Agatiev împotriva Republicii Moldova

Cea decizia nr. 11610/06 a Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 26 mai 2009 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 9 martie 2006, având în vedere acordul oficial care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei, deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Sergiu Agatiev, este un național moldovenesc născut în 1969 și locuiește în Cocieri. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. Postica, avocat practicant la Chișinău.

Guvernul moldovenesc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Grosu. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 iunie 2005, reclamantul a fost considerat vinovat de o infracțiune administrativă de către Curtea de District Dubăsari și condamnat la o amendă administrativă de 720 lei moldoveni (MDL, echivalentul de 46,5 euro în acel moment). Nu a fost depus recurs și hotărârea a devenit finală. Decizia a fost trimisă în vederea executării filialei Dubăsari a Oficiului de Execuție („Oficiul”). În mai multe ocazii, Oficiul a încercat fără succes să contacteze reclamantul în vederea obținerii plăților amenzii.

La 24 octombrie 2005, fratele reclamantului a informat Biroul că reclamantul a fost plecat și că el știa despre amendă. La 25 noiembrie 2005, reclamantul a vizitat Biroul și a fost oferit până la 28 noiembrie 2005 pentru a plăti amendă. Întrucât nu și-a primit salariul la timp, el nu a putut plăti în termenul stabilit. După aceea, Biroul a cerut Curții de District Dubăsari să transforme amendă administrativă într-un termen de închisoare. La 16 decembrie 2005, Curtea a acceptat cererea Oficiului și a transformat amenzile impuse reclamantului în 30 de zile de închisoare administrativă. Curtea a remarcat, printre altele, că reclamantul a refuzat să plătească amendă și a cerut transformarea în închisoare.

Reclamantul a fost prezent la audiere și a fost arestat imediat după aceea. În aceeași zi, reclamantul a solicitat suspendarea executării deciziei în așteptarea examinării recursului său în casație pe care intenționează să îl depună împotriva deciziilor din 7 iunie și 16 Decembrie 2005. El solicită, de asemenea, să vadă textul hotărârii din 7 iunie 2005, pe care a susținut că nu i-a fost comunicat niciodată. El solicită în cele din urmă instanței să prelungească termenul pentru depunerea apelului împotriva hotărârii din 7 iunie 2005. La 19 decembrie 2005, Curtea de District Dubăsari a respins cererea reclamantului de prelungire a termenului, constatând că nu a prezentat motive valabile pentru o astfel de prelungire.

Potrivit reclamantului, fratele său nu a fost inițial autorizat să-l viziteze în detenție. El a depus o astfel de cerere din data de 20 decembrie 2005, care poartă textul scris manual al refuzului de către secția locală de poliție, în cazul în care reclamantul își îndeplinește sentința. Reclamantul susține că, din cauza izolației sale, nu a putut depune imediat un recurs în casă împotriva deciziei din 16 decembrie 2005. Numai după ce fratele său s-a plâns la procuror și după intervenția acesteia, reclamantul a putut să se întâlnească cu fratele său la 23 decembrie 2005. În acea dată, el a semnat recursul în casă pregătit de fratele său și un avocat. La 23 decembrie 2005, reclamantul a depus apeluri în casă împotriva hotărârilor din 7 iunie și 16 iunie.

În apelul său împotriva hotărârii din 7 iunie 2005, el a afirmat că instanța nu a stabilit pe deplin faptele și că nu există nici o dovadă că a comis o infracțiune. În apelul său împotriva hotărârii din 16 decembrie 2005, el a remarcat, printre altele, că instanța de primă instanță nu a verificat declarația Oficiului că a refuzat în necredință să plătească amendă. În plus, Oficiul nu a luat nici o măsură pentru executarea amenzii prin confiscarea activelor sale. De asemenea, a susținut că instanța a aplicat Codul de infracțiuni administrative, în ciuda faptului că Codul de aplicare a aplicării amenzilor în vigoare la 1 iulie 2005, care prevede în mod expres că plata amenzilor administrative trebuie să fie executată în conformitate cu Codul de executare.

În plus, în temeiul codului respectiv, amendă impusă (36 unități convenționale sau MDL 720), nu ar fi putut fi transformată în 30 de zile de detenție. La 26 decembrie 2005, Curtea de District Dubăsari a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii din 7 iunie 2005, constatând că a depus-o în afara termenului prevăzut de lege și nu a prezentat motive valabile pentru a solicita o prelungire.Decizia respectivă a fost finală. La 16 ianuarie 2006, reclamantul a fost eliberat din detenție pentru că a îndeplinit toate cele 30 de zile de la condamnare. La 17 ianuarie 2006, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului în cazare împotriva hotărârii din 16 decembrie 2005. Curtea a reamintit esența deciziei și apoi a susținut această decizie, fără a furniza detalii suplimentare.Decizia respectivă a fost finală.

Reclamantul nu a fost prezent la audiere și a aflat despre decizia un timp mai târziu, atunci când a întrebat despre apelul său în casație. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție că a fost împiedicat să prezinte imediat un recurs în casă împotriva hotărârii din 16 decembrie 2005 și că Curtea de Apel Chișinău nu i-a examinat imediat recursul. De asemenea, el s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție pentru că nu a fost convocat la ședința de judecată din 17 ianuarie 2005 și nu a putut, prin urmare, să se apere și din cauza lungii excesive a procedurii. El s-a plâns în cele din urmă, în temeiul aceluiași articol, că instanțele nu au dat motive suficiente pentru hotărârile lor.

