Rezoluția CM/ResDH(2009)67 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Tais împotriva Franței (Recherche n 39922/03, Hotărârea din 1 iunie 2006, definitivă la 1 septembrie 2006) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcările Convenției constatate de Curte în această cauză se referă, pe de o parte, la absența unei explicații plauzibile asupra originii rănilor care au cauzat decesul fiului reclamanților, ținut în detenție, și la faptul că polițiștii se confruntă cu suferința fizică și morală a persoanei vizate, precum și lipsa supravegherii polițienești efective și medicale (încălcarea articolului 2 - aspect substanțial), și, pe de altă parte, lipsa unei anchete efective, în special în scurt timp, cu privire la circumstanțele referitoare la deces (violarea articolului 2 - parte procedurală) (a se vedea detaliile în anexă) După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul art. 46 alin. (1) din convenție După examinarea informațiilor transmise de guvern și a altor informații furnizate (a se vedea anexa), în conformitate cu normele Comitetului privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenția S Reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să elimine consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARĂ, după examinarea măsurilor luate de către statul pârât (a se vedea Anexa) că a îndeplinit sarcinile care îi revin în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză și DECIDE d Acest caz se referă la moartea, în 1993, a dlui Pascal Tais, fiul reclamanților, în timp ce el era internat într-o secție de poliție. Pe de o parte, Curtea Europeană a statuat că nu a fost în măsură să ofere o explicație plauzibilă sau cu privire la duplicare sau chiar contradicție între raportul medical întocmit în cursul certificatului de neadmitere [la spital] și raportul d Pe de altă parte, Curtea Europeană a considerat că autoritățile franceze nu au efectuat o anchetă efectivă, în special în scurt timp, cu privire la circumstanțele privind decesul (încălcarea art. 2 sub aspectul său procedural). Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a luat în considerare: în primul rând (...) că a fost lung și în abilitatea de a detecta cauza reală a morții lui P. Tais, incertitudinea cu privire la aceasta crescând pe măsură ce timpul trecea (în special Curtea a subliniat caracterul prea târziu al realizării actelor de anchetă). : Faptul că tovarășa dlui Tais, care a fost prezentă la locul faptei în noaptea dramei și a omis de două ori să răspundă la convocările judecătorului, nu a fost auzită în mod corespunzător; faptul că o reconstituire a faptelor a fost refuzată la momentul respectiv ; Faptul că a fost efectuată o anchetă psihologică post-mortem (inclusiv utilitatea în căutarea adevărului a fost discutabilă și care a fost negativă față de fiul reclamanților, punându-se în evidență, printre altele, teza suicidară) și importanța care i-a fost acordată. Plata satisfacției echitabile și măsuri individuale Detalii ale satisfacției echitabile Daune materiale (b) Măsuri individuale În hotărârea sa, Curtea a constatat că nu se poate obține o investigație efectivă și că se efectuează o reparație adecvată și că reclamanților li se acordă o satisfacție echitabilă de 50 000 EUR pentru prejudiciile morale. În urma acestei hotărâri a Curții, procurorul public a examinat și a respins, la 12 ianuarie 2007, în conformitate cu competențele pe care numai acesta le deține în temeiul articolului 190 din Codul de procedură penală, cererea reclamantului de a prelua informația. El a considerat că nu dispune de elemente noi suficiente pentru a pune sub semnul întrebării concluziile inițiale ale anchetei, potrivit cărora acesta nu are suficiente acuzații împotriva oricui. Guvernul subliniază, de asemenea, că mai multe alte elemente împiedică în mod obiectiv remedierea neajunsurilor anchetei inițiale. Astfel, prin definiție, nu poate fi remediat a posteriori duratei anchetei, nici întârzierii transportului la locul consilierului instructor (un astfel de transport a fost efectuat, dar nu a permis, deja la momentul respectiv, să se clarifice circumstanțele decesului victimei), nu mai mult decât realizarea unei expertize psihologice post-mortem. În plus, o reconstituire a faptelor ar fi imposibilă din punct de vedere obiectiv, celula de defrișare în care drama s-a produs mai mult decât în mod legal, din cauza lucrărilor de restructurare care au făcut obiectul acesteia în perioada 1997-1998 sau după data faptelor în litigiu. În ceea ce o privește pe însoțitoarea dlui Pascal Tais, aceaceasta este fără adresă cunoscută. În acest context, Ombudsmanul Republicii (autoritate independentă care nu primește o astfel de autoritate în