ROMÂNIA (solicitarea nr. 34011/02) HOTĂRÂREA (revizuirea) STRASBURG 14 aprilie 2009 DEFINITIVF 14/09/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Hertzog și alții c. România (cerere de revizuire a hotărârii din 26 iulie 2007), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Elisabet Fura-Sandström, președinte, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thór Björgvinsson, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, și de Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a intenționat acest lucru la 31 martie 2009, Rend l'a aici, adoptat la această dată în instanță la originea cauzei (n 34011/02) îndreptată împotriva României și dintre care patru resortisanți ai acestui stat, domnul Constantin Hertzog, domnul Loren Hertzog, domnul Lidia Hertzog și domnul Roxana Cazacu, au sesizat Curtea la 30 august 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Printr-o hotărâre din 26 iulie 2007, Curtea a statuat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către Ö Õ , către o treime de bună-credință, de la un bun situat la numărul 13, strada Pacii, la Craiova, și compus dintr-o casă cu apartamente situate la parter și la primul etaj, și dintr-un teren de 643,50 m2. Această vânzare a fost efectuată înainte de confirmarea în justiție într-un mod definitiv a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunului în cauză. Prin aceeași hotărâre, Curtea a decis, de asemenea, să aloce reclamanților 130 000 EUR (EUR) pentru daune materiale, 4 000 EUR pentru daune morale și 100 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și a respins cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. La 22 iulie 2008, guvernul român a informat Curtea cu privire la vânzarea, la 12 iulie 2006, de către reclamanți, a unei părți a bunului în cauză. Această informație i-a fost primită la 20 februarie 2008, prin intermediul unei scrisori din partea primarului Craiova. Prin urmare, pe baza articolului 79 din Regulamentul de procedură al Curții, guvernul a depus o cerere de interpretare a hotărârii. La 15 septembrie 2008, camera inițială a decis ca cererea guvernului să fie formulată ca o cerere de revizuire, în temeiul articolului 80 din Regulamentul Curții, și să o comunice, în temeiul celui de-al patrulea paragraf al acestui articol, părții solicitante pentru observații. Acestea au ajuns la Curte la 22 octombrie 2008. Cea de-a doua acțiune în revendicare, care se referă numai la teren La 8 iulie 2003, reclamanții au formulat o acțiune în despăgubire împotriva cumpărătorilor de bunuri, P.P. și P.G., și T.C. și T.G. În fața Tribunalului de Primă Instanță din Craiova, au solicitat restituirea terenului legat de casa lor, demolarea clădirilor construite ilegal și delimitarea proprietății lor. După ce a solicitat un raport de expertiză tehnică imobiliară, Tribunalul a constatat că terenul la care aveau dreptul reclamanții nu acoperea decât 460,25 m2, o suprafață care rezultă din diferența dintre 584,79 m2 de suprafață totală după măsurare și 124,54 m2 de teren pentru apartamentele vândute părților pârâte, care nu putea fi restituită reclamanților. Printr-o hotărâre din 16 mai 2005, instanța a dispus restituirea celor 460,25 m2 reclamanților și a stabilit o limită a proprietății lor. Tribunalul a respins acțiunea reclamanților pentru surplus. La 12 iulie 2006, reclamanții au încheiat cu C.BS., o terță persoană, un contract de vânzare pentru 460,25 m2 de teren. Potrivit acestui contract, reclamanții dețineau terenul respectiv în temeiul hotărârii definitive din 16 mai 2005. Guvernul susține că reclamanții au obținut, în urma unei a doua acțiuni în revendicare, o hotărâre definitivă favorabilă prin care se dispune restituirea terenului de 460,25 m2. Potrivit guvernului, în momentul pronunțării hotărârii din 26 iulie 2007 de stabilire a unei despăgubiri în temeiul articolului 41 din Convenție, o parte a bunului, și anume terenul de 460,25 m2, nu mai face parte din patrimoniul reclamanților. Prin urmare, acordarea unei despăgubiri în acest sens este, în opinia sa, o parte a bunului, și anume terenul de 460,25 m2, nu mai face parte din patrimoniul reclamanților. Reclamanții consideră că condițiile prevăzute la art. 80 din Regulamentul de procedură nu sunt îndeplinite și solicită respingerea cererii în curs de revizuire. Potrivit acestora, chiar dacă hotărârea definitivă din 10 martie 1999 a tribunalului departamental