La 21 aprilie 2009, Curtea a primit următorul acord semnat de părți: „Părțile la prezentul acord: Luând în considerare cererea nr. 11610/06 Agatiev c. Moldova se află pe baza Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamantul care susține o încălcare a drepturilor sale garantate în temeiul articolului 6 § 1 (...) din Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca urmare a nevoia de a-l convoca la ședința Curții de Apel Chișinău la 17 ianuarie 2006; au convenit după cum urmează: Guvernul Republicii Moldova este de acord să plătească dlui Sergiu Agatiev 850 EUR (opt sute și cincizeci de euro) în compensație pentru prejudiciu material și moral cauzate și 450 EUR (450 sute și cincizeci de euro) pentru costuri și cheltuieli în vederea asigurării unui acord de soluționare prietenos al cazului menționat anterior.

Aceste sume vor fi convertite în lei moldoveni la rata aplicabilă la data plății și vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acestea vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care aceste sume nu se plătesc în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.

Reclamantul declară că toate cererile sale au fost îndeplinite și își va retrage cererea nr. 11610/06 Agatiev v. Moldova depusă la Curtea Europeană și comunicat guvernului la 15 decembrie 2008. Reclamantul declară că nu va avea alte cereri de caracter pecuniar sau moral sau pentru orice alte daune care rezultă din circumstanțele prezentei cauze. Părțile vor informa Curții cu privire la acordul achiziționat.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți. Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, și nu constată motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă) Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista de cazuri. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 11610/06 by Sergiu AGATIEV against Moldova The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 26 May 2009 as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judges, and Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 9 March 2006, Having regard to the formal agreement accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Sergiu Agatiev, is a Moldovan national who was born in 1969 and lives in Cocieri. He was represented before the Court by Mr A. Postica, a lawyer practising in Chișinău.

The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Grosu. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 7 June 2005 the applicant was found guilty of an administrative offence by the Dubăsari District Court and sentenced to an administrative fine amounting to 720 Moldovan lei (MDL, the equivalent of 46.5 euros at the time). No appeal was lodged and the decision became final. The decision was sent for enforcement to the Dubăsari branch of the Enforcement Office (“the Office”). On several occasions the Office unsuccessfully tried to contact the applicant with a view to obtaining payment of the fine.

On 24 October 2005 the applicant’s brother informed the Office that the applicant was away and that he knew about the fine. On 25 November 2005 the applicant visited the Office and was offered until 28 November 2005 to pay the fine. Since he had not received his salary in time, he could not pay within the time-limit set. Thereafter the Office asked the Dubăsari District Court to convert the administrative fine into a term of imprisonment. On 16 December 2005 the court accepted the Office’s request and converted the fine imposed on the applicant into 30 days’ administrative imprisonment. The court noted, inter alia , that the applicant had refused to pay the fine and had asked for its conversion into a term of imprisonment.

The applicant was present at the hearing and was arrested immediately thereafter. On the same day the applicant asked for the suspension of enforcement of the decision pending the examination of his appeal in cassation which he intended to lodge against the decisions of 7 June and 16 December 2005. He also asked to see the text of the decision of 7 June 2005, which he claimed had never been brought to his notice. He finally requested the court to extend the time-limit for lodging his appeal against the decision of 7 June 2005. On 19 December 2005 the Dubăsari District Court rejected the applicant’s request for the extension of the time-limit, finding that he had not submitted valid reasons for such an extension.

According to the applicant, his brother was initially not allowed to visit him in detention. He submitted one such request dated 20 December 2005, which bears the handwritten text of a refusal by the local police station, where the applicant was serving his sentence. The applicant claims that because of his isolation he was unable to immediately lodge an appeal in cassation against the decision of 16 December 2005. It was only after his brother had complained to a prosecutor, and following the latter’s intervention, that the applicant was able to meet his brother on 23 December 2005. On that date, he signed the appeal in cassation prepared by his brother and a lawyer. On 23 December 2005 the applicant lodged appeals in cassation against the decisions of 7 June and 16 December 2005. In his appeal against the decision of 7 June 2005 he claimed that the court had not fully established the facts and that there was no evidence that he had committed an offence.

In his appeal against the decision of 16 December 2005 he noted, inter alia , that the first-instance court had failed to verify the Office’s statement that he had refused in bad faith to pay the fine. Moreover, the Office had not taken any steps to enforce the fine by seizing his assets. He also argued that the court had applied the Code of Administrative Offences despite the fact that the Enforcement Code had entered into force on 1 July 2005 which expressly provided that payment of administrative fines was to be enforced in accordance with the Enforcement Code. Moreover, under that Code the fine imposed on him (36 conventional units or MDL 720), could not have been transformed into 30 days of detention.

On 26 December 2005 the Dubăsari District Court rejected the applicant’s appeal against the decision of 7 June 2005, finding that he had lodged it outside the time-limit provided by law and had not submitted valid reasons for asking for an extension. That decision was final. On 16 January 2006 the applicant was released from detention because he had served all 30 days of his sentence. On 17 January 2006 the Chișinău Court of Appeal rejected the applicant’s appeal in cassation against the decision of 16 December 2005. The court recalled the essence of the decision and then upheld that decision, without giving any additional details. That decision was final. The applicant was not present at the hearing and found out about the decision some time later, when inquiring about his appeal in cassation.

COMPLAINTS