Secțiunea a treia Cerere nr. 1715/03 prezentată de Constantin ZAMFIR împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 7 aprilie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 iunie 2001, având în vedere declarația din 24 decembrie 2008, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul Constantin Zamfir, este un resortisant român născut în 1934 și rezident în Galați în Galați. La 1 ianuarie 1995 reclamantul s-a pensionat, suma pensiei sale fiind stabilită printr-o decizie din 30 noiembrie 1994 și revizuită printr-o altă decizie din 15 februarie 1995 a Casei departamentale a pensiilor din Galați (denumită în continuare " numerarul de pensii"). La 7 martie 1995, reclamantul a contestat decizia din 15 februarie 1995 pe lângă Hotărârea de Muncă și Protecție Socială departamentală din Galați. Contestația sa a fost respinsă printr-o decizie din 12 aprilie 1995. La 15 mai 1995, reclamantul sesizează Curtea de Apel din Galați cu privire la o plângere împotriva deciziei din 12 aprilie 1995. După mai multe citații și desemnări ale experților și șapte amânări ale cauzei, printr-o hotărâre din 14 noiembrie 1997, Curtea de Apel de la Galați a primit parțial acțiunea reclamantului, a anulat decizia din 30 noiembrie 1994 și a condamnat fondul de pensii să recalculeze pensia reclamantului. Curtea de Apel a respins cererea sa de prejudiciu moral. Prin hotărârea din 12 iunie 1998, Curtea Supremă de Justiție acceptă acțiunea formulată de reclamant împotriva hotărârii menționate anterior, pe care a pronunțat-o, trimițând cauza în fața Curții de Apel de la Galați, pentru o nouă examinare pe fond. Prin hotărârea din 26 noiembrie 1998, Curtea de Apel de la Galați a respins acțiunea reclamantului, pe motiv că pensia sa fusese calculată în mod corect de către fondul de pensii. Prin hotărârea din 18 octombrie 1999, Curtea Supremă de Justiție a primit acțiunea reclamantului și a trimis din nou cauza Curții de Apel din Galați. La 7 ianuarie 2000, Curtea a suspendat examinarea cauzei până la examinarea unei cereri de trimitere la o altă instanță formulată de solicitant. Cererea de trimitere a fost primită la 10 februarie următoare de Curtea Supremă de Justiție și cauza transmisă Curții de Apel din Ployești. Prin hotărârea din 22 mai 2000, această ultimă instanță de apel a condamnat din nou fondul de pensii să facă calculele necesare și să facă o decizie de stabilire a pensiei reclamantului. Prin hotărârea definitivă din 11 ianuarie 2001, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea reclamantului și a constatat nulitatea acțiunii formulate de Fondul de pensii. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii. Din perspectiva aceluiași articol, acesta se plânge, de asemenea, de rezultatul litigiului și al părtinirii instanțelor care s-au pronunțat în cauza sa. Invocând art. 2 din Convenție, reclamantul susține că stabilirea unei pensii mai mici decât cea la care a considerat că are dreptul a încălcat dreptul la viață. În ceea ce privește art. 13 din convenție, recurentul invocă o încălcare a dreptului său la o cale de atac eficientă. Invocând art. 17 din Convenție, reclamantul susține că metoda de calcul a drepturilor sale de pensie viza să-și ignore drepturile. ÎN DREPT Pe durata procedurii Reclamantul denunță durata procedurii. El invocă art. 1 din convenție, astfel cum a fost formulat în părțile sale relevante în speță Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) La 26 august 2008, guvernul a transmis Curții o declarație de soluționare amiabilă. Reclamantul a refuzat propunerea guvernului. Printr-o scrisoare din 24 decembrie 2008, guvernul a informat Curtea că intenționează să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere și a invitat Curtea să șteargă cazul din rol în temeiul articolului 37 din Convenție. Prin prezenta declarație unilaterală, guvernul declară că recunoaște durata excesivă a procedurii interne inițiate de reclamant. Guvernul declară că este pregătit să plătească părții solicitante pentru satisfacția echitabilă suma de 1 500 EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit. Aceasta va fi plătită în lei românești la rata aplicabilă la data plății în contul bancar indicat de reclamantă, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa decontării în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Guvernul invită cu respect Curtea să spună că continuarea examinării cererii nu mai este justificată și să o elimine din rolul său în temeiul articolului alineatul (1) litera (c) din convenție. Reclamantul s-a opus declarației guvernului. Curtea observă de la început că părțile nu au ajuns la o înțelegere cu privire la termenii unei soluționări amiabile a cauzei. Curtea amintește că, în temeiul articolului 38 alineatul (2) din convenție, negocierile desfășurate în cadrul unor regulamente amiabile sunt confidențiale. 