AFFAIRE BECSKEI c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

07.07.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BECSKEI c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BECSKEI c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 8266/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 iulie 2009 DEFINITIVF 07/10/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Becskei c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemela, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și de Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 iunie 2009, Renunță la hotărâre că, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 8266/05) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant german, domnul Arthur Anton Becskei ( 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 8 noiembrie 2007, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului și, așa cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să se examineze admisibilitatea și fondul cauzei. Guvernul german, căruia i-a fost comunicată o copie a cererii în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură, nu a dorit să își prezinte punctul de vedere cu privire la cauză. În calitate de moștenitor al soților G., el a fost proprietarul unui apartament la primul etaj al unei clădiri situat în București, la nr 112, strada Calea Dorobantilor. În 1983, ca urmare a plecării sale în străinătate, statul a preluat acest apartament în temeiul decretului de naționalizare nr. 223/1974. La 25 noiembrie 1996, întreprinderea H., administrator al bunurilor aparținând statului, a vândut apartamentul P.M.A. care locuia ca chiriaș. La 7 august 2002, reclamantul a introdus o acțiune în anulare a contractului de vânzare împotriva municipiului București, întreprinderii H. și P.M.A., susținând că părțile la contract erau de rea credință. Printr-o hotărâre definitivă din 13 octombrie 2004, instanța de apel a Bucureștiului a constatat la naționalizarea și buna credință a întreprinderii H. și P.M.A. în momentul încheierii contractului. 10. La 23 august 2001, reclamantul a notificat primăriei din București o notificare pentru a obține avanpostul în temeiul legii. 10/2001. Până în prezent, autoritățile nu au dat curs acestei notificări. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 11. Dispozițiile legale (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luate în mod abuziv de către statul membru dintre martie 1945 și 22 decembrie 1989 și modificările ulterioare ale acesteia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDH 1999-VII, p. 250-256, § 31-33), Strain și alții c. România 57001/00, CEDO 2005-VII, § 19 26), Peduraru c. România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005) și Tudor c. România 29035/05, § 1520, 11 Decembrie 2007 12. Din observațiile guvernului român furnizate Curții la 8 iulie 2008 în alte cauze referitoare la bunuri imobile scoase din patrimoniul foștilor proprietari prin decrete de naționalizare reiese că măsurile care vizează accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului de investiții Au fost luate recent de către autoritățile naționale, în special în temeiul ordonanței de urgență a guvernului n 81/2007.În special, guvernul face trimitere la o scrisoare din partea autorităților care conduc fondul menționat, subliniind că acest fond funcționează acum sub forma unei societăți de investiții închise și va fi înregistrată la Comisia Națională de Valori mobiliare ca organism de plasament colectiv, după evaluarea activelor aflate în patrimoniul fondului. Guvernul susține că persoanele care dețin acțiuni ale fondului au acum două opțiuni, și anume menținerea plasamentului în acțiuni la fond și obținerea unui venit sub formă de dividende, sau solicitarea conversiei acestora în numerar, sume pe care este acum posibil să le percepeți. Guvernul precizează că: În februarie 2008, au fost înregistrate 2440 de cereri care au exprimat astfel de opțiuni, dintre care 855 au fost soluționate, suma totală a indemnizațiilor plătite de fondul de garantare a depozitelor în valoare de 72 000 000 RON (noile lei românești), adică aproximativ 20 400 000 EUR(EUR). În plus, începând cu 1 noiembrie 2007, fondul a început să distribuie dividende 13. Practica judiciară și doctrina românească sunt majoritare să ia în considerare faptul că sunt situații în care motivele unei hotărâri judecătorești: autoritatea lucrului judecat. S-a subliniat astfel că motivele unei decizii pot fi, de asemenea, aduse de această autoritate, în măsura în care acestea explică dispozitivul și se reflectă în acesta (a se vedea Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă Editura Național, 1997, p. 271, nota de subsol nr. 941). Motivele dobândesc autoritate asupra lucrului judecat: (a) în cazul în care dispozitivul deciziei nu ar putea fi înțeles în absența acestora; (b) în cazul în care este vorba despre motivele (a se vedea Ion Deleanu, Tratat de procedură civilă Editura Servo-Sat, 2001, n 34, p. 40). Această abordare a doctrinei se reflectă totuși în hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție (a se vedea, printre altele, Hotărârea nr. 3959 din 28 iunie 2005 al Secțiunii Comerciale a Înaltei Curți). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIEI 14. Reclamantul susține o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale, din cauza vânzării bunurilor în cauză și a refuzului instanțelor naționale de a anula vânzarea, deși au recunoscut caracterul ilegal al naționalizării. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 15. Guvernul ridică o excepție de incompatibilitate rațională a acestui aspect Într-adevăr, el consideră că reclamantul nu dispune de un bun, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, în măsura în care instanța de apel din București a recunoscut la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . octombrie 2004 și nu în cadrul acestuia. În dreptul României, numai sistemul unei hotărâri judecătorești beneficiază de autoritatea lucrului judecat. El concluzionează că hotărârea în cauză nu poate conferi reclamantului o speranță legitimă cu privire la restituirea bunului. 16. Tribunalul consideră că această excepție este strâns legată de În plus, Comisia constată că această substanță nu este în mod evident nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de imputare și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond 18. Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cirstoiu c. România, nr. 22281/05, § 22, 4 martie 2008). 