AFFAIRE DANIEL IONEL CONSTANTIN c. ROUMANIE

AFFAIRE DANIEL IONEL CONSTANTIN c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA DANIEL IONEL CONSTANTIN c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 17034/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 iunie 2009 DEFINITIVF 06/11/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Daniel Ionel Constantin c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 iunie 2009, Hotărârea a fost adoptată la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 17034/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Daniel Ionel Constantin ( La 9 aprilie 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Guvernul român este reprezentat de agentul său, Razvan-Hotațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în special de încălcarea dreptului său de a avea acces la o instanță din cauza anulării acțiunii sale pentru neplata dreptului de timbru. La 29 aprilie 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice declarația din art. 6 alin. (1) din Convenția guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. Reclamantul, Daniel Ionel Constantin, s-a născut în 1973 și locuiește în Braila. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-o decizie definitivă din 22 decembrie 1999, Tribunalul de Primă Instanță din Brăila l-a condamnat pe solicitant să plătească domnului C., soției sale, pensia alimentară lunară pentru cei doi copii minori ai acestora, la 150 000 lei, până când copiii au ajuns la majoritate. În iulie 2001, reclamantul a aflat că, la 19 mai 1999, dreptul de custodie al celor doi copii ai săi fusese atribuit bunicii lor materne, printr-o decizie definitivă din 15 septembrie 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Braila pronunța divorțul față de greșelile împărțite ale reclamantului și ale M.C. și stabilește cuantumul pensiei alimentare care trebuie plătită de ambii părinți copiilor minori. Printr-o decizie din 5 iulie 2001, la cererea bunicii copiilor, Tribunalul de Primă Instanță din Braila majora pensia alimentară pe care reclamantul trebuie să o plătească. Cu toate acestea, la 26 noiembrie 2001, pe baza recursului recurentului, tribunalul județ din Braila a clasat decizia menționată anterior, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 22 ianuarie 2002, reclamantul sesizează instanțele cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva Ministerului de Finanțe și susținea că a fost condamnat pe nedrept, prin decizia instanței de primă instanță din Braila din 22 decembrie 1999, să plătească pensia alimentară către M.C., în timp ce dreptul de îngrijire a copiilor fusese încredințat bunicii materne. La 12 iunie 2002, în temeiul Legii nr. 146/1997, tribunalul a stabilit drepturile de timbru care trebuie plătite de solicitant la 25 695 000 de lei românești vechi (ROL), ceea ce reprezintă aproximativ 811 EUR la cursul de schimb stabilit de Banca Națională. Susținând că nu a exercitat activități remunerate, reclamantul a solicitat suspendarea plății drepturilor de timbru pe o perioadă de șase luni, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 146/1997. Tribunalul a reportat cauza și a trimis cererea reclamantului la Hotărârea Generală Finanțe Publice a Brăila (inclusiv D.G.F.P.) 11. Printr-o notă nemotivată din 3 iulie 2002, D.G.F.P. a refuzat să acorde reclamantului suspendarea plății drepturilor de timbru. Prin nota din 8 august 2002, la contestația reclamantului, Ministerul Finanțelor la La 6 septembrie 2002, tribunalul de primă instanță a ascultat doi martori propuși de reclamant, FT și O.D., nota que ui a plătit o parte din drepturile de timbru s mai mică de 63 000 lei și a reportat cauza pentru a obține răspunsul Ministerului de Finanțe la contestația formulată de reclamant împotriva notei din 3 iulie 2002. 13. La 26 septembrie 2002, Tribunalul de Primă Instană a amânat cauza în timp ce l-a informat pe reclamant că îi revenea dreptul de timbru. 