MESIC AND OTHERS v. THE NETHERLANDS

Decizia nr. 23208/05 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), așezată la 30 iunie 2009 ca Cameră compusă din: Josep Casadevell, Președintele, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 20 iunie 2005, având în vedere scrisoarea guvernului contestat din 20 ianuarie 2009, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Solicitarea este introdusă de șase solicitanți. Primul reclamant, dl Mirsad Mešić, născut acum în Bosnia și Herțegovina în 1967, este căsătorit cu al doilea reclamant, dna Mirsada Kostić, născut în Bosnia și Herțegovina în 1975. Acești solicitanți sunt resortisanți olandezi. Cei de-al treilea și al patrulea solicitanți, Mersud și Irnis Mešić, sunt amândoi fii ai primului reclamant. Ei s-au născut în Bosnia și Herțegovina în 1984 și, respectiv, 1988, și sunt resortisanți bosniaci. Al cincilea și al șaselea solicitant, Alen și Amina Mešić, sunt copii ai primului și al doilea reclamant și s-au născut în Țările de Jos în 1995 și, respectiv, în 2002. Ele sunt resortisanți olandezi. Toți reclamanții locuiesc în Nuland, în Țările de Jos. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Dl Mirsad Mešić a fugit dintr-un tabără de refugiați din Croația în Țările de Jos în ianuarie 1995, împreună cu partenerul său, dna Kostić. Kostić a fost acordat azil în Țările de Jos și ulterior, în noiembrie 2000, a obținut cetățenia olandeză. Au fost căsătoriți în ianuarie 2002. A cincea și a șasea solicitări s-au născut din această căsătorie în Țările de Jos, unde au trăit toată viața lor. Mersud și Irnis Mešić, al treilea și al patrulea reclamant, care s-au născut din căsătoria anterioară a dlui Mirsad Mešić, au intrat în Țările de Jos la 16 ianuarie 2000, cu vârsta de 15 și respectiv 11 ani. Tatăl lor a solicitat șefului de poliție (korpschef) din regiunea Brabant-Noord pentru un permis de reședință pentru ei în scopul de a locui cu el. Prin decizia din 21 decembrie 2000 ministrul Adjunct al Justiției ( Staatssecretaris van Justitie ) a respins această cerere. Obiecții ( bezwaar ) depuse în numele atât Mersud, cât și Irnis au fost respinse prin decizii ale ministrului Imigrației și integrării (ministrul voor Vreemdelingenzaken en Integration , succesorul ministrului Adjunct al Justiției ) . Un recurs ulterior la Curtea Regională ( rechtbank ) din Haga, ședința la Breda, a fost respins prin hotărâre din 27 decembrie 2004 . Curtea regională a considerat, printre altele, că nu există legături reale de familie apropiate ( fetelijke gezinsband ) a existat între Mersud și Irnis, pe de o parte, și tatăl lor, pe de altă parte, deoarece au trăit separate unul de celălalt timp de mai mult de cinci ani. Constatând că reclamanții nu au invocat art. 8 din Convenție până la audierea, Curtea regională a susținut în continuare că procesul corespunzător l-a împiedicat să ia în considerare acest argument. COMPLAINTE Reclamanții se plângea că refuzul autorităților olandeze de a acorda lor un permis de ședere în scopul șederii la tatăl lor, mamei vitrege și frații le-a încălcat drepturile în temeiul articolului 8 din Convenție. Reclamanții se plângeau în continuare că, în ceea ce privește plângerea de mai sus, nu aveau un remediu eficace în sensul articolului 13 din Convenție, întrucât Curtea regională a refuzat să examineze apelul lor în lumina articolului 8, în ciuda faptului că, în primul rând, întrebarea dacă legăturile familiale au fost sau nu încheiate în întregimea procedurii și, în al doilea rând, că ministrul și ministrul adjunct au abordat această chestiune în deciziile lor. DREPTUL PRESENTAT la decizia din 2 septembrie 2008 a Președintelui de a anunța prezenta cerere guvernului contestat (art. 54 §§ b) din Regulamentul de procedură), Guvernul a informat Curtea la 20 În ianuarie 2009, avocatul pentru solicitanți și-a informat agentul la 29 decembrie 2008 că reclamanții au intenția de a retrage cererea, din care avocatul de decizie va informa Curtea în scurt timp. În plus, avocatul a informat agentul anterior că a decis să-și întrerupă activitatea în calitate de avocat la 1 noiembrie 2008. Guvernul a informat, de asemenea, Curtea că, având în vedere această evoluție, nu consideră utilă prezentarea observațiilor scrise, astfel cum a solicitat Curtea. La 26 ianuarie 2009, s-a solicitat avocatului pentru reclamanții să indice, până la 9 februarie 2009, dacă reclamanții doresc să își mențină cererea și, în caz afirmativ, cine ar fi reprezentantul lor. Având în vedere că nu s-a primit niciun răspuns la această scrisoare, un aviz, cu un nou termen din 19 martie 2009, a fost trimis la consilier de către facsimile, precum și scrisoarea înregistrată la 5 martie 2009. În aceeași zi, a fost trimisă reclamanților o copie a acestei scrisori. A fost atrasă atenție la art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea. Întrucât mesajul transmis de către facsimil la consilier la 5 martie 2009 la numărul cunoscut de către Curte s-a dovedit a fi inevitabil și încercările ulterioare ale Registrului de a contacta avocatul prin telefon, la numărul cunoscut de către Curte, nu a fost reușit, la 6 martie 2009, a fost trimisă reclamanților o scrisoare prin poștă înregistrată, care a stabilit ce măsuri au fost luate pentru a contacta avocatul și cere reclamanților să informeze Curtea până la 20 martie 2009, dacă doresc să mențină cererea. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamanții nu mai doresc să își continue cererea, în sensul art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Santiago Quesada Josep Casadevell Grefier Președintele

