CtEDO 22.09.2009 Auto

ADAMSKA v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
22.09.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ADAMSKA v. POLAND (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

Cea decizia nr. 5039/08 de Jadwiga AdaMSKA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care așezează la 22 septembrie 2009 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 15 ianuarie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 15 iulie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Jadwiga Adamska, este un național polonez născut în 1930 și trăiește în Mysłowice. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1955 proprietatea părinților reclamantului a fost confiscată de Trezoreria de Stat. Proprietatea a fost eliberată din administrație de către stat la 28 noiembrie 1997 și a revenit la reclamant în 2000. În 2006 reclamantul a depus o cerere împotriva Trezorerie de Stat pentru compensare pentru daune la proprietate. La 20 martie 2007, Curtea Regională Katowice a respins reclamația ca fiind timp. Hotărârea reclamantului a fost respinsă la 20 iulie 2007 de Curtea de Apel Katowice. Curtea de Apel a susținut că termenul de trei ani pentru ca reclamantul să ceară compensații pentru daunele asupra proprietății a început să ruleze, cel târziu, în anul 2000, atunci când imobilul a fost returnat reclamantului, în timp ce ea și-a prezentat reclamația în instanță în 2006. În august 2007, hotărârea cu motivele sale scrise a fost interpretată în favoarea avocatului în materie de asistență juridică, reprezentând reclamantul în cadrul procedurii anterioare la prima și a celei de-a doua instanțe. La data respectivă a expirat acordul de asistență judiciară. La 20 septembrie 2007, Curtea de Apel a acordat reclamantului ajutor juridic în scopul depunerii unui recurs de casă. Octombrie 2007 Asociația Barului Katowice a atribuit un nou avocat de asistență juridică cazului. Prin scrisoarea Curții de Apel din 6 noiembrie 2007, avocatul a solicitat permisiunea de a depune un aviz care indică absența motivelor de depunere a unui recurs de casă din timp. El a explicat că timpul limita pentru depunerea unei plângeri de cassare a expirat la 21 octombrie 2007, două luni după ce hotărârea cu motivele sale scrise a fost servită pentru avocatul care a reprezentat reclamantul în timpul procedurii înaintea instanțelor de primă și a doua instanță. Octombrie 2007. El a susținut, de asemenea, că nu a găsit niciun punct de drept pe care s-ar putea baza un recurs de casă împotriva hotărârii din 20 iulie 2007. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția cu privire la încălcarea drepturilor de proprietate care rezultă din faptul că daunele pe care Trezorul de Stat le-a cauzat proprietății nu au fost compensate. Reclamantul se plânge în continuare în fond în temeiul articolului 6 § 1 că a fost refuzată un acces eficace la o instanță, deoarece avocatul de asistență juridică a refuzat să pregătească o plângere de cazare pentru depunere la Curtea Supremă. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns de refuzul avocatului de a depune un recurs de cazare la Curtea Supremă. Ea s-a bazat pe art. 6 § Prin scrisoarea din 15 iulie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește prin prezenta exprimarea - prin intermediul declarației unilaterale - recunoașterea faptului că dreptul reclamantului la acces eficient la o instanță a fost restricționat în procedurile de casație în fața Curții Supreme. În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului reclamantului, plângerea reclamantului cu privire la refuzul de a-i furniza asistență juridică nu a fost abordată la nivel intern, conform articolului 13 din convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că acestea oferă reclamantului să plătească valoarea de 11.400 PLN. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică supunerea din cauza Curții a cazurilor menționate la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Reclamantul a fost solicitat să își exprime opinia asupra declarației guvernului Cu toate acestea, ea nu a răspuns la scrisoarea Registrului în termenul dat. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului de acces la Curtea Supremă în cadrul procedurii civile (a se vedea Siałkowska c. Polonia , nr. 8932/05, 22 martie 2007). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Reclamantul s-a mai plâns de încălcarea drepturilor de proprietate care rezultă din faptul că daunele pe care le-a cauzat Trezorului de Stat nu au fost compensate. Curtea observă că, în temeiul dreptului intern, reclamantul este dispus să solicite compensații pentru daunele pe care le-a cauzat proprietății în cursul perioadei în care proprietatea a fost deținută de Trezor de Stat. Cu toate acestea, judecătorii au considerat că reclamantul și-a prezentat cererea de compensare pentru aviz după expirarea termenului de trei ani pentru cererile bazate pe tort și a refuzat să-și permită cererea. Curtea consideră că nu există nimic care să indice că reclamantul a fost refuzat compensarea pentru actele statului din motive care ar fi fost irezonabile sau arbitrare. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea cu majoritate ia act de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibile. Președintele Registrului Lawrence Early Nicolas Bratza

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă