CAUZA DE CAUZĂ DE CAUZĂ DE PRAÑDZYשSKA - POZDNIAKOW c. POLONIA (denumită în continuare „Documentul nr. 20982/07”) HOTĂRÂREA DE JUSTĂ 7 iulie 2009 FINAL 07/10/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Prādzyńska - Pozdniakow c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (de-a doua secțiune), ședința ca o Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, deliberat în privat la 16 iunie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 20982/07) împotriva Republicii Poloniei depusă Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dna Katarzyna Prādzyńska Pozdniakow („reclamantul”), la 5 aprilie 2007. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 1 septembrie 2008, președintele secțiunii a patra a hotărât să anunte cererea guvernului. De asemenea, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 3). FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în Varșovia Familia reclamantului a deținut o parcelă de teren de 1,454 m mp situată în centrul Varșovia. Reclamantul este unul dintre moștenitorii proprietăților acestei proprietăți. Prin decretul din 26 octombrie 1945 privind proprietatea și utilizarea terenurilor din Varșovia, proprietatea tuturor terenurilor private a fost transferată în orașul Varșovia. La 30 septembrie 1948 familia reclamantului a depus o cerere de acordare a dreptului de proprietate temporară ( własność czasowa ) a plăcii de teren în temeiul articolului 7 din decretul din 1945 („depunerea din 1948”). Această cerere a fost refuzată în 1953 și, respectiv, 1954. În 1955, statul a construit Metropol Hotel pe o parte a terenului în cauză. La o dată neespecificată, plotul a fost împărțit în două părți separate. La 27 mai 1990, proprietatea primei părți ale plotului original a fost transferată la orașul Varșovia prin exploatarea legii. Acesta a constituit o parte a unui plot mai mare (n. 39) cu o suprafață globală de 4.163 mp. m. A doua parte a plotului, cu o suprafață de 636 mp, a rămas cu statul. La 29 iunie 1993, Consiliul Uniunii Municipilor din Varșovia ( Zarzād Zwiāzku Dzielnic Gmin Warszawy ) a emis o decizie declarând că, la 5 decembrie 1990, Compania de Turism din Varșovia a avut dreptul de a utiliza perpetua plățile de teren nr. 39. În plus, proprietatea clădirilor atașate acestui plăți, inclusiv Hotelul Metropol, a fost transferată companiei “Sirena”. Procedura privind acordarea dreptului de utilizare perpetuă a terenurilor La 1 octombrie 1992, S.P., unul dintre moștenitorii familiei reclamantului și care acționează în numele lor, a depus la Ministrul Planificării și Construcției (ministrul Gospodarki Przestrzennej i Budownictwa ) o cerere de anulare a deciziilor administrative care refuză să acorde proprietatea temporară. La 24 martie 1993, ministrul a anulat deciziile din 1953 și 1954. Prin urmare, autoritățile administrative competente au fost obligate să se pronunțe asupra cererii din 1948. În 1995 Ministrul Planificării și Construcției a inițiat proceduri în vederea anulării deciziei sale anterioare din 24 martie 1993. La 9 iulie 1996, ministrul a declarat anularea deciziei din 24 martie 1993. După mai multe apeluri, la 11 decembrie 1998 Curtea Supremă Administrativă a anulat această decizie. Ca urmare a acestei hotărâri, cererea depusă în 1948 de familia reclamantului încă nu a fost examinată. 11. Inițial, reclamantul a fost parte la două seturi de proceduri privind dreptul de utilizare perpetuă a terenurilor, care au fost conduse separat înainte de Consiliu al orașului Varșovia (în urma primarului din Varșovia) și de biroul de district din Varșovia. Această situație a fost cauzată de faptul că parcela de teren deținută anterior de familia reclamantului a fost împărțită în două părți separate, respectiv deținute de orașul Varșovia și de stat. 2002, în urma amendamentelor la legile relevante, orașul Varșovia a devenit singurul proprietar al întregii parcele de teren în cauză și procedurile relevante au fost desfășurate exclusiv înaintea primarului din Varșovia. 12. La 11 iunie 1996, Consiliul de Consiliu al orașului din Varșovia (Zarzād Miasta Stołecznego Warszawy ) a hotărât din propunerea sa de a continua procedurile până la încheierea procedurii inițiate de Ministrul Planificării și Construcției în 1995 (a se vedea mai sus). La 24 martie 1998, Consiliul de apel a anulat hotărârea impușită și a remis cazul de reexaminare. 