din Dolj a recunoscut dreptul lor de proprietate pe teren în litigiu, punerea lor în posesia acestui teren a fost refuzată de către autoritățile administrative; ele denunță această situație care a stat la baza acțiunilor lor ulterioare de recuperare a dreptului lor de proprietate pe teren în cauză. Potrivit reclamanților, Curtea a recunoscut, în hotărârea sa inițială, calitatea lor de proprietari de bunuri Potrivit acestora, existența contractului de vânzare pe teren în litigiu, precum și a hotărârii definitive din 16 mai 2005 era cunoscută de guvern. În ceea ce privește scrisoarea din 20 februarie 2008, citată de Registrul în sprijinul cererii sale, reclamanții o consideră ca fiind considerată ca fiind Încalcarea dispozițiilor menționate în regulament și darea unui aspect al adevărului 11. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 44 din Convenție, hotărârile sale sunt definitive și că, în măsura în care pune în discuție acest caracter definitiv, procedura în revizuire, care nu este prevăzută de Convenție, dar este introdusă prin Regulamentul Curții, are un caracter excepțional : De aici cerința unei examinări stricte a admisibilității oricărei cereri în rejudecare a unei hotărâri a Curții în cadrul unei astfel de proceduri (hotărârile Pardo c. Franța din 10 iulie 1996 (revizuire admisibilă), § 21, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996-III, Gustafsson Suedia din 30 iulie 1998 (revizuire temeinică), § 25, Rec. 1998-V și Stoicescu c. România din 21 septembrie 2004 (revizuire), § 33, n 31551/96. 12. În conformitate cu art. 80 alineatul (1) din Regulamentul Curții În cazul unei descoperiri a unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influență decisivă asupra unei cauze deja soluționate și care, la momentul hotărârii, era necunoscut Curții și nu putea fi în mod rezonabil cunoscut de o parte, aceasta din urmă poate, în termen de șase luni de la data la care a avut cunoștință de fapta descoperită, să sesizeze Curtea cu privire la o cerere în rejudecare a hotărârii pe care o face. 13. Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă faptele din speță Curtea amintește că, prin hotărârea sa din 26 iulie 2007, aceasta a dispus restituirea reclamanților de bunurile lor, compusă dintr-o casă și un teren cu o suprafață de 643,50 m2, care se află la numărul 13, rue Pacii, la Craiova. De asemenea, aceasta observă că, în urma unei a doua acțiuni în revendicare, reclamanții au obținut o hotărâre definitivă favorabilă prin care se dispune restituirea unui teren de 460,25 m2. Acest teren făcea parte integrantă din 643,50 m2, obiectul hotărârii definitive din 26 iulie 2007 și pentru care a fost stabilită o despăgubire în temeiul articolului 41. Curtea constată, de asemenea, că terenul de 460,25 m2 a făcut obiectul, la 12 iulie 2006, al unui contract de vânzare încheiat de reclamanți cu o terță persoană. 15. Curtea reamintește apoi că, pentru a afla dacă faptele care stau la baza unei cereri de revizuire sunt de natură să exercite o influență decisivă, în sensul articolului 80 alineatul (1) din regulament, acestea trebuie luate în considerare în raport cu decizia Curții a cărei revizuire este solicitată (pardo menționat anterior, § 22. În speță, aceasta arată că o parte a bunului în litigiu, pentru care s-a stabilit o despăgubire în temeiul articolului 41 din Convenție, nu mai mult în patrimoniul reclamanților la momentul pronunțării hotărârii sale. În opinia Curii, această situație constituie într-adevăr un fapt de natură să exercite o influență decisivă în raport cu hotărârea din 26 iulie 2007. În ceea ce privește necunoașterea faptelor descoperite, condiție impusă prin art. 80 din regulament, Curtea constată că vânzarea unei părți a bunului în litigiu a fost efectuată după 3 martie 2006, data depunerii observațiilor privind admisibilitatea și temeinicia cererii de către guvern. Înainte de această dată, acesta efectuase cercetări la autoritățile interne pentru a verifica situația juridică a binelui și pentru a-și pregăti apărarea. Deși este vorba despre informații publice, guvernul nu ar fi reproșat că nu a luat cunoștință de tranzacția făcută de reclamanți și privind bunul respectiv. 