2 din regulament prevede, de asemenea, că nicio comunicare orală sau scrisă sau nicio ofertă sau concesiune intervenită în cadrul acestor negocieri nu poate fi menționată sau invocată în procedura contencioasă; prin urmare, Curtea va pleca de la declarația făcută la 24 decembrie 2008 de către guvern în afara cadrului negocierilor în vederea unei soluționări amiabile. Comisia reamintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, aceasta poate decide în orice moment să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se conducă la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din această dispoziție. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să șteargă o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la concluzia că, din orice alt motiv a cărui existență o constată, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere privind rolul în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În acest caz, pentru a stabili dacă trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprinde din jurisprudența sa (Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI Kalanyos și alții c. România, n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007 Kladivík și Kašiar c. Slovacia (dec.), n 44884/04, 28 august 2007 Oleksiw c. Germania (dec.), nr. 31384/02, 11 septembrie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea constată că prezenta cauză se referă la durata excesivă a unei proceduri în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. contestații privind drepturile și obligațiile civile, într-un termen rezonabil (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, CEDH 2000 VII Nicolau c. România, n 1295/02, 12 ianuarie 2006 Cârstea și Grecu c. România, n 56326/00, 15 iunie 2006 și Cârjan c. România, n 42588/02, 25 ianuarie 2007). Curtea ia act de declarația oficială a guvernului, în care recunoaște că durata procedurii civile în litigiu nu a fost rezonabilă și propune ca reclamantul să plătească 1 500 EUR ca despăgubiri pentru prejudiciul material și moral și pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată. Având în vedere recunoașterea încălcării conținute în declarația guvernului, precum și a sumei propuse, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Având în vedere cele de mai sus și în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la întrebarea adresată în speță, Curtea consideră că nicio circumstanță specială privind respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale nu impune continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În sfârșit, Curtea amintește că, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție, Comitetul de Miniștri este competent să monitorizeze executarea hotărârilor definitive numai. Cu toate acestea, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale în prezenta cauză, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din convenție ( În aceste circumstanțe, este necesar să se elimine cazul rolului, în ceea ce privește motivul pentru care reclamantul se bazează pe durata procedurii. Pe alte obiecții Reclamantul se plânge, de asemenea, de rezultatul procedurii, de părtinirea judecătorilor și de încălcarea art. 13 și 17 din Convenție. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor garantate de convenție sau a protocoalelor sale. În ceea ce privește în special afirmația de încălcare a dreptului la viață al reclamantului, Curtea amintește că art. 2 din convenție nu garantează, ca atare, un anumit nivel de viață. Prin urmare, restul cererii trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în temeiul articolului 3 și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act termenii declarației guvernului pârât și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor enunțate în aceasta decid, în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție, să elimine cererea de rol, cu condiția ca aceasta să se refere la motivul întemeiat pe durata procedurii menționate în declarația menționată anterior. Declarați cererea inadmisibilă pentru surplus. Santiago Quesada Josep Casadevall Moduler Președinte
Requête n
o
1715/03
présentée par Constantin ZAMFIR
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant le 7 avril 2009 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juin 2001,
Vu la déclaration du 24 décembre 2008 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Constantin Zamfir, est un ressortissant roumain né en 1934 et résidant à Galați. Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Le 1
er
janvier 1995 le requérant prit sa retraite, le montant de sa pension de retraite étant établi par une décision du 30 novembre 1994 et révisé par une autre décision du 15 février 1995 de la caisse départementale des pensions de Galați (ci-après «
la caisse des pensions
»).