14. La 16 ianuarie 1999, după hotărârea Curții Supreme de Administrație din 11 decembrie 1998 (a se vedea mai sus), părțile au solicitat primarului din Varșovia să le acorde dreptul de utilizare perpetuă. 15. În ianuarie 1999, primarul Varșoviei a început negocierile cu reclamantul și cu alți moștenitori ai fostlor proprietari, în vederea renunțării cererilor lor asupra plăcii de teren în cauză în schimb de un complot alternativ. La 23 martie 1999, reclamantul și alți moștenitori au acceptat propunerea primarului. Cu toate acestea, la 29 aprilie 1999, primarul adjunct le-a informat că trebuie să se retragă din negocieri, deoarece există motive pentru care cererea din 1948 ar putea fi respinsă. 16. La 1 iunie 1999, Consiliul Orașului Varșovia a refuzat cererea. Apoi, S.P. a depus un recurs împotriva acestei decizii. În anul 2000 Consiliul de recurs al Autorității Guvernamentale din Varșovia a susținut decizia Consiliului din 1 iunie 1999. În urma unei apeluri suplimentare, la 27 februarie 2002, Curtea Supremă Administrativă a anulat decizia Comitetului de apel. 17. În iulie 2002 au fost desfășurate procedurile privind acordarea dreptului de utilizare perpetuă în ceea ce privește întreaga proprietate a familiei reclamanților înaintea primarului din Varșovia. 18. La 25 aprilie 2003, una dintre părți a depus o plângere cu privire la inactivitatea Consiliului din orașul Varșovia. 19. La 9 decembrie 2003, primarul din Varșovia, care între timp a asumat competențele Consiliului din orașul Varșovia, a emis o decizie și a refuzat cererea. 20. La 12 mai 2004, Consiliul Guvernului Local a anulat decizia primarului din 9 decembrie 2003 și a remis cazul. 21. La 28 februarie 2008 A.G., una dintre părți, a depus o plângere la Consiliul Autor Guvernului de Apel, presupunând inactivitate din partea primarului din Varșovia. 22. La 25 aprilie 2008, primarul din Varșovia a continuat procedurile în așteptarea încheierii procedurilor administrative privind acordarea dreptului de utilizare perpetuă a terenurilor companiei “Syrena”. Patru dintre părți au depus apeluri împotriva acestei decizii. Se pare că procedurile sunt încă în așteptare. Procedura desfășurată înainte de Biroul de District din Varșovia până în iulie 2002 23. La 5 februarie 1999, unul dintre moștenitori a solicitat Oficiului de District din Varșovia să acorde dreptul de utilizare perpetuă a terenurilor deținute de Trezoreria de Stat. După două plângeri despre inactivitate, la 30 august 1999, Guvernatorul din Varșovia a ordonat Biroului de District din Varșovia să elibereze o decizie în termen de o lună. 24. La 4 ianuarie 2000, biroul de district din Varșovia a refuzat să acorde dreptul de utilizare perpetuă în ceea ce privește parcela deținută de Trezoreria de Stat, având în vedere că această parcela a fost desemnată pentru utilizare publică în planul de dezvoltare locală. 25. La 7 septembrie 2000, guvernatorul din Varșovia a susținut decizia Biroului de District din Varșovia. S.P. a depus un recurs împotriva deciziei guvernatorului la Curtea Supremă de Administrație. 26. La 12 martie 2002, Curtea Supremă de Administrație a anulat decizia guvernatorului din Varșovia din 7 septembrie 2000 și decizia anterioară a Biroului de District din Varșovia. 27. Se pare că, în iulie 2002, proprietatea parcela deținută de stat a fost transferată în Orașul Varșoviei prin aplicarea legii. În consecință, procedurile privind acordarea dreptului de utilizare perpetuă a terenurilor în ceea ce privește întreaga proprietate a familiei reclamantului au fost desfășurate înainte de primarul Varșoviei (a se vedea mai sus). Procedura privind acordarea dreptului de utilizare perpetuă a terenurilor în beneficiul societății “Syrena” 28. La 10 mai 1996, S.P. a depus la Consiliul de Consiliu al orașului Varșovia o opoziție împotriva licitației pentru vânzarea acțiunilor în societatea “Syrena”. La 17 septembrie 1996, reclamantul a solicitat Comitetului de Apel local din Varșovia să pună deoparte decizia Consiliului Uniunii Municipii din Varșovia din 29 iunie 1993 (a se vedea mai sus). La 17 septembrie 1998, comisia de recurs și-a revocat decizia anterioară și a refuzat să instituie proceduri de anulare. 29. La un nou recurs, la 19 noiembrie 1998, Curtea Supremă de Administrație a continuat procesul până la încheierea procedurii privind cererea de a anula decizia ministrului de planificare și construcție din 24 martie 1993. Procedura a fost reluată la 27 La 11 decembrie 2002, Curtea Administrativă Supremă a anulat decizia comisiei de recurs din septembrie 1998 cu motive procedurale. În consecință, Consiliul de recurs a trebuit să examineze din nou cererea de anulare a reclamantului. 30. La 20 iunie și 20 decembrie 2003, reclamantul a solicitat comisiei de recurs să accelereze procedura. 31. La 10 decembrie 2003, comisia de recurs a revocat decizia anterioară din 26 noiembrie 1997 și a declarat anulată și anulată decizia consiliului Uniunii din 29 iunie 1993 a municipalităților din Varșovia. Iulie 2004 Consiliul de apel al Autorității Guvernamentale a redeschis procedurile la cererea societății “Syrena”. La 9 decembrie 2004, Comisia a refuzat cererea societății “Syrena” de a revoca decizia sa din decembrie 2003. Această decizie a fost susținută la recurs la 18 aprilie 2005. 32. La 20 mai 2005, societatea „Syrena” a apelat la Curtea Administrativă Regională din Varșovia. La 13 aprilie 2006, Curtea Regională a anulat decizia Consiliului de Apel al Autorității Guvernamentale din decembrie 2004. La 11 iulie 2007, Curtea Administrativă Supremă a respins un nou recurs de casație. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRACTICĂ 33 Dispozițiile juridice aplicabile la momentul material și la chestiuni de practică sunt prevăzute la alin. 60-65 din hotărârea din 17 octombrie 2006 în cazul Grabiński c. Polonia (depunerea nr. 43702/02). La 6 martie 2009, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală similară cu cea din cazul Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, CEDO 2003-VI) și au informat Curtea că sunt dispuși să accepte că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din convenție ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii administrative. În ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a propus acordarea PLN reclamantului 15.000, adică echivalentul de 3 185 EUR. Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 35. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului și a solicitat Curtea să examineze cazul. 36. Curtea remarcă că, după cum a deținut deja în multe ocazii, ar putea fi adecvat, în anumite circumstanțe, să încheie o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Aceasta va depinde de circumstanțele specifice dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar, citat mai sus, § 75 și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, § 22, 14 noiembrie 2006). 37. Potrivit jurisprudenței Curții, suma propusă în Declarația unilaterală poate fi considerată o bază suficientă pentru eliminarea unei cereri sau a unei părți ale acesteia. Curtea va considera în acest sens compatibilitatea sumei cu propriile premii în cazuri similare, ținând cont de principiile pe care le-a elaborat pentru determinarea statutului de victimă și pentru evaluarea cuantumului compensației nepecuniare care urmează să fie acordată (a se vedea Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 85-107, CEDH 2006-...; Scordino v. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, § 193-215, CEHR-2006-...; Dubjakova v. Slovacia (dec.), nr. 67299/01, 10 octombrie 2004; și Arvanitaki-Roboti și alții v. Grecia [n. 27278/03, §§ 32, CEDH 2008-...). 38. Cu privire la faptele și din motivele prezentate mai sus, în special cantitatea scăzută de compensare propusă, care este substanțial mai mică decât Curtea ar atribui într-un caz similar, Curtea constată că guvernul nu a furnizat o bază suficientă pentru a concluziona că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în convenție și în protocolele sale, nu solicită ca acesta să continue examinarea duratei plângerii de procedură (a se vedea, a contrario Spółka z o. o. WAZA Polonia (striking out), nr. 11602/02, 26 iunie 2007). 39. Prin urmare, Curtea respinge cererea guvernului de a face o parte din aplicarea listă a cazurilor în temeiul articolului 37 din Convenție și va continua, în consecință, examinarea admisibilității și a meritelor cazului în ansamblu. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚII 40. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 41. Guvernul a contestat acest argument. 42. Curtea constată că procesul a început în octombrie 1992, atunci când S.P., acționând în numele familiei reclamantului, a depus o cerere de anulare a deciziilor administrative care refuză acordarea de proprietate temporară. Cu toate acestea, perioada care urmează să fie luată în considerare a început doar la 1 mai 1993, când a intrat în vigoare recunoașterea de către Polonia a dreptului de cerere individuală. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procedurii la momentul respectiv. 43. Perioada în cauză nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat 15 ani și peste 10 luni. Admisibilitatea 44. Curtea constată că această plângere nu este în mod evident bolnavă întemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție. De asemenea, menționează că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul s-a abținut de a exprima opinia cu privire la fondul cazului reclamantului, iar în același timp, au invocat complexitatea particulară a cazului care a implicat probleme juridice și factuale complicate. De asemenea, au susținut că reclamantul a rămas pasiv și că rudele sale – care erau copartii la procedura – au inițiat toate moțiunile. 46. Reclamantul a susținut că nu s-a respectat cerința de „tempă rațională” prevăzută la art. 6 § 1. Ea a subliniat că, de 16 ani, împreună cu membrii familiei sale, participă activ la procedura privind drepturile de proprietate. Evaluarea Curtei 47. Procedura trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în această litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEHR 2000-VII). Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Grabiński , citat mai sus). 49. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. 50. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 AL CONVENȚIEI 51. Reclamantul s-a plâns că nu are la dispoziție un remediu eficace împotriva deciziilor autorităților administrative. 52. Curtea a tratat deja această chestiune în cazuri anterioare. în special, a susținut că expresia „remedia efectivă” utilizată la art. 13 nu poate fi interpretată ca un remediu legat de sucesare, dar pur și simplu un remediu accesibil în fața unei autorități competente pentru examinarea meritelor unei plângeri (a se vedea Figiel c. Polonia (n. 2), nr. 38206/05, § 33, 16 septembrie 2008). 53. Faptul că, în acest caz, cererea reclamantului de acordare a utilizării perpetue a terenurilor nu face în sine combinația de căi de recurs disponibile în cadrul procedurii administrative incompatibile cu art. 13 (a se vedea Grabiński c. Polonia (dec.) nr. 43702/02, 18 octombrie 2005). 54. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în cadrul circumstanțele prezentului caz nu se poate spune că dreptul reclamantului la un remediu eficace în temeiul articolului 13 din Convenție nu a fost respectat. 55. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenția IV. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 PROTOCOLUL nr. 1 LA CONVENȚIE. 56. De asemenea, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că familia sa a fost privată de proprietatea lor și că cererea de acordare a dreptului de utilizare perpetuă nu a fost stabilită în cele din urmă. 57. Curtea remarcă că procesul intern de determinare a cererii reclamantului este în prezent în așteptare înaintea primarului din Varșovia. Prin urmare, în măsura în care reclamantul se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea consideră că ar fi prematur să ia o poziție cu privire la substanța acestei plângeri, în urma că plângerea trebuie respinsă pentru neepuizarea recourslor interne în conformitate cu art. 35 § § § 1 și 4 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚII 58. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 59. Reclamantul a solicitat 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 60. Guvernul a contestat cererea. 61. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudicii morale, decizând în mod echitabil că îi acordă 10 000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli. 62. Reclamantul nu a formulat nici o cerere pentru costuri și cheltuieli. Dobânzile implicite 63. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerea în temeiul articolului 6 § 1 admisibil și al restului cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 10000 EUR ( zece mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în zloti poloneze la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 iulie 2009, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza
FOURTH SECTION
PRĄDZYŃSKA - POZDNIAKOW v. POLAND
(Application no. 20982/07)
7 July 2009
FINAL
07/10/2009
This judgment may be subject to editorial revision.
In the case of Prądzyńska - Pozdniakow v. Poland,
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:
Nicolas Bratza,
President,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić,
judges,
and Lawrence Early,
Section Registrar,
Having deliberated in private on 16 June 2009,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 20982/07) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Ms Katarzyna Prądzyńska
‑
Pozdniakow (“the applicant”), on 5 April 2007.
2.
The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
3.
On 1 September 2008 the President of the Fourth Section decided to give notice of the application to the Government. It also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article
29
§
3).
I.
4.
The applicant was born in 1949 and lives in Warsaw
5.
The applicant’s family owned a plot of land measuring 1,454
sq.
m. situated in the centre of Warsaw. The applicant is one of the heirs of the owners of that property. By virtue of the Decree of 26 October 1945 on the Ownership and Use of Land in Warsaw the ownership of all private land was transferred to the City of Warsaw.
6.
On 30 September 1948 the applicant’s family filed an application for the grant of the right of temporary ownership (
własność czasowa
) of the plot of land pursuant to section 7 of the 1945 Decree (“the 1948 application”). This application was refused in 1953 and 1954 respectively. In 1955 the State constructed the Metropol Hotel on part of the land in question.
7.
On an unspecified date the plot was divided into two separate parts. On 27
May 1990 the ownership of the first part of the original plot was transferred to the City of Warsaw by operation of law. It constituted a part of a larger plot (no. 39) with an overall area of 4,163 sq. m. The second part of the plot, with an area of 636 sq. m, remained with the State.
8.
On 29 June 1993 the Board of the Union of Warsaw Municipalities (
Zarząd Związku Dzielnic Gmin Warszawy
) issued a decision declaring that as of 5 December 1990 the “Syrena” Warsaw Tourist Company had the right of perpetual use of the plot of land no. 39. In addition, the ownership of the buildings attached to that plot, including the Metropol Hotel, was transferred to the “Syrena” company.
A.
Proceedings concerning the grant of the right of perpetual use of land
9.
On 1 October 1992 S.P., one of the heirs of the applicant’s family and acting on their behalf, filed with the Minister of Planning and Construction (
Minister Gospodarki Przestrzennej i Budownictwa
) an application for annulment of the administrative decisions refusing to grant temporary ownership. On 24 March 1993 the Minister quashed the 1953 and 1954 decisions. Consequently, the competent administrative authorities were required to rule on the 1948 application. The applicant and other heirs of the previous owners were, as their legal successors, parties to the subsequent proceedings.
10.
In 1995 the Minister of Planning and Construction instituted proceedings with a view to having his earlier decision of 24
March
1993 annulled. On 9 July 1996 the Minister declared the decision of 24
March
1993 null and void. After several appeals, on 11
December
1998 the Supreme Administrative Court quashed this decision. As a consequence of that judgment, the 1948 application filed by the applicant’s family has yet to be examined.
11.