19. Reclamantul arată că nu a primit nicio compensație în temeiul Legii nr. 10/2001 și că, în orice caz, fondul Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul din speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Străin menționat anterior, § 39, 43 și 59 ; și Porteanu România , n 4596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006 21. Curtea arată că Tribunalul de Primă Instanță de la București a stabilit în mod definitiv o naționalizare a bunurilor în hotărârea sa din 13 octombrie 2004. a avut ca efect recunoașterea indirectă și retroactivă a dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului în cauză. În plus, Curtea constată că acest drept nu era revocabil și că nu a fost nici contestat, nici infirmat până în prezent (a se vedea, printre multe altele, Strain și altele menționate anterior, § Sebastian Taub c. România, nr 58612/00, § 37, 12 octombrie 2006 Gabriel c. România; 35951/02, § 25-26, 8 martie 2007 Aldea România, n 36692/03, § 24, 24 ianuarie 2008). Având în vedere cele de mai sus și având în vedere practica națională în acest domeniu (punctul 13 de mai sus), Curtea consideră că argumentul guvernului potrivit căruia la ë nalizarea nu a fost reținută decât în motivele hotărârii în cauză nu poate justifica o abordare distinctă în speță (a se vedea Filipescu România, n 4839/03, § 1930 septembrie 2008 și Moroianu și alții c. România, n 25008/05, § 21 și 22, 13 noiembrie 2008). Prin urmare, nu se poate reține faptul că reclamantul a avut un bun, astfel cum este definit la art. 1 din Protocolul nr. 1. Cu excepția cazului în care există o incompatibilitate rațională în materie ridicată de guvern. 22. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în prezenta cauză. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiuni în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către statul de proprietate către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a dreptului de proprietate de altă parte, se analizează într-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vodă Bob România, nr. 7976/02, § 23, 7 februarie 2008). 23. Cu condiția ca statul să afirme că este legal pentru solicitant să obțină o despăgubire prin intermediul organismului de plasament colectiv în valori mobiliare 10/2001, în conformitate cu valoarea bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia fondul "proprietatea" nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei părți (a se vedea, printre altele, Ruxanda Ionescu c. România, n 2608/02, 12 octombrie 2006). Această concluzie este fără a aduce atingere oricărei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială pentru persoanele care, ca și reclamantul, au fost recunoscute ca proprietari printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluția recentă. care pare să se afle în practică și care merge în direcția bună în această privință (punctul 12 de mai sus). 25. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, eșecul dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului său, combinat cu absența totală a despăgubirii, l-a obligat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantate prin art. 1 din Protocolul nr. Prin urmare, a existat în speță o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 26. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza hotărârilor pronunțate de instanțele naționale în procedura care are ca obiect anularea contractului de vânzare. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 27. Având în vedere concluziile sale de la punctele 22 și, printre altele, Laino c. Italia [GC], n 33158/96, § 25, CEDO 1999-I, Zanghec. Italia, 19 februarie 1991, § 23, seria A n 194-C, Biserica Catolică din Caneea Grecia, 16 decembrie 1997, § 50, Rec. 1997-VIII, și Denes și alții c. România, 25862/03 § 59, 3 martie 2009). III. PRIVIND VIOLAȚIA ALGUĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIA 28. Citând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, din cauza căi de a obține restituirea bunului. 29. Curtea constată că, în măsura în care acest spătar se referă la dreptul reclamantului de a intra în posesia bunurilor sale, trebuie să fie analizat exclusiv din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr 1 menționat anterior, fără a fi necesar să se stabilească, în plus, pe teritoriul articolului 13. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIA 30. Înalții P ă r i contractante și de a se conforma hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt p ă r i. La hotărârea definitivă a Cu r ii este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează punerea în aplicare a acesteia. 31. Concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr 1 relevă o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislaiei cu privire la restituirea imobilelor naionaleizate care au fost vândute de către teritori. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze în cel mai scurt timp procedura instituită de legile de reparaii (în special legile nr. 10/2001 și 247/2005), astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârile Viașu România, 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008 Katz c. România, n 29739/03, § 30-37, 20 ianuarie 2009 și Faimblat c. România, nr 23066/02, § 48-54, 13 ianuarie 2009). PE LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 32. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită, în ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, restituirea apartamentului. În lipsa unei astfel de restituiri, solicită 250 000 EUR (EUR) reprezentând valoarea de piață actuală a apartamentului. Reclamantul nu solicită nicio sumă din cauza prejudiciului moral. 34. Guvernul consideră că valoarea de piață a apartamentului este de 144 805 EUR și furnizează avizul unui expert, stabilit în ianuarie 2009. 35. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de bunuri de către partea reclamantă unor terți de bună credință, combinată cu absența totală a despăgubirii. 36. Curtea consideră, în circumstanțele din speță, că restituirea bunului în litigiu l-ar plasa pe reclamant cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 37. În caz contrar, statul pârât ar proceda la o astfel de restituire, Curtea decide că va trebui să plătească reclamantului, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 38. În speță, în ceea ce privește determinarea valorii prejudiciului material, ținând seama de informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și de elementele furnizate de guvern, Curtea estimează valoarea bunului de 145 000 EUR. Curtea constată că reclamantul nu a solicitat nicio sumă în acest sens. Interese moratoriu 40. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L , Excepția preliminară a guvernului referitor la inaplicabilitatea rațională a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție și o respinge Declară cererea admisibilă în ceea ce privește ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. în cazul în care nu există nici un loc în care să se ia în considerare separat nici admisibilitatea, nici temeinicia prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen de trei luni, 145 000 EUR (o sută patruzeci și cinci de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care suma menționată la litera (b) va fi convertită în moneda landului restant la rata aplicabilă la data decontării, începând cu data expirării termenului menționat și până la data restanței, această sumă va fi mai mare dintr-un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 iulie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Modulul Președinte