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 23208/05

by Mirsad MEŠIĆ and Others

against the Netherlands

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 30 June 2009 as a Chamber composed of:

Josep Casadevall,

President,

Elisabet Fura-Sandström,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

judges,

and Santiago Quesada,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 20 June 2005,

Having regard to the respondent Government’s letter of 20 January 2009,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The application is brought by six applicants. The first applicant, Mr

Mirsad Mešić, born in what is now Bosnia and Herzegovina in 1967, is married to the second applicant, Ms Mirsada Kostić, who was born in Bosnia and Herzegovina in 1975. These applicants are Dutch nationals. The third and fourth applicants, Mersud and Irnis Mešić, are both sons of the first applicant. They were born in Bosnia and Herzegovina in 1984 and 1988 respectively, and are Bosnian nationals. The fifth and sixth applicants, Alen and Amina Mešić, are children of the first and second applicant and were born in the Netherlands in 1995 and 2002 respectively. They are Dutch nationals. All applicants live in Nuland, the Netherlands. They were represented before the Court by Ms A. Barada, a lawyer who used to practice in Amsterdam.

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

Mr Mirsad Mešić fled from a refugee camp in Croatia to the Netherlands in January 1995 together with his partner, Ms Kostić. Both he and Ms

Kostić were granted asylum in the Netherlands and subsequently, in November 2000, obtained Dutch nationality. They were married in January 2002. The fifth and sixth applicants were born from this marriage in the Netherlands, where they have been living all their life.

Mersud and Irnis Mešić, the third and fourth applicants, who were born from Mr Mirsad Mešić’s previous marriage, entered the Netherlands on 16

January 2000, aged 15 and 11 respectively. Their father

applied to the head of police (

korpschef

) of the Brabant-Noord region for a residence permit for them for the purpose of residing with him.

By decision of 21 December 2000 the Deputy Minister of Justice (

Staatssecretaris van Justitie

) rejected that application. Objections (

bezwaar

) lodged on behalf of both Mersud and Irnis were dismissed by decisions of respectively 13 and 26 May 2003 of the Minister for Immigration and Integration (

Minister voor Vreemdelingenzaken en Integratie

, the successor to the Deputy Minister of Justice). A subsequent appeal to the Regional Court (

rechtbank

) of The Hague, sitting in Breda, was dismissed by judgment of 27 December 2004. The Regional Court considered

inter alia

that no actual close family ties (

feitelijke gezinsband

) existed between Mersud and Irnis on the one hand and their father on the other, as they had lived separated from each other for more than five years. Noting that the applicants had not invoked Article 8 of the Convention until the hearing, the Regional Court further held that due process precluded it from taking that argument into consideration. No further appeal lay against this decision.

COMPLAINTS

The applicants complained that the Dutch authorities’ refusal to grant them a residence permit for the purpose of staying with their father, stepmother and siblings was in breach of their rights under Article 8 of the Convention.

The applicants further complained that in respect of their above complaint they did not have an effective remedy within the meaning of Article 13 of the Convention, since the Regional Court refused to examine their appeal in the light of Article 8 despite the fact, firstly, that the question whether or not family ties had been severed had been at issue in the entire proceedings and, secondly, that the Minister and Deputy Minister had addressed the matter in their decisions.

THE LAW

Subsequent to the decision of 2 September 2008 of the President to give notice of the present application to the respondent Government (Rule 54 §

2

(b) of the Rules of Court), the Government informed the Court on 20

January 2009 that counsel for the applicants had informed their Agent on 29 December 2008 that the applicants intended to withdraw the application, of which decision counsel would inform the Court shortly. Furthermore, counsel had informed the Agent earlier that she had decided to discontinue her activities as a lawyer as of 1 November 2008. The Government further informed the Court that, in the light of this development, they did not deem useful the submission of written observations as requested by the Court.

On 26 January 2009 counsel for the applicants was asked to indicate, by 9 February 2009, whether the applicants wished to maintain their application and, if so, who would be their representative.

As no reply was received to that letter, a reminder, with a new deadline of 19 March 2009, was sent to counsel by facsimile as well as registered mail on 5 March 2009. A copy of that letter was sent to the applicants on the same day. Attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. Neither the applicants nor counsel replied.

As the message transmitted by facsimile to counsel on 5 March 2009 to the number known to the Court had proved to be undeliverable and subsequent attempts made by the Registry to contact counsel by telephone at the number known to the Court had remained unsuccessful, a letter was sent to the applicants by registered mail on 6 March 2009, setting out what steps had been taken in order to contact counsel and asking the applicants to inform the Court, by 20 March 2009, whether they wished to maintain their application.

No reply was received.

The Court considers that, in these circumstances, the applicants may be regarded as no longer wishing to pursue their application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case. In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Registrar

President