14. printr-o hotărâre din 4 octombrie 2002, Tribunalul de Primă Instană din Braila a informat reclamantul că nu a plătit taxa de timbru. Prin hotărârea din 17 decembrie 2002, tribunalul județ din Braila a respins recursul. Această hotărâre a fost confirmată în ultimă instanță prin recursul judecătoresc al Galati, la 19 februarie 2003. Procedurile de executare forțată împotriva F.T. 17. Prin două decizii definitive din 23 octombrie 2002 și 9 septembrie 2003, instanțele interne au inițiat la F.T., proprietarul apartamentului unde reclamantul locuiește în calitate de chiriaș și martor propus de reclamant în procedura în despăgubire, de a plăti cheltuielile pentru apa curentă și pentru electricitate. În octombrie și decembrie În 2003, au avut loc proceduri de executare forțată a celor două hotărâri. Aprozii de justiție au informat F.T. că, în caz de neplată, intenționau să vândă clădirea sa. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 18. Dispozițiile legale relevante sunt descrise în Hotărârile Weissman și în alte hotărâri c. România 63945/00, § 20-21, CEDH 2006 ... (extracturi) și Iorga c. România 4227/02, § 22-25, 25 ianuarie 2007). ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI ALOCATE DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 19. Reclamantul susține că a fost privat de dreptul de a avea acces la o instanță, din cauza respingerii acțiunii sale pentru neplata dreptului de timbru, a cărei sumă, în opinia sa, a fost excesivă și nejustificată. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță (...) care va decide, (...) contestații cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil cu privire la admisibilitate 20. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond Argumentele părților 21. Guvernul subliniază că România nu este singurul stat membru al Consiliului Europei care solicită justițiabililor să plătească în avans drepturile de timbru în cauzele civile și comerciale. Această practică este conformă cu art. 6 1 din Convenție (Tolstoy Miloslavsky c. Regatul Unit, 13 iulie 1995, seria A n 316-B, pp. 80-81, § 61). 18989/91, Decizia din 12 octombrie 1994), acesta consideră, de asemenea, că obligația de a plăti chiar și drepturi de timbru la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Guvernul susține, de asemenea, că suma impusă reclamantului ca drept de timbru, și anume 811 EUR, nu poate fi considerată excesivă în raport cu valoarea pretențiilor sale și că reclamantul nu a demonstrat în cererea sa de suspendare a plății pe o perioadă de șase luni că se afla în imposibilitatea de a plăti taxa de timbru menționată anterior 23. Reclamantul contestă această teză și susține că a fost imposibil să plătească dreptul de timbru impus, deoarece el nu a exercitat nicio activitate restantă la momentul respectiv și că a avut deja o mare dificultate în a plăti pensia alimentară care era în sarcina sa. Prin urmare, consideră că limitarea accesului la instanță este disproporționată. Aprecierea Curții 24. Curtea ia notă de faptul că, în speță, acțiunea reclamantului în despăgubire a fost anulată pentru neplățirea dreptului de timbru al cărui cuantum a fost calculat sub forma unui procent din valoarea în litigiu. În ceea ce privește scopul legitim urmărit, Curtea a stabilit că un astfel de sistem urmărește să limiteze cererile în justiție abuzive și să colecteze fonduri pentru bugetul de justiție. Prin urmare, este necesar să se examineze caracterul proporțional al limitării dreptului de acces la o instanță în prezenta cauză (a se vedea Iorga citată anterior, § 41). 25. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție ( Weissman și alții c. România citată anterior, §§ 32-44 și Iorga c. România menționată anterior, §§ 52. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön Õa prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. . . . . Întradevăr, Curtea ia notă că, în speță, taxa datorată se ridică la 25 645 000 ROL, adică 811 EUR. Această sumă a fost în mod evident foarte mare în raport cu situația concretă a reclamantului, care era fără venit și avea deja în sarcina sa plata unei pensii alimentare. Prin urmare, Curtea consideră că valoarea taxei reprezenta o sarcină excesivă pentru solicitant și că este greu de imaginat cum ar fi putut obține prin mijloace proprii suma solicitată 27. Or, dacă este adevărat că sistemul național prevedea pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente posibilitatea de a obține o scutire de la plata taxei de timbru, nu este mai puțin adevărat că Curtea a considerat deja nesatisfăcută în raport cu cerințele art. 6 alin. (1) din Convenție (Wissman și altele) România (dec.), nr. 63945/00, 28 septembrie 2004 și Iorga 28. Curtea constată că, în dreptul României, Legea nr. 146/1997 a fost modificată prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 care prevede că acordarea scutirilor, reducerilor sau reeșalonărilor pentru plata dreptului de timbru intră în competența instanțelor. Cu toate acestea, această posibilitate nu se aplică la momentul faptelor. 29. Având în vedere aceste elemente și după ce s-a acordat o apreciere globală a faptelor, Curtea nu are motive întemeiate să se îndoiască de jurisprudența sa menționată anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PE ALTE GRIFS Pe de o parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, în sensul articolului 6 alineatul (1) și 13 din Convenția 30. În temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din convenție, reclamantul se plânge de la data la care Tribunalul de Primă Instanță din Braila a pronunțat decizia din 22 decembrie 1999. 31. Curtea constată că nu reiese din dosar că reclamantul a introdus o cale de atac împotriva acestei decizii. Prin urmare, aceasta respinge acest motiv pentru neobosirea căilor de atac interne. În ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 8 din Convenția 32, reclamantul a susținut, de asemenea, încălcarea drepturilor sale garantate prin art. 8 din convenție, având în vedere că, prin decizia din 5 iulie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Braila a condamnat în mod eronat plata unei pensii alimentare. 33. Curtea ia notă de faptul că decizia din 5 iulie 2001 a fost anulată definitiv prin hotărârea din 26 noiembrie 2001 a tribunalului departamental din Braile. Prin urmare, aceasta respinge acest motiv ca fiind în mod vădit nefondat. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul consideră că a fost discriminat pe baza originii sale sociale și a averii, din cauza anulării acțiunii sale împotriva Ministerului Finanțelor pentru neplata drepturilor de timbru. 35. Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu și-a întemeiat Õ și că nu reiese niciun indiciu de încălcare a acestui articol. Prin urmare, aceasta respinge cauza ca fiind vădit nefondată (a se vedea, în același sens, Marolux S.r.l. și Jacobs c. România, n 29419/02, § 44, 21 februarie 2008). Pe Ö Õ Õ art. 34 din Convenția 36. În cazul în care reclamantul nu este de acord cu decizia de inițiere a procedurii, acesta trebuie să își prezinte observațiile cu privire la decizia de inițiere a procedurii, în conformitate cu art. 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999. Curtea constată că nu reiese din dosar că exercitarea dreptului de a acționa în temeiul articolului 34 din Convenție a fost împiedicată sau că s-au exercitat presiuni asupra reclamantului, astfel încât acesta să își retragă cererea. Legătura de cauzalitate dintre introducerea prezentei cereri și procedurile de executare forțate împotriva F.T. este prea neclară pentru a constitui o încălcare a acestui articol. Prin urmare, Curtea respinge cauza ca vădit nefondată. Pe de o parte, art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenția 38. Invocând în esență art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge că anularea acțiunii sale în despăgubire a privat o sumă de bani pe care o consideră a fi plătit în mod necuvenit, cu titlu de pensie alimentară. 39. Curtea constată că, în raport cu suma pe care o solicita în justiție, reclamantul nu avea o creanță concretă echivalentă cu o În sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, aceasta respinge, prin urmare, partea respectivă ca fiind incompatibilă rațională cu Convenția. III. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 40. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 EUR pentru prejudicii materiale, și anume valoarea pretențiilor sale în litigiul care a avut loc în fața instanțelor interne; de asemenea, solicită 210 000 EUR ca prejudiciu moral. 42. Guvernul consideră că, în ceea ce privește prejudiciul material, nu există o legătură de cauzalitate între presupusul prejudiciu și presupusa încălcare a convenției. În plus, în opinia sa, Curtea nu poate specula asupra faptului că a fost încheiat procesul în cazul în care acțiunea reclamantului nu ar fi fost anulată pentru neplătirea dreptului de timbru. 43. În ceea ce privește presupusul prejudiciu moral, guvernul consideră că o eventuală hotărâre de condamnare ar putea constitui, prin sine, o despăgubire satisfăcătoare pentru presupusul prejudiciu moral suferit de solicitant și, în orice caz, face trimitere la sumele acordate pentru prejudicii morale în cauze similare. 44. Curtea ia notă de faptul că, în speță, singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în faptul că reclamantul nu a beneficiat de un drept de acces la o instanță, cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 45. Pe baza elementelor de care dispune, Curtea consideră că reclamantul nu a demonstrat că prejudiciul material invocat este efectiv rezultatul anulării acțiunii sale pentru neplata taxei de timbru (a se vedea, mutatis mutandis Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 164, EHR 2000-XI, Dactylidi c. Grecia 52903/99, § 57, 27 martie 2003 și Iorga, § 64. În orice caz, Curtea nu ar putea specula pe calea procedurilor interne în cazul în care încălcarea dreptului de acces la instanță nu ar fi avut loc. În consecință, nu există nicio justificare că aceasta acordă reclamantului o indemnizație din partea acestui șef. 46. Curtea reamintește jurisprudența sa bine stabilită potrivit căreia, atunci când un solicitant suferă o încălcare a articolului 6 din Convenție, acesta trebuie plasat într-o situație echivalentă celei în care s-ar considera că s-ar afla sil n 55 și 56, 26 ianuarie 2006, Perlala Grecia , n 17721/04, § 35, 22 februarie 2007, Sfrijan c. România , n 20366/04, § 48, 22 noiembrie 2007). 47. În speță, Curtea amintește că la art. 322 § 9 din Codul de procedură civilă permite revărsarea unui proces intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor unui solicitant (a se vedea Hotărârea Sfrijan citată anterior, § 48). 48. Având în vedere aceste circumstanțe, Curtea consideră că cea mai adecvată redresare pentru solicitant ar fi redeschiderea, la cererea sa, a procedurii în timp util și în conformitate cu cerințele articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Sfrijan citată anterior, punctul 48). 49. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea recunoaște că reclamantul a putut suferi o frustrare din cauza anulării acțiunii sale. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 3 000 EUR în acest sens. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 50. Reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată și lasă acest aspect la latitudinea Curții. 51. Guvernul susține că reclamantul a omis să solicite o sumă în acest sens. 52. Curtea amintește că: mai mult decât atât, art. 41 din Convenție poate fi rambursat numai cheltuielile de care este stabilit că au fost efectiv expuse, că au fost conforme cu o necesitate și că sunt de o valoare rezonabilă (a se vedea, printre altele, Nikolova Bulgaria [GC], nr. 31195/96, § 79, CEDO 1999-II). 53. Având în vedere faptul că reclamantul nu a solicitat cheltuieli și cheltuieli de judecată, Curtea decide să nu-i aloce nicio sumă în acest scop. PE CESAR, CURTEA, LA L 6 din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale; că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării și că trebuie adăugat la acestea orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 30 iunie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