17. Curtea constată, pe de altă parte, că reclamanții, deși aveau posibilitatea și obligația de a face acest lucru, au omis în mod expres să informeze Curtea cu privire la restituirea și vânzarea unei părți din bunul în cauză. Cu titlu de exemplu, aceasta citează scrisoarea din 22 august 2006 ca răspuns la observațiile guvernului cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție, în care reclamanții contestă, fără a face trimitere la contractul de vânzare a terenului, valoarea de piață a bunului în litigiu indicat de guvern într-o expertiză imobiliară. Curtea ia notă de faptul că instanțele nu au respectat obligația de a coopera cu Curtea în scopul unei bune administrări a justiției, conform dispozițiilor art. 44a din regulament și art. În aceste condiții și având în vedere specificitatea cauzei, Curtea concluzionează că guvernul nu putea să cunoască în mod rezonabil existența acestor fapte (în sensul primului paragraf din art. 80 din Regulamentul de procedură). 19. Curtea constată, de asemenea, că cererea de revizuire a guvernului datează din 22 iulie 2008 și că aceasta a fost prezentată în conformitate cu termenul de șase luni prevăzut la art. 80 primul paragraf din Regulamentul de procedură 20. În ceea ce privește influența acestei noi situații asupra calității de victimă a reclamanților, Curtea dorește să sublinieze că, în pofida vânzării, la 12 iulie 2006, a unei părți a bunului în litigiu, reclamanții au suferit un prejudiciu din cauza faptului că nu dispune de această parte a bunului înainte de această dată. Comisia consideră că această nouă situație nu poate influența nici constatarea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție [§§ 28-36 din Convenție] din 26 iulie 2007 și punctul 2 din dispozitiv] și nici suma acordată pentru prejudiciul moral (§ 42 din hotărâre și punct) (c) dispozitivul), care acoperă, de asemenea, prejudiciul solicitat de solicitanți în timpul observațiilor ca răspuns, în cadrul cererii în curs de revizuire. 21. Pe de altă parte, în ceea ce privește noua situație privind prejudiciul material acordat în temeiul satisfacției echitabile (art. 41 din Convenție), Curtea consideră că noile elemente aduse la cunoștința sa de către guvern au un impact decisiv. Prin urmare, Comisia consideră că este necesar să se revizuiască parțial hotărârea din 26 iulie 2007, prin aplicarea articolului 80 din Regulamentul său. 22. Este necesar să se menționeze că punctul 40 din hotărârea inițială menționată la punctul 40 din hotărârea inițială menționează că este vorba de o pârghie pentru cei care folosesc întregul teritoriu al casei 40. Curtea constată mai întâi că, în urma hotărârii definitive din 10 martie 1999 al tribunalului departamental Dolj, 643,50 m2 de teren au devenit din nou proprietatea reclamanților, deoarece contractele de vânzare ale celor două apartamente care compun casa în cauză nu au avut loc pe terenul respectiv (a se vedea § 8 de mai sus). Această recunoaștere a fost doar formală, deoarece Önele nu au fost puse în posesia terenului respectiv și se află încă în imposibilitatea de a utiliza. 23. Curtea constată că, în urma vânzării de către reclamanți la 12 iulie 2006 de 460,25 m2 din teren de 643,50 m2, partea de teren care ar fi trebuit să fie restituită este de 183,25 m2. Prin urmare, punctul 40 din hotărârea inițială trebuie să se citească după cum urmează 40. Curtea constată mai întâi că, în urma hotărârii definitive din 10 martie 1999 a tribunalului departamental din Dolj, 643,50 m2 de teren au devenit din nou proprietatea reclamanților. Cu toate acestea, Curtea constată că, începând cu 12 iulie 2006, 460,25 m2 din acest teren nu mai fac parte din patrimoniul reclamanților, această parte a terenului făcând obiectul unui contract de vânzare în favoarea unei persoane terțe. Prin urmare, rămân 183,25 m2 din acest teren, ale căror solicitanți se află în imposibilitatea de a le utiliza. 24. Curtea constată, de asemenea, că, în hotărârea inițială, obligaia de restituire prevăzută la alineatul 41 privea, printre altele, terenul de 643,50 m2 și o despăgubire, în caz de nerestituire, cu o valoare de 130 000 EUR pentru integralitatea bunului în litigiu 41. În circumstanțele din speță, Curtea consideră că restituirea bunului la numărul 13, rue Pacii, în Craiova, și compus dintr-o casă cu apartamente situate la parter și la primul etaj, și de pe terenul aferent de 643,50 m2, ar plasa reclamanții cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla în cazul în care cerințele articolului 1 din Protocolul nr 1 nu ar fi fost ignorate. În lipsa unei astfel de restituiri, Curtea decide