MAMMADOV AND BEYLEROV v. AZERBAIJAN
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
MAMMADOV AND BEYLEROV v. AZERBAIJAN (CtEDO, 2009)
Primă secțiune decizia nr. 29607/07 de către Sahib MAMMADOV și Rauf BEYLEROV împotriva Azerbaidjanului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așeză la 7 iulie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Nina Vajić, Președintele, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 3 mai 2007, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Sahib Mammadov și dl Rauf Beylerov, sunt resortisanți azerbaezi născuți în 1954 și, respectiv, în 1958 și trăiesc în Baku și, respectiv, în Khirdalan. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl Y. Suleymanov, un avocat care practică în Baku. Guvernul Azerbaigian (“ Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl Asgarov. Faptele cazului, astfel cum au fost depuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt foști ofițeri ai armatei azerbaiene care au fost externați din serviciul militar din motive medicale în 1995. După descărcarea de gestiune a serviciului militar, reclamanții au solicitat Ministerului Apărării pentru a solicita compensarea monetară pentru diferite produse (foarte necesare pentru utilizarea personală a serviciilor) achiziționate de ei personal în timpul serviciului militar. Ei au susținut că, în temeiul articolului 10 din Legea privind statutul serviciilor, au dreptul la compensare monetară pentru costul acestor produse achiziționate cu banii lor personale în timpul serviciului militar și că Ministerul Apărării a avut obligația de a-și rambursa cheltuielile în acest sens. Potrivit reclamanților, în ciuda numeroaselor cereri, Ministerul Apărării a refuzat să le ramburseze. La o dată neespecificată în 2000, reclamanții au introdus acțiuni separate împotriva Ministerului Apărării cerând compensații monetare. Prin hotărâri din 14 septembrie 2000 și 20 februarie 2001 Curtea de district Sabayil a susținut afirmațiile reclamanților. Curtea a ordonat Ministerului Apărării să plătească primul reclamant 1.240.354 manate azerbaezi (AZM) și al doilea reclamant AZM 2.048.868. Nu au fost interzise apeluri împotriva hotărârilor din 14 septembrie 2000 și 20 februarie 2001 și, în conformitate cu dreptul intern, au devenit executive o lună după livrarea lor. În urma numeroaselor cereri de execuție ale reclamanților, prin scrisoarea din 28 iulie 2006, Ministerul Apărării a informat reclamanții că hotărârile din 14 septembrie 2000 și 20 februarie 2001 nu au putut fi aplicate, din cauza neafectării ministerului finanțelor pentru acest tip de cheltuieli în bugetul anual al Ministerului Apărării. După primirea scrisorii menționate anterior, reclamanții au introdus o acțiune împotriva Ministerului Apărării și a Departamentului de Ofițeri din districtul Sabayil, care solicită instanței să oblige autoritățile competente să execute hotărârile din 14 septembrie 2000 și 20 februarie 2001 și să intenteze o procedură penală în legătură cu nerespectul lor. Execuția. La 14 septembrie 2006, Curtea de District Sabayil a respins cererea reclamanților. Curtea a remarcat că neexecuția hotărârilor se datorează numai inactivității Ministerului Finanțelor, care nu a fost printre autoritățile indicate ca inculpate de către solicitanți. Reclamanții au apelat împotriva hotărârii Curții de district Sabayil din 14 septembrie 2006 susținând interpretarea greșită a dreptului intern. Decembrie 2006 Curtea de Apel a pronunțat o nouă hotărâre cu privire la fondurile anulând parțial hotărârea instanței de primă instanță. Curtea de Apel a remarcat că hotărârile din 14 septembrie 2000 și 20 februarie 2001 au fost încă în vigoare și a ordonat Departamentului de district Sabayil de ofițeri de aplicare a aplicării acestora. Hotărârile din 14 septembrie 2000 și 20 februarie 2001 au fost în cele din urmă executate de Ministerul Apărării la 11 iulie 2008 și, respectiv, 20 iunie 2008, iar reclamanții au obținut sumele respective atribuite în temeiul acestor hotărâri. COMPLAINTE Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la continuarea neexecuției hotărârilor din 14 septembrie 2000 și 20 februarie 2001. De asemenea, au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la o încălcare a dreptului lor la bucuria pașnică a bunurilor ca urmare a neexecutării hotărârilor. Curtea constată că, la 27 februarie 2009, reclamanții au trimis o scrisoare care a informat Curții cu privire la dorința lor de a retrage cererea din cauza faptului că hotărârile din 14 septembrie 2000 și 20 februarie 2001 au fost executate de Ministerul Apărării. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamanții nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din lista. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Søren Nielsen Nina Vajić Președintele grefierului