DANIEL IONEL CONSTANTIN c. ROUMANIE

(Requête n

o

17034/03)

ARRÊT

STRASBOURG

30 juin 2009

DÉFINITIF

06/11/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Daniel Ionel Constantin c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Ann Power,

juges,

et de Stanley Naismith

,

greffier adjoint de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 juin 2009,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

17034/03) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Daniel Ionel Constantin («

le requérant

»), a saisi la Cour le 9 avril 2003 en vertu de l’article 34

de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Răzvan-Hotațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le requérant se plaignait en particulier d’une atteinte à son droit d’accès à un tribunal, en raison de l’annulation de son action pour non-paiement du droit de timbre.

4.

Le 29 avril 2008, le président de la troisième section a décidé de communiquer le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

Le requérant, M. Daniel Ionel Constantin, est né en 1973 et réside à Brăila.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1)

La genèse de l’affaire

5.

Par une décision définitive du 22 décembre 1999, le tribunal de première instance de Brăila condamna le requérant à verser à M.C., son épouse, la pension alimentaire mensuelle pour leurs deux enfants mineurs, s’élevant à 150

000 lei, jusqu’à ce que les enfants aient atteint la majorité.

6.

En juillet 2001, le requérant apprit que, le 19 mai 1999, le droit de garde de ses deux enfants avait été attribué à leur grand-mère maternelle.

7.

Par une décision définitive du 15 septembre 2000, le tribunal de première instance de Brăila prononça le divorce aux torts partagés du requérant et de M.C. et établit le montant de la pension alimentaire à payer par les deux parents aux enfants mineurs.

8.

Par une décision du 5 juillet 2001, sur demande de la grand-mère des enfants, le tribunal de première instance de Brăila majora la pension alimentaire à payer par le requérant. Néanmoins, le 26 novembre 2001, sur recours du requérant, le tribunal départemental de Brăila cassa la décision précitée, estimant qu’il incombait à l’autorité administrative ayant statué sur le droit de garde d’établir le montant de la pension alimentaire.

2)

L’action en dommages et intérêts contre le ministère des Finances

9.

Le 22 janvier 2002, le requérant saisit les tribunaux d’une action en dommages et intérêts contre le ministère des Finances. Il faisait valoir qu’il avait été condamné à tort, par la décision du tribunal de première instance de Brăila du 22 décembre 1999, à verser la pension alimentaire à M.C., alors que le droit de garde des enfants avait été confié à la grand-mère maternelle. Le montant des dommages et intérêts demandés par le requérant s’élevait à 800 millions de lei dont 600 millions de lei au titre de dommage matériel et 200 millions lei au titre de dommage moral.

10.

Le 12 juin 2002, en vertu de la loi n

o

146/1997, le tribunal fixa les droits de timbre à payer par le requérant à 25

695

000 anciens lei roumains (ROL), soit environ 811 EUR au taux de change établi par la Banque nationale. Faisant valoir qu’il n’exerçait pas d’activité rémunérée, le requérant demanda le sursis du paiement des droits de timbre pour une durée de six mois, en vertu de l’article 21 de la loi n

o

146/1997. Le tribunal reporta l’affaire et envoya la demande du requérant à la Direction générale des finances publiques de Brăila («

la D.G.F.P.

»).

11.

Par une note non motivée du 3 juillet 2002, la D.G.F.P. refusa d’accorder au requérant le sursis du paiement des droits de timbre. Par une note datée du 8 août 2002, sur contestation du requérant, le ministère des Finances l’informa que la décision de la D.G.F.P. était définitive.

12.

Lors de l’audience du 6 septembre 2002, le tribunal de première instance entendit deux témoins proposés par le requérant, F.T. et O.D., nota qu’il avait payé une partie des droits de timbre s’élevant à 63

000 lei et reporta l’affaire afin d’obtenir la réponse du ministère des Finances à la contestation formée par le requérant contre la note du 3 juillet 2002.

13.

Le 26 septembre 2002, le tribunal de première instance ajourna l’affaire tout en informant le requérant qu’il lui incombait d’acquitter les droits de timbre.

14.

Par un jugement du 4 octobre 2002, le tribunal de première instance de Brăila annula l’action du requérant pour défaut de paiement des droits de timbre.

15.

Le requérant interjeta appel, invoquant son droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 21 de la Constitution et l’article 6 de la Convention.

16.

Par un arrêt du 17 décembre 2002, le tribunal départemental de Brăila rejeta l’appel. Cet arrêt fut confirmé en dernière instance par la cour d’appel de Galați, le 19 février 2003.

3)

Les procédures d’exécution forcée contre F.T.

17.

Par deux décisions définitives des 23 octobre 2002 et 9

septembre2003, les tribunaux internes intimèrent à F.T., propriétaire de l’appartement que le requérant habite en tant que locataire et témoin proposé par le requérant dans la procédure en dommages et intérêts, de payer les frais pour l’eau courante et l’électricité. En octobre et décembre

2003, des procédures d’exécution forcée des deux décisions furent entamées. Les huissiers de justice informèrent F.T. qu’en cas de non-paiement ils envisageaient la vente de son immeuble.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

18.