că trebuie să plătească părților interesate, pentru prejudicii materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. Având în vedere datele furnizate de părți și informațiile de care dispune Curtea cu privire la prețurile pieței imobiliare locale, aceasta estimează valoarea de piață actuală a bunului de 130 000 EUR. 25. Având în vedere ultimele modificări ale situației de fapt, Curtea consideră că obligația de restituire trebuie să se refere numai la 183,25 m2 și că valoarea de piață a bunului în litigiu trebuie redusă cu contravaloarea celor 460,25 m2 de teren vândute de solicitanți. Având în vedere datele furnizate de părți, precum și informațiile de care dispune Curtea cu privire la prețurile pieței imobiliare locale, aceasta estimează valoarea de piață actuală a bunului (casa și terenul aferent) la 80 000 EUR. Prin urmare, punctul 41 trebuie să se citească după cum urmează 41. În circumstanțele din speță, Curtea consideră că restituirea bunului situat la numărul 13, rue Pacii, la Craiova, compus dintr-o casă cu apartamente situate la parter și la primul etaj, și a terenului legat de 183,25 m2, ar plasa reclamanții cât mai mult posibil într-o situație echivalentă celei în care s-ar afla în cazul în care cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. Curtea decide că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât va trebui să plătească persoanelor interesate, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. Având în vedere datele furnizate de părți, precum și informațiile de care dispune Curtea cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală, Curtea consideră că valoarea de piață actuală a bunului este de 80 000 EUR. 26. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L.A., hotărăște să revizuiască hotărârea din 26 iulie 2007 în ceea ce privește numai aplicarea articolului 41 din Convenție în consecință, A declarat că statul pârât trebuie să restituie în fața instanțelor de competență art. 41 din Convenția nr. 13 de pe strada Pacii, în Craiova, și compus dintr-o casă cu apartamente situate la parter și la primul etaj, și de pe terenul aferent de 183,25 m2, în termen de trei luni de la data în care prezenta hotărâre va deveni definitivă în temeiul art. Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen de trei luni, 80 000 EUR (48 000 EUR), pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe profit și, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale 100 EUR (centă EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe care sumele în cauză vor fi convertite în lei noi (RON) la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Înmânat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 14 aprilie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Elisabet Fura-Sandström Moduler Președinte
TROISIÈME SECTION
HERTZOG ET AUTRES c. ROUMANIE
(Requête n
o
34011/02)
ARRÊT
(révision)
14 avril 2009
14/09/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Hertzog et autres c. Roumanie (demande en révision de l’arrêt du 26 juillet 2007),
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Elisabet Fura-Sandström,
présidente,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
David Thór Björgvinsson,
Ineta Ziemele,
Isabelle Berro-Lefèvre,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré le 31 mars 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
34011/02) dirigée contre la Roumanie et dont quatre ressortissants de cet Etat, M. Constantin
Hertzog, M. Loren
Hertzog, M
me
Lidia
Hertzog et M
me
Roxana Cazacu («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 30 août 2002 en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 26 juillet 2007, la Cour a jugé qu’il y avait eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention à raison de la vente, par l’Etat, à des tiers de bonne foi, d’un bien sis au numéro
13, rue
Păcii, à Craiova, et composé d’une maison avec des appartements situés au rez-de-chaussée et au premier étage, et d’un terrain afférent de 643,50
m². Cette vente a été effectuée avant la confirmation en justice d’une manière définitive du droit de propriété des requérants sur le bien en question. Par le même arrêt, la Cour a également décidé d’allouer aux requérants 130
000
euros (EUR) pour dommage matériel, 4
000 EUR pour dommage moral et 100 EUR pour frais et dépens, et a
rejeté les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.
3.
Le 22 juillet 2008, le gouvernement roumain a informé la Cour de la vente, le 12 juillet 2006, par les requérants, d’une partie du bien en cause. Cette information lui est parvenue le 20 février 2008, par le biais d’une lettre du maire de Craiova. La copie d’un contrat de vente portant sur 460,25 m² de terrain était jointe à la lettre. Par conséquent, s’appuyant sur l’article 79 du règlement de la Cour, le Gouvernement a déposé une demande d’interprétation de l’arrêt.
4.
Le 15 septembre 2008, la chambre initiale a décidé d’interpréter la demande du Gouvernement comme une demande en révision, en vertu de l’article 80 du règlement de la Cour, et de la communiquer, en vertu du quatrième paragraphe de cet article, à la partie requérante pour observations. Celles-ci sont parvenues à la Cour le 22 octobre 2008.
A.
La seconde action en revendication, portant sur le terrain seul
5.
Le 8 juillet 2003, les requérants formèrent une action en revendication à l’encontre des acheteurs du bien, P.P. et P.G., et T.C. et T.G. Devant le tribunal de première instance de Craiova, ils demandèrent la restitution du terrain afférent à leur maison, la démolition des constructions édifiées illégalement et le bornage de leur propriété.
6.
Après avoir sollicité un rapport d’expertise technique immobilière, le tribunal constata que le terrain auquel les requérants avaient droit ne couvrait que 460,25 m², une surface résultant de la différence entre les 584,79 m² de superficie totale après mesurage et les 124,54 m² du terrain afférent aux appartements vendus aux parties défenderesses, qui ne pouvait pas être restitué aux requérants.
7.
Par un jugement du 16 mai 2005, le tribunal ordonna la restitution des 460,25 m² aux requérants et établit le bornage de leur propriété. Le tribunal rejeta l’action des requérants pour le surplus. Faute d’appel, ce jugement devint définitif.
B.
La vente d’une partie du bien litigieux
8.
Le 12 juillet 2006, les requérants conclurent avec C.B.S., une tierce personne, un contrat de vente portant sur les 460,25 m² de terrain. Selon les termes de ce contrat, les requérants détenaient ledit terrain en vertu du jugement définitif du 16 mai 2005.
SUR LA DEMANDE EN RÉVISION
9.
Le Gouvernement fait valoir que les requérants ont obtenu, à la suite d’une deuxième action en revendication, un jugement définitif favorable ordonnant la restitution du terrain de 460,25 m². D’après le Gouvernement, au moment du prononcé de l’arrêt du 26 juillet 2007 établissant une réparation au titre de l’article 41 de la Convention, une partie du bien, à savoir le terrain de 460,25 m², n’existait plus dans le patrimoine des requérants. Dès lors, l’octroi d’une réparation à ce titre est, selon lui, constitutive d’un «
enrichissement sans cause
».
10.