Le 7 mars 1995, le requérant contesta la décision du 15 février 1995 auprès la direction du travail et de la protection sociale départementale de Galați. Sa contestation fut rejetée par une décision du 12 avril 1995.
Le 15 mai 1995, le requérant saisit la cour d'appel de Galați d'une plainte contre la décision du 12 avril 1995.
Après plusieurs comparutions et désignations d'experts et sept ajournements de l'affaire, par un jugement du 14 novembre 1997, la cour d'appel de Galați accueillit partiellement l'action du requérant, annula la décision du 30 novembre 1994 et condamna la caisse des pensions à recalculer la pension du requérant. La cour d'appel rejeta sa demande de dommage moral.
Par un arrêt du 12 juin 1998 la Cour suprême de justice accueillit le recours formé par le requérant contre le jugement précité, qu'elle cassa, renvoyant l'affaire devant la cour d'appel de Galați, pour un nouvel examen au fond.
Par un jugement du 26 novembre 1998, la cour d'appel de Galați rejeta l'action du requérant, au motif que sa pension de retraite avait été correctement calculée par la caisse des pensions.
Par un arrêt du 18 octobre 1999, la Cour suprême de justice accueillit le recours du requérant et renvoya de nouveau l'affaire devant la cour d'appel de Galați.
Le 7 janvier 2000, cette cour suspendit l'examen de l'affaire jusqu'à l'examen d'une demande de renvoi devant une autre juridiction formulée par le requérant.
La demande de renvoi fut accueillie le 10 février suivant par la Cour suprême de justice et l'affaire transmise à la cour d'appel de Ploiești.
Par un jugement du 22 mai 2000, cette dernière cour d'appel condamna de nouveau la caisse des pensions à faire les calculs nécessaires et à rendre une décision déterminant la pension de retraite du requérant.
Par un arrêt définitif du 11 janvier 2001, la Cour suprême de justice rejeta le recours du requérant et constata la nullité du recours formé par la caisse des pensions.
GRIEF
1.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure. Sous l'angle du même article, il se plaint également de l'issue du litige et de la partialité des tribunaux qui se sont prononcés dans son affaire.
2.
Invoquant l'article 2 de la Convention, le requérant allègue que la fixation d'une pension de retraite d'un montant plus faible que celui auquel il estimait avoir droit a porté atteinte à son droit à la vie.
3.
Sous l'angle de l'article 13 de la Convention, le requérant allègue une violation de son droit à un recours effectif.
4.
Invoquant l'article 17 de la Convention, le requérant allègue que la modalité de calcul de ses droits de retraite visait à ignorer ses droits.
A.
Sur la durée de la procédure
Le requérant dénonce la durée de la procédure. Il invoque l'article
6
§
1 de la Convention, ainsi libellé dans ses parties pertinentes en l'espèce
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Le 26 août 2008, le Gouvernement a transmis à la Cour une déclaration de règlement amiable. Le requérant refusa la proposition du Gouvernement.
Par une lettre du 24 décembre 2008, le Gouvernement a informé la Cour qu'il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l'affaire du rôle en vertu de l'article 37 de la Convention. La déclaration se lit ainsi
:
«
Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu'il reconnaît la durée excessive de la procédure interne engagée par la partie requérante.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser à la partie requérante au titre de la satisfaction équitable la somme de 1
500 EUR, montant qu'il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l'homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l'examen de la requête n'est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l'article
37
»
Le requérant s'est opposé à la déclaration du Gouvernement.
La Cour observe d'emblée que les parties ne sont pas parvenues à s'entendre sur les termes d'un règlement amiable de l'affaire. Elle rappelle qu'en vertu de l'article 38 § 2 de la Convention, les négociations menées dans le cadre de règlements amiables sont confidentielles. L'article
62 §
2 du règlement dispose en outre à cet égard qu'aucune communication orale ou écrite ni aucune offre ou concession intervenues dans le cadre de ces négociations ne peuvent être mentionnées ou invoquées dans la procédure contentieuse.
La Cour partira donc de la déclaration faite le 24 décembre 2008 par le Gouvernement en dehors du cadre des négociations menées en vue d'un règlement amiable.
Elle rappelle qu'aux termes de l'article 37 de la Convention elle peut à tout moment de la procédure décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conduire à l'une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cette disposition. En particulier, l'article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure
:
«
que, pour tout autre motif dont [elle] constate l'existence, il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête.
»
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d'une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l'examen de l'affaire se poursuive. En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence (
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
;
Kalanyos et autres c. Roumanie
, n
o
57884/00, §
25, 26
avril
2007
;
Kladivík et Kašiar c. Slovaquie
(déc.), n
o
41484/04, 28 août 2007
;
Oleksiw c. Allemagne
(déc.), n
o
31384/02, 11 septembre 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03, 18 septembre 2007).
La Cour note que la présente affaire porte sur la durée excessive d'une procédure au regard de l'article 6 § 1 de la Convention. Elle a déjà eu l'occasion, dans un grand nombre d'affaires, de préciser la nature et l'étendue des obligations des États contractants quant à la détermination des «
contestations sur des droits et obligations de caractère civil
» dans un «
délai raisonnable
» (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender
c. France
[GC], n
o
‑
VII
;
Nicolau c. Roumanie
, n
o
1295/02, 12
janvier 2006
;
Cârstea et Grecu c. Roumanie
, n
o
56326/00, 15 juin 2006, et
Cârjan c. Roumanie
, n
o
42588/02, 25 janvier 2007).
La Cour prend acte de la déclaration formelle du Gouvernement, dans laquelle il reconnaît que la durée de la procédure civile litigieuse n'a pas été raisonnable et propose de payer au requérant 1
500 EUR à titre de réparation pour le dommage matériel et moral et les frais et dépens.
Compte tenu de la reconnaissance de la violation contenue dans la déclaration du Gouvernement, ainsi que de la somme proposée, la Cour estime qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention). Eu égard à ce qui précède, et en particulier à l'existence d'une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l'espèce, la Cour considère qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses Protocoles n'exige la poursuite de l'examen de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Enfin, la Cour rappelle que, en vertu de l'article 46 § 2 de la Convention, le Comité des Ministres est compétent pour surveiller l'exécution des arrêts définitifs uniquement. Néanmoins, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale dans la présente affaire, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l'article 37 § 2 de la Convention (
Josipovic c Serbie
(déc.),
n
o
18369/07, 4 mars 2008).
Dans ces circonstances, il y a lieu de rayer l'affaire du rôle, pour ce qui est du grief que le requérant fonde sur la durée de la procédure.
B.
Sur les autres griefs
Le requérant se plaint en outre de l'issue de la procédure, de la partialité des juges et de la violation des articles 13 et 17 de la Convention.
Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n'a relevé aucune apparence de violation des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles. Concernant plus particulièrement l'allégation de violation du droit à la vie du requérant, la Cour rappelle que l'article 2 de la Convention ne garantit pas en tant que tel un certain niveau de vie.
Il s'ensuit que le restant de la requête doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, en application de l'article
35
§§
3 et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qui y sont énoncés
;
Décide
, en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer la requête du rôle pour autant qu'elle concerne le grief tiré de la durée de la procédure, grief visé par ladite déclaration.
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président