Les dispositions légales pertinentes sont décrites dans les arrêts

Weissman et autres c. Roumanie

(n

o

63945/00, §§

20-21, CEDH 2006

‑

... (extraits)), et

Iorga c. Roumanie

(n

o

4227/02, §

22-25, 25 janvier 2007).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

19.

Le requérant allègue avoir été privé du droit d’accès à un tribunal, en raison du rejet de son action pour non-paiement du droit de timbre, dont le montant était, selon lui, excessif et injustifié. Il invoque l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé dans sa partie pertinente:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal (...) qui décidera, (...) des contestations sur ses droits et obligations à caractère civil

»

A.

Sur la recevabilité

20.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

1.

Arguments des parties

21.

Le Gouvernement souligne que la Roumanie n’est pas le seul État membre du Conseil de l’Europe qui demande aux justiciables de payer par anticipation des droits de timbre dans les affaires civiles et commerciales. Cette pratique est conforme à l’article 6

§

1 de la Convention (

Tolstoy

‑

Miloslavsky c. Royaume-Uni

, 13

juillet 1995, série A n

o

316-B, pp.

80-81, §

61). Citant l’affaire

Philis c. Grèce

(n

o

18989/91, décision du 12 octobre 1994), il considère en outre que l’obligation même de verser des droits de timbre au

prorata

n’est pas contraire à la Convention.

22.

Le Gouvernement fait valoir en outre que la somme imposée au requérant en tant que droit de timbre, à savoir 811 euros, ne peut être considérée comme excessive par rapport à la valeur de ses prétentions et que le requérant n’avait pas démontré dans sa demande de sursis du paiement pendant une durée de six mois qu’il se trouvait dans l’impossibilité de payer le droit de timbre susmentionné.

23.

Le requérant conteste cette thèse et fait valoir qu’il lui était impossible de payer le droit de timbre exigé, car il n’exerçait pas d’activité rémunérée à l’époque et qu’il avait déjà beaucoup de mal à payer la pension alimentaire qui était à sa charge. Dès lors, il considère que la limitation de l’accès au tribunal est disproportionnée.

2.

Appréciation de la Cour

24.

La Cour note qu’en l’espèce, l’action du requérant en dommages et intérêts a été annulée pour non-paiement du droit de timbre dont le montant était calculé sous la forme d’un pourcentage de la valeur en litige. Concernant le but légitime poursuivi, la Cour admet qu’un tel système vise à limiter les demandes en justice abusives et à récolter des fonds pour le budget de la justice. Il convient par conséquent d’examiner le caractère proportionné de la limitation au droit d’accès à un tribunal dans la présente affaire (voir,

Iorga

précité, § 41).

25.

La Cour a traité à maintes reprises des affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (

Weissman et autres c. Roumanie

précité, §§

32-44, et

Iorga c. Roumanie

précité, §§

34

‑

52). Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.

26.

En effet, la Cour note qu’en l’espèce, la taxe due s’élevait à 25

645

000 ROL, soit 811 EUR. Ce montant était manifestement très élevé par rapport à la situation concrète du requérant, qui était dépourvu de revenus et avait déjà à sa charge le paiement d’une pension alimentaire. Dès lors, la Cour estime que le montant de la taxe représentait une charge excessive pour le requérant et qu’il est difficile d’imaginer comment il aurait pu se procurer par ses propres moyens la somme exigée.

27.

Or, s’il est vrai que le système national prévoyait pour les personnes ne disposant pas de ressources suffisantes la possibilité d’obtenir une exonération du droit de timbre, il n’en reste pas moins que la Cour l’a déjà jugée insatisfaisante au regard des exigences de l’article 6 § 1 de la Convention (

Weissman et autres c. Roumanie

(déc.), n

o

63945/00, 28

septembre 2004, et

Iorga

précité, §§ 47-49).

28.