temeiul legii nr. 73-6 din 3 ianuarie 1973) și Comisia Națională Consultativă pentru Drepturile Omului (Autoritatea independentă care asigură un rol de consilier și de propunere cu privire la guvern, în special în domeniul drepturilor omului) au adresat o comunicare comună Comitetului miniștrilor în conformitate cu Regula nr. 9 din Normele Comitetului miniștrilor pentru monitorizarea executării hotărârilor și termenilor regulamentelor amiabile. La 20 mai 2009, dl Tais a informat Comitetul miniștrilor că, după decizia menționată anterior a procurorului, a efectuat o anchetă privată (consemnată într-un raport din 10 ianuarie 2009), care, în opinia sa, ar putea facilita sarcina unei noi instrucțiuni judiciare. În această privință, guvernul subliniază că, în cazul în care se consideră că este întemeiat, reclamantul poate, desigur, să aducă rezultatele acestei anchete la cunoștința magistraților competenți și, dacă este cazul, aceștia ar trebui să se pronunțe din nou. În cazul unor noi sarcini, ar putea fi încă posibilă redeschiderea informației, până la prescrierea faptelor în cauză. II. Măsuri generale A fost adoptat un pachet de măsuri pentru a face cunoscute pe larg concluziile hotărârii Curții Europene, astfel încât să se evite încălcări similare. Hotărârea a fost adusă la cunoștința magistraților competenți. El a făcut obiectul unei difuzări în fața prim-ministrului Curții de Casație și a procurorului general aproape de Curtea (de exemplu, procurorului general lângă Curtea din Bordeaux, în cauză în această cauză). Acesta a fost rezumat în Buletinul de Casație al Curții (BICC) nr. 643 din 1 iulie 2006 și în a Cu r ii Europene a Drepturilor Omului - 2006 - Hotărâri privind Frana și comentarii ale acestora mai întâi, publicarea Observatorului dreptului european (Curtea de Casaie, iulie 2007). În cele din urmă, această hotărâre a făcut obiectul mai multor articole de doctrină publicate în reviste juridice cu o puternică tragere de inimă. De asemenea, serviciile de poliție au fost atrase de această hotărâre, care face, de asemenea, obiectul unor comentarii în timpul formării personalului de poliție, în vederea obținerii consecințelor în activitățile lor și pentru a preveni repetarea unor astfel de încălcări. În ediția din septembrie/octombrie 2006 a revistei "Informații juridice" a Ministerului de Interne a fost publicat din nou. Difuzarea acestei reviste este asigurată pe site-ul Intranet al Ministerului la care au acces toți agenții Ministerului (inclusiv polițiștii) și prefecturi. Într-un cadru mai general, guvernul francez reamintește, în primul rând, că a continuat timp de mai mulți ani, în special în ceea ce privește recomandările CPT, un efort important de îmbunătățire a condițiilor de detenție. În acest sens, acesta a luat, printre altele, un pachet de măsuri definite în circulara din 11 martie 2003 privind garantarea demnității persoanelor păstrate la vedere, care vizează modernizarea practicilor profesionale și a mijloacelor de păstrare la vedere (...) pentru a garanta demnitatea persoanei respective. în al doilea rând, guvernul amintește că Legea 2000-494 din 6 iunie 2000 a înființat Comisia Națională pentru Etica Securității (www.cnds.fr), o autoritate administrativă independentă responsabilă cu asigurarea respectării deontologiei de către persoanele care desfășoară activități de securitate pe teritoriul Republicii, care asigură, printre altele, respectarea de către poliție a deontologiei. În cele din urmă, se poate observa faptul că directorul general al poliției naționale a sesizat inspectorul general al poliției naționale în decembrie 2006 cu privire la o misiune de cercetare privind plasarea într-o celulă de defrișare, în asociere cu diferite ministere implicate și ordinea națională a medicilor. El a indicat că aceasta va fi responsabilă de evaluarea aplicării de către serviciile de poliție. În cazul în care o persoană este în stare de ebrietate sau în stare de ebrietate sau în cazul în care o persoană este în stare de ebrietate sau în cazul în care o persoană este în stare de ebrietate sau în cazul în care o persoană în stare de ebrietate nu este în măsură să își îndeplinească obligațiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) sau (b) de la prezentul articol, aceasta trebuie să fie informată cu privire la motivele care au stat la baza unei astfel de decizii. Guvernul consideră că în prezenta cauză au fost luate toate măsurile individuale posibile, că măsurile generale vor preveni noi încălcări similare și, prin urmare, Franța și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 19 iunie 2009 cu ocazia celei de-a 1059-a reuniuni a delegaților miniștrilor [2] Reclamanții au renunțat la dobânda de întârziere parțială.
