’accident fatal.
7.Les requérants se pourvurent en cassation. Ils alléguaient notamment que la cour d’appel les avait déclarés coupables sans entendre directement les témoins dont les déclarations avaient permis de reconstruire la conduite de la victime ainsi que les conditions d’illumination du lieu de l’accident.
8.Par un arrêt du 13 mai 2016, la Cour de cassation rejeta les pourvois. Elle nota que la cour d’appel n’avait pas évalué différemment la crédibilité des témoins mais qu’elle avait en revanche valorisé les éléments de preuve présents dans le dossier, concluant ainsi que les requérants assuraient un rôle de garants de la sécurité du public et que l’accident avait été une conséquence de leur conduite coupable.
9.Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que la cour d’appel de Florence les a reconnus coupables sans convoquer à nouveau les témoins entendus en première instance.
10. Eu égard à la similarité de l’objet des requêtes, la Cour juge approprié de les examiner conjointement en une seule décision.
11.Les requérants se plaignent que la cour d’appel de Florence les ait condamnés sans avoir entendu directement les témoins.
12.Les principes généraux applicables en matière de revirement en appel des décisions d’acquittement prononcées en première instance sur la base des déclarations de témoins ont été exposés dans de nombreux arrêts ( Dan c. Moldova, n o 8999/07, § 30, 5 juillet 2011 , Lorefice c. Italie, n o 63446/13, §§ 26-28, 29 juin 2017, et Maestri et autres c. Italie , n os 20903/15 et 3 autres, § 40, 8 juillet 2021 ; voir également, parmi d’autres, Găitănaru c. Roumanie, n o 26082/05, 26 juin 2012, Lazu c. République de Moldova, n o 46182/08, 5 juillet 2016, et Chiper c. Roumanie, n o 22036/10, § 63, 27 juin 2017).
13.Après une analyse approfondie des éléments du dossier et des observations des parties, la Cour constate que, pour condamner les requérants, la cour d’appel n’a pas donné une nouvelle interprétation des déclarations des témoins, dont la crédibilité n’a jamais été mise en doute dans le procès. S’appuyant sur la reconstruction des faits par le tribunal sur la base des différents témoignages et des conclusions de l’expertise, le juge d’appel a en effet procédé à une appréciation différente des obligations juridiques qui pesaient sur les requérants eu égard à leurs rôles respectifs ( mutatis mutandis , Maestri et autres , précité, 48-49, Dumitrascu c. Roumanie , n o 29235/14, §§ 34-36, 15 septembre 2020).
14.La Cour rappelle qu’il convient opérer une distinction entre les cas dans lesquels une juridiction d’appel ayant infirmé un acquittement sans entendre le témoignage oral sur lequel l’acquittement était fondé a effectivement procédé à une nouvelle appréciation des faits, et les situations dans lesquelles la juridiction d’appel n’était en désaccord avec l’instance inférieure que sur l’interprétation d’une question de droit et/ou sur son application aux faits déjà établis (voir Júlíus Þór Sigurþórsson c. Islande , n o 38797/17, §§ 36-37, 16 juillet 2019, et la jurisprudence citée). En outre, la Cour rappelle que, bien qu’il soit nécessaire pour la juridiction qui condamne pour la première fois un inculpé d’apprécier directement les preuves orales sur lesquelles elle fonde sa décision, il ne s’agit pas là d’une règle automatique qui rendrait un procès inéquitable pour la seule raison que la juridiction en cause n’a pas entendu tous les témoins mentionnés dans son arrêt et dont elle a dû apprécier la crédibilité. Il convient en effet de prendre en compte entre autres la valeur probante des témoignages en cause ( Chiper , précité, § 63, et Di Martino et Molinari c. Italie , n os 15931/15 et 16459/15, § 29, 25 mars 2021).
15.Dans ce contexte, on ne saurait considérer qu’en ne procédant pas à une nouvelle audition des témoins la cour d’appel ait restreint les droits de la défense des requérants. D’ailleurs, ceux-ci n’ont pas indiqué dans quelle mesure une nouvelle audition des témoins aurait pu influencer la décision de la cour d’appel.
16.Eu égard à ce qui précède, la Cour estime que la requête est manifestement mal fondée et la rejette en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Déclare les requêtes irrecevables. Fait en français puis communiqué par écrit le 1 er février 2024. Liv Tigerstedt Péter Paczolay Greffière adjointe Président ANNEXE No. Requête N o Nom de l’affaire Introduite le Requérant Année de naissance Lieu de résidence Nationalité Représenté par 1. 42838/16 Bianchi c. Italie 07/07/2016 Susanna BIANCHI 1953 Florence italienne Neri PINUCCI 2. 68708/16 Gherpelli c. Italie 18/11/2016 Giuseppe GHERPELLI 1947 Reggio d’Émilie italienne Lorenzo ZILLETTI