Les requérants considèrent que les conditions prévues à l’article 80 du règlement de la Cour ne sont pas remplies et demandent le rejet de la demande en révision. D’après eux, même si l’arrêt définitif du 10 mars 1999 du tribunal départemental de Dolj reconnaissait leur droit de propriété sur le terrain litigieux, leur mise en possession de ce terrain a été refusée par les autorités administratives. Ils dénoncent cette situation qui a été à l’origine de leurs démarches ultérieures visant au recouvrement de leur droit de propriété sur le terrain en question. Selon les requérants, la Cour a reconnu, dans son arrêt initial, leur qualité de propriétaires «
d’une manière formelle
», dès lors qu’elle a reconnu qu’ils s’étaient vus dans l’impossibilité de jouir de leur bien. Ils affirment avoir subi un préjudice lié à l’impossibilité de disposer de leur bien pendant plusieurs années. D’après eux, l’existence du contrat de vente portant sur le terrain litigieux ainsi que celle du jugement définitif du 16 mai 2005 était connue du Gouvernement. Pour ce qui est de la lettre du 20
février 2008, citée par le Gouvernement à l’appui de sa demande, les requérants la considèrent comme «
rédigée expressément à la demande de l’agent du Gouvernement
» afin de «
transgresser les dispositions mentionnées du règlement et donner une apparence de vérité
».
11.
La Cour rappelle que, selon l’article 44 de la Convention, ses arrêts sont définitifs et que, dans la mesure où elle remet en question ce caractère définitif, la procédure en révision, non prévue par la Convention mais instaurée par le règlement de la Cour, revêt un caractère exceptionnel
: d’où l’exigence d’un examen strict de la recevabilité de toute demande en révision d’un arrêt de la Cour dans le cadre d’une telle procédure (arrêts
Pardo c. France
du 10 juillet 1996 (
révision
–
recevabilité
), § 21,
Recueil des arrêts et décisions
Gustafsson
c.
Suède
du 30 juillet 1998 (
révision
–
bien-fondé
), § 25,
Recueil
1998-V et
Stoicescu c. Roumanie
du 21 septembre 2004 (révision), § 33, n
o
31551/96).
12.
Aux termes de l’article 80 § 1 du Règlement de la Cour
:
«
En cas de découverte d’un fait qui, par sa nature, aurait pu exercer une influence décisive sur l’issue d’une affaire déjà tranchée et qui, à l’époque de l’arrêt, était inconnu de la Cour et ne pouvait raisonnablement être connu d’une partie, cette dernière peut dans le délai de six mois à partir du moment où elle a eu connaissance du fait découvert, saisir la Cour d’une demande en révision de l’arrêt dont il s’agit.
»
13.
Il y a donc lieu de déterminer si les faits de l’espèce «
auraient pu exercer une influence décisive sur l’issue de l’affaire déjà tranchée
», s’ils «
ne pouvaient raisonnablement être connus
» du Gouvernement avant le prononcé de l’arrêt initial et si la demande en révision a été formée dans le délai légal, au sens de l’article 80 du règlement.
14.
La Cour rappelle que, par son arrêt du 26 juillet 2007, elle a ordonné la restitution aux requérants de leur bien, composé d’une maison et d’un terrain afférent de 643,50 m², sis au numéro 13, rue
Păcii, à Craiova. Elle observe également qu’à la suite d’une deuxième action en revendication les requérants ont obtenu un jugement définitif favorable ordonnant la restitution d’un terrain de 460,25 m². Ce terrain faisait partie intégrante des 643,50 m², objet de l’arrêt définitif du 26 juillet 2007 et bien pour lequel une réparation au titre de l’article 41 a été établie. La Cour constate également que le terrain de 460,25 m² a fait l’objet, le 12 juillet 2006, d’un contrat de vente conclu par les requérants avec une tierce personne.
15.
La Cour rappelle ensuite que, pour savoir si les faits à la base d’une demande en révision sont de «
nature à exercer une influence décisive
», au sens de l’article 80 § 1 du règlement, il faut les considérer par rapport à la décision de la Cour dont la révision est sollicitée (
Pardo
précité, §
22). En l’espèce, elle relève qu’une partie du bien litigieux, pour lequel une réparation au titre de l’article 41 de la Convention a été établie, n’existait plus dans le patrimoine des requérants au moment du prononcé de son arrêt. Aux yeux de la Cour, cette situation constitue bien un fait de «
nature à exercer une influence décisive
» par rapport à l’arrêt du 26
juillet 2007.
16.