Résolution CM/ResDH(2009)67
[1]
Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme
Taïs contre France
(Requête n
o
39922/03, arrêt du 1er juin 2006, définitif le 1er septembre 2006)
Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «
la Convention
» et «
la Cour
»)
;
Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif
;
Rappelant que les violations de la Convention constatées par la Cour dans cette affaire concernent, d’une part l’absence d’explication plausible sur l’origine des blessures ayant provoqué le décès du fils des requérants, maintenu en détention, et l’inertie des policiers face à la détresse physique et morale de l’intéressé ainsi que l’absence de surveillance policière effective et médicale (violation de l’article 2 - volet substantiel), et d’autre part l’absence d’enquête effective, en particulier à bref délai, sur les circonstances entourant le décès (violation de l’article 2 - volet procédural) (voir détails dans l’Annexe)
;
Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article
46 paragraphe
1 de la convention
;
Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement et les autres informations fournies (voir Annexe) conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention
;
S’étant assuré que l’Etat défendeur a versé à la partie requérante la satisfaction équitable prévue dans l’arrêt (voir détails dans l’Annexe),
Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire
:
- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par
restitutio in integrum
; et
- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;
DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur
(voir Annexe) qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et
DECIDE d’en clore l’examen.
Annexe à la Résolution CM/ResDH(2009)67
Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire
Taïs
contre France
Résumé introductif de l’affaire
Cette affaire a trait au décès, en 1993, de M. Pascal Taïs, fils des requérants, alors qu’il était placé en cellule de dégrisement dans un commissariat de police.
D’une part, la Cour européenne a estimé que le Gouvernement n’avait « pas été en mesure de fournir une explication plausible ni concernant la discordance, voire la contradiction, entre le rapport médical établi lors du certificat de non-admission [à l’hôpital] et le rapport d’autopsie ni à propos de l’origine des blessures constatées sur le fils des requérants alors qu’en tout état de cause les violences à leur origine ne peuvent être survenues que pendant la détention » (§ 95) ; de surcroît, l’inertie des policiers face à la détresse physique et morale de l’intéressé et l’absence de surveillance policière effective et médicale ont enfreint l’obligation qu’a l’Etat de protéger la vie des personnes en garde à vue (violations de l’article 2 sous son volet substantiel).
D’autre part, la Cour européenne a estimé que les autorités françaises n’avaient «
pas mené d’enquête effective, en particulier à bref délai, sur les circonstances entourant le décès
» (violation de l’article 2 sous son volet procédural). Pour parvenir à cette conclusion, la Cour a pris en compte «
en premier lieu (...) que l’instruction avait été longue et dans l’incapacité de déceler la cause réelle de la mort de P. Taïs, l’incertitude sur celle-ci grandissant au fur et à mesure du temps qui passait
» (la Cour a souligné notamment le caractère trop tardif de la réalisation d’actes d’enquête). Elle a également pris en compte
: le fait que la compagne de M. Taïs, qui était présente sur les lieux la nuit du drame et avait omis à deux reprises de répondre aux convocations du juge, n’ait «
pas été entendue de manière circonstanciée
»
; le fait qu’une reconstitution des faits ait à l’époque été refusée
; le fait qu’une enquête psychologique post-mortem (dont l’utilité dans la recherche de la vérité était discutable et qui était négative envers le fils des requérants, mettant en avant entre autres la thèse suicidaire) ait été réalisée et l’importance qui lui a été accordée.
I.
Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles
a)
Détails de la satisfaction équitable
Dommage matériel
Dommage moral
Frais & dépens
Total
-
50
000 euros
20
000 euros
70
000 euros
Payé le 21/12/2006
[2]
b) Mesures individuelles
Dans son arrêt, la Cour a «
constat[é] l’impossibilité pour (les requérants) d’obtenir qu’une enquête effective soit menée et qu’une réparation adéquate leur soit attribuée
» et a alloué aux requérants une satisfaction équitable de 50
000 euros au titre du préjudice moral.
A la suite de cet arrêt de la Cour, le ministère public a examiné puis rejeté, le 12 janvier 2007, conformément aux compétences que lui seul détient en vertu de l’article 190 du code de procédure pénale, la demande du requérant de reprendre l’information. Il a estimé ne pas disposer d’éléments nouveaux suffisants pour remettre en cause les conclusions initiales de l’instruction, selon lesquelles il n’existait de charges suffisantes contre quiconque.
Le Gouvernement souligne par ailleurs que plusieurs autres éléments empêchent objectivement de pallier les manquements de l’enquête initiale. Ainsi, il ne peut, par définition, être remédié a posteriori à la longueur de l’enquête, ni à la tardiveté du transport sur les lieux du conseiller instructeur (un tel transport a bien été réalisé mais n’a pas permis, déjà à l’époque, d’éclairer les circonstances du décès de la victime), pas plus qu’à la réalisation d’une expertise psychologique post-mortem. De plus, une reconstitution des faits serait objectivement impossible, la cellule de dégrisement où le drame s’est produit n’existant plus à l’identique, en raison de travaux de restructuration dont elle a fait l’objet entre 1997 et 1998 – soit après l’époque des faits litigieux. Quant à la compagne de M. Pascal Taïs, elle est sans adresse connue.