La Cour constate qu’en droit roumain, la loi n

o

146/1997 a été modifiée par la loi

n

o

195 du 25

mai 2004 qui prévoit que l’octroi des exemptions, des réductions ou des rééchelonnements pour le paiement du droit de timbre relève désormais de la compétence des tribunaux. Toutefois, cette possibilité n’existait pas à l’époque des faits.

29.

Au vu de ces éléments et après s’être livrée à une appréciation globale des faits, la Cour n’aperçoit pas de motifs justifiant de s’écarter de sa jurisprudence précitée. Dès lors, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

II.

SUR LES AUTRES GRIEFS

Sur le grief tiré des articles 6 § 1 et 13 de la Convention

30.

Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure devant le tribunal de première instance de Brăila ayant prononcé la décision du 22 décembre 1999.

31.

La Cour note qu’il ne ressort pas du dossier que le requérant ait introduit un recours contre cette décision. Dès lors, elle rejette ce grief pour non-épuisement des voies de recours internes.

Sur le grief tiré de l’article 8 de la Convention

32.

Le requérant allègue également la violation de ses droits garantis par l’article 8 de la Convention, compte tenu de ce que, par la décision du 5

juillet 2001, le tribunal de première instance de Brăila l’a condamné à tort au paiement d’une pension alimentaire.

33.

La Cour note que la décision du 5 juillet 2001 a été définitivement annulée par l’arrêt du 26 novembre 2001 du tribunal départemental de Brăila. Dès lors, elle rejette ce grief comme manifestement mal fondé.

Sur le grief tiré de l’article 14 de la Convention

34.

Invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant estime avoir subi une discrimination fondée sur son origine sociale et la fortune, en raison de l’annulation de son action introduite contre le ministère des Finances pour non-paiement des droits de timbre.

35.

La Cour note que le requérant n’a pas étayé son grief et qu’aucun indice de violation de cet article ne ressort du dossier. Dès lors, elle rejette le grief comme manifestement mal fondé

(voir, dans le même sens,

SC

Marolux S.r.l. et Jacobs c. Roumanie

, n

o

29419/02, §

44, 21

février

2008).

Sur le grief tiré de l’article 34 de la Convention

36.

Le requérant dénonce l’entrave à l’exercice de son recours devant la Cour en raison des procédures d’exécution forcée entamées par les autorités nationales contre F.T., propriétaire de l’appartement que le requérant habite à présent, et témoin proposé par lui dans la procédure engagée contre le ministère des Finances.

37.

La Cour note qu’il ne ressort pas du dossier que l’exercice du droit de recours en vertu de l’article 34 de la Convention ait été entravé ou que des pressions aient été exercées sur le requérant afin qu’il retire sa requête. Le lien de causalité entre l’introduction de la présente requête et les procédures d’exécution forcée entamées à l’encontre de F.T. est trop ténu pour constituer une violation de cet article. Dès lors,

la Cour rejette le grief comme manifestement mal fondé.

Sur le grief tiré de l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention

38.

Invoquant en substance l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention, le requérant se plaint du fait que l’annulation de son action en dommages et intérêts l’a privé d’une somme d’argent qu’il considère avoir versée indûment, à titre de pension alimentaire.

39.

La Cour observe que, par rapport à la somme qu’il demandait en justice, le requérant ne jouissait pas d’une créance concrète équivalant à un «

bien

», au sens de l’article 1 du Protocole nº 1 à la Convention. Dès lors, elle rejette le grief comme étant incompatible

ratione materiae

avec la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA

CONVENTION

40.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

41.

Le requérant réclame 60

000 EUR au titre du préjudice matériel, à savoir la valeur de ses prétentions dans le litige porté devant les juridictions internes. Il demande également 210

000 EUR à titre de préjudice moral.

42.

Le Gouvernement estime que, pour ce qui est du préjudice matériel, il n’y a pas un lien de causalité entre le préjudice allégué et la prétendue violation de la Convention. De surcroît, selon lui, la Cour ne saurait spéculer sur ce qu’eut été l’issue du procès dans le cas où l’action du requérant n’aurait pas été annulée pour non-paiement du droit de timbre.

43.

Quant au préjudice moral allégué, le Gouvernement estime qu’un éventuel arrêt de condamnation pourrait constituer, par lui-même, une réparation satisfaisante du préjudice moral prétendument subi par le requérant. En tout état de cause, il renvoie aux sommes octroyées pour préjudice moral dans des affaires similaires.

44.

La Cour note qu’en l’espèce, la seule base à retenir pour l’octroi d’une satisfaction équitable réside dans le fait que le requérant n’a pas bénéficié d’un droit d’accès à un tribunal, en violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

45.

Sur la base des éléments dont elle dispose, la Cour considère que le requérant n’a pas démontré que le dommage matériel allégué soit effectivement le résultat de l’annulation de son action pour non-paiement du droit de timbre (voir,

mutatis mutandis

,

Kudła c.

Pologne

[GC], n

o

30210/96, §

164, ECHR 2000-XI,

Dactylidi

c. Grèce

,

n

o

52903/99, §

57, 27 mars 2003, et

Iorga,

précité, § 64). En tout état de cause, la Cour ne saurait spéculer sur l’issue des procédures internes si la violation du droit d’accès au tribunal n’avait pas eu lieu. En conséquence, rien ne justifie qu’elle accorde au requérant une indemnité de ce chef.

46.

La Cour rappelle sa jurisprudence bien établie selon laquelle lorsqu’un requérant subit une violation de l’article 6 de la Convention, il faut le placer dans une situation équivalant à celle dans laquelle il se trouverait s’il n’y avait pas eu de manquement aux exigences de cette disposition (

Sejdovic c. Italie

[GC], n

o

56581/00, § 126, CEDH 2006-...,

Lungoci c.

Roumanie

, n

o

62710/00, §§

55 et 56, 26 janvier 2006,

Perlala

c.

Grèce

, n

o

17721/04, §

35, 22 février 2007,

Sfrijan c. Roumanie

, n

o

20366/04, §

48, 22

novembre 2007).

47.

En l’espèce, la Cour rappelle que l’article 322 § 9 du code de procédure civile permet la révision d’un procès sur le plan interne si la Cour a constaté la violation des droits d’un requérant (cf. arrêt

Sfrijan

précité, §

48).

48.

Compte tenu de ces circonstances, la Cour estime que le redressement le plus approprié pour le requérant serait de rouvrir, à sa demande, la procédure en temps utile et dans le respect des exigences de l’article 6 § 1 de la Convention (voir

Sfrijan

précité, §

48).

49.

Quant au préjudice moral, la Cour admet que le requérant a pu subir une frustration en raison de l’annulation de son action. Statuant en équité, elle lui octroie 3

000

EUR à ce titre.

B.

Frais et dépens

50.

Le requérant ne demande pas le remboursement des frais et dépens et laisse cet aspect à l’appréciation de la Cour.

51.

Le Gouvernement fait valoir que le requérant a omis de solliciter une somme à ce titre.

52.

La Cour rappelle qu’au regard de l’article 41 de la Convention seuls peuvent être remboursés les frais dont il est établi qu’ils ont été réellement exposés, qu’ils correspondaient à une nécessité et qu’ils sont d’un montant raisonnable (voir, entre autres,

Nikolova

c.

Bulgarie

[GC], n

o

31195/96, §

79, CEDH 1999-II).

53.

Compte tenu du fait que le requérant n’a pas demandé de frais et dépens, la Cour décide de ne lui allouer aucune somme à ce titre.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable pour ce qui est du grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention et irrecevable pour ce qui est des autres griefs soulevés par le requérant

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6

§

1 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 3

000 EUR (trois mille euros) pour dommage moral;

b)

que la sommes en question seront à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement et qu’il convient d’ajouter à celles-ci tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

c)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 juin 2009 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Stanley Naismith

Josep Casadevall

Greffier adjoint

Président