Pour ce qui est de la «
méconnaissance des faits découverts
», condition imposée par l’article 80 du règlement, la Cour observe que la vente d’une partie du bien litigieux a été effectuée après le 3 mars 2006, date du dépôt des observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête par le Gouvernement. Avant cette date, celui-ci avait effectué des recherches auprès des autorités internes afin de vérifier la situation juridique du bien et préparer sa défense. Bien qu’il s’agisse d’informations publiques, il ne serait être reproché au Gouvernement de ne pas avoir eu connaissance de la transaction passée par les requérants et relative au bien en question.
17.
La Cour observe en revanche que les requérants, alors même qu’ils avaient la possibilité et l’obligation de le faire, ont omis sciemment d’informer la Cour de la restitution et de la vente d’une partie du bien litigieux. A titre d’exemple, elle cite la lettre du 22 août 2006 en réponse aux observations du Gouvernement sur l’application de l’article 41 de la Convention, dans laquelle les requérants contestent, sans faire référence au contrat de vente du terrain, la valeur marchande du bien litigieux indiquée par le Gouvernement dans une expertise immobilière. La Cour note que les requérants n’ont pas respecté le devoir de coopérer avec la Cour dans le but d’une bonne administration de la justice, comme l’exige l’article 44 A
du règlement et de l’informer de tout fait et information pertinents pour l’examen de la requête, conformément aux articles 44 C, § 1 et 47 § 6 du même règlement.
18.
Dans ces conditions et compte tenu de la spécificité de l’affaire, la Cour conclut que le Gouvernement ne pouvait «
raisonnablement
» connaître l’existence de ces faits (au sens du premier paragraphe de l’article 80 du règlement).
19.
La Cour note par ailleurs que la demande en révision du Gouvernement date du 22 juillet 2008 et qu’elle a donc été présentée dans le respect du délai de six mois prévu au premier paragraphe de l’article 80 du règlement.
20.
Pour ce qui est de l’influence de cette nouvelle situation sur la qualité de victime des requérants, la Cour tient à souligner que malgré la vente, le 12 juillet 2006, d’une partie du bien litigieux, les requérants ont subi un préjudice du fait de l’impossibilité de disposer de cette partie du bien avant cette date. Elle est d’avis que cette nouvelle situation ne saurait influencer ni le constat de violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention (§§ 28-36 de l’arrêt du 26 juillet 2007 et point 2 du dispositif) ni le montant accordé au titre du préjudice moral (§
42 de l’arrêt et point
3
c) du dispositif), qui couvre également le préjudice réclamé par les requérants lors des observations en réponse, dans le cadre de la demande en révision.
21.
Par contre, pour ce qui est de l’influence de la nouvelle situation sur la question du préjudice matériel accordé au titre de la satisfaction équitable (article 41 de la Convention), la Cour juge que les nouveaux éléments portés à sa connaissance par le Gouvernement ont un impact décisif. Dès lors, elle estime qu’il y a lieu de réviser, en partie, l’arrêt du 26 juillet 2007, par application de l’article 80 de son règlement.
22.
Il convient de relever d’emblée que le paragraphe 40 de l’arrêt initial mentionne l’impossibilité pour les requérants d’utiliser la totalité du terrain afférent à la maison
:
«
40.
La Cour observe d’abord que, à la suite du jugement définitif du 10
mars
1999 du tribunal départemental de Dolj, les 643,50
m² de terrain sont redevenus propriété des requérants car les contrats de vente des deux appartements composant la maison litigieuse n’ont pas porté sur le terrain afférent (voir § 8 ci-dessus). Cette reconnaissance n’a été que formelle car les requérants n’ont pas été mis en possession dudit terrain et se trouvent toujours dans l’impossibilité de l’utiliser.
»
23.
La Cour note que suite à la vente par les requérants le 12 juillet 2006 de 460,25 m² du terrain de 643,50 m², la partie du terrain qui aurait dû être restitué est de 183,25 m². Partant, le paragraphe 40 de l’arrêt initial doit se lire comme suit
:
«
40.