Initially, the applicant was a party to two sets of proceedings concerning the right of perpetual use of the land, which were conducted separately before the Board of the City of Warsaw (subsequently the Mayor of Warsaw) and the Warsaw District Office. That situation stemmed from the fact that the plot of land formerly owned by the applicant’s family had been divided into two separate parts which were respectively owned by the City of Warsaw and the State. As from July
2002, following amendments to the relevant laws, the City of Warsaw became the sole owner of the entire plot of land in question and the relevant proceedings were conducted exclusively before the Mayor of Warsaw.
12.
On 11 June 1996 the Board of the City of Warsaw (
Zarząd Miasta Stołecznego Warszawy
) decided of its own motion to stay the proceedings until the termination of the proceedings instituted by the Minister of
Planning and Construction in 1995 (see above). This decision was subsequently quashed by the Warsaw Self-Government Board of Appeal.
13.
On 12 November 1997 the Board of the City of Warsaw decided to discontinue the proceedings, considering that they had become devoid of
purpose. On 24 March 1998 the Self Government Board of Appeal quashed the impugned decision and remitted the case for re-examination.
14.
On 16 January 1999 following the Supreme Administrative Court’s judgment of 11 December 1998 (see above), the parties requested the Mayor of Warsaw to grant them the right of perpetual use.
15.
In January 1999 the Mayor of Warsaw began negotiations with the applicant and other heirs of the former owners with a view to their renouncing their claims to the plot of land at issue in exchange for an alternative plot. On 23 March 1999 the applicant and other heirs accepted the Mayor’s proposal. However, on 29 April 1999 the Deputy Mayor informed them that he had to withdraw from the negotiations as there were grounds on which the 1948 application could be dismissed.
16.
On 1 June 1999 the Board of the City of Warsaw refused the application. Subsequently, S.P. lodged an appeal against this decision. On
1
June
2000 the Warsaw Self Government Board of Appeal upheld the Board’s decision of 1 June 1999. Upon a further appeal, on 27
February
2002 the Supreme Administrative Court quashed the Board of Appeal’s decision.
17.
As of July 2002 the proceedings concerning the grant of the right of perpetual use in respect of the entire property of the applicant’s family were conducted before the Mayor of Warsaw.
18.
On 25 April 2003 one of the parties lodged with the Warsaw Self Government Board of Appeal a complaint about the inactivity of the Board of the City of Warsaw.
19.
On 9 December 2003 the Mayor of Warsaw, who in the meantime had assumed the competences of the Board of the City of Warsaw, issued a decision and refused the application.
20.
The parties appealed. On 12 May 2004 the Local Government Board of Appeal quashed the Mayor’s decision of 9 December 2003 and remitted the case.
21.
On 28 February 2008 A.G., one of the parties, filed a complaint with the Self Government Board of Appeal alleging inactivity on the part of the Mayor of Warsaw.
22.
On 25 April 2008 the Mayor of Warsaw stayed the proceedings pending the conclusion of the administrative proceedings concerning the grant of the right of perpetual use of land to the “Syrena” company. Four of
the parties filed appeals against this decision. It would appear that the proceedings are still pending.
B.
Proceedings conducted before the Warsaw District Office up to July
2002
23.
On 5 February 1999 one of the heirs requested the Warsaw District Office to grant the right of perpetual use of the plot of land owned by the State Treasury. After two complaints about inactivity, on 30 August 1999 the Warsaw Governor ordered the Warsaw District Office to issue a
decision within one month.
24.
On 4 January 2000 the Warsaw District Office refused to grant the right of perpetual use in respect of the plot owned by the State Treasury, considering that that plot had been designated for public use in the local development plan.
25.
On 7 September 2000 the Warsaw Governor upheld the decision of the Warsaw District Office. S.P. lodged an appeal against the decision of the Governor with the Supreme Administrative Court.
26.
On 12 March 2002 the Supreme Administrative Court quashed the Warsaw Governor’s decision of 7 September 2000 and the earlier decision of the Warsaw District Office.
27.