Dans ce contexte, le Médiateur de la République (autorité indépendante qui «
ne reçoit d’instructions d’aucune autorité
» aux termes de la loi n
o
73-6 du 3 janvier 1973) et la Commission Nationale Consultative des Droits de l’Homme (autorité indépendante qui assure un rôle de conseil et de proposition à l’égard du Gouvernement, notamment dans le domaine des droits de l’homme) ont adressé une communication conjointe au Comité des Ministres en vertu de la Règle n
o
9 des Règles du Comité des Ministres pour la surveillance de l’exécution des arrêts et des termes des règlements amiables.
Le 20 mai 2009, M. Taïs a indiqué au Comité des Ministres avoir fait procéder, après la décision susmentionnée du Procureur, à une enquête privée (consignée dans un rapport du 10 janvier 2009), qui selon lui pourrait «
faciliter la tâche à une nouvelle instruction judiciaire
». A cet égard, le Gouvernement souligne que, s’il s’y croit fondé, le requérant peut évidemment porter les résultats de ladite enquête à la connaissance des magistrats compétents. Ceux-ci seraient le cas échéant amenés à se prononcer une nouvelle fois. En cas de survenance d’éventuelles charges nouvelles, il serait encore possible de rouvrir l’information, jusqu’à la prescription des faits litigieux.
II.
Mesures générales
Un ensemble de mesures a été adopté en vue de faire connaître largement les conclusions de l’arrêt de la Cour européenne afin que des violations similaires soient évitées.
L’arrêt a été porté à la connaissance des magistrats compétents. Il a fait l’objet d’une diffusion auprès du Premier président de la Cour de cassation et du Procureur général près ladite Cour (ainsi qu’au Procureur général près la Cour d’appel de Bordeaux, concerné dans cette affaire). Il a par ailleurs été résumé dans le Bulletin d’Information de la Cour de cassation (BICC) n
o
643 du 1
er
juillet 2006 et dans «
La Cour européenne des droits de l’Homme - 2006 - Arrêts concernant la France et leurs commentaires
», publication de l’Observatoire du droit européen (Cour de cassation, juillet 2007). Enfin, cet arrêt a fait l’objet de plusieurs articles de doctrine publiés dans des revues juridiques à fort tirage.
L’attention des services de police a également été attirée sur cet arrêt qui fait par ailleurs l’objet de commentaires lors des formations des personnels de police en vue d’en tirer les conséquences dans leurs activités et afin de prévenir la répétition de tels manquements. L’arrêt a encore fait l’objet d’une publication, accompagnée d’un commentaire, dans le numéro de septembre/octobre 2006 de la «
Revue d’information juridique du Ministère de l’Intérieur
». La diffusion de cette revue est assurée sur le site Intranet du Ministère auquel a accès l’ensemble des agents du Ministère (y compris les policiers) et des préfectures.
Dans un cadre plus général, le Gouvernement français rappelle, premièrement, qu’il poursuit depuis plusieurs années, notamment au regard des recommandations du CPT, un important effort d’amélioration des conditions de garde à vue. A ce titre, il a notamment pris un ensemble de mesures définies par la circulaire du 11 mars 2003 relative à la garantie de la dignité des personnes gardées à vue, qui vise la «
modernisation des pratiques professionnelles et des moyens consacrés à la garde à vue (...) afin de garantir la dignité de la personne
». Deuxièmement, le Gouvernement rappelle que la loi 2000-494 du 6
juin
2000 a créé la Commission nationale de déontologie de la sécurité (
www.cnds.fr
), autorité administrative indépendante chargée de veiller au respect de la déontologie par les personnes exerçant des activités de sécurité sur le territoire de la République. Elle veille entre autres au respect de la déontologie par la Police.
Enfin, il peut être noté que le Directeur général de la police nationale a saisi l’Inspection Générale de la Police Nationale en décembre 2006 d’une mission d’étude sur le placement en cellule de dégrisement, en association avec différents ministères concernés et l’ordre national des médecins. Il a indiqué que celle-ci serait «
chargée d’évaluer l’application par les services de police
» de la réglementation relative à la prise en compte des personnes en état d’ivresse, d’«
analyser les dysfonctionnements et les difficultés rencontrées et de formuler des propositions de réforme
».
III.
Conclusions de l’Etat défendeur
Le gouvernement estime que dans la présente affaire toutes les mesures individuelles possibles ont été prises, que les mesures générales vont prévenir de nouvelles violations semblables et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.
[1]
Adoptée par le Comité des Ministres le 19 juin 2009 lors de la 1059e réunion des Délégués des Ministres
[2]
Les requérants ont renoncé aux intérêts de retard pour partie.