La Cour observe d’abord que, à la suite du jugement définitif du 10
mars
1999 du tribunal départemental de Dolj, les 643,50
m² de terrain sont redevenus propriété des requérants. Toutefois, la Cour constate que depuis le 12 juillet 2006, 460,25 m² de ce terrain ne font plus partie du patrimoine des requérants, cette partie du terrain ayant fait l’objet d’un contrat de vente en faveur d’une tierce personne. Restent donc 183,25 m² de ce terrain dont les requérants se trouvent dans l’impossibilité de les utiliser.
»
24.
La Cour constate également que, dans l’arrêt initial, l’obligation de restitution prévue au paragraphe 41 concernait, entre autres, le terrain de 643,50 m² et une réparation, en cas de non-restitution, d’une valeur de 130
000 EUR pour l’intégralité du bien litigieux
:
«
41.
Dans les circonstances de l’espèce, la Cour estime que la restitution du bien sis au numéro 13, rue
Păcii, à Craiova, et composé d’une maison avec des appartements situés au rez-de-chaussée et au premier étage, et du terrain afférent de 643,50
m², placerait les requérants autant que possible dans une situation équivalant à celle où ils se trouveraient si les exigences de l’article
1 du Protocole n
o
1 n’avaient pas été méconnues. A défaut pour l’Etat défendeur de procéder à pareille restitution, la Cour décide qu’il devra verser aux intéressés, pour dommage matériel, une somme correspondant à la valeur actuelle du bien. Compte tenu des données fournies par les parties ainsi que des informations dont la Cour dispose sur les prix du marché immobilier local, elle estime la valeur marchande actuelle du bien à 130
000
EUR.
»
25.
Au vu des derniers changements dans la situation de fait, la Cour estime que l’obligation de restitution doit porter uniquement sur les 183,25
m² et que la valeur marchande du bien litigieux doit être diminuée de la contre-valeur des 460,25 m² de terrain vendus par les requérants. Compte tenu des données fournies par les parties ainsi que des informations dont la Cour dispose sur les prix du marché immobilier local, elle estime la valeur marchande actuelle du bien (maison et terrain afférent) à 80
000
EUR. Partant, le paragraphe 41 doit se lire comme suit
:
«
41.
Dans les circonstances de l’espèce, la Cour estime que la restitution du bien sis au numéro 13, rue
Păcii, à Craiova, et composé d’une maison avec des appartements situés au rez-de-chaussée et au premier étage, et du terrain afférent de 183,25
m², placerait les requérants autant que possible dans une situation équivalant à celle où ils se trouveraient si les exigences de l’article
1 du Protocole n
o
1 n’avaient pas été méconnues. La Cour décide que, à défaut de procéder à pareille restitution, l’Etat défendeur devra verser aux intéressés, pour dommage matériel, une somme correspondant à la valeur actuelle du bien. Compte tenu des données fournies par les parties ainsi que des informations dont la Cour dispose sur les prix du marché immobilier local, elle estime la valeur marchande actuelle du bien à 80
000
EUR.
»
26.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Décide
de réviser l’arrêt du 26
juillet 2007 en ce qui concerne uniquement l’application de l’article
41 de la Convention
;
en conséquence,
2.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit restituer aux requérants l’immeuble litigieux sis au n
o
13 de la rue Păcii, à Craiova, et composé d’une maison avec des appartements situés au rez-de-chaussée et au premier étage, et du terrain afférent de 183,25
m², dans les trois mois à compter du jour où le présent arrêt sera devenu définitif en vertu de l’article
44
;
b)
qu’à défaut d’une telle restitution, l
’
Etat défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans le même délai de trois mois, 80
000
EUR (quatre-vingt mille euros), pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
c)
qu’en tout état de cause, l’Etat défendeur doit verser conjointement aux requérants 4
000 EUR (quatre mille euros) pour préjudice moral
et
100
EUR (cent
euros) pour frais et dépens, plus
tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
d)
que les montants en question seront à convertir en lei nouveaux (RON) au taux applicable à la date du règlement
;
e)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
3.
Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 avril 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Elisabet Fura-Sandström
Greffier
Présidente