It appears that in July 2002 the ownership of the plot held by the State was transferred to the City of Warsaw by operation of law. Consequently, the proceedings concerning the grant of the right of perpetual use of land in respect of the entire property of the applicant’s family were conducted before the Mayor of Warsaw (see above).
C.
Proceedings concerning the grant of the right of perpetual use of land for the benefit of the “Syrena” company
28.
On 10 May 1996 S.P. filed with the Board of the City of Warsaw an
objection against the auction for the sale of shares in the “Syrena” company. On 17 September 1996 the applicant asked the Warsaw Local Government Board of Appeal to set aside the decision of the Board of the Union of
Warsaw Municipalities of 29 June 1993 (see above). On 17
September
1998 the Board of Appeal revoked its earlier decision and refused to institute proceedings to set aside.
29.
Upon a further appeal, on 19 November 1998 the Supreme Administrative Court stayed the proceedings pending the termination of the proceedings concerning the application to set aside the Minister of Planning and Construction’s decision of 24 March 1993. The proceedings were resumed on 27
September 2002. On 11 December 2002 the Supreme Administrative Court quashed the decision of the Board of Appeal of
17
September
1998 on procedural grounds. Consequently, the Board of Appeal had to examine the applicant’s application for annulment again.
30.
On 20 June and 20 December 2003 the applicant requested the Board of Appeal to expedite the proceedings.
31.
On 10 December 2003 the Board of Appeal revoked its earlier decision of 26 November 1997 and declared null and void the decision of
the Board of the Union of Warsaw Municipalities of 29 June 1993. On
5
July 2004 the Self Government Board of Appeal reopened the proceedings at the request of the “Syrena” company. On 9 December 2004 it refused the “Syrena” company’s request for it to revoke its decision of
10
December
2003.That decision was upheld on appeal on 18
April
2005.
32.
On 20 May 2005 the “Syrena” company appealed to the Regional Administrative Court in Warsaw. On 13 April 2006 the Regional Court quashed the decision of the Self Government Board of Appeal of
9
December 2004. On 11 July 2007 the Supreme Administrative Court dismissed a further cassation appeal.
II.
RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE
33 The legal provisions applicable at the material time and questions of practice are set out in paragraphs 60-65 of the judgment delivered by the Court on 17
October
2006 in the case of
Grabiński v. Poland
(application
no.
43702/02).
I.
THE GOVERNMENT’S REQUEST TO STRIKE OUT PART OF THE APPLICATION UNDER ARTICLE 37 OF THE CONVENTION
34.
On 6 March 2009 the Government submitted a unilateral declaration similar to that in the case of
Tahsin Acar v.
Turkey
(preliminary objection) [GC],
no.
26307/95, ECHR 2003-VI) and informed the Court that they were prepared to accept that there had been a violation of the applicant’s rights under Article 6 § 1 of the Convention as a result of the unreasonable length of the administrative proceedings. In respect of non
‑
pecuniary damage, the Government proposed to award the applicant PLN
15,000, that is, the equivalent of EUR 3,185. The Government invited the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
35.
The applicant did not agree with the Government’s proposal and requested the Court to examine the case.
36.
The Court observes that, as it has already held on many occasions, it may be appropriate under certain circumstances to strike out an application or part thereof under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by the respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. It will depend on the particular circumstances whether the unilateral declaration offers a
sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require the Court to continue its examination of the case (see
Tahsin Acar,
cited above, § 75, and
Melnic v.
Moldova
, no.
6923/03, §
22, 14 November 2006).
37.
According to the Court’s case-law,
the amount proposed in a
unilateral declaration may be considered a sufficient basis for striking out an application or part thereof. The Court will have regard in this connection to the compatibility of the amount with its own awards in similar cases, bearing in mind the principles which it has developed for determining victim status and for assessing the amount of non-pecuniary compensation to be awarded (see
Cocchiarella
v. Italy
[GC], no.
64886/01, §§
Scordino v.
Italy (no.1)
[GC], no.
36813/97, §§
Dubjakova v. Slovakia
(dec.), no.
67299/01, 10
October
2004; and
Arvanitaki-Roboti and Others v. Greece
[GC], no.
27278/03, §§
27
‑
38.
On the facts and for the reasons set out above, in particular the low amount of compensation proposed, which is substantially less than the Court would award in a similar case, the Court finds that the Government have failed to provide a sufficient basis for concluding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue its examination of the length of proceedings complaint (see,
a contrario
,
Spółka z o.
o. WAZA
v.
Poland
(striking out), no. 11602/02, 26
June 2007).
39.
This being so, the Court rejects the Government’s request to strike part of the application out of its list of cases under Article 37 of the Convention and will accordingly pursue its examination of the admissibility and merits of the case as a whole.
II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
40.
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
41.
The Government contested that argument.
42.
The Court notes that the proceedings commenced on
1
October
1992, when S.P., acting on behalf of the applicant’s family, filed an application for annulment of the administrative decisions refusing the grant of temporary ownership. However, the period to be taken into consideration began only on 1 May 1993, when the recognition by Poland of the right of individual petition took effect. Nevertheless, in assessing the reasonableness of the time that elapsed after that date, account must be taken of the state of proceedings at the time.
43.
The period in question has not yet ended. It has thus lasted 15 years and over 10 months.
A.
Admissibility
44.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill
‑
founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
1.
The parties’ submissions
45.
The Government refrained from expressing their opinion on the merits of the applicant’s case. At the same time, they pleaded the particular complexity of the case which had involved complicated legal and factual issues. They further submitted that the applicant had remained passive and that his relatives – who were co-parties to the proceedings – had initiated all motions.
46.
The applicant argued that the “reasonable time” requirement laid down in Article 6 § 1 was not complied with. She stressed that for 16 years, together with her family members, she had been actively participating in the proceedings relating to her property rights.
2.
The Court’s assessment
47.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of
proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
48.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see
Grabiński
, cited above).
49.
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
50.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
III.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION
51.
The applicant complained that she did not have at her disposal an effective remedy against the decisions of administrative authorities.
52.
The Court has already
dealt with this issue in previous cases. In
particular it has held that the expression “effective remedy” used in Article 13 cannot be interpreted as a remedy bound to su
cceed, but simply an accessible remedy before an authority competent to examine the merits of a complaint (see
Figiel v.
Poland (no. 2)
, no. 38206/05, § 33, 16
September 2008).
53.
The fact that in the present case the applicant’s claim for the grant of perpetual use of land is still pending does not in itself render the combination of remedies available in administrative proceedings incompatible with Article 13 (see
Grabiński v. Poland
(dec.) no. 43702/02, 18
October
2005).
54.
In the light of the foregoing, the Court considers that in the
circumstances of the present case it cannot be said that the applicant’s right to an effective remedy under Article 13 of the Convention has not been respected.
55.
It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention
IV.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION.
56.
The applicant also complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that her family had been deprived of the property owned by them and that the application for the grant of the right of perpetual use has not been finally determined.
57.
The Court observes that the domestic proceedings to determine the applicant’s claim are currently pending before the Mayor of Warsaw. Therefore, in so far as the applicant relies on Article 1 of Protocol No.
1 to the Convention, the Court considers that it would be premature to take a position on the substance of this complaint. It follows that the complaint must be rejected for non-exhaustion of domestic remedies in accordance with Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
V.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
58.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
59.
The applicant claimed 15,000 euros (EUR) in respect of non
‑
pecuniary damage.
60.
The Government contested the claim.
61.
The Court considers that the applicant must have sustained non
‑
pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards award her EUR 10,000 under that head.
B.
Costs and expenses.
62.
The applicant did not make any claim for costs and expenses.
C.
Default interest
63.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Dismisses
the Government’s request to strike the length of proceedings complaint out of the list;
2.
Declares
the complaint under Article 6 § 1 admissible and the remainder of the application inadmissible;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 10,000 (ten thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
5.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 7 July 2009, pursuant to Rule
77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Registrar
President